Tocmai ce-am comentat pe Facebook următorul lucru, la o postare de-a Alexandrei Bohan, care mărturisea c-a revăzut a nu ştiu a câta oară Sex and the City filmul şi nu se mai satură de el:
„Dintre toate aspectele de viaţă mai mult sau mai puţin credibile prezentate în filmul ăsta – şi-n serial – eu admir şi invidiez cel mai tare prietenia trainică dintre cele patru femei. Faptul că nu e doar o manta de vreme rea între două îndrăgosteli, aşa cum se întâmplă, de cele mai multe ori, în viaţa reală…”
Şi simt nevoia să dezvolt un pic acest comentariu…
Mi-a fost dat să trăiesc dezamăgiri crunte în relaţiile de prietenie însăilate cu unele specimene de acelaşi sex cu mine. Nu, nu s-a culcat niciuna cu vreun iubit de-al meu, dar s-a-ntâmplat să fiu lăsată baltă, fără nicio explicaţie, sau cu explicaţii absurde, când mi-a fost lumea mai dragă.
Sufletul meu pereche feminin din facultate, cea mai cu umor şi mai deşteaptă făptură pe care am cunoscut-o în viaţa mea s-a răcit de mine când i-au încolţit idei de emigrare pe care i le-am înţeles şi le-am acceptat, dar n-am catadicsit să le rumeg obsedant şi să fac din ele scopul meu în viaţă şi în conversaţii. Nu, eu nu aveam de gând să plec din ţară, nu voiam să joc la loteria vizelor şi să-mi depun actele pentru Canada, şi pentru că nu-i împărtăşeam visul, prietena mea n-a mai vrut să ştie că exist, asta după şapte ani de relaţie amicală fericită. În 2004, am vorbit ultima oară – vorbit e mult spus, am primit de fapt un mail sec prin care mă sfătuia să rămân de tot în Germania (pe-atunci eram la un training acolo), că-n România nu mai e de trai. Şi chiar dacă, în principiu, avea dreptate, inevitabilul declin social şi economic al ţării avea să mă doară mai puţin decât cel al unei prietenii pe care o credeam indestructibilă.
Altă fiinţă suavă de care m-am ataşat într-o perioadă gri a vieţii mele nu contenea să repete un discurs aplaudat de mulţi din care aflam că doamna cu care eu, în prostia mea, gândeam că am înnodat o legătură de suflet, considera prietenia cu o femeie un mod destul de trist şi plicticos de a-şi omorî timpul în perioadele în care se-ntâmpla să nu fie implicată în relaţii vesele şi îndrăgostite cu masculi. Ieşitul la bârfă şi cafea însemna pentru dumneaei doar un surogat nefericit al cinei petrecute ochi în ochi cu partenerul de viaţă sau numai de pat.
Odată am invitat-o pe respectiva amică la un film la care stabiliserăm complice să mergem împreună când avea să apară în cinematografele de la noi. Numai că am pierdut din vedere faptul că aşa-zisa mea prietenă îşi schimbase între timp statusul din „single” în „in a relationship”, aşa că sms-ul de răspuns la invitaţia mea m-a lovit în moalele entuziasmului cinefil. Pe un ton foarte tăios doamna îmi scria că gata, să-mi văd de treabă, că de acum are pe cineva şi nu concepe să mai meargă la film cu fete, pentru că nici ei nu i-ar plăcea ca iubitul din dotare să aibă pretenţia de-a ieşi la bere cu băieţii.
Fără să fluture, precum alte surate de-ale ei, discursul ipocrit al punerii preţ şi pe alte sentimente în afară de cel cu finalizare la orizontală, Mihaela Rădulescu a mărturisit televizat, cu o francheţe pe care am găsit-o dizgraţioasă, faptul că ea nu are nicio prietenă de suflet, n-a avut niciodată, şi i se pare pierdere de vreme să stai de poveşti, să faci schimb de impresii, reţete, tandreţuri sau pantofi cu alte femei. Diva susţine că bărbatul din viaţa ei îi este şi cel mai bun prieten şi nu mai are nevoie de nimeni altcineva – nu ne-a informat însă ce rămâne în urma deselor răsturnări de situaţie din parcursul ei erotic; probabil s-a ales, până acum, cu o colecţie impresionantă de amici de nădejde.
Poate că-i un clişeu să-i invidiezi pe bărbaţi pentru prieteniile solide dintre ei, poate că de fapt nici nu sunt aşa de trainice pe cât spun legendele, dar, ce-i drept, noţiunea de „frate de cruce” nu are gen feminin.
Eu sunt o norocoasă. Eu am prietene bune femei, aşa cum am şi un cel mai bun prieten. Am pe cine suna, la două noaptea, dacă mă loveşte vreun necaz sau vreo tristeţe şi ştiu că se va găsi să-mi răspundă un glas blând, feminin, ori unul puternic şi ferm, de bărbat cu care nu împart interese erotice, dar pe care ştiu că, la o adică, mă pot bizui.
Dar am trăit şi momente pe care prefer să le uit, am simţit pe cerul gurii şi destule gusturi amare, însă mă consolez cu gândul că atunci a fost prietenie doar din partea mea, aşa cum şi-n cazul iubirilor se întâmplă să nu ţi se răspundă, cu acelaşi patos, la sentimente.
Dar ca să revin la exemple de la televizor, îmi amintesc de un episod din Anatomia lui Grey în care Meredith era în pat cu Derek şi a intrat vijelios peste ei Cristina Yang, plângând în hohote nu mai ştiu din ce cauză. Iar Meredith, în secunda doi, i-a făcut semn iubitului să se tireze din incintă şi-a invitat-o pe prietena ei bună să se cuibărească sub aşternut, lângă ea, şi să-şi spună oful. Câte femei ar proceda aşa în realitate? Câte nu i-ar zice amicei: hai că te sun eu un pic mai târziu, că acum sunt ocupată?
De la oamenii apropiati iti vin cele mai mari dezamagiri.
A trecut mai mult de un an de cand am scris ceva asemanator, insa atunci eram cu mult mai acrit, chiar scarbit:
http://jumatati.blogspot.com/2010/12/caballero-muerto.html
De aproape vin loviturile pe care nimic nu le mai vindeca, niciodata!
Am suferit si eu din cauza prietenelor. Una din dezamagiri a fost Delia, pt care mi-am pus casa gaj si a plecat in strainatate, iar eu a trebuit sa vand apartamentul si sa dau banii bancii, altfel imi vindea casa. Am avut dezamagiri si din partea amicilor-barbati(nu iubiti, atentie). Niciodata nu m-a interesat religia sau etnia cuiva. Acel amic de la tara, de etnie rroma, imi spunea candva toate secretele. Eu il incurajam ii spuneam sa faca muzica, pt ca are talent si-i fuge mintea, iar el, influentat, probabil de prietenii lui, mi-a dat cu flit, spunand ca eu doar citesc si nu stiu ce e viata, ca eu am invatat, dar el si prietenii lui au scoala vietii. Ce sa-i faci?Am ramas cu o singura prietena adevarata, ne cunoastem de la 4 ani , si stim sa radem si sa plangem impreuna din tot sufletul. Dar asa prietenii sunt rare, din pacate! Numai bine, Alina!
Alina, vis-a-vis de ultimul paragraf (ca să încep invers, de jos în sus), am turnat şi eu un text în draft care stă gata-gata să fie publicat. Şi eu cred cu tărie că prieteniile sunt un lucru pe cât de frumos, pe atât de periculos. Pentru că oamenii -sau, cel puţin, aşa am văzut eu- sunt dispuşi să îţi tolereze defectele atâta timp cât au, de pe urma ta, nişte avantaje. Apoi, se descotorosesc de tine nu neapărat dacă ai greşit, ci pur şi simplu pentru că au reuşit să te înlocuiască cu altceva mai bun.
Eu am o problemă cu încrederea în oameni, am luat-o în barbă de foarte multe ori şi prefer să fiu rezervată. Să am, totuşi, prieteni, dar să evit, din suflet, titlul nobil de “cea mai bună prietenă”. Pentru că, uneori, gândul că “hai, te sun un pic mai târziu” sau “auzi, hai că vorbim mai bine mâine” mă îngrozeşte destul cât să nu mai vreau să trec niciodată printr-o astfel de… respingere dezamăgitoare.
hi hi hi ride vrajitoarea din mine ..eu sint campioana la luat greble in dinti de la femei …dar slava cerului acum am imbatrinit si am inavatat sa ma ascult sa-mi ascult instinctul – tu esti prietena mea buna si poti sa ma suni cind vrei si sper a nu vii niciodata plingind la mine !!nu de alta dar mi-e ca se pune si Printul pe plins…draga mea ….am pe linga mine niste fete pe care nu le dau pe niciun mascul …niciodata !!si tu esti una din ele ..stii!!!
VirtualKid, am mai auzit pe unii zicand o vorba: oamenii din viata ta vin si pleaca. Nu pot sa ma impac cu chestia asta: daca vii in viata mea doar ca sa ai de unde sa pleci, mai bine ramai la tine acolo…
Denisa, ce povesti! Pe langa ale tale, ale mele par niste prostii!!!
Alexandra, abia astept sa te citesc! Ce bine ca ne inspiram una pe alta! 🙂 Ai dreptate la faza cu defectele si cu avantajele. Mare dreptate!
Nuami, eu sunt mandra ca-mi esti prietena si stiu ca de data asta nu m-am inselat, pentru ca esti asa cum scrii si cum vorbesti la tv: naturala, patimasa, fara masti derutante. Nici eu nu te-as da pe nimeni si poti sa ma suni si tu la orice ora! 🙂
Si eu sunt o norocoasa. Am prieteni putini, dar buni. Si femei si barbati.
Si cred in prietenie, cred in intalniri dintre oameni ce au un rost 🙂
Prietenii mei sunt singurii in viata carora intervin si atunci discret. Vreau sa le fie bine, vreau sa fie fericiti si stiu, am certitudini ca si ei vor ca eu sa fiu fericita.
Si interventiile lor in viata mea sunt discrete. Ne cunostem atat de bine incat ii inteleg din priviri, dintr-o virgula sau inflexiune a vocii atunci cand ma avertieaza sa fiu atenta, sa am grija de mine. Nu stiu de ce nu-i prea ascult. Adica ii ascult dar fac cum ma taie capul. Bineinteles ca daca o incasez tot la ei ajung sa ma smiorcai. Dar asta numai daca insista sa ma intrebe ce-i cu mine. Rar de tot dau buzna, iar de sunat noaptea pe vreunul din ei, inca n-am sunat, dar e adevarat, mai am timp 🙂
Cred ca nu exista cineva care sa nu o fi incasat in privinta prietenilor. Macar candva, demult. Cred eu ca asa invatam sa devenim selectivi, sa ne ascultam intuitia si sa nu-i sarim in brate primului om ce ne spune o vorba buna, uneori doar din politete sau pentru ca are un interes ( recunoscut sau nu ).
Cum ziceam, eu sunt norocoasa. Am parte de oameni faini in viata mea ce stiu ca ma iubesc asa cum sunt. Nu intotdeauna sunt sigura de ce ma iubesc, dar nu mai stau sa-i intreb, ii cred pe cuvant 🙂
P.S.
Mi-a placut la nebunie schimbul de replici dintre tine si Nuami 🙂
Lotusule, si eu mai cred in prietenie, in ciuda greblelor in dinti pe care mi le-am luat, vorba lu’ Nuami. 🙂
O am pe Mona, prietena mea din copilarie, care nu m-a dezamagit niciodata si pe care sper sa n-o fi dezamagit nici eu prea des :D, si mai am si alti prieteni – se stiu ei – cu care am relatii solide, autentice, serioase, deschise. Dar am alergat si dupa iluzii, mi-am dat sufletul si pentru vorbe frumoase, dar goale de continut. Am tanjit dupa lucruri speciale, dupa intalniri miraculoase si poate de-aia m-am fript, pentru ca am gresit, pentru ca nu m-am multumit cu oamenii simpli si frumosi din viata mea. Intr-un fel, simt ca am avut momente cand i-am tradat, dar ei stiu ca mi-am primit pedeapsa pentru asta.
din păcate virtualkid are perfectă dreptate. iar postarea lui e ca un postulat. rănile cele mai adânci de la “prieteni” ni se trag.
dar, om lua alte greble în dinţi (îmi place teribil expresia) şi ne vom preface că nu, nu vom fi răniţi… cine o fi inventat de fapt grebla aia? 😀
psi, o declar pe Nuami inventatoarea notiunii de grebla in dinti! 🙂
Eu nu vreau sa ma mai prefac ca nu sunt ranita. Nu mi-a folosit la nimic sa ma ascund. Mie mama mi-a spus de cand eram mica: ia de la oameni ce e bun si nu le cauta cu acul defectele. Asa am facut si…. vorba lu’ Nuami! :)))
M-ati contaminat si pe mine cu ” grebla in dinti ” .
Uite de aia scriu eu acuma cu gura inchisa 🙂
Pai e logic ce spune Copilul Virtual. Ne pot rani doar acei oameni pe care-i lasam in lumea noastra cea mai intima. Putin probabil sa ne poata rani cineva ce e dincolo de usa. De aia e bine sa te uiti pe vizor inainte de a deschide usa.
Atat doar ca eu cred in vindecare.
Si ma gandesc acuma ca daca n-as fi fost ranita de X, azi nu l-as fi cunoscut pe Y. As fi plutit in balonul meu roz cu X si n-as fi stiut ce om fain e Y. O fi de vina optimismul meu incurabil de-mi vine sa spun : in tot raul si un bine 🙂
Alina, oameni miraculosi, speciali, ca niste artificii sau cum vrei tu, nu exista. Noi ii facem sa para asa. Noi ne dorim ca ei sa fie asa, ne imaginam ca sunt asa si e adevarat, uneori ne ajuta si ei sa ne mentinem iluziile. Momentul autentic e cel in care se sparge balonul dorintelor si viselor si ramai cu sufletul gol in fata celuilalt. Atunci abia stii daca celalalt te iubeste ptr ceea ce esti sau ptr ceea ce credea el ca esti. Si viceversa.
Eu una am intalnit frumosul in cei mai simpli oameni ai planetei. In cei ce poate n-au fost stralucitori si nici efervescenti si nici coplesitori. Iar simplitatea asta a mers mana in mana cu o profunzime incredibila, cu o intelegere a lumii dincolo de obisnuit, cu o toleranta fireasca si o intuitie speciala. Si nu spun asta ptr ca e vorba de prietenii mei. Sau poate ca de aia o spun 🙂 Pe langa cele enumerate anterior, desigur ca si ei sunt oameni. Adica le au si ei pe ale lor. Poate ca pana la urma conteaza sa te asortezi cu cineva si in cele bune si in cele asa si asa 🙂
Tin in continuare gura inchisa, n-am chef sa-mi iau o grebla peste dintisorii din dotare. Dar cum, necum, chiar si asa, zambesc 🙂
Poate si aici e vorba de putin noroc. Unii au norocul sa-si intalneasca marea dragoste, altii nu.. Unii au noroc de prieteni adevarati, altii nu. Sau poate e vorba de stiinta, stiinta de a cunoaste oamenii, sa stii de la inceput la ce sa te astepti de la ei.
Eu sunt o norocoasa. Am o prietena (care intre timp mi-a devenit si nasa) pe care o pot suna la orice ora din zi si din noapte. Dar am avut parte si de dezamagiri. Si tare mai sunt dureroase pentru ca vin de la oamenii de la care te astepti cel mai putin.
@Alina:
Totusi, ei vin, nu ai cum sa-i alungi, devin indispensabili, apoi pleaca fara sa priveasca in urma, fara sa clipeasca…
Am sa imi iau inima in dinti si am sa indraznesc sa intervin si eu in aceste discutii:) Citind postarile de mai sus, mi-a venit in minte urmatorul lucru: “Prietenii sunt ca pepenii verzi… trebuie sa incerci 50 pana dai de unul bun..”. Cat adevar ascund aceste vorbe…
Din pacate, prietenia este un cutit cu 2 taisuri – am aflat pe propria piele acum ceva vreme. Pana nu demult, am crezut ca prietena cea mai buna ar tb sa fie si acea persoana careia sa ii poti incredinta si cele mai negre secrete, ganduri, dorinte..si ca acea persoana va pastra confidentialitatea acelor vorbe si ca nu va folosi, sub nici o forma, acele informatii pentru interesul propriu. Din pacate, m-am inselat amarnic, si nu o singura data..ca urmare a acestor experiente am invatat ca ar fi mai bine, pentru mine, sa impun o oarecare distanta in prieteniile cu persoanele de acelasi sex..Partea interesanta este ca am inceput sa vad cu alti ochi prieteniile cu barbati – nu stiu de ce, dar ma simt mult mai in siguranta facand confesiuni, de orice natura, prietenilor mei..
VirtualKid, poate ca e un semn de imaturitate sa te atasezi prea mult de prieteni si sa nu le intelegi plecarile. Asa mi s-a mai spus, si daca e adevarat, atunci sunt o imatura, asta e.
Marilu, tare vorba cu pepenii! 🙂 Si mai e una, de care mi-ai amintit tu acum, si care mi-a placut la nebunie: se spune ca un prieten adevarat e acea persoana care, dupa ce ii marturisesti ca ai comis o crima iti spune doar atat: ok, acum hai sa vedem unde putem ingropa cadavrul.
Dana, poate ca ai dreptate, e chestie si de noroc. Bine, norocul trebuie putin ajutat si in acest caz, in sensul ca daca tu nu poti fi un prieten de nadejde, nu-i poti cere altcuiva sa fie. Mai rau e cand tu pui totul pe tava si nesimtita (sau nesimtitul) iti da cu tava peste ochi.
Problema e spinoasa si cu multe dedesubturi…cand m-a ars la ficati(suna mai bine decat la singular si am avut chef sa introduc o expresie noua, sa mai schimbam grebla :P) o fata de care am fost nedespartita realmente cinci ani de liceu(ca am invatat la Liceul Pedagogic) am plans in bratele consolatoare a unui fost iubit, care mai tarziu m-a executat si el asa, ca sa-mi aminteasca de ce era, de fapt un fost. Ma intreb cata lume a cazut, ca mine, in greseala asta. Sa accept, pe langa mine pe cineva despre care stiam sigur ca nu este bun, fiindca, deh, ma mai arsesem…doar pentru ca eram, la un moment dat, vulnerabila.
E mare lucru sa ai o mana de prieteni adevarati si cand spun ‘prieten’ ma refer la un confesor, o persoana pe care sa te poti baza, care nu iti insala increderea de-a lungul timpului. Complicat. In acest capitol s-ar inscrie doar doua prietene..dintre care doar una e aproape. Si eu m-am fript, ‘in tinerete’, dar faptul ca nu am mai multe prietene se datoreaza cu siguranta si unei lipse de tact de care am facut dovada. Cu amaraciune spun asta. Am gasit insa, notiunea de ‘cel mai bun prieten’ in cei care mi-au fost iubiti…si in cazul unui dintre ei, prietenia s-a extins mult dupa ce a expirat povestea noastra, asa incat putem vorbi oricand pe Skype daca ma framanta vreo neliniste, si gandul ca el este acolo imi mai ia din angoasele existentiale…
In ce priveste prieteniile intre femei vs. cele intre barbati, e, intr-un fel, ca si cum ai compara mere cu pere.
Eu cred ca nevoile unei femei si cele ale unui barbat se inscriu pe coordonate usor diferite intr-o prietenie. Barbatii spun ca ei nu simt nevoia sa se confeseze cine stie ce, asa cum o facem noi. Cred ca putini sunt aceia dispusi sa vorbeasca deschis despre probleme de cuplu, sau despre viata lor sexuala, cu un alt prieten, cu usurinta cu care o facem noi. Si nu pot decat sa intuiesc ca, la nivel de comunicare, o legatura dintre doua prietene va fi mult mai porfunda decat camaraderia a doi barbati. Pe de alta parte, barbatii intretin camaraderii mai longevive, si nu prea par sa-si pizmuiasca si sa-si injunghie semenii pe la spate, in numele unei legi absurde a competitiei, asa cum se intampla in regnul feminin. Poate ca sunt doar mai comozi….:) Hm.
Imi place mult sa te citesc.
Aura, cele mai mari greseli le facem cand ne simtim vulnerabili. Si cel mai mare pret pe oameni il punem tot atunci, investim in ei cat nu fac, desi adevarata valoare a unora, oricat s-ar polei ei, e a unui cupon cu foarte mare reducere. 🙂
Cezara, ce surpriza, bine ai venit pe blogul meu! 🙂
Referitor la prietenie, la mere si la pere, macar sunt tot fructe, nu? Deci pot sustine ca-mi plac mai mult unele decat altele, tocmai pentru ca au gusturi diferite! :))
Mi se pare cu atat mai dureros in cazul relatiilor de prietenie intre femei faptul ca legatura implica o oarecare profunzime, o conexiune pe care ai crede-o deasupra meschinariilor si intereselor de moment, dar care se surpa cand ti-e lumea mai draga, din motive deseori ridicole.
Alina,
ai pus punctul pe i. Teoria mea era anemica fara o concluzie. 😉
Recunosc, am vrut sa sa ating doar superficial subiectul tradarilor feminine, pe cat de dureroase, pe atat de nejustificate…
Si…bine te-am gasit! Te ‘stiu’ de cand an descoperit Tango-ul, revista.
Un prof de-al meu avea o vorba: cele mai trainice prietenii se leaga in copilarie si adolescenta, cand nu ne mana interese meschine ca sa ne adunam laolalta.
Cei mai buni prieteni ai mei, din vremea aceea dateaza. Nu zic ca nu m-au mai dezamagit si ei, dar am primit altfel asta din partea lor, cu o intelegere mai “frateasca”, asa…
Mari, de dezamagit ne dezamagesc si fratii, si parintii… dar raman acolo, macar ai cu cine sa te certi. Nu dispar ca magaru’n ceata. Iar prietenii din copilarie sunt ca niste frati, ai deschis ochii pe ei si ei pe tine.
Wow, ce de comentarii sunt aici si eu sunt ultima care citesc! Rusinica mie! Draga mea Alina, sunt bucuroasa si onorata ca in ciuda distantei care ne desparte ma consideri prietena ta. Stai linistita , ca nu m-ai dezamagit niciodata, din contra, tu ti-ai facut timp pentru mine sa ma asculti si sa ma incurajezi, sa ma povatuiesti si sa ma dojenesti atunci cand a fost cazul, sa ma aduci in creierii noptii de la aeroport si sa faci party pentru mine. Tu esti prietena mea adevarata si iti multumesc pentru tot. Tare as vrea sa fiu mai aproape si sa stam la povesti…Mi-e atat de dor de tine…
tare frumos le-ai zis, Alina…
ar mai fi o varianta – sunt eu in ea – si cu ceva greble luate in dinti dar si cu una bucata grebla in mana (multumesc de imagine, Nuami, asa ramane vorba asta 🙂 )…
adica mi-am luat-o si fara sa vreau am dat-o si eu o data ! mi-am pierdut cea mai buna prietena din viata mea de mai multe ori…din cauza mea…a ei..iar a mea…si ne-am regasit mereu cu intesitate parca si mai mare…apoi ne-am pierdut de tot (ajuta la chestia asta si miile de km pe care i-a pus viata intre noi)…
acum, da, pentru ca nu mai e ea, si pentru ca eu mereu am fost anti-talent la shopping, barfe dulci, retete si ore la telefon sau plans pe umeri, nici ca mai vad sau caut mari sanse sa imi fie cineva asa aproape…dar nici nu-mi lipseste cu adevarat – am avut norocul sa traiesc o prietenie dincolo de cuvinte si sa-mi gasesc geamana de suflet – e suficient pentru o viata de om…nimic nu poate fi la fel, e masura mea cu care stiu ca dragostea dintre doua suflete poate fi completa, fara sa fie nevoie sa fie doua sexe diferite in ecuatie…
mi-e de ajuns…mi-e bine si ea va fi mereu in sufletul meu the one !
acuma, sigur ca asta e poate o poveste-exceptie, desi sunt sigura ca nu unica, si sigur ca prietenia e o bucurie si o binecuvantare oricat de multa poti darui si oricat de putina poti primi…multumesc lui dumnezeu pentru toti oamenii frumosi la suflet pe care mi i-a adus aproape si sper sa nu-i dezamagesc niciodata ! doar ca inima canta doar cand vrea ea si niciodata acelasi cantec de doua ori…
Apar cam tarziu. Dar se spune : mai bine mai tarziu decat niciodata.Imi place subiectul. Si iti dau dreptate Alina. Si eu am avut o foarte buna prietena care la orice ora din zi si din noaptea ma suna, la orice problema sau pentru orice problema ma suna. Dar ea a plecat in afara tarii, si am inteles decizia ei dar dintr-o data a uitat ca exist.Cand avea probleme acolo imediat pe yahoo acum nimic. I-am trimis 3 emailuri si mesaje pe yahoo , de abia mi-a raspuns ca este ocupata cu munca si nu are timp.
Vezi, asta prietenie si prietena……Oamenii uita cateodata de unde au plecat si cata nevoie au avut de prietenie. Dar sti cum este roata se invarte. Si mie imi place foarte mult Sex and the city , si le invidiez prietenia.Imi place ca la nevoie sunt foarte unite ceea ce la noi sunt numai ipocrite.Imi doresc sa am prietene ca in sex and the city.Doamne ce le invidiez.o zi excelenta si sa mai scri ca iti sta bine
Da, destule femei mi-au spus acelaşi lucru, inclusiv vecine de bloc care mi-au explicat că femeile sunt rele şi că trebuie să mă feresc, bărbaţii sunt mai creduli :). Îmi place la nebunie chestia asta, femei care nu se formalizează şi cu care poţi vorbi ca şi cu nişte tovarăşi. Pe de altă parte, cu suişurile şi coborâşurile aferente, inlclusiv dintre femeile în cauză, unele au între ele prietenii foarte trainice (uneori, puse la încercare din te miri ce neânţelegeri, răutăţi gratuite sau isterii, dar mereu depăşite). Deci… optimism la toată lumea.