Nu vreţi să ştiţi cum a început seara mea de miercuri, 19 decembrie, seara lansării cărţii lui Nuami Dinescu, “Eu nu sunt Tanţa”…
Îmi pregătisem o ţinută frumoasă pentru lansare: o rochiţă fină de culoarea vişinei pârguite, pe care mi-am cumpărat-o de la Sofia, dintr-un magazin în care vânzătorul arăta ca un actor tânăr de la Hollywood – avea nişte ochi albaştri tulburător de iscoditori, iar pe buzele lui bulgara suna extrem de sexi. Bine, avea şi cel mult 24 de ani, de aceea visele mele de măritiş cu un Făt-Frumos cu sânge slav au fost retezate rapid precum au început. Dar m-am ales cu rochia.
Urma să-mi aşez pe umeri un bolero movuliu, călduros şi pufos, achiziţionat tot din oraşul cu cer senin şi înalt, aflat doar la o aruncătură de gând de Bucureşti.
Ştiţi cum e când ţi se pune pata să te îmbraci cu ceva anume: în minte ţi se derulează imagini cu tine înveşmântat aşa, anticipezi priviri admirative şi complimente bineînţeles sincere, în imaginaţia ta faci piruete de încântare şi plecăciuni de mulţumire celor căzuţi în extaz în faţa unei asemenea minunate privelişti – tu şi outfitul tău ravisant.
Ei bine, dau să îmbrac splendoarea, să-i trag fermoarul fin, şi rămân cu el în mână. Compromis definitiv, îmi ramasese în palmă doar o bucată casantă de ceva mov care semăna a metal, aducea şi a plastic, dar nu ştiu ce naiba era. Am tras rochia de pe mine şi am aruncat-o cât colo, plină de nervi. Eu ce ce naiba mă îmbrac acum, urlam ca apucata, pentru că deja-mi pusesem un dres mat cu model floral, care mergea de minune cu romantismul rochiţei, iar unghiile mi le vopsisem tot într-o nuanţă de fruct de pădure. Şi nu mai aveam în dulap nimic să se asorteze cu ele, dar şi cu locul în care avea să se desfăşoare mult aşteptatul eveniment.
Nu ştiu cum am sfârşit îmbrăcată într-un sacou bej animal print şi-o fustă unturie cu franjuri, de la Zara, care nu mergea neam cu ciorapii maţi cu model floral. Noroc că în La Historia, locul faptei, mă aştepta o lumină caldă şi prietenoasă care nu se pricepea să dezvăluie chiar toate erorile de stil, cu lux de amănunte.
Chiar credeaţi că o să vă vorbesc despre lansarea cărţii lui Nuami? Mai aşteptaţi un pic, să termin cu văicărelile.
Plină de spume, când a bătut de ora 4 după-amiaza mi-am luat părinţii de câte o aripă, ne-am urcat în maşină şi am pornit pe traseul Pantelimon – Centrul Vechi. Toate relativ bune şi relativ frumoase până acum dacă în maşină, cu noi, n-ar fi zăcut şi damigenele cu vin bun, de ţară, şi ceaiul aromat, promise invitaţilor la eveniment.
În plus, trebuia să ajungem să ridicăm şi covrigii ăia gustoşi cu care, dacă aţi venit la lansare, sigur v-aţi înfruptat. Problema covrigilor a căzut în cârca bunei mele prietene Georgiana, care s-a trezit la covrigărie că are de ridicat 5 cutii uriaşe pline cu bunătăţi, dar nu găseşte niciun taxi dispus să le transporte. I-a oferit unui taximetrist 50 de lei s-o ducă o juma’ de kilometru în jos, pe Calea Victoriei, pe unde el ar fi alunecat oricum, că doar e drum cu sens unic, dar cretinul n-a vrut s-o ia şi pace. Să mai aud eu de greve făcute de taximetrişti! Ce-i detestam până cum, dar să vezi cum ştiu să-i urăsc!
Vestea că Georgiana e blocată cu covrigii în buricul nins al Bucureştiului a căzut ca un trăsnet (ştiu, clişeu de exprimare, dar nemaipomenit de sugestiv) când şi noi eram blocaţi cu vinul şi cu ceaiul pe undeva prin Piaţa Universităţii. Fug s-o ajut! – a fost primul gând care mi-a trecut prin tărtăcuţă, aşa că am coborât din maşină în minijupul meu franjurat, i-am lăsat pe ai mei să-şi continue drumul bară la bară şi am luat metroul către Georgiana, s-o culeg cu covrigi cu tot. Mă gândeam că lasă, găsesc eu un taxi până la urmă. Şi ce credeţi? N-am găsit! Iar cinci cutii voluminoase şi deloc uşoare sunt prea multe şi pentru două persoane, chiar dacă persoanele sunt dotate cu pungi mari de plastic şi cu un troler de cumpărături. Am luat amândouă metroul, târâind de troler şi de pungi pe zăpadă şi pe scările alunecoase de la metrou, eu înjurând de mama focului, iar Georgiana încercând să rămână puternică şi calmă, că o nebună era de ajuns pe străzi.
Bătea de ora şase şi douăzeci când am ajuns, răvăşite de ninsoare şi oboseală, în La Historia. Invitaţi veniseră deja, Nuami venise, iar ai mei, cu vinul în portbagaj, nu ajunseseră, că nu găseau loc de parcare! M-am dus după ei la bariera de la intrarea în Centru Vechi, unde nişte poliţişti îşi făceau veacul zburătăcindu-i pe cei care voiau să parcheze. Am direcţionat maşina alor mei în fundul maşinii de poliţie şi ne-am apucat de descărcat, iar când un burtos în uniformă s-a uitat urât la mine, am strigat să mă audă tot poporul: Dom’le, ne grăbim şi ne facem de căcat dacă nu ajungem la timp! Tata s-a ruşinat că am zis “de căcat” aşa, în gura mare, eu, care mă dau mare scriitoare, editoare şi ce m-oi mai da. Dar câţi nervi puteam să am… Tremuram toată, şi nu de frig, deşi n-aveam nici căciulă, nici mănuşi. Mă încălzisem de la târâit pungile cu covrigi.
Ce să fac, am dat rasol la partea organizatorică, dar până la urmă, din spusele celorlalţi, totul a ieşit aşa cum trebuia. Nu m-aş fi descurcat însă fără oamenii minunaţi de la bistro La Historia de Sudamerica, gazda evenimentului, fără băieţii care au fiert vinul în timp record, fără Mihai Cacoveanu şi Adela Cotimanis, îngerii mei păzitori, fără Georgiana, prietena mea, mâna mea dreaptă (dar şi mâna stângă, dacă stau bine să mă gândesc), fără Florin Ghioca, fotograful copertei, dar şi amfitrionul simpatic al serii, fără Nouria Nouri şi Daniel Iordachioaie, care mi-au sărit în ajutor când au văzut ce isterică sunt, fără colegele mele de Sanoma, care mi-au fost alături, fără voi, cei care aţi venit şi aţi lăudat eforturile noastre, şi, nu în ultimul rând, fără draga de Nuami, care e toată numai suflet şi energie pozitivă.
Şi ca să vorbesc măcar preţ de două rânduri şi despre carte, vă invit s-o cumpăraţi şi să vă bucuraţi de poveştile de viaţă ale unui om cum nu prea se mai fabrică în ziua de azi: talentat, răbdător, generos până la uitarea de sine.
Deja puteţi achiziţiona cartea de la doi dintre partenerii editurii Cartea de suflet, site-ul elefant.ro şi librăria Mihai Eminescu, cea de la Universitate. Iar după sărbători, volumul “Eu nu sunt Tanţa” se va găsi şi în Librăriile Alexandria, dar şi în alte librării din Bucureşti şi din ţară.
Dacă însă vă doriţi cartea cu autograf, o puteţi primi cu un gând bun de la Nuami Dinescu doar dacă faceţi comandă pe adresa de e-mail a editurii: carteadesuflet@gmail.com
Acestea fiind destăinuite, vă doresc o lectură de zile mari şi sărbători pline de căldură, pace şi dragoste! Şi mai ales fără blocaje în trafic!
***
PS: Mai jos, câteva fotografii de la lansare.
Recent Comments