Tag-Archive for ◊ muzica ◊

11 Sep 2011 Music for my soul…
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , , , ,  | 8 Comments

M-a atins Lotusull c-o leapşă care mi-a plăcut, dar înainte de a trece la bârfă despre ce muzică ascult sau nu ascult, aş vrea să le mulţumesc celor care au comandat până acum cartea mea, dar şi celor care o vor comanda, celor care au citit-o şi mi-au trimis pe mail gânduri absolut răscolitoare, dar şi acelora care mi-au transmis, scris şi oral, că abia aşteaptă să o citească. Ştiu că poate vi s-a luat de subiectul ăsta – cartea mea -, dar mai aveţi puţintică răbdare cu mine, să-mi depăşesc emoţiile, încântările şi uimirile care m-au copleşit de când am făcut nebunia…

Iar acum, să-nceapă muzica!

Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ți-a plăcut când erai mai tânăr.

Îmi amintesc că pe la 8-9 ani eram nebună după Boney M. şi Ricchi e Poveri. Azi, nici unii, nici alţii nu mă mai încântă foarte tare şi de multe ori schimb postul când îi aud.

Numește o formație sau un cântăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori.

În tinereţe, nu-mi permiteam luxul de a urî pe cineva, eram delicios de nesofisticată şi mă-nconjuram numai de lucrurile şi oamenii care-mi plăceau. Ce nu se încadra în tiparele mele nu exista, pur şi simplu, cred că aveam o tastă „ignore” mult mai eficientă decât cea pe care o am azi. Deci îmi amintesc numai melodiile după care mă dădeam în vânt atunci şi nu ţin minte să fi avut antipatii muzicale într-atât de puternice, încât să le pot menţiona acum.

Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum.

În ceea ce mă priveşte, singurele formaţii (în afară de ABBA) care au trecut nealterate testul timpului sunt cele de rock. Deci, de când le-am auzit prima dată şi până-n sfântă zi de azi ascult cu aceeaşi pasiune Nirvana, Aerosmith, Metallica, Pink Floyd, Red Hot Chili Peppers, Led Zeppelin, Queen (link catre o capodoperă), Scorpions, Kiss, Alice Cooper

Iar când vine vorba de solişti pop, regii încoronaţi de toată lumea sunt şi regii mei: Madonna şi Michael Jackson. Completez lista cu Cher, Tina Turner (nice and easy… uh!), Elton John, Prince, Lenny Kravitz… şi sunt atât de ahtiată după muzică, încât aş putea umple pagini întregi cu formaţii şi cântăreţi de care nu m-am dezis niciodată, pe care i-am iubit fără pauze de-a lungul anilor.

Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare.

O să numesc trei: Prima e Proud Mary a fantasticei Tina Turner, vezi link mai sus. Apoi Don’t Cha, cântecul acela năucitor de sexi al fetelor de la Pussycat Dolls. Şi mai dansez ca nebuna cam pe orice muzică latino îmi trece pe la ureche. De exemplu, nu pot rezista niciun pic ritmurilor Rafaga – mă ridic şi dau din toate cele. :)

Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie.

ABBA – Greatest Hits. Nu-i melodie a oamenilor ăstora care să nu-mi placă, sunt absolut magnifici! Dar pentru The Winner Takes It All am o adevărată slabiciune, în sensul că bocesc de câte ori o ascult…

Numește o formație sau un cântăreț de care ești atât de sătul/ă încât îți dorești să nu mai auzi în veci de ea/el.

Nu-mi vine niciun nume în minte. Cred că mi s-a reparat butonul „ignore” de care vorbeam anterior! :)

Numește o formație sau un cântăreț pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră și tu nu-l poți suferi.

Am observat că mai toată lumea se dă în vânt după The Beatles – Yellow Submarine, iar eu când aud această lălăială infantilă, fac alergie, nicio alăturare de sunete nu mi se pare mai plicticoasă şi mai enervantă decât acest cântecel pentru preşcolari.

Cântecul sau formația preferată în secunda asta.

Oops, a trecut secunda! :)

Oricum, o să amintesc aici de o descoperire recentă de-a mea, o fată din Australia care cântă absolut fabulos. Ea se numeşte Sia, nu e foarte cunoscută la noi, însă am remarcat-o pe coloana sonoră a serialului meu preferat: House MD. Şi apoi am descărcat de pe net tot ce am găsit cu ea.

Iar piesa asta ma răscoleşte într-un fel pe care mi-e greu să mi-l explic. Ea ar fi ilustrarea muzicală a cărţii mele, a vieţii mele:

26 Jun 2011 Frumuşelul, tocilarul şi grăsuţul

Au fost odată ca niciodată trei băieţi care s-au născut într-o ţară un pic îndepărtată (slavă Domnului!) de ţara în care copii de vârsta lor scuipă seminţe, ascultă muzică de dat din buric şi disecă fascinaţi aberaţiile unui oier retardat pe nume Becali.

Ei bine, aceşti trei băieţi, Piero Barone (17 ani), Ignazio Boschetto (16 ani) şi Gianluca Ginoble (16 ani), găsindu-se ei în frumoasa şi muzicala Italie şi neavând la-ndemână butonul de manele şi nici telecomanda către fotbal de joasă speţă, s-au gândit să se apuce de cântat împreună. Şi nu oricum, ci dumnezeieşte. Aşa s-a născut Il Volo, o trupă de cântăreţi adolescenţi care preiau arii celebre şi le transpun într-un pop duios, mai pe-nţelesul tinerilor din ziua de azi, cam neduşi la Operă.

Eu i-am descoperit pe când urmăream American Idol, sezonul ce tocmai s-a încheiat, şi m-au lăsat, literalmente, cu gura căscată. Sunt monstruos de talentaţi, de deştepţi, de simpatici, capabili să cânte absolut desăvârşit în orice condiţii, fără artificii de sunet şi microfoane sofisticate.

Mi-am permis să-i alint precum în titlu, dar sper că se-nţelege că am făcut-o cu drag şi admiraţie, fără pic de maliţiozitate. Mi se par fabuloşi, trei voci diferite, dar perfect armonizate, trei muzicieni care nu seamănă nicicum, nici la chip, nici la cânt, dar care împreună au uimit deja juma’ de planetă şi nici cealaltă jumătate n-are scăpare, căci le prevăd un viitor frumos, bogat şi celebru.

Când mă izbesc minunat şi revelator de exemple gen Il Volo, îmi întăresc convingerea că nicio formă de artă nu poate atinge atât de adânc şi de profund sufletul aşa cum o face muzica. Cu pielea încreţită de emoţie, când aud voci de înger admit că totuşi există Dumnezeu, oricât de cinică şi sceptică aş fi în restul timpului. Mai păţesc asta doar când privesc marea – desăvârşita Lui capodoperă, imensitate de ape în faţa căreia nu mă simt măruntă, ci puternică şi nemuritoare ca ea.

Dar revenind la muzica celor trei puştani magnifici, pot spune că deja am un preferat – pe Piero Barone, “tocilarul”. Glasul lui puternic şi senzual îl găsesc într-un delicios contrast cu imaginea de băiat care nu prea iese din bibliotecă.

Vă las mai jos un link (şi mai găsiţi pe You Tube o grămadă) – l-am pus şi pe Facebook, l-am trimis pe Messenger, i-am înnebunit pe toţi la cap cu filmuleţul şi deja s-au îngroşat rândurile celor fascinaţi de aceşti băieţi. Câte ediţii de Românii au talent trebuie să organizăm ca să descoperim şi printre noi talente de aşa calibru?