Tag-Archive for ◊ suflet ◊

12 Nov 2011 Sunt o scorpie bună ca pâinea caldă
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , , ,  | 14 Comments

Un om care trăiește în spiritul valorilor ce sprijină viața nu va încerca să dovedească nimic; nici sfințenia, nici bunătatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru trăiesc mai degrabă în izolare, dar atunci când cerem exprimarea iubirii, s-ar putea să-i întâlnim. Iar întâlnirea cu ei ne poate schimba viața. (Octavian Paler)

În ultimul timp, n-am avut de lucru şi-am intrat pe bloguri şi pagini de facebook insipide sau pe bloguri şi pagini de facebook interesante, dar pe care se mai întâmplă să se dea mari personaje fără sare şi piper. Câteodată cad în capcana de a le răspunde unora la aberaţii şi mă ambalez ca proasta, dându-mi seama abia după ce-mi trec bâzdâcii că am pierdut timp şi energie inutil, contrazicându-mă cu nişte tute sau zgâindu-mă la ce-au postat.

Printre personajele cele mai enervante care populează mediul online sunt duduiţele cu aere de preacuvioasa Filofteia. Genul care se extaziază la citate din literatura motivaţională şi-şi dau ochii peste cap perorând despre virtuţile iubirii necondiţionate, ale sincerităţii fără limite şi ale frumuseţii care trebuie să vină, bineînţeles, din interior (nu dintr-al lor, în orice caz). Deschid netul şi parcă intru într-o catedrală, că e plin de sfinte!

Multe dintre aceste mironosiţe afirmă despre ele, fără nicio jenă, că sunt fiinţe impecabile din punct de vedere al purităţii sufleteşti. Ele nu judecă pe nimeni, niciodată, nu sunt egoiste şi n-au strivit în viaţa lor niciun gândac. Întorc mereu, creştineşte, şi obrazul celălalt (asta numai declarativ, pentru că, dacă le contrazici, ţi-o servesc de te ustură) şi susţin sus şi tare că orice om trebuie să dăruiască fără să aştepte nicio răsplată în schimb. Rasplata e fericirea celuilalt, suspină ele drăgălaş. Şi, bineînţeles, urăsc minciuna şi răutatea, de unde deduc logic că niciodată n-a ieşit vreo braşoavă, cât de mică, pe guriţa lor şi niciun gând mai hapsân nu le-a scurtcircuitat beatitudinea simţirilor.

Cât le cânţi în strună demoazelelor, toate-s bune şi frumoase, da’ să te pună Ăl de Sus să te aşezi de-a curmezişul gândirii lor fără de prihană!

Mi-a fost dat acum câteva zile să asist la o demonstraţie de sarcarsm destul de prost camuflat, la interpelări agresive, la predici despre cum ar trebui lumea să fie: fără oameni negri în cerul gurii, fără dorinţa de a kilări capra vecinului, fără foamete, războaie, copii săraci şi, bineînţeles, cu toate balenele din ocean la locul lor. A, şi era să uit, fără suferinţe – căci de ce ai mai suferi, dragă, dacă iubeşti sincer şi adevărat, fără să aştepţi nimic în schimb?!

Ce uşor e să pari inteligent şi sensibil când debitezi clişee mestecate îndelung de înaintaşi mai îndreptăţiţi să le mestece…

Pentru că partea proastă e că multe dintre militantele acestor nobile concepte, bineînţeles, cu excepţii demne de tot respectul, clachează lamentabil tocmai la capitolele pe care le propovăduiesc cu sârg. Şi, cercetând bine terenul, descopăr că sunt, în esenţă, nişte fiinţe arţăgoase şi lipsite de toleranţă (deşi fac mare paradă de puterea lor de-a se situa deasupra tuturor slăbiciunilor omeneşti).

Le place foarte tare să se audă vorbind şi să se vadă scriind despre cum trebuie să evolueze spiritual un muritor de rând, despre lumina divină în care ar trebui să vieţuim şi să iubim cu toţii, despre cum ar trebui să ne înăbuşim pornirile egoiste, meschine, şi probabil cred despre sine că sunt nişte exemple în această privinţă. Însă, la o adică, exemplarele de rasă ştiu să scoată gheruţele ca orice maidaneză. Şi, dacă nu te laşi orbit de nobleţea discursului lor, observi că li se văd corniţele de drac, oricât ar fâlfâi ele din aripile de înger.

Departe de mine să consider că nu mai am nimic de învăţat şi că gradul meu de evoluţie spirituală, sufletească, este unul înalt. Dimpotrivă chiar, îmi etalez câteodată cu un zel poate deranjant pentru unii toate zvârcolirile, frustrările, nedumeririle, revoltele, răutăţile, părţile mai puţin dulcegi ale personalităţii mele. Ca acum, de exemplu. :)

Totuşi, celor care consideră despre sine că sunt cocoţaţi pe o treaptă evolutivă superioară mie, că au ajuns la nişte înţelesuri la care eu, sărmană oaie rătăcită, n-am reuşit încă să ajung, le aduc la cunoştinţă că printr-o atitudine de caţă habotnică sau de filosof tăios nu demonstrează decât contrariul. Şi eu cam fac alergie la ipocrizie, după cum am menţionat într-un text anterior.

Nu-mi place să mă plezneşti cu Dumnezeu peste ochi. (Iertată-mi fie blasfemia, e doar o figură de stil). Mă sperie retorica imperativă, zeloasă, autosuficientă, mă scârbeşte abundenţa semnelor de exclamare (puterea de convingere stă în arta cu care alcătuieşti fraza, nu în abuzul de semne isterice de punctuaţie), mă oripilează intervenţiile scrise numai cu majuscule (dau impresia că autorul zbiară), mă enervează cei care se autoplasează, demiurgic şi demagogic, undeva deasupra deşertăciunii vieţii de zi cu zi şi, de la înălţimea delirului lor dau, cu îngâmfare, lecţii de conduită morală şi sufletească.

Nu mai târziu de ziua de ieri, pe un blog oarecare, o zână dintr-asta măcănea cu emfază cum că bunătatea şi generozitatea sunt principalele ei calităţi. Numai că un comentariu mai jos o făcea cu ou şi cu oţet pe altă cititoare a blogului, care nu-i greşise cu nimic şi nu-i adresase ei, personal, niciun cuvânt…

***

PS: Va invit să descoperiţi aici un articol mai vechi de-al vecinei mele de blog, Nouria Nouri. Pe o temă similară. 😉

22 Apr 2011 Rugăciune de Paşte

Nu sunt o bisericoasă, nu pup icoane, nu mă-nchin în autobuz şi nu-mi atârn cruci chicioase de oglinda retrovizoare, dar cred că ştiu să recunosc nişte vorbe frumoase şi înţelepte atunci când le văd (sau le ascult).

Am găsit o rugăciune pentru suflet şi minte, în care mă caut şi mă regăsesc, şi pe care vreau s-o împart cu voi, în prag de sărbătoare sfântă.

Să aveţi un Paşte senin, curat şi bogat!

 

Doamne,

Ajută-mă să le pot spune celor puternici adevărul în faţă.
Să nu mint doar pentru a câştiga aplauzele celor slabi.

Dacă-mi dai noroc, nu-mi lua fericirea.
Dacă-mi dai putere, nu-mi lua raţiunea.

Dacă-mi dai succes, nu mă lipsi de umilinţă.
Iar dacă-mi dai umilinţă, nu-mi lua demnitatea.

Ajută-mă ca întotdeauna să văd şi reversul medaliei
Şi nu mă lăsa să-i învinovăţesc pe ceilalţi, pentru că nu gândesc ca mine.

Învaţă-mă să iubesc oamenii ca pe mine însumi.
Învaţă-mă să mă judec ca pe restul.

Nu mă lăsa să alunec în orgoliu
şi nici în disperare sau eşec.

Mai bine aminteşte-mi că eşecul
este experienţa care precede triumful.

Învaţă-mă ca, în ciuda suferinţei, să merg înainte.
Învaţă-mă ca, în ciuda decepţiilor, să nu-mi pierd încrederea.

Învaţă-mă că a ierta este cel mai important lucru pentru cel puternic
şi că răzbunarea este semnalul primitiv al celui slab.

Dacă îmi iei norocul, lasă-mi speranţa.
Dacă îmi iei succesul, lasă-mi puterea de a trece peste eşec.

Dacă eu greşesc cuiva, dă-mi curaj să-mi cer iertare.
Dacă cineva-mi greşeşte, dă-mi curaj să-l iert.

Doamne, dacă eu uit de Tine
Tu să nu uiţi de mine!

Vino in inima mea,
Binecuvântează-mi familia
şi pe toţi cei pe care-i iubesc.

Amin.