În primul rând, ca s-o spun pe-aia dreaptă, n-o fac pentru că nu sunt persoană publică şi nu-mi permit să-mi asigur o promovare eficientă şi-un tiraj mai de Doamne-ajută. Dar să zicem că m-aş fi strofocat şi, pentru că ştiu unde să mă duc, cu cine să vorbesc şi ce să zic, aş fi convins câţiva distribuitori de carte să colaboreze cu mine.
Am lucrat însă într-o editură şi ştiu bine că o afacere cu librăriile poate înseamna faliment curat dacă nu dispui de un capital baban şi de suficiente titluri care să-ţi asigure un rulaj constant al banilor – adică ce dai pe tipografie pentru un titlu recent să-ţi scoţi rapid din vânzările pentru titlurile mai vechi. Asta ca metodă de supravieţuire, nu de profit. Cât despre autorii independenţi… personal, cunosc unul singur. Are cartea pe piaţă de vreo doi ani şi n-a văzut niciun ban până acum, deşi rapoartele de vânzări nu-s deloc pe zero…
Marii distribuitori de carte cer 50% comision din preţul de vânzare (şi ultima dată când i-am întrebat, voiau să-l mărească). Iar plata nu se face la achiziţia tirajului, că ar mai fi cum ar mai fi, ci pe măsura vânzărilor. Dacă ai noroc, lunar îţi vor intra în cont câţiva bănuţi din vânzările pentru un titlu, urmând ca abia peste câteva luni, un an sau chiar doi să poţi trage linie şi concluzii despre cât succes de piaţă a avut volumul respectiv. Până atunci, singurul lucru pe care-l faci este să transporţi cărţile – pe banii tăi, că nu vine nimeni să ţi le ia de la poartă – din depozitul tău, în depozitele lor.
În urma acestei proceduri doar teoretic reciproc avantajoase, după un timp ar trebui să recuperezi din banii investiţi, să-ţi acoperi măcar cheltuielile. Căci dacă nu eşti editura care a pus pe rafturi Harry Potter sau Stăpânul Inelelor, despre profit nici nu poate fi vorba.
Marea dramă e că timpul trece, cărţile se vând, dar bani – ioc! De ce? Pentru că unii distribuitori de carte nu-şi plătesc datoriile! După ce că iau comisioane uriaşe, iar în contracte nu acceptă termene de plată mai mici de 90 de zile, nici după astea trei luni nu vezi bani de la ei fără zeci de mailuri în care ba-i rogi frumos, ba-i ameninţi, ba-i înjuri – mă rog, încerci toate variantele de comunicare posibile!
Anul trecut, am primit de la patronatul celei mai cunoscute companii de distribuţie de carte din ţară o scrisoare la care aş fi râs cu lacrimi, dacă nu mi-ar fi venit, de fapt, să plâng. Pentru că eu aveam nevoie de bani în firma la care lucram, să plătesc facturile către furnizorii de utilităţi, nu-mi ardea de prostii. (Ăştia cu utilităţile sunt băieţi deştepţi, la ei nu merge cu scrisorele lacrimogene: dacă nu-ţi plăteşti facturile la timp, pa internet, pa lumină, pa clădire în care stai cu chirie! Pe scurt, PA!).
Pentru că asta era, o scrisoare lacrimogenă, în care directorul general al firmei respective se plângea cât de greu o duce business-ul lui, ce datorii mari au ei, ce cheltuieli uriaşe au suferit şi cum ar fi bine ca noi, editurile, să-i înţelegem şi să acceptăm să ne plătească cărţile nu după 90, ci după cel puţin 120 de zile de la facturare. Ba, mai mult, să nu ne supărăm şi să continuăm livrarea cărţilor, că numai aşa afacerea (lor) va creşte dodoloaţă şi noi toţi vom fi pe culmi de civilizaţie şi progres, bla, bla.
Băi, frate! – îmi venea să zbier la el. Oricum, tu nu-mi dai banii nici după 90, nici după 120 de zile, şi nu mi i-ai da deloc dacă nu te-aş freca eu la melodie cu mailurile şi cu telefoanele! Vrei să ţi le dau gratis?? “Da!” – ar fi fost cel mai sincer răspuns pe care l-aş fi primit la întrebarea asta, dacă n-aş fi vorbit de fapt singură, ca nebunii, scoasă din minţi de atâta tupeu.
Nu vreau să generalizez, există şi distribuitori cu care poţi colabora omeneşte, există şi firme serioase, care înţeleg ce-i ăla un parteneriat şi nu consideră că munca lor e mai preţioasă decât a ta. Dar ca să poţi scoate tiraje de ordinul miilor de exemplare, să-ţi ajungă cartea în fiecare colţ de ţară, să poţi organiza lansări spectaculoase, să te cunoască şi să te citească toată lumea, ai nevoie de susţinerea distribuitorilor mari.
“De ce nu-i daţi în judecată?” mă mai întreba câte cineva, străbătut de un adânc fior democratic. Păi atunci trebuie să alegi: te plimbi prin tribunale sau vinzi cărţi? Că dacă eşti în litigii cu distribuitorul, nici nu-l mai poţi folosi. Bineînţeles, când a ajuns cuţitul la os, unii au fost daţi în judecată. Dar poţi să-i dai pe toţi? Nu, pentru că depinzi de ei, dacă vrei să livrezi literatură populaţiei, chiar dacă tu-ţi recuperezi banii pe ea la paştele cailor.
Pe cuvânt de onoare, nici dacă m-ar fi chemat Cărtărescu Alina n-aş fi decis, în astfel de condiţii, să-mi bag cartea în librării. Aşa, organizând o librărie la mine pe blog, măcar ştiu că o fac pentru cei care mă cunosc şi vor neapărat să aibă cartea mea, pentru orgoliul meu personal, pentru satisfacţia că las ceva în urmă şi nu ca să susţin afacerile păguboase ale distribuitorilor de carte cu ambiţii uriaşe şi management execrabil.
Asta este realitatea, deşi pe-afară e vopsit foarte colorat gardul. Iar cititorii habar n-au cu ce se confruntă autorii sau editurile în încercarea lor de a-şi face cât mai cunoscută opera. Nu ştiu prin străinătăţuri cum or sta lucrurile, dar am eu o vagă bănuială că ce se întâmplă pe la noi e tot o cangrenă cu specific românesc.
****
Reamintesc doritorilor că pot comanda cartea mea urmând paşii de aici.
Şi mulţumesc pentru comenzile de până acum, pentru mailurile şi mesajele primite pe Facebook! Sunt copleşită, recunoscătoare şi foarte, foarte fericită! 🙂
deci ..draga mea ..ca asa se incepe o fraza serioasa..ca tot vorbim de carti ..deci ziceam sa scriu o carte despre barbatii din viata mea! daca asa de greu e ..nu o mai scriu …poate afla ei de intentie , le suna a santaj si …Dzeu cu mila ..revenind-nu vreau sa ma intrisez si sa ma intreb la ce bun -ca nu mai terminam!si iti spun doar ca deocamdata nu scriu nimic -deci nu ai concurenta!vinde cartea ta si pe urma o vinzi si pe a mea !cu barbatii din ea !ca sint citiva !…( sper ca ai ris …asta era rostul ….) bravo pt efort si pt mintea ta !!!
Nuami, pe cartea ta – cu barbati sau fara barbati – s-ar bate editurile si mai apoi si librariile, pentru ca s-ar vinde ca painea calda! :))
Acu’ nu stiu daca s-ar bate si sa-ti dea partea ta (drepturi de autor sau bani din vanzari, dupa caz), insa cu toate rahaturile de pe piata romana, eu zic ca ar merita sa scoti o carte, caci, cum spuneam, se mai gasesc si colaboratori seriosi. Iar publicul te-ar citi cu sufletul la gura, sunt sigura!
Am uitat sa spun sau sa scriu ca fotograful iscusit care mi-a facut – cu telefonul din dotare – poza de mai sus este chiar draga de Nuami Dinescu! 🙂
Asa cum am mai spus, scrii minunat. Si da, ai dreptate in ce spui, ca de, asa e pe lumea asta, unii cu mierea, altii cu fierea.Si in muzica si alte domenii se intimpla asa si e pacat pt.ca nu se promoveaza valorile autentice.Cat or fi excrocii la putere nu prea sunt sanse sa mearga bine lucrurile.E un fel de domino. Eu am un fel de zicala proprie: sint prea mica pt.o lume atit de mare si cu asta ma mai calmez. Oricum, sa dea bunul Dumnezeu sa ai succes pt.ca meriti.
Alina…eu sunt din toata fibra mea convinsa ca tot ce poti face bine pentru tine ca business, faci numai cu manutza ta…deci foarte bravo ca te-ai gandit sa faci din vanzarea cartii tale o chestie personala :)…doar asa, implicata personal si afectiv (ca pana la urma e o munca artistica la mijloc) iti cresti si pastrezi clienti…si e si tare frumos si cu satisfactii mari – si aici vorbesc din proprie experienta :)…pup cu drag si iti doresc cati mai multi “pui de hartie” si mereu asa zambet bun de implinire 🙂 !
Nuami – nu care cumva sa renunti la scris…(ca bag repede replica de filme cu mafioti – “ai grija ca stiu unde stai” ;)…nu-ti lasa nici un gand frumos nenascut si nici un vis sa dispara…scrie ! poti ! stii… 🙂
abia astept sa o citesc. Nu uita sa citesti emailul meu. Ma bucur mult ca ai facut acest pas mic care poate fi de fapt mare. Timpul va decide. Felicitari.
de multă vreme prietenii mei mă tot bat la capsă public pe hârtie ceea ce scriu. ei zic că ar merita, eu spun că mă joc şi mi-e bine aşa. iar de când am citit articolul tău am şi argumente clare să renunţ la idee… e bine în colţul meu.
te admir însă pentru realizare, pentru tenacitate.
să fii bine!
Ioana, iti multumesc pentru sustinere si fidelitate! Si sper sa te bucuri de cartea mea! 🙂
Anca, si eu stiu unde sta Nuami! Deci suntem doua! :)) Multumesc, nu stiu daca o sa mai fac alti pui de hartie – eu sper la unii din carne si oase, sa fiu sincera. Dar sa vedem ce-o vrea viata asta de la mine…
Larisza, citit si rezolvat! 🙂 Multumesc!
psi, eu am facut toata treaba asta cu cartea in primul rand pentru mine, sa stii. Indiferent cat de egoist ar suna, recunosc. Mi-a facut bine sa lucrez la carte si sa mai scriu unele lucruri pe care-mi doream sa le scriu, dar nu aveam pretextul potrivit. In plus, blogul pe care fusesera publicate majoritatea textelor nu mai exista, deci si asta a fost un motiv. Dar motivul principal a fost ca mi-a facut bine sufleteste, m-a curatat, m-a epurat, acum, ca sunt “in reparatii”, vorba Lotusului. 🙂 Multumesc!
Alina…or sa vina ei toti puii…la asa un suflet cald 🙂 ! Ai incredere ! pup cu drag !!
Strict intuitiv, stiu ca la un moment dat, reparatiile vor fi finalizate. Sa stii ca deja se vede ca ai inceput sa lucrezi la asta.
Iar daca mai adaugi si faptul ca lasi niste ” urme ” dupa tine, e perfect.
🙂
Sant foarte suparat pentru aceasta realitate despre care vorbesti. Acesta este si motivul pentru care scriu cu mare placere despre oamenii care reusesc sa scoata in lume o carte. De fiecare data imi amintesc felul in care ii cautam pe “necunoscuti” pe rafturile librariei de langa liceul meu. La vremea aceea, cu banii pe care ii dadeai pe un pachet de Kent puteai sa cumperi chiar si cinci carti, si nu exagerez deloc. Cred ca si acesta este un motiv pentru care suntem tot mai prosti si mai meschini, cu totii, ca natie.
Nu stiu ce urmeaza, cum o sa fie viata (aparent) digitala, dar imi doresc enorm ca fiul meu sa iubeasca si CARTEA, sa nu-i refuze locul normal si firesc in sufletul sau.
Anca, sper din tot sufletul meu cald! 🙂
Lotusule, m-ai omorat cu intuitiile tale! :)) Esti delicioasa!
VirtualKid, si eu sunt suparata. Inainte sa stiu cum stau lucrurile, ma gandeam ca dau 3-400 lei pe o carte (asta in cel mai bun caz), dar ma consolam cu gandul ca autorul face toti banii. Desi pentru Marquez, de exemplu, si al lui Veac de singuratate, toti banii si aurul din lume n-ar fi de ajuns ca sa rasplateasca geniul, bijuteria aia literara. Cat ajunge la el? 10% in cel mai fericit caz!
Esti subiectiva! Sunt atat de multe carti care mor incet, doar pentru ca li s-au taiat cararile. Am trait in alte vremuri, unele in care cartea era accesibila liceanului dispus sa isi sacrifice cateva tigari, iar mie aceasta comparatie mi se pare chiar dureros de adevarata.
Scoala inseamna carte, iar faptul ca avem prima generatie de alegatori care pun degetul pe buletinul de vot mi se pare cea mai buna definitie a “intunecarii” spre care mergem cu zambetul pe buze….
Draga Alina, desi nu am avut deloc timp zilele astea (si chiar nu am avut, jur!!) sa scriu si aici pe blog, eu ma numar printre norocoasele care au obtinut – in timp record- as zice, cartea ta. E ca o oaza de liniste, e foarte interesanta si iti multumesc infinit de mult si pentru autograf. Sa ai o zi frumoasa si vesela!!
VirtualKid, ai dreptate, sunt subiectiva (asta in general, oricum consider obiectivitatea o mare utopie). 🙂
Sigur ca sunt multe carti minunate, am dat si eu un exemplu tocmai pentru a intari ideea expusa. Cat despre analfabetism, nu stiu ce sa spun… Eu cred ca e doar o faza, ca avem radacini bune, ca lumea se va intoarce la carte…
Eu nu pot sa uit cum in Germania am constatat ca tineri de facultate nu stiu sa citeasca subtitrari in germana! Pur si simplu nu sunt in stare! Ii rugasem pe cei din gasca in care eram sa puna la DVD un film fara dublaj, dar cu subtitrarea in germana si el lasat cum l-a facut mama lui, in engleza, ca sa pricep si eu ceva. Mi-au zis ca ei nu pot asa si sa-l vad si eu dublat in germana, ca-mi mai povestesc ei pe parcurs… Jalnic!
Adnya, ma bucura vorbele tale, topai de bucurie! Multumesc! 🙂
Felicitari pentru carte, Alina!
Multumesc mult, Amalia! 🙂
Buna, Alina! Scrii foarte frumos, iti citesc articolele publicate pe blog, cartea recunosc ca nu am cumparat-o inca. As vrea sa te intreb cum ai facut sa publici aceasta carte pe cont propriu, editura este Bucuresti? am cautat pe internet si nu am gasit niciun site aferent acestei edituri. As vrea sa incerc si eu sa public o carte si am nevoie de mai multe informatii. Multumesc!
Buna, Laura, si multumesc ca ma citesti! 🙂
O carte poti publica prin intermediul unei edituri (si aceasta suporta cheltuielile de tipar si distributie) sau o poti publica pe cont propriu (regie proprie), deci faci totul pe banii tai. Intr-un fel, editura esti tu. Eu am ales a doua varianta. Cel mai simplu e sa trimiti manuscrisul unor edituri, in speranta ca una il va accepta. 🙂
Buna Alina,
Capul sus, urmeaza-ti drumul tau. Nu trebuie sa demonstrezi nimic, nu trebuie sa fii”zeita blonda “, sa-ti povestesti “marile iubiri” peste tot….Poti scrie in orice alt loc in afara de revista Tango.Abia astept sa citesc cartea ta.Mi-ar face placere sa colaboram in viitor. Am scris acelasi lucru si Nouriei. C u permisiunea ta, iti voi trimite un mail, in care vei cunoaste si alti oameni. E adevarat ca acestia nu detin reviste , cu nume de dans, nu-si povestesc cu “maxima sinceritate” iubirile sau esecurile sau frustarile, dar in fiecare zi incearca sa faca ceva bun si pentru altii
Cristina, multumesc mult pentru mesaj! A trecut deja aproape un an de cand am publicat acest text si am lansat cartea… Inversunarile s-au mai domolit, cerul s-a mai inseninat. Nu, principiile nu s-au schimbat deloc. 😀
Apropo de carte, deja am epuizat al doilea tiraj si voi mai scoate o serie pe la sfarsitul acestei luni. Astept deci comanda ta atunci si voi fi bucuroasa sa ti-o trimit. 🙂
si cand as fi fost poate mai impulsionat sa contrazic pe cineva care spunea ca in mod cert in tara asta de acum si-n timpurile acestea sa scrii literatura si sa astepti apoi ca din vanzare sa poti si trai mai departe, nu doar in inimile si amintirile celorce poate au apucat a te citi, vad alta opinie avizata care-mi deschide bine ochii, aici si acum. felicitari pentru scris, cartea si nu numai, ai un stil placut ochiului care parcurge textul scris si din receptarea mea nu poate veni ca feedback altceva decat apreciere, fara a cadea in patetic. simplu, ca mariajul despre care spuneai in articolul celalalt despre psihanalista din Prime, pe care de nu l-ai vazut, ti-l recomand e ceva ce sigur iti va placea.
Multumesc pentru cuvinte si comentarii si bine ai venit pe blogul meu! Mi-ar placea sa te semnezi cu un nume, fie el si fictiv. 🙂
Buna Alina ,
Cu aceiasi problema ma confrunt si eu …Am scris si am publiacat o carte in 2010,nu pot spune ca m-am ocupat de publicitatea ei ,ca nu m-am ocupat ,am mers la unii distribuitoup de vanzari dar nu s-a legat nimic care sa ma avantajeze si pe mine ,am vandut pe internet ,prin unele chioscuri de ziare si prin aticariate ,bineinteles la un pret destul de mic In acest moment mai am 800 exemplare care chiar mi-am pus in gand sa ma ocup de vanzare.
Asta este sistemul la noi!
Acelasi lucru il intampin si eu cu o carte tehnica special gandita pentru Facultatea de Aeronave. La facultate nu mai exista librarii tehnice iar singura librarie din grupul CLB de la Polizu ma duce cu vorba – e un distin domn la acest CLB Danila Petre care gaseste numai scuze puerile – sper sa dea faliment cu librariile lor cu tot.