Despre orice produs lansat pe o piaţă mai trebuie să trăncăni din când în când, pentru ca lumea să nu uite de existenţa lui. La naiba, chiar şi Coca-Cola îşi face reclamă constant, deşi nu pare c-ar mai avea nevoie! 🙂

Aşa că m-am gândit să mai scriu şi eu câte un cuvânt, două despre cartea mea, dar m-am trezit că am epuizat toate ideile de prezentare, plus că mi se pare aşa, nu ştiu cum, să încep (iar) să mă laud singură. Şi atunci, preluând ideea de pe unele site-uri comerciale unde, pe pagina fiecărui produs, sunt prezentate opinii ale clienţilor, m-am gândit că persoanele cele mai potrivite să vorbească despre cartea mea sunt – nu-i aşa? –  chiar cititorii ei.

Reproduc mai jos o mică parte dintre mesaje, aşa cum le-am primit pe mail, pe blog sau pe Facebook. Toate m-au emoţionat în egală măsură, la toate am bocit citindu-le (nu-mi venea să cred că omul ăla s-a deranjat să-mi scrie mie aşa cuvinte frumoase) şi absolut toate mi-au dat aripi, şi încredere în mine, şi convingere că n-am fost totuşi exagerat de ridicolă sau de trufaşă să iniţiez acest proiect. Sper să nu comit o prea mare indiscreţie pentru că public mesajele primite în privat şi le mulţumesc, încă o dată, autorilor acestora, dar şi celorlalţi care mi-au scris, care m-au sunat, care m-au felicitat prin viu grai, care au fost alături de mine din august anul trecut, de când a început nebunia.

Cei care încă n-au citit cartea De ce nu-mi găsesc pe cineva, dar se hotărăsc să o facă, găsesc aici detalii despre cum pot intra în posesia ei.

 

****

Am terminat cartea. Nu astăzi, ci acum două zile. Vreau să-ţi spun că am luat-o cu mine pe 31 seara la prietena unde aveam să fac revelionul, şi pe 1 dimineaţă (mă rog, pe la 12, când m-am trezit), eu îţi citeam cartea. Şi pe 1şi 2 noaptea la fel. Adică am strecurat-o printre activităţile aferente revelionului, căci mi-a plăcut mult cum a început şi am vrut să o finalizez curând. Trecând de aceste detalii, vreau să-ţi spun că m-a surprins în mod plăcut.
Îţi mărturisesc sincer că titlul mi s-a părut din start, de când am văzut că ai publicat-o, destul de banal, dar eram convinsă că asta vine ca o provocare. Cel puţin eu aşa am perceput-o. Ca o provocare pentru cei ce vor să gândească dincolo de aparenţe. Şi aşa a fost. (…) Mergând apoi pe firul destăinuirilor, m-a frapat sinceritatea cu care dezvălui unele părţi din sufletul tău. Categoric, întotdeauna rămâne în inimă o latură nedezvelită, numai pentru tine, cum e fireesc; dar totuşi am citit unele slăbiciuni sau păcate, vanităţi ori dorinţe pe care  mulţi dintre oameni abia au capacitatea de a le recunoaşte faţă de ei înşişi, sau nici măcar atât. Dar în niciun caz nu le-ar dezvălui lumii întregi. (Andra Petcu)

 *

Am terminat de citit cartea ta de ceva vreme însă nu am reuşit să-mi fac timp să-ţi scriu până acum. Mai întâi îţi mulţumesc pentru autograf şi apoi vreau să-ţi spun că mi-a plăcut foarte mult cartea ta, eşti bună, ai ceva din stilul d-nei Ileana Vulpescu şi sper că următoarea ta carte să fie un roman în adevăratul sens al cuvântului. Nu spun asta ca să te linguşesc… serios, chiar mi-a plăcut… am mai citit eu ceva în genul cărţii tale, ceva de… (aici dă nişte nume de autoare cunoscute şi nu-i elegant să le reproduc 😉), dar să fiu sinceră am cam tras de mine să le termin cărţile, asta pentru că nu-mi place să încep o carte şi să nu o termin… însă nu m-au încântat prea tare, în schimb tu ai ceva… şi chiar ar fi păcat să rămâi la astfel de poveşti şi opinii (eu vorbesc doar din punctul meu de vedere, al unui simplu cititor, fără a avea o pregătire specială pentru a comenta cartea ta ). Deci, cartea mi-a plăcut şi o aştept pe următoarea cu nerăbdare :), mult succes în continuare! (Mariana Stan)

 *

Am stat sâmbătă şi am citit cap-coadă cartea care m-a încărcat energetic pentru tot anul. Draga mea, mi-a plăcut extraordinar de mult ce ai scris, m-a relaxat, m-a binedispus şi, mai mult decât atât, m-am regăsit în multe din experienţele şi trăirile tale. Abia aştept un viitor(oare) frăţior/surioară… scrii absolut genial. Îţi doresc să ai în continuare sclipirea, talentul, inspiraţia cu care te-a înzestrat Cel de Sus, să fii sănătoasă, liniştită, fericită şi să-l găseşti pe El, acel El numai al tău. (Silvia Barbu)

 *

Am început să îţi citesc cartea … îmi place cum scrii. Scrii bine. Scrii firesc, precis şi ai o tandreţe a povestirii, fără a fi siropoasă. Îţi creează starea de povestire luminoasă, intimă… (Olaf Tryggvasson)

 *

Alina, felicitări, din suflet te felicit. Nu ştiu ce te-a determinat să scrii această carte, dar îmi place foarte mult ceea ce ai scris. Poate un preaplin de scârbă şi indignare faţă de ceea ce-i în jurul nostru, poate setea de a mărturisi şi altora trăirile tale. Nu pot să ştiu cu adevărat; cert este că mie mi-a plăcut foaret mult ceea ce ai scris, direct, fără ocolişuri, realitatea dulce, amară sau …. nu ştiu, aşa cum este ea. Sunt de acord cu tine că vorbim cu măşti de cele mai multe ori nu cu oameni, iar în spatele acestor măşti se ascund caractere meschine, oameni perfizi şi fără suflet care-ţi râd cu amabilitate ca după ce te desparţi de ei să te bârfească şi să-ţi sape groapa. Povestea ta până la un punct se aseamănă cu a fiicei mele. Citind cartea mă miram câtă asemănare există între viaţă ta trăită până la un punct şi a ei. (Marcela Şerban)

 *

Mi-a plăcut atât de mult cartea ta, m-am simţit atât de aproape de tine, de trăirile tale, şi să nu te superi, în multe m-am regăsit şi eu. Mă bucur enorm că te-am “găsit” în această imensitate a internetului şi sper că aceasta a fost doar prima dintre multele cărţi pe care le voi citi de la tine. (Andreea Nica)

 *

Că veni vorba, mă pregătesc să-ţi spun, tot aşa, pe larg, într-un mail, cât de mult mi-a plăcut cartea ta. Dar mi-e tot mai greu să mă aşez şi să scriu ordonat, să mă priceapă şi pe mine cineva. Aşa că mă agăţ de momentul ăsta, în care m-am urnit ca bolovanul la vale, şi-ţi mărturisesc sincer, că altfel m-aş abţine, că m-am bucurat să mă las plimbată prin Barcelona, că am dat din cap aprobator la unele idei şi dezaprobator la altele, dar m-am recunoscut în multe. Şi n-am rămas indiferentă la niciun rând. Faptul că eşti ingineră şi nu absolventă de Litere te face multilateral dezvoltată, nu-i un dezavantaj. Dacă găseşti o modalitate de-a nu-ţi mai da singură cu ciocanul în cap, de-a nu-i mai vedea pe toţi mai buni şi mai deştepţi, să-mi spui şi mie, o caut de când pot gândi cât de cât! Şi să mai scrii, de ai chef şi timp, mie mi-a prins bine şi am capitole pe care simt nevoia să le recitesc la ceas de seară şi gânduri. Hai, am sărit calul, ajung la herghelie imediat, trebuie să te pup, să-ţi mulţumesc pentru timp, delectare, stil…(Sorana Bordaş, într-un comentariu pe blogul meu)

 *

Am început să citesc mult așteptata carte şi i love it, concretă, lipsită de snobism, realistă, dar cel mai mult îmi place sarcasmul tăios. Toate poveştile sunt inspirate din experiența ta personală? (Corina Mila) – Răspuns: Da! 🙂

*

Sâmbătă dimineaţa am luat cartea de la poştă, am şi început să citesc din ea şi e pur şi simplu delicioasă, o să îmi pară tare rău când o voi termina de citit… am ajuns deja aproape de jumate, am citit şi nişte poezii de la sfârşit şi sunt ffff drăguţe şi sensibile!! Deci felicitări pt. ce ai scris, nu am cuvinte să îţi spun cât îmi place!!!!!! (Adriana Cosa)

 *

Am păstrat pentru final bucăţi din recenziile făcute pe blogurile personale de oameni dragi mie, trei femei talentate, bune, generoase, pe care le admir la rându-mi şi sper ca, într-o zi, să le întorc gestul minunat. Pentru că şi ele vor prinde curaj să scrie cărţi, sunt absolut sigură!

Cartea este o colecţie savuroasă de poveşti, impresii şi opinii şi se încheie splendid, cu o suită de poezii scrise de autoare pe când n-avea mai mult de 15-16 ani. Veţi citi despre iubirea ei dintâi, vă va distra lectura unor întâmplări haioase, veţi gusta din aroma poveştilor inspirate din vizitele Alinei în Israel sau Barcelona, veţi lăcrima citind unele istorii impresionante şi vă veţi revolta faţă în faţă cu nedreptatea unor situaţii de neînţeles… Dar, oricum, sunt convinsă că rândurile cuprinse între cele două coperte frumoase vi se vor lipi de suflet. Ştiu eu asta, pentru că orice cuvânt scris de Alina are acest dulce obicei. (Corina Stoica)

*

Scrisul ei este năvalnic, pe alocuri colțuros. Irumpe dintr-un preaplin interior. Se smulge precum lava și se aruncă în afară, cumva tumultuos, cumva dureros. Nu-i pasă, îți vine să spui. Vrea să ardă cu totul, n-o încălzește un foc abia pâlpâind. Literă după literă, intri în joc. Ori totul, ori nimic, scrisul ei nu suportă jumătăți de măsură. Și-o vezi parcă stând pe-un munte, în plină furtună. Pare a spune vântului, și ploii și fulgerelor: și ce dacă? Și-o vezi râzând, cu lacrimi în colț de suflet. O vezi dansând sălbatic, cu părul despletit și plin de frunze. Vrea răspunsuri. O vezi îngenunchind. O vezi rugându-se și mulțumind. Doar ea, la braț cu singurătatea cea senin amară. Și știi, privind-o în ochi, că știe. Știe despre inima ei și n-a uitat-o niciodată. Iar după atâta zbucium, revelația inocenței te copleșește. Cuvânt după cuvânt și dincolo de el, descoperi candoarea. Iar asta te buimăcește. Ai în față un copil. Și nu mai poți să-l cerți pentru pozne ori imprudențe. Poate doar să-l alini. Să-l îmbunezi c-o ciocolată și poate o glumă. Și cu o vorbă bună. Și asta, pentru că e imposibil să nu crezi în el. (Mihaela Stratu)

*

Am deschis într-o zi o carte. Am citit un cuvânt, o pagină, o poveste şi nu m-am mai putut opri. I-am citit destainurile seara de seară, i-am descoperit secretele şi la final de drum am realizat că acea carte vorbea despre mine. “De ce nu-mi găsesc pe cineva” este cartea în care veţi citi nu poveşti, veţi citi bucăţi de suflet, felii de viaţăînsiropate cu valurile mării şi parfumate cu vise… Este sufletul autoarei, Alina Grozea. L-a desenat în toate formele lui, în toate culorile… de la roz sidefiu şi albastru-ciel până la nuanţele posomorâte de cenuşiu. Câţi dintre noi au curajul să se expună cu inimă deschisă la “intemperiile” umane, câţi dintre noi spun cu tărie “aşa sunt eu şi mă schimb când şi dacă vreau!”? Prea puţini! Alina, iubesc cartea asta nu cum iubesc toate cărţile, o iubesc cum iubesc marea aia agitată pe care o adorăm, cum iubesc cerul cu pescăruşii lui. Mi-e dragă ca o zi de vară! (Andreea Ban)

*

Vă mulţumesc încă o dată tuturor, şi celor pe care nu i-am amintit aici, dar ale căror cuvinte de drag îmi vor rămâne pe veci lipite de suflet.

 

Nu ştiu dacă mi-au murit lăudătorii (ultima dată când i-am controlat, nu muriseră), dar pentru că nu vreau să-i deranjez la ora asta, o să mă laud singură, începând cu un anunţ de senzaţie: primul tiraj al cărţii mele s-a epuizat!

Şi pentru că nu vreau să dau în vileag chiar toată bucătăria acestui proiect iniţiat pentru sufletul meu, dar care am văzut că a bucurat, spre uluirea mea, foarte multe alte suflete, n-o să dezvălui câte exemplare de carte am comandat la tipografie întâia dată, dar vă asigur că nu e o cifră nici uriaşă, nici ruşinos de mică.  A fost una potrivită bugetului şi, până la urmă, notorietăţii mele. Sau lipsei mele de notorietate – nu ştiu cum să mă exprim mai corect.

Ce pot să spun e că previziunile mele privind modul în care va fi primită această carte au fost depăşite în cel mai neaşteptat şi emoţionant mod. Au fost vreo două săptămâni în care mă duceam la poştă zilnic cu 2-3 colete (sau îl trimiteam pe tata), de au început să ne cunoască doamnele de acolo. Faptul că eram buni clienţi nu le împiedica să fie scorţoase şi nesuferite, dar asta-i altă poveste…

Recunosc, o mare parte din tiraj a ajuns la prieteni, la colegi, la cei apropiaţi mie, însă dincolo de feedbackul cantitativ, am fost impresionată în mult mai mare măsură de cel calitativ. Nu mi-a venit să cred câte mesaje de apreciere primesc pe mail, pe blog sau pe facebook – scrise în văzul lumii sau în mesaj privat. În cuvinte al căror impact asupra mea mi-e greu să vi-l descriu, mi-au mulţumit pentru carte şi pentru ce scrie în ea persoane despre care habar n-aveam că mă citesc şi că mă plac, pentru că nu se făcuseră niciodată văzute, nu mă cunoscuseră personal şi nu-mi comentaseră niciodată pe blog.

Am citit plângând mail după mail şi mesaj după mesaj şi nu-mi venea să cred că-i vorba despre mine… E o senzaţie extraordinară şi acum încep să înţeleg că-i greu să nu ţi se urce la cap când cineva te ridica în slăvi fie şi datorită unor simple vorbe aşternute pe hârtie…

Nu ştiu dacă merit toate laudele primite şi toate lucrurile frumoase care mi s-au întâmplat în ultimul timp, dar mulţumesc din suflet pentru ele şi le accept fără să clipesc. Şi dacă şi eu, la rându-mi, am reuşit să aduc bucurie sau măcar un strop de linişte în sufletul cuiva, cu poveştile, impresiile şi opiniile mele, pot spune că toată această tevatură cu editarea unei cărţi n-a fost în van.

Dincolo de orgoliul de-a descoperi că sunt citită de oameni absolut speciali, starea mea de bine şi de satisfacţie a fost alimentată în primul rând, recunosc, de faptul că nu mi-a fost dat să aud sau să văd niciun comentariu negativ. Nu ştiu dacă să mă îngrijoreze lucrul ăsta, dar, pe bune, nimeni nu m-a înjurat, nimeni n-a strâmbat din nas la auzul veştii că am scos o carte (sau, în orice caz, n-am văzut eu), nu mi-au ajuns la ureche răutăţi şi nu mi-a pus piedică niciun gest care să mă facă să regret demersul pe care am crezut că unii-l vor considera arogant, inutil, nebunesc.

Şi ca s-o fac lată, vă anunţ că am făcut o nouă comandă la tipografie, deci a doua ediţie  a cărţii mele îşi aşteaptă cititorii. Iar pentru ca lauda de sine să fie plenară, mai jos vă prezint poze multe şi frumoase cu câţiva dintre cititorii mei frumoşi şi deştepţi, cu care mi-e drag să mă fălesc! Mai mult cititoare, dar e şi-un băiat pe-acolo, deci nu pot folosi femininul. 🙂

Fotografia care ilustrează acest text este trimisă tot de o cititoare de-a mea, Ramona Palumbo, din Italia. Mulţumesc, Ramona!

Fac o reverenţă, chiar dacă numai în scris, şi vă mulţumesc  tuturor din suflet, încă o dată. Mulţi dintre voi mi-aţi spus că v-aţi regăsit în poveştile, temerile şi gândurile mele şi că asta v-a ajutat. Ei bine, nici nu vă daţi seama cât de mult a înseamnat pentru mine să vă descopăr şi ce mâna fermă mi-aţi întins ca să mă ridic de prin tristeţile în care mă bălăceam. Să vă ajut pe voi mi-a fost în primul rând mie de mare şi preţios ajutor.

 PS: Pentru cărţile noi, calde, abia scoase din cuptorul de făcut cărţi, vă aştept comenzile pe alinagrozea@yahoo.com. Detalii, după cum deja se ştie, aici.

În primul rând, ca s-o spun pe-aia dreaptă, n-o fac pentru că nu sunt persoană publică şi nu-mi permit să-mi asigur o promovare eficientă şi-un tiraj mai de Doamne-ajută. Dar să zicem că m-aş fi strofocat şi, pentru că ştiu unde să mă duc, cu cine să vorbesc  şi ce să zic, aş fi convins câţiva distribuitori de carte să colaboreze cu mine.

Am lucrat însă într-o editură şi ştiu bine că o afacere cu librăriile poate înseamna faliment curat dacă nu dispui de un capital baban şi de suficiente titluri care să-ţi asigure un rulaj constant al banilor – adică ce dai pe tipografie pentru un titlu recent să-ţi scoţi rapid din vânzările pentru titlurile mai vechi. Asta ca metodă de supravieţuire, nu de profit. Cât despre autorii independenţi… personal, cunosc unul singur. Are cartea pe piaţă de vreo doi ani şi n-a văzut niciun ban până acum, deşi rapoartele de vânzări nu-s deloc pe zero…

Marii distribuitori de carte cer 50% comision din preţul de vânzare (şi ultima dată când i-am întrebat, voiau să-l mărească). Iar plata nu se face la achiziţia tirajului, că ar mai fi cum ar mai fi, ci pe măsura vânzărilor. Dacă ai noroc, lunar îţi vor intra în cont câţiva bănuţi din vânzările pentru un titlu, urmând ca abia peste câteva luni, un an sau chiar doi să poţi trage linie şi concluzii despre cât succes de piaţă a avut volumul respectiv. Până atunci, singurul lucru pe care-l faci este să transporţi cărţile – pe banii tăi, că nu vine nimeni să ţi le ia de la poartă – din depozitul tău, în depozitele lor.

În urma acestei proceduri doar teoretic reciproc avantajoase, după un timp ar trebui să recuperezi din banii investiţi, să-ţi acoperi măcar cheltuielile. Căci dacă nu eşti editura care a pus pe rafturi Harry Potter sau Stăpânul Inelelor, despre profit nici nu poate fi vorba.

Marea dramă e că timpul trece, cărţile se vând, dar bani – ioc! De ce? Pentru că unii distribuitori de carte nu-şi plătesc datoriile! După ce că iau comisioane uriaşe, iar în contracte nu acceptă termene de plată mai mici de 90 de zile, nici după astea trei luni nu vezi bani de la ei fără zeci de mailuri în care ba-i rogi frumos, ba-i ameninţi, ba-i înjuri – mă rog, încerci toate variantele de comunicare posibile!

Anul trecut, am primit de la patronatul celei mai cunoscute companii de distribuţie de carte din ţară o scrisoare la care aş fi râs cu lacrimi, dacă nu mi-ar fi venit, de fapt, să plâng. Pentru că eu aveam nevoie de bani în firma la care lucram, să plătesc facturile către furnizorii de utilităţi, nu-mi ardea de prostii. (Ăştia cu utilităţile sunt băieţi deştepţi, la ei nu merge cu scrisorele lacrimogene: dacă nu-ţi plăteşti facturile la timp, pa internet, pa lumină, pa clădire în care stai cu chirie! Pe scurt, PA!).

Pentru că asta era, o scrisoare lacrimogenă, în care directorul general al firmei respective se plângea cât de greu o duce business-ul lui, ce datorii mari au ei, ce cheltuieli uriaşe au suferit şi cum ar fi bine ca noi, editurile, să-i înţelegem şi să acceptăm să ne plătească cărţile nu după 90, ci după cel puţin 120 de zile de la facturare. Ba, mai mult, să nu ne supărăm şi să continuăm livrarea cărţilor, că numai aşa afacerea (lor) va creşte dodoloaţă şi noi toţi vom fi pe culmi de civilizaţie şi progres, bla, bla.

Băi, frate! –  îmi venea să zbier la el. Oricum, tu nu-mi dai banii nici după 90, nici după 120 de zile, şi nu mi i-ai da deloc dacă nu te-aş freca eu la melodie cu mailurile şi cu telefoanele! Vrei să ţi le dau gratis?? “Da!” – ar fi fost cel mai sincer răspuns pe care l-aş fi primit la întrebarea asta, dacă n-aş fi vorbit de fapt singură, ca nebunii, scoasă din minţi de atâta tupeu.

Nu vreau să generalizez, există şi distribuitori cu care poţi colabora omeneşte, există şi firme serioase, care înţeleg ce-i ăla un parteneriat şi nu consideră că munca lor e mai preţioasă decât a ta. Dar ca să poţi scoate tiraje de ordinul miilor de exemplare, să-ţi ajungă cartea în fiecare colţ de ţară, să poţi organiza lansări spectaculoase, să te cunoască şi să te citească toată lumea, ai nevoie de susţinerea distribuitorilor mari.

“De ce nu-i daţi în judecată?” mă mai întreba câte cineva, străbătut de un adânc fior democratic. Păi atunci trebuie să alegi: te plimbi prin tribunale sau vinzi cărţi? Că dacă eşti în litigii cu distribuitorul, nici nu-l mai poţi folosi. Bineînţeles, când a ajuns cuţitul la os, unii au fost daţi în judecată. Dar poţi să-i dai pe toţi? Nu, pentru că depinzi de ei, dacă vrei să livrezi literatură populaţiei, chiar dacă tu-ţi recuperezi banii pe ea la paştele cailor.

Pe cuvânt de onoare, nici dacă m-ar fi chemat Cărtărescu Alina n-aş fi decis, în astfel de condiţii, să-mi bag cartea în librării. Aşa, organizând o librărie la mine pe blog, măcar ştiu că o fac pentru cei care mă cunosc şi vor neapărat să aibă cartea mea, pentru orgoliul meu personal, pentru satisfacţia că las ceva în urmă şi nu ca să susţin afacerile păguboase ale distribuitorilor de carte cu ambiţii uriaşe şi management execrabil.

Asta este realitatea, deşi pe-afară e vopsit foarte colorat gardul. Iar cititorii habar n-au cu ce se confruntă autorii sau editurile în încercarea lor de a-şi face cât mai cunoscută opera. Nu ştiu prin străinătăţuri cum or sta lucrurile, dar am eu o vagă bănuială că ce se întâmplă pe la noi e tot o cangrenă cu specific românesc.

****

Reamintesc doritorilor că pot comanda cartea mea urmând paşii de aici.

Şi mulţumesc pentru comenzile de până acum, pentru mailurile şi mesajele primite pe Facebook! Sunt copleşită, recunoscătoare şi foarte, foarte fericită! 🙂

Titlul ales pentru această culegere de texte, pentru aceste bucăţi de suflet şi de viaţă pe care m-am încăpăţânat întâi să le aşez în cuvinte şi mai apoi să le înghesui între două coperte de carte, este acelaşi cu al unui articol postat pe blogul meu şi care a făcut ceva vâlvă la vremea lui.

M-am oprit asupra acestui titlu şi din pricina amintită mai sus, dar şi pentru că tot ce-am înşirat în paginile acestei cărţi mă defineşte, ca personalitate, şi-mi relevă un profil social şi sufletesc marcat de propriile-mi capacităţi de relaţionare sau, după caz, de neputinţe în a închega legături solide, fie ele de dragoste, de prietenie sau de business.

Recitind ce-am adunat în scris de-a lungul anilor, de la poeziile din adolescenţă (multe dintre cele pe care le veţi găsi aici sunt compuse pe când aveam 15-16 ani) şi până la portretul trăirilor, impresiilor şi convingerilor mele etalate recent pe pagini de blog sau de jurnal, pot spune că s-au conturat oarece concluzii. Pe unele am învăţat să le accept, ca pe un dat al firii, cu altele ştiu că nu mă voi putea împăca niciodată, dar eu continuu să lupt nebuneşte, într-o luptă inegală, cu toţi demonii mei.

De ce nu-mi găsesc pe cineva? De ce-am găsit, când s-a-ntâmplat să găsesc? Pentru că tot ce simt, tot ce gândesc şi tot ce fac mă îndrumă pe calea unui destin asupra căruia n-am decât puteri firave. Doza mea crasă de imaturitate se trage din faptul că, de cele mai multe ori, habar n-am ce vreau, dar ceea ce ştiu sigur că nu-mi doresc cu niciun chip mă trage din hău şi mă ţine departe de rătăciri ireparabile.

Asta sunt, cu tot ce caut şi am reuşit să găsesc până acum. Cu zbaterile ce încă-mi înlănţuie paşii, cu gândurile care-mi mai pun, uneori, piedică, dar şi cu minunile ce-au ştiut să mă ridice din colb, găsindu-mă ele pe mine, fără ca eu să le fi căutat vreodată.

***

Le mulţumesc colegelor mele Mariana Dorobanţu şi Daniela Nae pentru corectură, Monei Sandu, pentru layout, design copertă şi răbdare, şi tipografiei Adi Center din Iaşi pentru promptitudine şi profesionalism.