29 Jan 2012 Iubiri de demult, scrieri de care am uitat…
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , ,

Când v-am prezentat cartea mea drept prima mea carte, am minţit. Ştiu asta acum, pentru că s-a întâmplat să găsesc, într-o mapă în care păstrez acte mai vechi, de care n-am mai avut de mult nevoie, un caiet. L-am răsfoit cu emoţie, am plâns în hohote şi am râs la fel recitind ce scriam eu cât puteam de caligrafic (întotdeauna am avut un scris de mână îngrozitor), în anul de graţie 1989.

Aveam doar 16 ani şi iubeam ca nebuna – de sportul ăsta, cu iubitul nebuneşte, nu m-am dezbărat nici până în ziua de azi, doar că am învăţat să mă amăgesc, să mă scutur de slăbiciuni sau să le ascund sub preş, să mă îmbrac în trufii şi-n indiferenţe care nu-mi aparţin.

Mi-am propus să transcriu în Word tot ce am scris atunci cu stiloul, pe un caiet de matematică îmbrăcat într-o copertă maronie, din plastic. Am început cu o povestire, pe care v-o ofer şi vouă, la ceas de duminică şi de intraductibile duioşii, ca să plângeţi şi să râdeţi alături de mine. Printre literele şterse de vreme, printre câteva greşeli de ortografie (pe care le-am corectat) şi stângăcii de stil (pe-alea le-am lăsat aşa), am regăsit sufletul meu de copil, de adolescentă care a învăţat un pic prea deverme – cred eu, să se perpelească de amor.

Ilustrez textul de faţă cu câteva poze pe care le-am făcut caietului respectiv – asta ca să nu credeţi că fabulez, dar şi ca să admiraţi felul migălos în care pregăteam deschiderile de text: cu titlu mare, font artistic, citat de susţinere… şi nici nu bănuiam pe atunci că o să ajung să lucrez în presă. :)

Inima

Sunt rece. Sunt rece ca zăpada care doarme pe pervazul ferestrei şi palidă ca raza moartă a soarelui, ce se zbate, neputincioasă, să ajungă până la pământ”, spuse inima şi oftă îndelung, ca un orfan în aşteptarea unei soarte mai bune şi mai îndepărtate. O ascult spovedindu-se şi acum, ca de atâtea ori, zvâcnind ca o scânteie suferindă de-atâta dor, de atâtea păcate. Păcate… ce este un păcat? Orice promisiune nedusă la-mplinire, orice gând rău… Dar dragostea, dragostea e oare un păcat? E un păcat să priveşti cu ură cum moare în chinurile aşteptării, îngheţând odată cu iarna, pentru a renaşte iar, mai înflăcărată, mai puternică, sfidând gerul, dar nemaiaparţinându-ţi?

Îţi apare atunci ca o străină cu ochi migdalaţi, întorcând capul uşor peste umăr şi zâmbindu-ţi ironic, privindu-te cu ochi de rivală. O rivală care însă a câştigat. Mai negru ca noaptea îţi este atunci gândul, şi urăşti, urăşti orice, urăşti viaţa, urăşti acea clipă, o urăşti pe tânăra zâmbitoare care se îndepărtează… Se pierde în ceaţă, fuge cu ceea ce ţi-a aparţinut şi, pentru o clipă, îi doreşti moartea. Uiţi că ea e-n tine, mai aprinsă, mai arzătoare, şi când îţi dai seama, e prea târziu. Ai urât.

Inima însă te iartă. Îţi iartă clipa de slăbiciune. Iartă momentul când ai crezut că pierzi, când ai urât dragostea care se îndepărta. Pe mine m-a iertat şi mi-a oferit o altă iubire… A căzut în uitare tot ce am iubit şi am urât înainte. Am început să simt prezentul şi să fiu fericită. Am început să plâng din nou, însă lacrimile mele cădeau altfel… Eu aş putea vorbi o viaţă despre fericirea altuia. A mea îmi pare neadevărată. Îmi pare neadevărată clipa în care plâng de fericire, îmi pare un vis. În acel moment, uit că am vărsat şi lacrimi de durere, trăiesc într-un paradis de-o secundă, suprim realitatea crudă ce încearcă să mă-nvaluie şi înfrâng, fără să vreau, trecutul.

Visul de-o clipă însă moare şi mă trezesc în adevărata viaţă. Pentru mine, fericirea apare în ipostaze stranii, când dulce ca o mângâiere, când tăioasă ca un cuţit. În afara amintirilor şi a unor clipe prezente, viitorul nu mi s-a părut nicio clipă că-mi rezervă vreo picătură din acest fermecat balsam. Dacă prezentul şi trecutul îmi pare că s-au rupt vreodată de realitate, clipele viitoare mi le imaginez cât se poate de obişnuite, nu neapărat triste, dar nici altfel. Introduc fericirea printr-un “poate” sau “dacă va vrea soarta”, personific ca într-un basm ceea ce am trăit sau pot trăi cu adevărat.
*
Sunt atât de pustii şi reci străzile iarna, pustii ca sufletul rănit şi obosit, şi reci aidoma mâinilor pe care mi le trec prin păr. În depărtări, plutesc mii de felinare, corăbii aurii pe valurile albe ale zăpezii. Ca o icoană sfântă, luna priveşte tăcută în noapte.

E atât de frumoasă şi de rotundă, că mă las, pentru o clipă, pradă vrăjii ei, pentru a mă reîntoarce în realitate. Cât aş fi dorit să ne vegheze cu lumina ei pe noi doi, să ne împărtăşească tainele nopţii şi să ne mângâie durerile pe care le trăim împreună… Acum, mi-o alină poate numai pe-a mea, poate ochii ei mari m-au zărit lăcrimând, sau poate priveşte în altă emisferă… Aş vrea să o strig, să îngenunchez în faţa ei, să o rog să mă ajute, dar îmi pare atât de depărtată!

“Sunt atât de rece şi totuşi aşa de caldă, atât de suferindă şi totuşi aşa nepăsătoare, atât de stearpă şi totuşi atât de plină de dragoste” spuse inima, şi eu o ascult, înecându-mi în palmă ultimele suspine.

Octombrie 1989

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

10 Responses

  1. Nu pot decat sa iti raspund cu un poem al lui Nicolae Oancea:

    “Poti trece peste
    ceremonialele timpului, anotimpului,
    cu un fel simplu de a fi
    nechibzuit”

  2. 2
    lotusull 

    Na, ca eu zambesc acuma :)
    Si eu am astfel de caiete. Unul dictando, celelalte de mate. Sunt preferatele mele.
    Si tare m-am recunoscut in scrierile tale de la 16 ani. Ceva de genul insiram si eu pe hartie, in loc sa insir margele pe ata.
    Si ca sa nu ne apuce smiorcaiala din motive de nostalgie, musai sa glumesc. Deci. Nu ca ma laud, dar eu scriu frumos de mana. De cele mai multe ori cu creionul, cu litere rotunjite, egale… Pam-pam, ca tocmai m-am laudat :)

  3. 3
    andres 

    Si totusi ai urmat o specializare tehnica, prea rigida pentru o imaginatie atat de plastica, frumoasa…

    Dictando mi-a fost si mie caietul… O poveste neterminata. Frumoase vremurile alea. Cred ca mi-e dor :)

  4. 4
    Dana 

    Poate dupa ce termini de transcris, urmeaza o noua carte… CIne stie?
    Ce bine ca s-a inventat word-ul! Eu scriu urat, urat… si ma enerveaza sa recitesc ce am scris in trecut. In plus mi se par niste prostii (ale mele). TU scriai curat si sensibil inca de atunci. Mai asteptam si alte scrieri din trecut.

  5. 5
    Aura Balint 

    …si eu am un caiet…mi-e jena sa-l recitesc, vorba Danei, toate mi se par niste copilarii si niste prostii. Talentul tau se vadeste de la saisprezece ani. Ce bine ca ti-ai urmat chemarea…Astept continuarea… :)

  6. 6
    gabidana 

    Alina, mi-e usor spre..eeeee ramin la usor…hihihii…deci, mi-e usurel ciuda pe tine….si eu am scris…neshte versuri….dar n-as avea curajul sa le postez undeva…le-au citit vreo 10 persoane si cam atit….sa mai postezi din creatiile tale de la 16 ani!!! pup :)

    Lotusica sa vezi tu scrisul meu de mina!!!!!….chiar c-o sa faci riduri de suparare..hihihihi….te tzuk :)

  7. 7
    lotusull 

    Copilas aiurit, am deja riduri asa ca ma risc la inca cateva, dar nu de suparare ci eventual de hlizeala :)
    Hai, curaj, trimite-mi o scrisoare, sa vaz si eu cum asterni literele. Scrisoare, nu mail :)

  8. 8
    Cezara 

    Alina,
    Rasfoitul prin amintiri scrise vine ca o manusa peste o mana usor infrigurata de sezonul asta hibernal. Mi-am amintit si eu de primul din adolescenta, de gandurile cand vesele cand amarui…de iubirile habauce ale timpurilor de-atunci. Te imbratisez,

  9. 9
    larisza 

    super frumos scris. Am spus eu ca ajungi undeva sus. Daca vei ajunge sus , sus, nu uita sa ma bagi in fata la faza cu autografele, sa nu stau la coada :-)
    Si eu am avut un caiet cand eram pustoaica in care scriam acolo poezi, poeme ca pentru vremurile de atunci. Mi-e rusine sa le spun.
    Astept cartea urmatoare. Bafta mult si weekend in casa la cabana plapumica cu ceva cald tare si foc in soba….ehehehe astea sunt vise…….pupici multi

  10. 10
    Alina Grozea 

    Ce va multumesc ca n-ati ras de elucubratiile mele de la 16 ani! :)
    Stiu, ma alint, nu scriam chiar foarte prost, dar ma oftic cand vad cat de mult sufeream, cat ma perpeleam pentru toti tam… Asta e, ale tineretii valuri! :)

Leave a Reply » Log in