Nu e cancerul, nici gripa aviară, nici boala vacii nebune şi nici măcar SIDA (care, fie vorba între noi, a cam intrat într-un con de umbră, nu mai suscită atâtea isterii şi scenarii de film. Or fi găsit vreun remediu?).
Boala secolului în care ne târâim existenţele deseori penibile e ipocrizia. Suntem bolnavi de a părea ceea ce nu suntem. Suntem avizi de-a ne pune măşti peste măşti, de circ sau de carnaval, de-a mima bucurii tembele, fericiri iluziorii, gândiri pozitive, pioşenii dizgraţioase. Ţara arde şi noi ne facem freza în oglinzi disproporţionate, mândri de izbânzile noastre închipuite şi sperând infantil că destinul ni se va contura frumos, deştept şi bogat, ca-n filmul Secretul (o inepţie, în esenţă), modelat conştiincios de un Univers care altă treabă n-are decât să ne facă nouă pe plac.
Ne credem frumoşi pentru că ne-am oxigenat părul şi ne-am pus silicoane, deştepţi pentru că am deschis şi alte cărţi (nu foarte multe) în afara cărţii de telefoane, sentimentali pentru că ştim ce melodii siropoase să trântim pe Facebook, la momentul oportun, milostivi pentru că dăm mai departe un mail umanitar sau pentru că mângâiem, mai mult în scârbă, vreun creştet de copil al străzii.
După revoluţie l-am descoperit pe Dumnezeu – că s-a dat undă verde revelaţiilor mistice – şi uite aşa, printr-un miracol divin, oameni care nici n-avuseseră curaj sau intenţie de-a se căsători religios pe vremea lui Ceauşescu (mulţi pentru că aparţineau unui clan ales, cu trese pe umăr) acum pupă cu zel icoane şi se-nchină în faţa tuturor bisericilor apărute ca ciupercile după ploaie.
Virusul prefăcătoriei suferă însă mutaţii dintre cele mai hidoase în presă şi la televizor: piţipoance cărora le ştie tariful toată lumea interlopă dau de bogătani care le introduc în rândul lumii respectabile şi le transformă ca prin farmec în gravide suave şi apoi în mame model. Dive care şi-au început cariera stând în patru labe, pe sub birourile unor politicieni scăpătaţi, acum scot cărţi educativ-motivaţionale şi ne explica ele cum e cu bărbaţii şi femeile, cu dragostea şi respectul, cu întrebările şi răspunsurile, cu etica şi morala. Curve notorii se dau familiste convinse. Manechine ratate pozează în mari actriţe. Oameni permanent cu fundul în două luntrii, pe care nu poţi bune baza nici de pe azi pe mâine perorează despre încredere, loialitate, fidelitate, stabilitate. Neserioşii, nepunctualii, evazioniştii – ţeparii cei mai mari se plâng cel mai abitir despre cum a ajuns ţara asta şi au un patos nebun în a-i da de exmplu pe unguri, pe nemţi, pe-americani, pe canadieni, deşi ei sunt vai de mama lor şi n-ar face faţă nici măcar o zi disciplinei şi regimului concurenţial din ţările cu democraţii mai rodate. Unul care se trezeşte la 5 dimineaţa, stă 12 ore pe zi în fabrică şi poate că face naveta până la job n-ar îndrăzni să facă atâta paradă de clişeul ăla stupid cu “românii sunt leneşi”, în schimb orice tută care se scoală la 12, îşi gâdilă plodul până la două şi apoi se bagă-n seamă pe la vreo emisiune TV se laudă cu programul ei extrem de încărcat, n-are timp nici să respire, săraca, nu ca alţii!
Hoţul strigă “Hoţii!” e, din păcate, cea mai de actualitate zicală românească. Eu nu spun să ne dezvelim aiurea slăbiciunile, să lăsăm garda jos în faţa cui nu trebuie sau să ne dăm cu firma în cap de dragul onestităţii, dar măcar atunci când ne simţim cu musca pe căciulă să nu facem pe ăi mai mari şi mai tari.
Nu ştiu, eu una nu suport să iau lecţii de la oameni care nu trăiesc în primul rând ei înşişi în spiritul ideilor pe care le susţin în scris sau cu voce tare. Nu mă convinge să fac ce zice popa dacă văd că el nu face. Nu mi se par credibile adevărurile rostite de guri spurcate, nu concep sa-mi ţină discursuri despre dragostea adevărată toate paraşutele şi teorii despre valorile democraţiei toţi securiştii. Îmi plac modelele autentice, nu impostorii, şi mă doare dezamăgirea descoperirii că lucrurile sau oamenii în care credeam cel mai mult nu sunt ce par a fi. Că sub pojghiţa de miere, e rahat, că sub stratul de aur, e rugină. Nu suntem perfecţi, toţi am adunat cel puţin un cadavru în pod şi ne zdrăngăne măcar câte-o tinichea de coadă, numa’ că unii îşi asumă şi bunele, dar mai ales relele, iar alţii pozează, cu neruşinare, în sfinţi. Am încetat de mult să consider că integritatea morală şi spirituală a unui om se traduce prin lipsa de vicii, printr-o desăvârşită nobleţe a faptelor şi trăirilor. Nu există aşa ceva. Acum cred că un individ cât de cât vertical e acela care ştie să-şi reprime puternica tentaţie de a mă prosti în faţă.
Absolut!
bre ce al dracului de adevarat si amar …ce sa zic ..am citi cu voce tare-nu fac asta des..dar asa de bine ai radiografiat ca ma si doare ….si ma bucur ca ai reusit sa o pui atit de real si de frumos si de cinstit …Grozea ..mi-e drag de tine de mor !!pune mina si scrie !!
Alina, la toate aliniatele tale, am exemple concrete, pe care le cunosc si le si intalnesc, zi de zi.
La noi in oras, o tipa, curva de curva se erijeaza, in ultimul timp, in mare psiholog si mai are si tupeul sa apara pe sticla, la postul local de televiziune, probabil si acolo a practicat cea mai veche meserie, sa ne invete ea cam cum e cu morala si cu iubirea adevarata. Sunt socata de tupeul ei, de nesimtirea si totala detasare cu care isi sutine ideile, evident copiate si doar aranjate dupa gandirea ei ciudata. Bineinteles organizeaza si sedinte de consiliere psihologica, unde fete tinere si naive o asculta facinate, pe cea care va fi una din primele matroane de bordel in momentul in care se va legifera prostitutia in Romania. Si asta este doar un exemplu.
Ma bucur ca ai scris aceste randuri pline de naduf, m-am mai racorit si eu de mizeria cotidiana.
Draga mea,
Pe mine ma uimeste alta treaba: orice post de televiziune (sau ziar, post de radio) se mentine -cel putin pe linia de plutire – datorita audientei. Cat am stat in Romania (de data asta numai doua saptamani) am refuzat sa deschid televizorul tocmai din cauzele atat de bine punctate de tine mai sus…Si atunci intrebarea mea este: cine dracu’ le asigura, totusi, audienta maimutelor astora ??!
Cum ( aproape ) nimic din ce e omenesc nu mi-e strain, nu intentionez sa ridic piatra si sa dau. Nu de alta, dar ar fi ipocrizie curata, parol 🙂
Nu sunt foarte sigura ca e boala secolului 21, mie imi pare ca exista dintotdeauna. Poate doar ca acum simptomele s-au accentuat. Si asta cu acordul nostru. Pentru ca multi din noi dam intaietate imaginii / aparentei / formei si ne intereseaza mai putin continutul/ fondul/ esenta. Iar imaginea noastra e cel mai simplu de slefuit. Nu e nici o filozofie in a parea ceea ce nu suntem. Asta in cazul in care stim cine suntem. Ai intrebat vreodata de curiozitate oamenii cine sunt ei ? Eu da. Inclusiv pe mine. Si raspunsurile, in majoritate au vizat etichete sociale. Si ca bonus, sunt destui de putini cei ce au curaj sa-si asume fiinta lor asa cum este ea si sa mai si lucreze la punctele slabe.
Si ipocrizia si celelalte nu sunt altceva decat niste banale masti. Iar optiunea ne apartine. Putem privi masca sau dincolo de ea 🙂
In rest, sincer nu ma prea framant cu ce face fiecare. In fond, raspunderea nu e colectiva, ci individuala, asa ca… 🙂
Alina, excelent scris!
Mie mi se pare ca ceea ce se petrece acum in Romanai este ca si cum elevii cei mai slabi din clasa, cei care nu au vrut sa invete nimic, care si-au batut joc de profesori, scoala, si de elevii care invatau, la sfisitul anului au primit Premiul I cu coronita si felicitari. Iar elevii care au invatat cu constiinciozitate tot anul au fost admonestati si lasati repetenti.
Toate-s vechi si noi is toate……………..e f.adevarat ce scrii tu Alina. Chiar saptamana asta am avut parte de ce descrii tu dar ma gandesc ca totul depinde de eul nostru interior pt.a ne incarca cu energie pozitiva si a lua viata in piept cu tot ce implica ea.Oamenii nu-i putem schimba, fiecare se naste,traieste si moare dupa destin. Da, eu cred in destin dar nu ma las la mana lui ci incerc sa-l influentez prin felul meu de a fi. Altfel, minunat scris si acid, ca de obicei.M-am racorit cumva citind ce ai scris. Multumesc pt.articol si mai astept si altele la fel (sunt cu ochii pe tine……..ha ha ha). Pup dulce
Marilena, parol! 🙂
nuami, si mie mi-e drag de tine de mor! Si uite ca pun mana si scriu, dar vezi ce iese? :))
Moi, specimenele astea ma enerveaza cel mai tare! Curvele cu spoiala de intelectuala sau de psiholog. Le respect mai mult pe-alea “nevopsite”, de la coltul strazii.
Mihaela, n-ai pierdut nimic daca n-ai deschis televizorul… Mie imi pare rau ca am ratat intalnirea noastra. Dar si maine e o zi, cum zice preferata mea, Scarlett… :))
Lotusule, eu nu am detasarea ta inteleapta si n-o s-o am niciodata. Si nu stau sa intreb oamenii cine sunt, ca despre unii chiar stiu, asa ca raspunsul lor e irelevant pentru mine. Insa nu suport lupii moralisti, asta e, am draci pe ei si o sa dau cu piatra pana nu mai pot. Si astept sa dea si altii cu piatra in mine daca o iau pe aratura, una zic si alta fac. Inseamna ca merit.
In doze mici, pocrizia e scuzabila si toti o avem, deseori ea chiar se cheama diplomatie, bun simt sau instinct de conservare. Dar oricine da lectii de morala, de conduita, de comportament social sau politic trebuie sa fie ireprosabil din punctul de vedere al celor scoase pe gura sau pe pix! Altfel, sa taca dracului si sa-si vada de ale lui! Si e vorba aici de a persevera cu tupeu intr-un anume tip de atitudine, ca altfel toti gresim, toti mintim, toti ne mai prefacem cand o anumita situatie o cere, dar unii, mami, sunt campioni! :))
Odille, multumesc! Pai asa e, toti repetentii primesc de la viata premiul I cu felicitari. Eu asta constat in ultimul timp.
Ioana, pai de-aia scriu, ca sa ma racoresc! Ca daca n-o fac pe blogul meu, atunci unde?? Stiu ca ar trebui sa ma concentrez pe partile frumoase ale vietii, sa fiu optimista, sa vad partea plina a paharului, bla, bla…
Dar tocmai pentru ca sunt sincera cu mine, ma arat in toata splendoarea isteriilor mele! 🙂
Alina, iarta-ma pentru ca nu le respect pe niciunele, insa, pe cele de la coltul strazii le ignor, in celelalte dau cu vorbe de ocara. Fara reusita de a le rusina, fir-ar…
Lotusull, e minunata, tocmai de aceea, cu ea lumea e mai frumoasa 🙂
A şi eu un exemplu în carne şi oase în locul unde lucrez. Directoare noastră, are o mapă de diplome, este doctor în medicină, dar nu este în stare să facă o proteză stomatologică sau să scoată un dinte. Terorizează pe toată lumea, este leneşă şi delegă toate copetenţele. Cel mai frumos este că am fost colege în liceu. Când am ajuns în unitate, era cea mai izolată fiinţă, am încercat să o ajut, eram printre puţinele persoane care-i călcau pragul biroului. Prin nuştiu care minune, a devenit diretor împuternicit. Au trecut doi ani şi ceva de atunci. În toată perioada asta s-a folosit de toată lumea. Adat în fiecare, m-a pus în cele mai neplăcute situaţii. Da, fosta colegă, cu strabism vizibil, cu halenă şi puţini neuroni, este director. Se alimentează cu acest titlu, o face să înflorească . Groaznic…referirtor la fetişoarele astea care devin dintr-o dată cuminţi…ştii vorba aia,,din cocoş nu faci găina…nici din c…gospodină. Nu rezistă mult, îşi dau în cele din urmă arama pe faţă.
Moi draga, Lotusul e tare normal 🙂
Dar multumesc. Doamna accea de care spui tu e o persoana cunoscuta ? Eu nu ma prea uit la TV asa ca sunt in urma.
…
Alina si merita efortul ? Hai ca te tachinez, n-am treaba cu alegerile tale 🙂
Moi, pai s-o clonam, zic, La lotus ma refer! :))
Mihaela, pe asta mizez si eu, ca-si vor da arama pe fatza. asta e problema, ca daca omaenii astia de care vorbesc eu ar fi asa, de capul lor, nu s-ar lua nimeni de ei. Dar ei sunt agresivi si afecteaza viata celor din jur. Iar asta nu merita lasata asa. Chiar nu meritam sa creada ca ne pot lua de prosti. Vreau sa stie ca eu stiu! 🙂
Si uite asa i-am raspuns si Lotusului.
Cineva a ajuns la mine pe blog cautand pe Google “bloguri vesele”. Ha! Ha! Ha! :))))
Alina draga, de ce ai pus articolul asta plin de naduf alaturi de precedentul – plin de incantare, de succes?
Si adevar ai grait aici. Nu stiu daca e boala secolului, dar ipocrizia e asezata undeva in top. Multi sufera de ea si fac ochii mari daca li se spune verde in fata. Au calcat pe capete si suflete pentru a ajunge sus si uita de unde au plecat. Cum ajung ei/ele in gura lumii? Simplu, merg dupa ideea aia ca nu conteaza ce se spune despre ei atata timp cat se spune ceva.
Nu ma mai uit la TV, am tentative, da, dar de fiecare data ma enervez. Aceleasi figuri ce provoaca greata, aceleasi minciuni, de parca omul e prost. Si poate ca e. Omnul face audienta si de-aia taboidele ii scot in fata hranindu-le din plin ipocrizia. Nu comentez mai mult ca imi stric zenul! Si e muncit nu gluma 😀
andres, azi veselie, maine naduf… ca-n viata! 😀
Bine mai zici Alina!
păi şi io ce să mai spui, dacă ai scris tu tot, hm? 🙂
hai, una din ciclul personale… merge? m-am căptuşit mai acu ceva luni cu o duamnă care îmi lăuda de dimineaţă şi până sara metaforele, epitetele şi interjecţiile de ziceai că-s un best seller pe doo picioare. azi aşa, mâne aşa, laudele toate prinse în aceeaşi coajă, care coajă dădea în verde, văzusem eu de la început, că d-aia port ochelari. şi ioooi, să vezi surpriză de surpriză: domnuca, atunci când i-am retezat din nas, puţin înainte să o banez adică, s-a apucat să mă spoiască pe alte bloage.
hai, măăă… chiar? 😆 desigur, mă asigurase înainte că nu, nu o va face, înţelege ea totul, e dezolată că m-a iritat., etc, etc…
scrierea ta ar trebui lipită pe ferestrele prin care cei naivi privesc la cei acoperiţi de poleială. pe cuvânt!
@CristinaC: Tare as fi vrut sa nu am de ce sa le zic bine! 🙂 Multumesc!
@psi: ma faci sa rad!!! :))) Da de ce te deranja ca te lauda duamna?? Voiai sa te critice? Ca uite, daca te-ai suparat, s-a suparat si ea, dar prin alte parti! :)))
alina, nu-s chiar genul care adoră complimentele, lucru pe care l-am scris cu toate ocaziile şi pe toţi pereţii. iar când cineva îmi tot cântă în strune care nu mi se potrivesc, am aşa un soi de nerv nervos care nu-mi dă pace, ştii tu cum fac pisicile zgândărite. şi ştii ceva? ador teribil de mult să banez oamenii care au din născare aplecarea spre conduri! 😆
iar e când te-am citit mă tot gândesc că ar trebui să las niţel metaforele deoparte şi să mai mârâi câte un text de genul acesta…
io stiu, psi, ce sa zic… poate e mai bine cu metaforele. Dar daca iti vine sa marai, maraie! Ca un dulau! :))
😆 exact… o pisică asemeni unui câine “spre lup”.
expresia nu îmi aparţine, o ştiu de ani de zile, am auzit-o la un puşti de origine maghiară care încerca să-mi explice pe româneşte ce gândea el pe ungureşte, adică… câine lup! 😉
nu ştiu dacă o să scriu, doar mă bate gândul.
si pe mine cred c-o sa ma bata pana la urma cineva! :)))
eu sigur!… la cap… să mai scrii o carte! 😆
:)))
Lotusull, pt ca ai intrebat iti raspund ca am sa-ti spun numele ei cand ne intalnim. Nu vreau sa ne trezim cu scandalul la usa gazdei acestui blog. Sunt sigura ca ar fi in stare si de asa ceva.
Moi, sigur 🙂
Oricum nu prea cunosc personajele colorate ale vietii publice din Timi, asa ca.. 🙂
YESSSSS!!!! e un yes ultrapasional…holly molly ce m-am aprins!!!
ai dreptate…curat-murdar adevarat…ai folosit limbajul pe care-l merita ipocritii…direct..fara perdea….BRAVO!
pup
Mie naduful nu-mi ajunge! As vrea sa dau in colocot! La fel si cat mai multa lume! Nu credeti ca ar fi cazul sa si facem ceva? Nu v-ati saturat de atata spoiala si nu simtiti dorul pentru valorile adevarate? Si-acum vine marea intrebare: unde sunt acestea? Ca toata viata ne e inundata de tinichele; mancam si bem E-uri, citim tabloide si ne uitam la telenovele patetice si la talkshow-uri cu scandal, suntem mintiti si furati cu nerusinare in fiecare zi, pe toate caile. Si chiar nu e vina noastra? Ne-am culcat in alt secol si ne-am trezit in plin cosmar? Cu astia toti pe cap? Aratati-mi pe cineva dispus sa schimbe toate astea si eu il urmez!
Psi, te rog sa ma scuzi ca intru si eu in conversatie, dar nu inteleg de ce te-au suparat cuvintele de lauda si de apreciere.
Mi s-ar parea complet ilogic ca cineva sa faca acest gen de comentarii daca nu ar gindi asa cu adevarat. Ar fi o pierdere de timp si de energie.
Eu nu am intrat pe blogul tau si nu cunosc viata blogului, vorbesc ca o persoana neutra.
S-ar putea ca uneori sa fie comentarii exagerate pe blogurile unor reviste cunoscute, facute cu scopul de a primi o invitatie de colaborare, dar nu vad de ce cineva ar face aceste lucru pe bloguri obisnuite.
Poate ai fost prea dura cu vizitatoarea ta si ai ranit-o. Ce frumos ar fi daca v-ati impaca.
Bucura-te de cuvintele frumoase!
Ginduri bune! 🙂
Ca de obicei, cum iti sta tie bine, ai scris frumos, real, trist, amuzant… Am citit de 3 ori postarea ta (nu pentru nu as fi inteles din prima sau a doua incercare 😀 , ci pentru ca mi extrem de captivant stilul care te-a consacrat).
O saptamana superba tuturor!
Silvia 🙂
odille, nu ai de ce să te scuzi. 🙂
şi ca să îţi răspund la întrebare, iată: se simţea de la o poştă falsitatea! eu sunt un om realist şi extrem de critic cu mine însămi, îmi cunosc şi puterile, dar şi limitele. iar limitele nu sunt deloc… calităţi.
nu, nu ne vom împăca, dar te pot asigura că nu am fost deloc dură, nu-mi stă în fire să dau cu parul.
Psi, tu stii mai bine. Eu judec oamenii dupa mine si probabil ca gresesc.
O zi frumoasa tuturor! 🙂
m-a uns pe suflet textul tau… ma intreb numai…daca vreo persoana din specinenele pe care le-ai mentionat citind acest text ”din intamplare”,se identifica . dar oricum nu-si vor recunoaste in gura mare ”radacinile” si/sau trecutul, pentru ca si-ar pierde statutul de V.I.P.
Foarte adevarat tot ceea ce ai scris. Si eu ma revolt de cele mai multe ori… ma revolt si ma intreb cum de nu le este rusine…
Bravo Alina! Sa stii ca exista remedii pentru orice pe lumea asta ! Totul depinde de noi , sa ne edificam cu noi si sa ne schimbam . cred ca cel mai greu e sa recunoastem , si aici e o problema nasoala . Nu stiu de ce le place unora sa pozeze in ceea ce nu sunt . Nu stiu de ce imi placea sa pozez in femeia cu o familie fericita cind totul era asa de putred ca atunci cind m-am trezit nu am stiut ce mama naibi caut eu in situatia aia. Eram asa de convinsa ca ma minteam si pe mine iar trezirea a fost socanta.
M-am abatut un pic de la subiectul tau , insa are o legatura … a-ti permite sa fii tu , fara sa pozezi in clisee care crezi ca ti se potrivesc e greu , insa e sanatos si autentic .
O sera frumoasa tie si invitatilor tai si astept cartea nr. doi .
Nina, ma bucur sa ne reintalnim la mine pe blog si te astept si la textele mai recente! 🙂
Cat despre cartea doi…nu cred ca prea curand, insa mai stii? Ca asa ziceam si la cartea unu! :)))
Multumesc!