Un om care trăiește în spiritul valorilor ce sprijină viața nu va încerca să dovedească nimic; nici sfințenia, nici bunătatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru trăiesc mai degrabă în izolare, dar atunci când cerem exprimarea iubirii, s-ar putea să-i întâlnim. Iar întâlnirea cu ei ne poate schimba viața. (Octavian Paler)
În ultimul timp, n-am avut de lucru şi-am intrat pe bloguri şi pagini de facebook insipide sau pe bloguri şi pagini de facebook interesante, dar pe care se mai întâmplă să se dea mari personaje fără sare şi piper. Câteodată cad în capcana de a le răspunde unora la aberaţii şi mă ambalez ca proasta, dându-mi seama abia după ce-mi trec bâzdâcii că am pierdut timp şi energie inutil, contrazicându-mă cu nişte tute sau zgâindu-mă la ce-au postat.
Printre personajele cele mai enervante care populează mediul online sunt duduiţele cu aere de preacuvioasa Filofteia. Genul care se extaziază la citate din literatura motivaţională şi-şi dau ochii peste cap perorând despre virtuţile iubirii necondiţionate, ale sincerităţii fără limite şi ale frumuseţii care trebuie să vină, bineînţeles, din interior (nu dintr-al lor, în orice caz). Deschid netul şi parcă intru într-o catedrală, că e plin de sfinte!
Multe dintre aceste mironosiţe afirmă despre ele, fără nicio jenă, că sunt fiinţe impecabile din punct de vedere al purităţii sufleteşti. Ele nu judecă pe nimeni, niciodată, nu sunt egoiste şi n-au strivit în viaţa lor niciun gândac. Întorc mereu, creştineşte, şi obrazul celălalt (asta numai declarativ, pentru că, dacă le contrazici, ţi-o servesc de te ustură) şi susţin sus şi tare că orice om trebuie să dăruiască fără să aştepte nicio răsplată în schimb. Rasplata e fericirea celuilalt, suspină ele drăgălaş. Şi, bineînţeles, urăsc minciuna şi răutatea, de unde deduc logic că niciodată n-a ieşit vreo braşoavă, cât de mică, pe guriţa lor şi niciun gând mai hapsân nu le-a scurtcircuitat beatitudinea simţirilor.
Cât le cânţi în strună demoazelelor, toate-s bune şi frumoase, da’ să te pună Ăl de Sus să te aşezi de-a curmezişul gândirii lor fără de prihană!
Mi-a fost dat acum câteva zile să asist la o demonstraţie de sarcarsm destul de prost camuflat, la interpelări agresive, la predici despre cum ar trebui lumea să fie: fără oameni negri în cerul gurii, fără dorinţa de a kilări capra vecinului, fără foamete, războaie, copii săraci şi, bineînţeles, cu toate balenele din ocean la locul lor. A, şi era să uit, fără suferinţe – căci de ce ai mai suferi, dragă, dacă iubeşti sincer şi adevărat, fără să aştepţi nimic în schimb?!
Ce uşor e să pari inteligent şi sensibil când debitezi clişee mestecate îndelung de înaintaşi mai îndreptăţiţi să le mestece…
Pentru că partea proastă e că multe dintre militantele acestor nobile concepte, bineînţeles, cu excepţii demne de tot respectul, clachează lamentabil tocmai la capitolele pe care le propovăduiesc cu sârg. Şi, cercetând bine terenul, descopăr că sunt, în esenţă, nişte fiinţe arţăgoase şi lipsite de toleranţă (deşi fac mare paradă de puterea lor de-a se situa deasupra tuturor slăbiciunilor omeneşti).
Le place foarte tare să se audă vorbind şi să se vadă scriind despre cum trebuie să evolueze spiritual un muritor de rând, despre lumina divină în care ar trebui să vieţuim şi să iubim cu toţii, despre cum ar trebui să ne înăbuşim pornirile egoiste, meschine, şi probabil cred despre sine că sunt nişte exemple în această privinţă. Însă, la o adică, exemplarele de rasă ştiu să scoată gheruţele ca orice maidaneză. Şi, dacă nu te laşi orbit de nobleţea discursului lor, observi că li se văd corniţele de drac, oricât ar fâlfâi ele din aripile de înger.
Departe de mine să consider că nu mai am nimic de învăţat şi că gradul meu de evoluţie spirituală, sufletească, este unul înalt. Dimpotrivă chiar, îmi etalez câteodată cu un zel poate deranjant pentru unii toate zvârcolirile, frustrările, nedumeririle, revoltele, răutăţile, părţile mai puţin dulcegi ale personalităţii mele. Ca acum, de exemplu. 🙂
Totuşi, celor care consideră despre sine că sunt cocoţaţi pe o treaptă evolutivă superioară mie, că au ajuns la nişte înţelesuri la care eu, sărmană oaie rătăcită, n-am reuşit încă să ajung, le aduc la cunoştinţă că printr-o atitudine de caţă habotnică sau de filosof tăios nu demonstrează decât contrariul. Şi eu cam fac alergie la ipocrizie, după cum am menţionat într-un text anterior.
Nu-mi place să mă plezneşti cu Dumnezeu peste ochi. (Iertată-mi fie blasfemia, e doar o figură de stil). Mă sperie retorica imperativă, zeloasă, autosuficientă, mă scârbeşte abundenţa semnelor de exclamare (puterea de convingere stă în arta cu care alcătuieşti fraza, nu în abuzul de semne isterice de punctuaţie), mă oripilează intervenţiile scrise numai cu majuscule (dau impresia că autorul zbiară), mă enervează cei care se autoplasează, demiurgic şi demagogic, undeva deasupra deşertăciunii vieţii de zi cu zi şi, de la înălţimea delirului lor dau, cu îngâmfare, lecţii de conduită morală şi sufletească.
Nu mai târziu de ziua de ieri, pe un blog oarecare, o zână dintr-asta măcănea cu emfază cum că bunătatea şi generozitatea sunt principalele ei calităţi. Numai că un comentariu mai jos o făcea cu ou şi cu oţet pe altă cititoare a blogului, care nu-i greşise cu nimic şi nu-i adresase ei, personal, niciun cuvânt…
***
PS: Va invit să descoperiţi aici un articol mai vechi de-al vecinei mele de blog, Nouria Nouri. Pe o temă similară. 😉
Stau si pazesc dulceata de gutui de pe foc si ma hlizesc singura.Geaman veritabil, ce mai.Iar le ziseshi oleaca, hai? Daca-i fi langa mine te-as pupa.
Pana la un punct, fiintele despre care vorbesti sunt un rau necesar, daca stii cum sa le cerii ceea ce ti-ar fi tie de folos. Apoi, daca nu poti sa te teleportezi, esti victima sigura.
Alina, iti dai seama ca m-ai facut curioasa in privinta dialogului ” spumos ” 🙂
Acuma, dincolo de asta, eu fiind mai zen asa cred mult in ideea de evolutie spirituala. Insa. Din punctul meu de vedere nu exista o persoana mai evoluata si alta mai putin evoluata. Aprecierea nu se face in termeni cantitativi. Exista persoane aflate in puncte diferite de evolutie.
Si mai e ceva foarte simplu. In momentul in care ai apucat-o pe un drum de felul acesta nu mai simti nevoia sa “pari ” intr-un fel. Esti pur si simplu in felul in care esti.
Sa revin insa 🙂
Povestea e cumva din seria clasici in viata. Pana la un punct, mai mult sau mai putin, toti pozam. Dar…iarasi e un dar. Cel care ne citeste, ne priveste se poate opri la aparenta si poate crede ceea ce spunem sau poate merge mai departe.
Si pe mine m-a frapat abundenta de citate si lucruri frumoase. Dar pana la urma e alegerea fiecaruia.
A, si mai ceva. Dumnezeu nu plezneste pe nimeni. Si nici nu-l trage de urechi.
🙂
P.S. Eu am intalnit si barbati care fac ceea ce spui tu.
iooooi, draga mea. oare de ce îmi sună aşa de cunoscut? 😆
fiinţele acestea spelndide şi serafice… brrr! ia să fug la nouria niţel!
aaa… ştiu articolul! vorba nouriei, prefer să fiu considerată rea decât să mă dau maica tereza- pisica. 🙂
Alina,
te-as pupa si eu daca ai fi linga mine…
nu sunt zen Alina draga…mi-ar place….cred ca sunt pe drumul cel bun..dar, ce departe-i virful…de orizont nu mai vorbesc..
cum spune si Lotusull nostru…toti pozam…dar exista o limita….iar tu, Alina care ne alini gindurile negre si ne inveselesti esti de-o sinceritate debordanta….nu e un panegiric ieftin…stai, ca am uitat ceva: imi place, ca nu te ascunzi printre cuvinte.
daca am gresit-gramatical sau d.p.d.v al continutului-imi cer scuze.
Din fericire nu sunt asa de curioasa ca si tine. Apoi, pofta de artag mi-e atatata mai greu, in cele mai multe din cazuri…trebuie sa fie un subiect la care sa fiu foarte sensibila sa ma aprind repede. Ai si tu dreptate, adevarul spus de guri spurcate are ceva grotesc, parca tot tu zisesi si asta, nu? 😀 Recunosc ca daca vad ceva ce ma atinge intr-un mesaj de acest gen, il trimit si eu mai departe fara sa ma gandesc prea mult la expeditor, din simplul motiv de a impartasi un lucru pozitiv cu prietenii mei. E plina lumea si-asa de venin, nu crezi? O fi adevarata si treaba cu pozatul, insa eu nu pricep care ar fi beneficiul real sa pari intr-un fel in fata unor oameni necunoscuti…poate enterntainementul copios al celor care te cunosc cum esti, de fapt? 😀 sau al celor care stiu sa citeasca printre randuri, cum esti tu 🙂 eu zic ca nu merita sa te enervezi pentru chestiile astea…satisfacerea unor orgolii intr-un mod atat de transparent si ieftin merita cel mult un sentiment de…mila.
http://youtu.be/bv4q4Kk0Qr0
Aura, sunt de acord cu ideea trimiterii mai departe a unor lucruri scrise frumos, pentru ca da, si asa lumea e prea plina de venin.
Ce n-am priceput eu e insa altceva. Daca lumea e frumoasa, sensibila, empatica, plina de compasiune fata de semeni, toleranta, atunci cine o invenineaza ? 🙂
Pana acum, n-am intalnit pe nimeni sa scrie ceva de genul :
Astazi mi-am mintit seful. M-a intrebat daca e gata lucrarea si eu am zis ca da, desi in realitate raspunsul era nu. Mi-a zis sa i-o aduc urgent, iar eu i-am spus in gand sa se duca undeva. Asta in timp ce-i zambeam. Am iesit la o cafea cu un coleg si l-am barfit pe altul si m-am simtit tare bine. Apoi am luat-o peste picior pe una din colegele mai noi, ca asa e cand esti nou, esti cal de bataie. Am coborat la chiosc si am trecut pe langa un cersetor. Nu mi-a tresarit nici un muschi, nu i-am dat nimic ca viata e scumpa. Vanzatorul s-a incurcat, mi-a dat prea multi bani rest, dar n-am mai zis nimic. Am luat banii si i-am bagat in buzunar. N-are decat sa fie atent alta data. Etc, etc, e doar un exemplu 🙂
Incerc sa-mi explic mie de aceea problematizez. Si m-am mai gandit la varianta in care cele scrise sunt ceva in genul unui ideal, ceva la ce tanjim. Ca alta idee chiar n-am acum.
Ioana, ai noroc ca nu-mi place dulceata de gutui! Ca altfel ti-o luai ca vorbesti de lucruri sfinte pe blogul meu! :))
VirtualKid, in afara de sac de box, fiintele astea nu-mi folosesc la nimic. 😀
Lotusule meu drag si zen, ai dreptate in ambele comentarii, dar mi-a placut radiografia dintr-al doilea. 🙂 Exact, cu atatea fiinte serafice pe planeta – vorba lui psi – de unde atata mizerie? Ca daca atata lume se pricepe sa iubeasca neconditionat – e aproape un sport national – parca rezultatul ar trebui sa fie altul, nu? La mine e simplu, eu macar nu dau doi bani pe ideea de iubire neconditionata, e doar un absurd duios. Doar relatia mama-copil se apropie, cat de cat, de acest ideal… desi si acolo ar fi niste resorturi psihologice mult mai sofisticate de luat in seama…
gabidiana, n-ai gresit nimic, nici gramatical, nici altfel. Multumesc! 🙂
Aura, pai asta e, ca mesajele de genul celor infierate de mine nu ating cu nimic, cel mult enerveaza. Pot detecta o spoiala de idei nobile in ele, dar forma tradeaza structura sufleteasca a autorului, narcisismul lui, nevoia de a se crede un mic Mesia…
uitai sa-i raspund lui psi: cum, nu vrei sa fii maica tereza pisica? :))) hai, ma!
Alina draga, mi-ai amintit de un articol asemanator pe care il am intr-un draft al memoriei 🙂 ai atata dreptate… dar se pare ca e mai usor sa te dai un om fara cusur, decat sa accepti ca esti unul ca oricare altul, cu lucruri bune si rele, cu defecte si calitati… pana la urma, nu e atat de important ca esti bun sau rau (evident, alta discutie despre ce inseamna pana la urma bun si rau), ci mai ales proportia dintre cele doua caracteristici… Te pup!
alina, las rolu ăsta unora mai pricepute! 😆 ce să fac, io nu-s perfectă şi îmi asum asta! 😉
nu ma pot compara nici de departe cu Paler, da’ din punctul meu de vedere i-a scapat un mic amanunt: si “exprimarea iubirii” e o dovada (care dovedeste ca acea iubire exista) … de unde rezulta ca, macar cateodata, si acel om “care trăiește în spiritul valorilor ce sprijină viața” va incerca sa dovedeasca ceva. e ca si cum ai sadi o samanta fara sa-i dai nici un strop de apa: e degeaba … sau chiar o condamnare sigura la moarte. daca insa chiar apreciezi viata (asa cum e ea, cu bune si rele, cu “noroc” si “ghinion”) … ii dai acelei seminte macar un strop de apa … lasand-o apoi “sa aleaga” singura …
Alina, chiar cand scriu aceste randuri se deruleaza pe ecranul televizorului X-factor live. Ceea ce ai trait si simtit vazand aceste lucruri aflate “deasupra” intelegerii unui biet muritor, aduce foarte bine cu scena acestui spectacol. Doar ca personajele ce lupta pentru glorie sau pur si simplu de placere sunt oamenii dintre noi care au placerea de a se autodescrie drept buni, drepti, evlaviosi etc. Pacat… Mi-am amintit de un moment in care m-am revoltat si eu cand cineva asemanator mi-a spus nonsalant: “Oamenii mici nu au cum intelege oamenii mari”. La fel de bine cum imi amintesc si replica fratelui meu: “De ce te supara atat? Stii care este diferenta dintre Buddha si un om care spune asa? Omul se poate crede Buddha, dar Buddha niciodata nu va visa ca este acel om”… “Fereste-te de cei ale caror vorbe curg precum apa” spunea Ramakrishna… Si nu cred ca are vreun rost sa ripostam la ceva, din contra…
Ah, sa nu uit…multumesc de “primire” 🙂 Si ma bucur sa citesc in continuare 🙂
O seara minunata tuturor