Urăsc de moarte companiile de telefonie şi internet. Le urăsc publicitatea agresivă şi mincinoasă, amabilitatea teatrală, acoperirea precară şi ifosele de firme cu pretenţii, profesioniste, trainuite şi englezite, deşi în cele mai multe cazuri am avut parte de mai multă promptitudine şi eficienţă din partea unui vânzător de la chioşc decât din a vreunui angajat de-al lor, învăţat să spună poezii plicticoase la telefon, să-ţi mănânce nervii şi timpul, dar să nu-ţi rezolve problema.

În primul rând, e strigător la cer cum te obligă ei ca pentru fiecare rahat de serviciu pe care-l soliciţi în plus (pe bani, nu pe ochi frumoşi!) să te angajezi la încă cel puţin doi ani de contract, pe parcursul cărora, dacă eşti nevoit să reziliezi, plăteşti taxe usturătoare, de sute de euro. Vrei un telefon mobil nou? Da, cu preţ redus, că eşti clientul lor de 100 de ani şi ai strâns mii de puncte pe factură, semn că le-ai băgat deja grămezi de bani în cont. Că de-aia le numesc “puncte de fidelitate”. Ok, ai fost fidel, te răsplătesc şi eu cu un discount la rabla asta de telefon (care ţi se va strica într-un an, că nu mai e niciunul fiabil), dar tu pune mâna şi semnează cu noi pe încă doi ani fără întrerupere, vrei – nu vrei, că avem nevoie de proşti ca tine ca să luăm salarii uriaşe şi să oferim servicii execrabile.

Cele mai crunte meciuri le-am purtat în interes de serviciu (dar pe nervii şi Codaminul meu) cu un încrezut de la Orange. Cel care vorba vine se ocupa de contul firmei la care lucram, când catadicsea să-mi răspundă la telefon, îmi vorbea de parcă femeia de serviciu de la Casa Albă ar fi avut îndrăzneala să-l deranjeze pe Obama. Şi nu, nu puteţi opta pentru alt pachet business, ce dacă firma are acum 5 angajaţi şi înainte de criză avea 25! Asta e, aşa e contractul, aţi semnat pe minim 2 ani, deci la multă revedere! Bine, păi puteam să semnez pe mai puţin de doi ani, a fost scăparea mea? Doamnă, asta-i politica noastră! Şi aşa am făcut cam multe pentru dumneavoastră până acum, că tot timpul aveţi pretenţii! Chiar aşa mi-a spus domnul plătit să acorde consiliere şi suport clienţilor corporate – deci cei mai mari şi importanţi clienţi -, nu înfloresc de dragul poveştii. Îmi pare rău că nu l-am înregistrat, dar cică înregistrează ei convorbirile, nu ştiu de ce, că pe mârlani oricum nu-i dau afară. Probabil ca să le reasculte în gaşcă, pe la teambuilding-uri, şi să facă mişto de câte-o proastă care i-a sunat.

Cei de la RCS&RDS au, în general, servicii bunicele, cu excepţia perioadelor în care nu le mai au deloc, pentru că “ne confruntăm cu o defecţiune tehnică în reţea”. În plus, au o memorie extrem de scurtă şi de selectivă, în sensul că-şi amintesc perfect data scadentă a facturii tale, dar uită deadline-ul pentru remediat defecţiuni. “Nu, nu ştim în cât timp se va rezolva problema, echipa noastră e acum pe teren. (Sanchi!) Lăsaţi-mi telefonul dumneavoastră şi notaţi următorul număr de sesizare. A, şi ieri aţi lăsat datele de contact şi aţi notat un număr de sesizare? Şi alaltăieri? Păi mai notaţi o dată şi revenim noi. Mulţumim pentru că aţi sunat la RCS&RDS, vă mai putem ajuta cu ceva, doamna Grozea?”. De parcă până acum m-ai ajutat de te-ai rupt.
Altfel, îţi vine să-i strângi de gât de amabili ce sunt, îţi comunică la modul cel mai politicos că-i doare-n fund de tine şi de contractul tău.

De curând m-am bălăcărit ca la uşa cortului cu un bou de la Romtelecom – Dolce – Clicknet – Cosmote, acest balaur cu 4 capete care până acum câţiva ani deţinea monopolul serviciilor de voce din România, dar şi după ce i-a dat la cap concurenţa, tot la fel de nesimţit şi arogant a rămas, exact ca pe vremea lui Ceauşescu.
Aveam probleme cu conexiunea wireless, în sensul că laptopul alor mei părinţi nu mai detecta niciun fel de semnal de acest tip. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă îi suna mama, care abia scrie în Word, pentru că eu, care am pretenţia că nu-s chiar neştiutoare în materie de lucru cu calculatorul, m-am simţit mai umilită ca niciodată în încercarea mea firească de a pretinde ajutor, şi răbdare, şi bun simţ unora cărora le îndes lunar bani în cont. Iniţial, îmi răspunsese o duduie cu voce suavă, care habar n-a avut care-i baiul şi, după ce m-a plimbat prin o mie de setări şi prin indicaţii gen scoate firul, baga firul, pune o scobitoare în găurică şi apasă reset, s-a lăsat păgubaşă şi a zis că mă suna ea. Cum într-o oră n-a sunat, n-am avut de lucru şi-am revenit eu. Bineînţeles că tipa dispăruse din schemă, mi-a răspuns alt operator, deloc suav, căruia a trebuit să-i explic de-a fir a păr ce şi cum. Vorba vine “să-i explic”, pentru că mă întrerupea cu superioritate după fiece cuvinţel scos din gură şi m-a supus unui interogatoriu poliţienesc, menit să sublinieze cât de tută sunt eu şi ce mare sculă e el. L-am rugat, dacă-i ţâfnos, să mă paseze altui coleg, mai amabil, şi mi-a zbierat că el nu e plătit să facă pe telefonista.

Poluată fonic de acest cretin, chiar dacă până la urmă am restabilit wireless-ul, după o jumătate de oră eram cu nervii la pământ şi înjurăturile de Titan epuizate. Şi asta pe banii mei şi pe timpul meu, într-o societate în care aceşti mafioţi – şi nu mă feresc de sensul concret al cuvântului, nu e o metaforă – fac profituri uriaşe bătându-şi joc de clienţii care ar fi trebuit să le fie, conform zicalei, stăpâni.

Nu vreau să se simtă nimeni neglijat, aşa că amintesc şi de cei de la Vodafone, care m-au minţit că nu pot beneficia de o anumită ofertă dacă nu accept o cartelă sim în plus la contract – deci un alt abonament de plată. Până la urmă i-am prins cu minciuna, s-au oferit să-mi anuleze acea parte a contractului, dar rămâne fapta în sine: o corporaţie de nivel mondial încearcă să te fenteze ca la alba-neagra! Nu mai vorbesc de haosul din baza lor de date, de cum îmi trimit ei, drăguţii, sms, ca să plătesc naibii factura, asta la o săptămână după ce am plătit-o.

Ştiu că sunt scelerată şi latru aiurea pe blog, în loc să-i reclam la protecţia consumatorului, în loc să ies în stradă, cu pene lipite de fund, ca Mircea Badea, în loc să refuz orice fel de serviciu din partea acestor fiţoşi cu pretenţii corporate şi performanţe de aprozar. Poate dacă ne-am apuca toţi de mâine să citim mai mult, să facem sex mai des şi să frecăm netul mai puţin, poate dacă n-am mai butona atât telefoanele astea mobile care n-au semnal nici în centru de Bucureşti, poate dacă n-am mai saliva la ofertele lor de doi lei vechi, la minutele lor incluse, la toate gratuităţile care ascund capcane contractuale pe care le semnăm ca primarii, poate că atunci am fi trataţi cu mai multă consideraţie şi mai mult respect.

Lipsa noastră de vigilenţă e condamnabilă, e adevărat, dar lipsa lor de profesionalism nu încape scuze, oricât de naivi le-ar fi clienţii. Noi plătim, şi la propriu, şi la figurat, pentru prostia cu care înghiţim prostiile lor, dar ei când vor catadicsi să plătească? Şi de ce-ar plăti, până la urmă, dacă le merge şi-aşa…

PS: Pentru cei care se întreabă cum de a reuşit nebuna asta să se certe cu toţi, iată explicaţia: la serviciu aveam Orange, telefonul meu personal e pe Vodafone, acasă am cablu RDS, iar mama a rămas pe Romtelecom. Hai că de UPC nu m-am luat, dar sunteţi invitaţii mei! 🙂