Tag-Archive for ◊ multumiri ◊

10 Mar 2012 Cartea mea. „Opiniile clienţilor”

Despre orice produs lansat pe o piaţă mai trebuie să trăncăni din când în când, pentru ca lumea să nu uite de existenţa lui. La naiba, chiar şi Coca-Cola îşi face reclamă constant, deşi nu pare c-ar mai avea nevoie! 🙂

Aşa că m-am gândit să mai scriu şi eu câte un cuvânt, două despre cartea mea, dar m-am trezit că am epuizat toate ideile de prezentare, plus că mi se pare aşa, nu ştiu cum, să încep (iar) să mă laud singură. Şi atunci, preluând ideea de pe unele site-uri comerciale unde, pe pagina fiecărui produs, sunt prezentate opinii ale clienţilor, m-am gândit că persoanele cele mai potrivite să vorbească despre cartea mea sunt – nu-i aşa? –  chiar cititorii ei.

Reproduc mai jos o mică parte dintre mesaje, aşa cum le-am primit pe mail, pe blog sau pe Facebook. Toate m-au emoţionat în egală măsură, la toate am bocit citindu-le (nu-mi venea să cred că omul ăla s-a deranjat să-mi scrie mie aşa cuvinte frumoase) şi absolut toate mi-au dat aripi, şi încredere în mine, şi convingere că n-am fost totuşi exagerat de ridicolă sau de trufaşă să iniţiez acest proiect. Sper să nu comit o prea mare indiscreţie pentru că public mesajele primite în privat şi le mulţumesc, încă o dată, autorilor acestora, dar şi celorlalţi care mi-au scris, care m-au sunat, care m-au felicitat prin viu grai, care au fost alături de mine din august anul trecut, de când a început nebunia.

Cei care încă n-au citit cartea De ce nu-mi găsesc pe cineva, dar se hotărăsc să o facă, găsesc aici detalii despre cum pot intra în posesia ei.

 

****

Am terminat cartea. Nu astăzi, ci acum două zile. Vreau să-ţi spun că am luat-o cu mine pe 31 seara la prietena unde aveam să fac revelionul, şi pe 1 dimineaţă (mă rog, pe la 12, când m-am trezit), eu îţi citeam cartea. Şi pe 1şi 2 noaptea la fel. Adică am strecurat-o printre activităţile aferente revelionului, căci mi-a plăcut mult cum a început şi am vrut să o finalizez curând. Trecând de aceste detalii, vreau să-ţi spun că m-a surprins în mod plăcut.
Îţi mărturisesc sincer că titlul mi s-a părut din start, de când am văzut că ai publicat-o, destul de banal, dar eram convinsă că asta vine ca o provocare. Cel puţin eu aşa am perceput-o. Ca o provocare pentru cei ce vor să gândească dincolo de aparenţe. Şi aşa a fost. (…) Mergând apoi pe firul destăinuirilor, m-a frapat sinceritatea cu care dezvălui unele părţi din sufletul tău. Categoric, întotdeauna rămâne în inimă o latură nedezvelită, numai pentru tine, cum e fireesc; dar totuşi am citit unele slăbiciuni sau păcate, vanităţi ori dorinţe pe care  mulţi dintre oameni abia au capacitatea de a le recunoaşte faţă de ei înşişi, sau nici măcar atât. Dar în niciun caz nu le-ar dezvălui lumii întregi
. (Andra Petcu)

 *

Am terminat de citit cartea ta de ceva vreme însă nu am reuşit să-mi fac timp să-ţi scriu până acum. Mai întâi îţi mulţumesc pentru autograf şi apoi vreau să-ţi spun că mi-a plăcut foarte mult cartea ta, eşti bună, ai ceva din stilul d-nei Ileana Vulpescu şi sper că următoarea ta carte să fie un roman în adevăratul sens al cuvântului. Nu spun asta ca să te linguşesc… serios, chiar mi-a plăcut… am mai citit eu ceva în genul cărţii tale, ceva de (aici dă nişte nume de autoare cunoscute şi nu-i elegant să le reproduc 😉), dar să fiu sinceră am cam tras de mine să le termin cărţile, asta pentru că nu-mi place să încep o carte şi să nu o termin… însă nu m-au încântat prea tare, în schimb tu ai ceva… şi chiar ar fi păcat să rămâi la astfel de poveşti şi opinii (eu vorbesc doar din punctul meu de vedere, al unui simplu cititor, fără a avea o pregătire specială pentru a comenta cartea ta ). Deci, cartea mi-a plăcut şi o aştept pe următoarea cu nerăbdare :), mult succes în continuare! (Mariana Stan)

 *

Am stat sâmbătă şi am citit cap-coadă cartea care m-a încărcat energetic pentru tot anul. Draga mea, mi-a plăcut extraordinar de mult ce ai scris, m-a relaxat, m-a binedispus şi, mai mult decât atât, m-am regăsit în multe din experienţele şi trăirile tale. Abia aştept un viitor(oare) frăţior/surioară… scrii absolut genial. Îţi doresc să ai în continuare sclipirea, talentul, inspiraţia cu care te-a înzestrat Cel de Sus, să fii sănătoasă, liniştită, fericită şi să-l găseşti pe El, acel El numai al tău. (Silvia Barbu)

 *

Am început să îţi citesc cartea … îmi place cum scrii. Scrii bine. Scrii firesc, precis şi ai o tandreţe a povestirii, fără a fi siropoasă. Îţi creează starea de povestire luminoasă, intimă… (Olaf Tryggvasson)

 *

Alina, felicitări, din suflet te felicit. Nu ştiu ce te-a determinat să scrii această carte, dar îmi place foarte mult ceea ce ai scris. Poate un preaplin de scârbă şi indignare faţă de ceea ce-i în jurul nostru, poate setea de a mărturisi şi altora trăirile tale. Nu pot să ştiu cu adevărat; cert este că mie mi-a plăcut foaret mult ceea ce ai scris, direct, fără ocolişuri, realitatea dulce, amară sau …. nu ştiu, aşa cum este ea. Sunt de acord cu tine că vorbim cu măşti de cele mai multe ori nu cu oameni, iar în spatele acestor măşti se ascund caractere meschine, oameni perfizi şi fără suflet care-ţi râd cu amabilitate ca după ce te desparţi de ei să te bârfească şi să-ţi sape groapa. Povestea ta până la un punct se aseamănă cu a fiicei mele. Citind cartea mă miram câtă asemănare există între viaţă ta trăită până la un punct şi a ei. (Marcela Şerban)

 *

Mi-a plăcut atât de mult cartea ta, m-am simţit atât de aproape de tine, de trăirile tale, şi să nu te superi, în multe m-am regăsit şi eu. Mă bucur enorm că te-am “găsit” în această imensitate a internetului şi sper că aceasta a fost doar prima dintre multele cărţi pe care le voi citi de la tine. (Andreea Nica)

 *

Că veni vorba, mă pregătesc să-ţi spun, tot aşa, pe larg, într-un mail, cât de mult mi-a plăcut cartea ta. Dar mi-e tot mai greu să mă aşez şi să scriu ordonat, să mă priceapă şi pe mine cineva. Aşa că mă agăţ de momentul ăsta, în care m-am urnit ca bolovanul la vale, şi-ţi mărturisesc sincer, că altfel m-aş abţine, că m-am bucurat să mă las plimbată prin Barcelona, că am dat din cap aprobator la unele idei şi dezaprobator la altele, dar m-am recunoscut în multe. Şi n-am rămas indiferentă la niciun rând. Faptul că eşti ingineră şi nu absolventă de Litere te face multilateral dezvoltată, nu-i un dezavantaj. Dacă găseşti o modalitate de-a nu-ţi mai da singură cu ciocanul în cap, de-a nu-i mai vedea pe toţi mai buni şi mai deştepţi, să-mi spui şi mie, o caut de când pot gândi cât de cât! Şi să mai scrii, de ai chef şi timp, mie mi-a prins bine şi am capitole pe care simt nevoia să le recitesc la ceas de seară şi gânduri. Hai, am sărit calul, ajung la herghelie imediat, trebuie să te pup, să-ţi mulţumesc pentru timp, delectare, stil…(Sorana Bordaş, într-un comentariu pe blogul meu)

 *

Am început să citesc mult așteptata carte şi i love it, concretă, lipsită de snobism, realistă, dar cel mai mult îmi place sarcasmul tăios. Toate poveştile sunt inspirate din experiența ta personală? (Corina Mila) – Răspuns: Da! 🙂

*

Sâmbătă dimineaţa am luat cartea de la poştă, am şi început să citesc din ea şi e pur şi simplu delicioasă, o să îmi pară tare rău când o voi termina de citit… am ajuns deja aproape de jumate, am citit şi nişte poezii de la sfârşit şi sunt ffff drăguţe şi sensibile!! Deci felicitări pt. ce ai scris, nu am cuvinte să îţi spun cât îmi place!!!!!! (Adriana Cosa)

 *

Am păstrat pentru final bucăţi din recenziile făcute pe blogurile personale de oameni dragi mie, trei femei talentate, bune, generoase, pe care le admir la rându-mi şi sper ca, într-o zi, să le întorc gestul minunat. Pentru că şi ele vor prinde curaj să scrie cărţi, sunt absolut sigură!

Cartea este o colecţie savuroasă de poveşti, impresii şi opinii şi se încheie splendid, cu o suită de poezii scrise de autoare pe când n-avea mai mult de 15-16 ani. Veţi citi despre iubirea ei dintâi, vă va distra lectura unor întâmplări haioase, veţi gusta din aroma poveştilor inspirate din vizitele Alinei în Israel sau Barcelona, veţi lăcrima citind unele istorii impresionante şi vă veţi revolta faţă în faţă cu nedreptatea unor situaţii de neînţeles… Dar, oricum, sunt convinsă că rândurile cuprinse între cele două coperte frumoase vi se vor lipi de suflet. Ştiu eu asta, pentru că orice cuvânt scris de Alina are acest dulce obicei. (Corina Stoica)

*

Scrisul ei este năvalnic, pe alocuri colțuros. Irumpe dintr-un preaplin interior. Se smulge precum lava și se aruncă în afară, cumva tumultuos, cumva dureros. Nu-i pasă, îți vine să spui. Vrea să ardă cu totul, n-o încălzește un foc abia pâlpâind. Literă după literă, intri în joc. Ori totul, ori nimic, scrisul ei nu suportă jumătăți de măsură. Și-o vezi parcă stând pe-un munte, în plină furtună. Pare a spune vântului, și ploii și fulgerelor: și ce dacă? Și-o vezi râzând, cu lacrimi în colț de suflet. O vezi dansând sălbatic, cu părul despletit și plin de frunze. Vrea răspunsuri. O vezi îngenunchind. O vezi rugându-se și mulțumind. Doar ea, la braț cu singurătatea cea senin amară. Și știi, privind-o în ochi, că știe. Știe despre inima ei și n-a uitat-o niciodată. Iar după atâta zbucium, revelația inocenței te copleșește. Cuvânt după cuvânt și dincolo de el, descoperi candoarea. Iar asta te buimăcește. Ai în față un copil. Și nu mai poți să-l cerți pentru pozne ori imprudențe. Poate doar să-l alini. Să-l îmbunezi c-o ciocolată și poate o glumă. Și cu o vorbă bună. Și asta, pentru că e imposibil să nu crezi în el. (Mihaela Stratu)

*

Am deschis într-o zi o carte. Am citit un cuvânt, o pagină, o poveste şi nu m-am mai putut opri. I-am citit destainurile seara de seară, i-am descoperit secretele şi la final de drum am realizat că acea carte vorbea despre mine. “De ce nu-mi găsesc pe cineva” este cartea în care veţi citi nu poveşti, veţi citi bucăţi de suflet, felii de viaţăînsiropate cu valurile mării şi parfumate cu vise… Este sufletul autoarei, Alina Grozea. L-a desenat în toate formele lui, în toate culorile… de la roz sidefiu şi albastru-ciel până la nuanţele posomorâte de cenuşiu. Câţi dintre noi au curajul să se expună cu inimă deschisă la “intemperiile” umane, câţi dintre noi spun cu tărie “aşa sunt eu şi mă schimb când şi dacă vreau!”? Prea puţini! Alina, iubesc cartea asta nu cum iubesc toate cărţile, o iubesc cum iubesc marea aia agitată pe care o adorăm, cum iubesc cerul cu pescăruşii lui. Mi-e dragă ca o zi de vară! (Andreea Ban)

*

Vă mulţumesc încă o dată tuturor, şi celor pe care nu i-am amintit aici, dar ale căror cuvinte de drag îmi vor rămâne pe veci lipite de suflet.