29 May 2011 Copilul – supus, prieten sau stăpân?
 |  Category: Uncategorized

Încă nu am copii, iar dacă aş fi avut, nici nu mi-ar fi trecut prin minte să scriu un text ca acesta, cuprinsă fiind, cu siguranţă, de aburii divini ai miracolului de a fi mamă. Aşa că îmi dau dreptul să mă frământ acum, cât mai aştept la poarta unui destin ce nu dă semne că m-ar binecuvânta cu vreun urmaş. Acum, cât mai pot avea, fără voia mea, un grăunte de obiectivitate în opinii.

Cunosc, în schimb, femei măritate, cu soţi iubitori şi câţiva prunci agăţaţi de fustă, femei fără noroc, dar cărora iubirea apusă le-a lăsat de mână, dulce povară, fetiţe drăgălaşe şi băieţei năzdrăvani, şi femei ce au ales, obosite de căutarea unei perechi perfecte, să-şi crească singure copiii rezultaţi în urma nopţilor de amor cu scop reproductiv premeditat. Trăiesc printre oameni care au copii şi, mai pe faţă, mai pe ascuns, i-am urmărit, i-am ascultat, i-am înţeles sau i-am dezaprobat.

La rândul meu, sunt copilul unor părinţi ce m-au crescut aşa cum sincer credeau că-i cel mai bine. Mama-mi dădea palme la fund când nu eram cuminte şi mă răsfăţa cu ciocolată chinezească, de-aia bună, “cu pod”, când eram. Tata mă ajuta la geometrie, citea mândru, la petreceri, poeziile compuse stângaci, de mine, dar îmi aducea aminte, cu o voce baritonală care-mi declanşa lacrimile, că nu am voie să-l contrazic. Am învăţat, de mică, să-i salut prima pe bătrâni, să nu torn minciuni, să nu aleg bucata cea mai mare de pe masă. Să nu răspund obraznic, să nu ridic tonul şi să mă retrag cuviincios, la jucăriile mele, când cei mari stau de vorbă. Am învăţat să nu cer, să nu pretind, să nu reclam fără temei. Şi-am încălcat aceste reguli, ca orice copil, dar nu cu impertinenţa că totul mi se cuvine, ci cu sfiala celui conştient că greşeşte. Cu teama de a nu fi aspru mustrată, cu groaza de a nu mă face de ruşine. Iar ele mi-au creionat, pesemne, temperamentul de azi. Şi evit să cer, să pretind, să reclam, câteodata chiar cu temei, într-o lume în care cei mai aplaudaţi oameni sunt cei care ştiu să convingă, ştiu să vândă şi să se vândă scump, ştiu să-şi ceară drepturile răspicat.

Mă uit la copiii de grădiniţă unor femei din preajma mea şi nu mă pot obişnui cu priveliştea. Mă uit la emisiuni gen “Super Nanny” şi mă crucesc. Ţânci ce abia silabisesc ţipă către părinţi cu ochii injectaţi de ură. Copii de şcoală îşi insultă bunicii, se tăvălesc pe jos dacă nu li se face pe plac, iar părinţii ridică din umeri a jale şi a neputinţă. Bătaia e interzisă prin lege (iar ăsta, da, teoretic şi democratic e un lucru bun), comunicarea de la egal la egal e încurajată (asta, sincer, nu-mi miroase deloc a bine), iar tinerii părinţi sunt forţaţi să uite învechitele repere de educaţie şi să se adapteze celor noi, în care plodul e şeful casei. Pe de altă parte, răzgâiaţii de azi au mai mult curaj, mai multă personalitate, mai multă tărie de a-i înfrunta pe cei din jur şi de a-şi face cunoscute opiniile. Obrăznicia preşcolară este, se pare, o temelie necesară pentru a putea supravieţui, în viitor, într-o societate concurenţială. Să fie asta o consolare, însă, pentru mama ce se lasă lovită, fară a riposta (eventual îl mai şi pupă cu foc, după ispravă) de către pumnii mici ai pruncului său? Pentru familiile ce caută azi, flancate de armate de specialişti în psihologia infantilă, tonul potrivit pentru a comunica şi a ajunge la sufletele zbuciumate ale copiilor lor?

Când e potrivit să fii prieten şi când trebuie să fii părinte (în sensul de autoritate de care copilul să ţină seama, cu orice preţ) pentru lumina ochilor tăi? Cât să fie răsfăţ şi cât dojană în atitudinea faţă de el, pentru a nu se anula reciproc?

Îmi amintesc cum mă săruta mama în miez de noapte, după o zi în care mă certase crunt, pentru vreo boacănă. Nu adormeam, prea obosită de plâns şi de revoltă, sigură fiind că eu am dreptate, dar tânjeam după împăcare, ştiam că numai îmbrăţişarea ei ma poate linişti. Mi-a mărturisit acum, după ani, că şi ea mă ierta de mult, dar îşi înfrâna dorul de a mă îmbrăţişa prea curând după vorbele menite să-mi deschidă ochii asupra greşelilor mele. Cât mi-aş fi dorit, atunci, să nu mă fi certat deloc, deloc şi doar să mă sărute, de mii de ori. Însă aş mai fi înţeles că am greşit?

Azi văd părinţi care nu-şi ceartă aproape niciodată copiii şi îi sărută de mii de ori, chiar şi când aceştia ar merita dacă nu o pedeapsă, măcar o vorbă mai aspră. Şi îi ridică-n slăvi şi-i acoperă cu o avalanşă de te iubescuri, drept răsplată pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare desen naiv, pentru fiecare comentariu peltic sau aşa, din senin, pentru nimic anume. Şi înţeleg că-s mândri şi recunoscători destinului pentru comoara lor, dar când devine, totuşi, prea mult? De la ce prag încolo vorbelor frumoase li se diluează înţelesul, se banalizează, alunecă în derizoriu, în stereotipie?

La polul opus, am văzut o tânără mamă care-i cânta pruncului său şi acesta râdea către ea, îi întindea mânuţele şi obrajii cerşind tandreţe, iar când am întrebat-o de ce nu-l atinge, de ce nu-l ia în braţe să-l sărute şi să-l strângă la piept, mi-a răspuns că băieţeii nu trebuie pupaţi.

Mă consider o femeie modernă, dar am rădăcinile în trecutul care m-a format. Sunt deschisă la nou, dar vechile valori mă trag şi ele de mânecă. Mă cred emancipată când vine vorba despre sex, nu sunt de acord ca un copil să descopere la pubertate că barza n-a avut nici un rol în apariţia lui pe planetă, dar mă oripilează, totuşi, scenele din filmele americane în care cel mic e invitat să se strecoare în pat, lângă părinţii încă plini de sudoare după o partidă de amor şi care-i povestesc, cu lux de amănunte, cum s-a născut el din iubire.

Aşa că azi, când mă încearcă tristeţea că nu mi-a venit încă sorocul să legăn pe braţe un pui carne din carnea mea şi suflet din sufletul meu, mă consolez amar cu gândul că, dacă aş avea un copil, nici n-aş şti cum e mai bine să mă port cu el. N-aş şti ce reţetă să fur sau să inventez ca să-l cresc bun, frumos, deştept, integru şi, mai ales, fericit.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

100 Responses

  1. 1
    Alina Grozea 

    Pentru ca se apropie 1 iunie, am zis sa fiu in tema cu un text mai vechiut, dar nu mi-am schimbat opiniile de cand l-am scris, asa ca e ca nou.

  2. 2
    Moi 

    Alina, am sa-ti spun sincer, ca ai sa stii. Spun asta pentru ca vad ce ai scris, pentru ca inteleg ca modernitatea lumii de azi nu ti-a stirbit valorile morale primite acasa la parintii tai. Am convingerea ca vei face la fel cu proprii tai urmasi, pe care ti doresc la fel de mult cum ti doresti tu.
    Copiii de azi sunt, categoric, mai inteligenti de la nastere fata de generatiile anterioare si tocmai de aceea, educatia lor presupune o intelegere fireasca a acestui lucru, o acceptare senina astfel incat abordarea lor sa fie facuta rational, fara batai inutile dar si fara acele excese admirative pe care si eu le-am intalnit la unii pariniti tineri care cred, cu naivitate, ca pruncul lor este un geniu. Am urmarit un interviu al Medeeei Marinescu in care spunea ca cel mai greu rol al vietii crede ca este cel de mama. Are reala dreptate, nu este usor sa iubesti copilul, sa-i arati iubirea ta si sa fii si cel ce ii indruma cu dibacie primii pasi in viata, avand la baza bunul simt ca prim etalon al valorii sale.

  3. 3
    lotusull 

    Alina, pentru ca nu am copii si probabil nici n-o sa am in viata asta, dar pentru ca intr-un fel, copiii cu care lucrez sunt ai mei si tot intr-un fel, i-am crescut, ma strecor si eu sfios, cu o parere.
    Cred ca esenta e in bun simt.
    Nu cred ca exista vreo reteta consacrata si nici vreo stiinta care sa fi cuprins, complexitatea a ceea ce este un copil.
    Deci, ma intorc la bun simt. La blandete amestecata cu trasarea unor limite ferme. La importanta de a-i da unui copil libertatea de a creste asa cum este el si nu copie fidela a mea. La excluderea bataii ori a altor forme de abuz.
    Dar sa stii ca si baieteii trebuie pupati 🙂
    Tanjesc si ei la asta.
    Cat priveste educatia sexuala, e mai simplu decat pare.
    In nici un caz, copilul nu are ce cauta in dormitorul parintilor, e o forma de perversiune sa-l aduci acolo, ” dupa ” si chipurile sa-i explici.
    Atat cat am observat eu, exista o varsta, variabila dupa caz la caz, in care copilul isi va manifesta aceasta curiozitate. Uneori, e drept, o va face chicotind 🙂
    Si nu trebuie decat sa-i raspunzi firesc, intr-un limbaj accesibil lui, oferindu-i exact atat cat poate sa intelega, fara a transforma totul in lectie de anatomie. Iar umorul are rolul lui 🙂
    Daca va fi cazul, voi reveni cu exemple concrete ce au functionat.
    Iar pentru a fi fericit, un copil are nevoie de foarte putine. Iar secretul cred eu, este in a-l lasa sa-si descopere singur ceea ce-l face fericit.

  4. Alina, daca ai avea un copil, AI STI ce sa faci si cum e mai bine sa te porti cu el. Vine de la sine. Simtul maternitatii si iubirea pentru puiul tau exista acolo in fiecare dintre noi, si iese la suprafata atunci cand trebuie. Acum ai impresia ca nu ai sti pentru ca de fapt nu ai nevoie sa stii deocamdata, daca nu il ai pe acel sufletel langa tine.

    Eu habar nu aveam nimic despre copii, cum sa-i ingrijesc, ce si cum sa fac cu ei, inainte sa am copil. Si la ce mi-ar fi folosit sa stiu, daca nu aveam copil? Ca bona n-am lucrat niciodata ca sa-mi foloseasca sa stiu. De-abia cand s-a nascut Alex al meu, am invatat totul pe rand, din mers. Si totul a venit din interior, nu fac nici cel mai efort sa-mi iubesc copilul, il iubesc si atat. Si n-am mai avut nici un fel de depresie post-natala de care se plange toata lumea, Alex a venit in viata mea smoothly, cum ar spune americanii.

    Orice il face pe el fericit, ma face pe mine fericita. Si mai invat din greselile parintilor mei — ceea ce imi aduc aminte ca ma nemultumea pe mine atunci cand eram copil, incerc sa nu fac acum cu copilul meu.

  5. 5
    Alina Grozea 

    Moi, eu nu cred ca azi copiii sunt mai inteligenti decat eram noi. Azi au acces la alt gen de informatie, ca avem computere si telefoane mobile fistichii. Noi schimbam la 6 ani banda de la magnetofon, si nu se schimba usor, din cate imi amintesc…
    In plus, “pe vremea mea” copiii mergeau la scoala la 6 ani, numai intarziatii erau dati de la 7. Azi se intra in clasa I la 7-8 ani, sunt dusi si adusi cu masina, fac lectii numai cu parintii, si cand le dai drumu’ pe strasse, la 15 ani, habar n-au sa traverseze. Nu e vina lor, ca traficul e cum e, dar asta e adevarul. Noi eram mai descurcareti in multe privinte…

  6. 6
    Alina Grozea 

    Lotusule, tu ai fi o mama buna, calda si inteleapta, sunt sigura… Si o sa ai copiii tai, sa vezi. Tocmai tu, optimista optimistelor, incepi commentul cu asa o fraza? 🙂

  7. 7
    Alina Grozea 

    Victoria, tocmai, ca eu nu cred in chestia asta, ca o mama STIE sa faca ce-i mai bine pentru copilul ei. Ea face ce CREDE ca-i mai bine, atat. Asa cum exista mame bune, exista si mame rele. Cum exista tati blanzi, exista tati reci si distanti. Nu cred ca maternitatea sau paternitatea te fac automat mai bun sau mai intelept, esti cum esti, la fel, educat sau needucat, prost sau destept, cult sau incult, numai ca tii un copil de mana.
    Si din dragoste, si din nedragoste un parinte poate gresi. Toti gresesc, cred ca mai important e ce atarna mai greu, binele sau greselile?
    Mie mi-e frica de greselile pe care le-as putea face, de cele pe care deja stiu ca o sa le fac.
    Nu cred ca un copil are nevoie numai de iubire. Asta se subintelege si ar fi prea usor sa scapam cu numai atat. Cred ca are nevoie de blandete, dar si de autoritate, de libertate, dar si de ingradire, de incredere, dar si de tinut din scurt, de laude, dar si de obiectivitate – iar la capitolul asta stiu sigur ca o sa gresesc si eu, cum o fac absolut toti parintii. Mie mi se pare ca pisica mea e cea mai frumoasa si mai desteapta mata de pe planeta, d-apai cand o sa am un copil? Ce ma fac daca fetita mea o sa aiba gratia unui hipopotam, iar eu o s-o dau la dansuri si balet, ca o vad o printesa diafana? Mie fazele astea mi se par penibile si mi-e frica tare rau de ele. Asta ca sa dau un exemplu frivol, comun. Si nimeni nu scapa, absolut nimeni…

  8. 8
    lotusull 

    Sigur Alina 🙂
    O sa fie o fetita. Pistruiata ca mama. Si cu parul roscat natural, stii tu, roscatul acela bland. Adica nu ca a lu’ mama, care e rosu din cutie. Si o sa fie inteligenta ca tata. Si inteleapta, tot ca el. Cum care tata ? Ala care acum, la ora asta, umbla pe habar n-am unde, ca de aia nu l-am cunoscut eu, inca. Si sa vezi ce o sa-i mai zic cand o sa-l intalnesc. O sa-l cert asa moale, ca mi-a intarziat atata vreme. Si dupa aia, o sa traim fericiti pana la adanci batraneti 🙂
    E bine asa cum am scris ? 😛
    In alta ordine de idei, cred ca a fi om mare, nu-ti confera neaparat calitatea unui bun parinte. Stiu asta, pentru ca am vazut cu ochii mei ce pot face unii parintii, copiilor lor.

  9. Cum adică “băieţeii nu trebuie pupaţi”? Tânăra mămică oare cum o fi făcut băieţelul?

  10. 10
    Anemari 

    Sunt mamica de baiat. Nu doar il pup, dar ii spun de o mie de ori pe zi ca-l iubesc, e cel mai frumos, cel mai destept si cel mai puternic din univers. Si daca intr-o zi o sa ma creada si o sa se ia cu viata la tranta sa dati vina pe mine. 🙂

    Sunt o mamica al carui baietel era intr-o vreme inchis in lumea lui, nu interactiona cu nimeni, nu riposta la nimic, nu cerea nimic. Oamenii din jur imi spuneau ca e cuminte si eu, cu inima rupta fasii, raspundeam ca e doar bolnav.

    Astazi micul print bate din piciorus, negociaza spalatul pe dinti, mersul la culcare, hainutele de imbracat la gradi…Astazi copilul meu nu mai e bolnav si inima mea sade mandra si intreaga la locul ei.

    Nu, nu l-as lasa sa ma bata pe mine sau pe tatal lui fara sa scape nepedepsit. Noi arestam jucarii, interzicem placeri si explicam explicam explicam.

    Simt ca sunt un parinte mai bun decat au fost parintii mei pentru noi (eu si cei 3 frati ai mei) doar pentru ca acum avem la dispozitie literatura pentru parinti si suntem dispusi sa admitem ca nu detinem adevarul absolut si un copil, oricat de mic, poate avea dreptate uneori.

  11. Si eu ma tem foarte tare. Mai ales ma tem, in caz ca o sa am mai mult de un copil, sa nu favorizez pe unul dintre ei in detrimentul celorlalti. Cred ca ne obsedeaza lucrurile care ne-au afectat cel mai mult cand eram copii. Cand vad parinti ca fac asta, ca isi impart inegal dragostea, imi vine sa-i zgarii pe fata.
    Imi aduc aminte ca eram la Cora acum cativa ani si, in fata mea, stateau la coada doi parinti tineri si frumosi, cu doi baietei de, sa zicem, 1 si 4 ani. Tatal era destul de indiferent, iar mamica ii dadea clar mult mai multa atentie si tandrete celui mic, ii zambea cald si il alinta si mangaia in toate felurile. Cel mare se uita cu gelozie si manca dintr-o punga cu chipsuri in mod compulsiv – sunt sigura ca acel copil va avea dereglari de nutritie mai tarziu. Iar, la un moment dat, mamica l-a fortat pe cel mare sa-l pupe pe cel mic, i-a luat capul si l-a impins, desi copilul se opunea, reprosandu-i “stii ca ma superi cand esti rau asa”. Imi venea s-o pocnesc cu tava de congelate pe care o aveam in cos si sa urlu la ea. Dar, ce spun eu de acea mamica; odata am vazut niste chimpanzei la TV intr-o situatie asemanatoare de discriminare afectiva si m-a bufnit plansul :).
    Interesant ce vie mi-a ramas in minte scena asta, dar, daca ma intrebi ce-am facut azi-dimineata, n-as sti sa-ti spun :).

  12. Cimpanzei am vrut sa zic, nu chimpanzei :).

  13. 13
    Adina 

    Alina, cand vei fi mama, vei sti ce sa faci. Atat inima, cat si ratiunea te vor indruma pe parcurs.

  14. 14
    psipsina 

    eu copii nu am. nu ştiu ici ce fel de mamă aş fi fost, bună sau rea… dar văd şi eu copilăria spartă în mii de cioburi şi copilul cu preocupări de adult, la vârste prea mici, copilul aruncat în viaţă, pentru care jocul este ceva colateral şi mai importantă e, trist, imaginea… pe mine asta mă usucă tare rău şi nu înţeleg: de când sunt copiii obsedaţi de haine de firmă, de când aurul este accesoriu copilăresc, de când toate aceste răsturnări pentru o imagine de fals copil?
    am văzut într-o zi, la mare, o fiinţă care întrucât copilul tot voia ceva şi ea nu părea dispusă să-i ofere, a luat puiul de o mânuţă, l-a ridicat sus şi i-a dat drumul pe pământ. sunetul acela, de trup micuţ căzut, încă mă mai doare….

  15. 15
    camellia 

    Alina, as putea sa-ti povestesc ore in sir despre copiii mei.
    Daca toate femeile si-ar pune problema nasterii unui copil asa cum o pui tu , te asigur ca planeta asta ar fi pustie.
    Dar din textul tau reiese altceva: ca esti o femeie matura, echilibrata, care respecta valorile dupa care ea insasi a fost crescuta si care abia asteapta sa le transmita mai departe…
    Fa un copil, si din secunda urmatoare vei sti ce si cum vei avea de facut si peste 100 de ani!
    Te asigur de asta!

  16. 16
    Alina Grozea 

    Lotusule, asa te vreau! 🙂

    ODLM, poate nu l-a pupat, a trecut direct la actiune! 🙂

    Ane, tu ai avut de reparat multe stricaciuni facute de altii… Si te admir foarte tare pentru ceea ce ai reusit sa faci…

    catintherain, comentariul tau, apropo de impartirea dragostei, imi aminteste de filmul Alegerea Sophiei, drama aia teribila cu Meryl Streep. Din pacate se pare ca-i naturala preferinta pentru un anume copil, multi parinti simt asta, insa nu toti recunosc si se manifesta in consecinta. Eu am avut proasta inspiratie sa intreb o prietena, mai demult, ce ar face ea, pe cine ar fi ales daca ar fi fost personajul din film. Si din pacate pentru mine, dar si pentru ea, mi-a raspuns… De atunci raspunsul ei ma bantuie si ma blestem ca am pus acea intrebare.

    Adina, sa speram ca voi sti. Ca sunt atatea care habar n-au…

    psipsina, ce-ai povestit tu e un exemplu concret ca daca faci un copil nu te inteleptesti brusc. Daca esti dobitoc, dobitoc ramai, iar copilul va primi asta mostenire…

    camellia, ai dreptate cu planeta pustie, de-aia zice toata lumea ca un copil se face si din inconstienta, ca daca faci tabele cu pro si contra cea mai plina de argumente nu e coloana cu pro… 🙂

  17. 17
    Alina Grozea 

    Off topic: Pe boncafe va puteti delecta cu un excelent articol despre mirese si parfumurile lor. Autor: pisicuta noastra, psipsina! 🙂
    http://www.boncafe.ro/editorial-parfumul-florilor-din-cea-mai-frumoasa-zi-c27_a1802

  18. 18
    psipsina 

    alina, 😳 mulţumesc frumos. mă răsfeţi cu acest articol în săptămâna copilăriei, cea în care totul miroase a cireşe rostogolite în hohot de râs? ori ştii cât de copilăros este sufletul meu deşi nu ne-am întâlnit vreodată?

  19. 19
    Alina Grozea 

    psi, tu ne-ai rasfatat, pentru ca scrii tare frumos! 🙂
    Las ca ne intalnim noi!
    Apropo de intalnit, arunc si eu o vorba asa, aiurea, acum… La sfarsitul lui iulie voi fi la Cluj, pentru nunta unei prietene. Singura singurica. Cu cine beau si eu o cafea acolo? 🙂

  20. 20
    Anca 

    Alina, am citit ieri acest blog (recomandat de o amica pe facebook) si n-as putea decit sa-ti spun ceva “Nu judeca pe nimeni si nu spune “N-as face niciodata asa ceva” caci nu stii ce ti se intimpla in viata si ce ajungi sa faci.”.
    Cind nu ai copii, esti cel mai mare expert in ale copiilor. Cind ii ai, iti dai seama ca n-ai stiut nimic.

    Cind vezi un copil facind o criza si purtindu-se urit, nu judeca imediat parintii “Vai, uite cum il cresc”. Gindeste-te ca poate acel copil are niste probleme mentale/emotionale pe care nici nu le bainuiesti.
    Cind vezi un parinte rasfatind un copil, nu te gindi imediat “O sa-ti dea in cap cind s-o face mare”. Poate acel copil e la bariera viata-moarte si bietul parinte vrea doar sa-i faca viata mai buna.
    Iti spun aceste 2 exemple din propria viata, am cunoscut oameni cu copiii cu probleme, cu boli grave, transplante, etc.

    Si nu-ti face probleme ca fiica ta va fi un hipopotam lipsit de gratie. Pina sa te gindesti tu la asa ceva (in mintea ta va fi “dolofana, nu si-a pierdut inca rotunjimile de bebelus), ea va fi in lacrimi caci la gradinita sau la parc i-a spus o amica ca “nu e invitata la petrecerea de printese, ca e grasa, sleampata si nu va fi aleasa niciodata de un print”. Si atunci nu te vei mai gindi decit ce sa faci si ce sa-i spui ca s-o alini, sa uite de suparare si sa nu se gindeasca mereu la ea insasi ca la o grasana fara sare si piper.

    Si, chiar daca e grasa sau lipsita de gratie, tot ii vei multumi lui Dumnezeu ca ti-a dat un copil sanatos, care merge, vorbeste, ride, etc. Caci sunt multi oameni care n-au aceasta bucurie si tot se bucura de copiii lor, cu autism, sindrom Down si alte cele. Si acesti oameni nu fac altceva decit sa fie fericiti ca-si mai petrec inca o zi pe Pamint cu copilul lor.

    Daca ti-a frica ca n-o sa ai copilul perfect de pe coperta revistelor, stai linistita si nu face copii.Multumeste-te cu alte lucruri in viata dar nu-i mai judeca pe altii.

  21. 21
    Alina Grozea 

    Anca, multumesc mult pentru mesaj, si bine ai venit pe blogul meu!
    Tu ai dreptate, textul de mai sus n-a atins chiar toate nuantele, in mod clar nu pe cele mai dramatice, eu doar mi-am permis sa constat niste lucruri, cu ochi de simplu observator, chiar daca nu sunt mama si poate nici nu voi fi vreodata.
    Daca esti putin atenta la prima fraza din textul meu, chiar zic acolo ca probabil n-as fi scris asa ceva daca as fi fost mama, probabil as fi gandit si simtit si constatat cu totul altfel. Acum insa asta simt vizavi de anumite situatii, si nu inseamna ca judec pe cineva, ci e doar o relatare a perceptiei mele. M-ai inteles gresit, in multe privinte, in altele insa chiar voi reflecta la argumentele tale si ma bucur ca esti prima in mod evident in dezacord cu mine! Ca altfel mi se urca la cap. 🙂 Multumesc si te mai astept si la alte texte, cine stie, in alte privinte poate ajungem la un numitor comun. Zi frumoasa! 🙂

  22. 22
    lotusull 

    Alina, tu stii deja ca eu cred mult in libertarea de expimare si in dreptul fiecaruia de a avea o opinie. Si la fel, nu cred ca a discuta civilizat despre un subiect, inseamna neaparat a ajunge la un numitor comun.
    De asemenea, o simpla observatie insotita de o parere subiectiva, nu e o judecata si in nici un caz o piatra aruncata in cineva.
    Uneori e foarte greu sa abordezi un subiect, fara a cadea in pacatul generalizarii. Exista atat de multe nuante, atat de multe posibilitati, incat nu ai cum sa le cuprinzi intr-un articol. De aceea sunt binevenite punctele diferite de vedere.
    Din punctul meu de vedere, gratia inseamna mai mult decat niste masuri fizice perfecte, vizibile la prima vedere.
    Am gasit insa un adevar tulburator intr-o propozitie ce-a scris-o Anca : ” oameni fericiti ca-si mai petrec inca o zi pe Pamant cu copilul lor “. Cunosc personal o mama de inger. Si mai cunosc foarte multe mame cu copilasi bolnaviori, inchisi in trupusoare ori minti chinuite. Astea toate, sunt nuante, sunt realitati…

    Mai ceva. Clujul e departe tare de mine. Si in iulie, voi lucra ca un sclav pe plantatie, abia in august, voi avea cateva zile de concediu 🙂

    Anemari, nu stiu sigur daca esti acea Anemari pe care o cunosc eu. Oricum, esti un om bun, profund si adevarat. Si daca ti-am mai spus, nu-i bai ca ma repet, baietelul tau are o mama minunata 🙂

    Am nevoie de o gura de aer. Fug intre parfumurile lui Psi 🙂

  23. 23
    Marina 

    Excelent articol , Alina ! Si DA , eu consider ca ai dreptate in tot ce spui . Anca a sarit prea repede sa te judece gresit venind cu niste exemple dramatice fara sa se gandeasca la faptul ca sunt de o mie de ori mai multi copii sanatosi pe care comportamentul propriilor parinti ii transforma in monstri . Nu sunt de acord cu parintii drastici care ingradesc libertatea de exprimare si miscare a copiilor , nu sunt de acord cu cei care spun “copiii trebuiesc pupati doar in somn ” sau cu cei care isi lovesc copiii dar nu sunt de acord nici cu cei care din prea multa iubire le permit copiilor lor orice . Am vazut de atatea ori in jurul meu copii obraznici , care vorbesc urat , injura , tipa , se tavalesc pe jos daca nu li se ofera ce vor si ai caror parinti se amuza si spun ” e mic , cand va mai creste o sa inteleaga ” . Problema e ca toti acesti copii nu mai pot fi schimbati si ca adolescenti vor fi rebeli , greu de stapanit si vor aduce multa suferinta parintilor . Am o amica al carei fiu este un exemplu de ceea ce spun . Mic fiind toata lumea l-a rasfatat si i-a oferit absolut tot fara sa-i pretinda nimic , fara sa fie certat vreodata , pedepsit . Acum are 19 ani , parintii nu mai au posibilitatile financiare pe care le aveau si in casa lor nu e o zi linistita .Tanarul lor fiu se revolta , pretinde , isi injura si jigneste parintii in fel si chip , dispare cu zilele de acasa , le face viata un calvar .
    Eu am doi baieti , acum sunt mari , unul e deja inginer , celalalt e inca student la Arte – la imagine film . I-am crescut singura , am incercat sa le ofer tot ce si-au dorit dar in acelasi timp am incercat sa fiu echilibrata . Fiind singura ca parinte a trebuit sa fiu si buna , iubitoare , sa-i rasfat dar sa fiu si drastica atunci cand a fost cazul . Normal ca exista intre noi diferente de opinii , normal ca ne mai certam uneori dar ne respectam reciproc si ne aratam iubirea si consideratia tot timpul .

  24. 24
    psipsina 

    lotusule, mie personal nu îmi place expresia mamă de înger şi vorbesc din propria-mi experienţă, despre care îngăduie-mi să nu spui mai mult. eu cred că eşti mamă sau nu eşti, cu nuanţele lui aş fi putut fi dar… de aceea sintagma aceasta pe mine mă irită puţin. eu cred în copiii îngeri de pe pământ, nu din ceruri. 🙁
    alina cam departe clujul şi de mine, cam departe…

  25. 25
    Alina Grozea 

    Marina, multumesc pentru sprijin! 🙂
    In orice articol de opinie se subintelege, cred, o relatare a aspectelor majoritar valabile – bineinteles, in acceptiunea autorului. Si acum, hai sa fim sinceri cu noi insine, referitor la “judecat” . Daca te calca unu’ in tramvai si nici nu zice pardon, primul tau gand (si probabil cel mai corect) nu e ca individul e un nesimtit? Cred ca nu stai sa te gandesti ca bai, daca saracu om are vreo boala rara care i-a atrofiat nervii de la nivelul talpii si nu si-a dat seama ca se cantareste pe mine? Daca-l roade vreun cancer si eu il fac – in gand sau nu – nesimtit? Daca o fi mut sau surd? Sigur, exista si aceste posibilitati, dar in 90 % dintre cazuri, unu care te calca si nu zice pardon e nesimtit si atat.
    Deci, sigur, cand vezi o mama care se poarta cu copilul ei intr-un mod pe care simti ca-l dezaprobi sau daca copilul are un motiv ascuns, poate medical, sa fie drac impielitat, nu te duci sa tragi de maneca nici pe unul, nici pe altul. Dar cred ca poti sa te duci pe blogul personal sa-ti spui parerea. Acolo, intre prieteni, unde nimeni nu “te judeca”. 🙂

  26. 26
    camellia 

    Alina, nu te stiam atat de diplomata… daca eram in locul tau o trimiteam pe Anca sa mai citeasca de doua ori articolul tau; asa ar fi inteles poate despre ce copii este vorba. Oricum in articol nu se face referire deloc la copiii bolnavi sau muribunzi ci la cei care ne scot cateodata din sarite impreuna cu parintii lor la fel de needucati.
    Imi place si mie sa polemizez dar doar atunci cand este cazul.

  27. 27
    Dana 

    Alina…nu cred ca tii neaparat sa ai dreptate, de genul: “sa va spun eu cum sta treaba”…eu n-am simtit asta…esti obiectiva….si dupa parerea mea umila, avem toti dreptul sa ne punem niste intrebari.

    nici eu n-am copii…am fost categorisita ca EGOISTA din cauza asta….e o.k…
    …asa se pastreaza echilibrul in lume cu egoisti si darnici…nici macar nu incerc sa ma mai justific…e OBOSITOR

  28. 28
    Alina Grozea 

    Fetelor, eu cred ca Anca voia sa spuna – teoretic foarte just, de altfel – ca inainte de a judeca o situatie trebuie sa iei in considerare absolut toate posibilele aspecte ale ei. Din pacate acest demers, pe cat e de nobil, pe atat e de utopic. Cum zice camellia – daca te gandesti prea mult, nu mai faci niciodata copii. Extrapoland ideea, daca iti propui sa abordezi toate nuantele unui subiect, nu te mai apuci niciodata de scris. Tre’ sa-ti fixezi un unghi de vedere, o plaja de analiza si sa-ti asumi pozitia, cu bune si cu rele. Altfel, faci un raport statistic, dar si rapoartele statistice au marja de eroare. 🙂

  29. Inainte sa am propriul meu copil, eram mult mai toleranta. Imi ziceam ca “e mic” si e “normal” sa mai urle si sa se mai tavaleasca, fiindca “nu intelege”. Nu-I invinovateam pe parinti.
    Dupa ce am avut ocazia sa-mi testez principiile educationale pe propriul meu copil, am devenit de-a dreptul intransigenta.
    Am probat ca se poate iesi cu un tanc de mana in lume si fara sa deranjezi fonic si sa incomodezi pe toti din jur. Ca un copil poate sta linistit un timp, iar cand timpul a expirat, bunul simt iti spune sa nu abuzezi nici de rabdarea lui, nici de a celorlalti si sa te retragi.
    Mi-am asumat ca sunt locuri publice unde n-ai ce cauta cu un bebelus.
    Nu l-am considerat niciodata “prea mic sa inteleaga” si m-am straduit sa-I explic, pe intelesul lui.
    Corolar: cand copilul altuia e obraznic, e semn de proasta crestere; cand obraznicul e al tau, e semn de precocitate.
    Mai am si alte postulate, pentru cine e interesat!…

  30. Am uitat sa zambesc, sa nu credeti cumva ca sunt incrancenata pe subiect!
    🙂 🙂 🙂

  31. 31
    Sofie 

    Copiii se nasc Perfecti!
    Rolul si responsabilitatea noastra, a parintilor si, implicit a educatorilor, este sa distrugem cit mai putin din perfectiunea aceasta.
    Acesta este raspunsul pe care-l dau tuturor celor ce ma intreaba cum de-am reusit sa am un copil fericit, care zimbeste tot timpul, care iubeste si este iubit de toata lumea.

    Copiii nu trebuie sa fie nici supusi, nici prieteni, nici stapini. Copiii sunt Copii. Punct. Ai nostri, pentru totdeauna … fiintele acelea pe care le-am adus pe lume fara sa ne-o ceara, fiintele pe care trebuie sa le iubim neconditionat, carora trebuie sa le dam aripi si sa-i invatam sa zboare, fiintele pe care ar trebui sa le respectam, mai presus de orice!
    Romania ar deveni o tara mai buna, planeta aceasta ar fi un loc mai frumos, daca toti parintii ar intelege asta.
    Asta este unul din lucrurile pe care le admir cel mai mult in scoala canadiana … copiii sunt invatati sa respecte, totul, de la fiinta umana si pina la frunza cazuta pe trotuar. Dar, in acelasi timp, sunt invatati ca si eu au dreptul sa fie respectati, si mai ales ca “you don’t get respect, you earn it”!
    Nu se pun etichete … nu exista copii grasi, ochelaristi, handicapati, negri, chinezi … cum zice fiica mea “we are all pink”.

    Nu e nimic rau in a-i spune copilului “te iubesc” de zece ori pe zi, cu sau fara motiv, nu e nimic rau in a-l lauda pentru un desen mediocru, sau pentru ca a dus gunoiul in garaj, nu e nimic rau in a-i spune “esti cel mai cel” … dimpotriva … astfel de gesturi, sunt ingrediente in reteta aceea de a creste adulti responsabili, fericiti, stapini pe situatii, adulti carora le pasa de ei, de tine, de cei din jur.

    Nu cred in instinctul matern si in iubirea aceea pe care, chipurile, orice mama o are pentru pruncul ei.
    Nu cred in copii obraznici, prost-crescuti, care ne scot din sarite, ne-educati, ci in parinti incapabili, si mai ales, in observatori cu veleitati de judecatori.
    Nu cred in “pedeapsa” … in Canada, si la mine in familie, nu exista acest cuvint privitor la copii … Consecinta – este cuvintul potrivit. Pedepsele sunt pentru infractori, nu pentru copii.
    Nu sunt de acord cu abuzul, sub nici o forma, nici macar cu banala palma peste fund sau peste minute, si, i-as pedepsi crunt pe cei care-l practica. Din pacate, in Romania, inca este la moda, doar o bataie cu cureaua, trimisul la colt, sau repetatul de 3 ori pe zi “ce timpit esti”, n-a omorit pe nimeni. Si tot din pacate, exista cel putin 3 forumuri romanesti si vreo 10 bloguri “parental”, in care se face schimb de experienta in ale educarii copiilor, incepind cu betisoarele chinezesti si pina la cureaua subtire de la Leonardo, in asa fel incit acestia sa nu scoata pe nimeni din sarite si sa nu fie catalogati obraznici, cind iesi cu ei in lume.
    Pe blogul meu exista o postare cu trimiteri la astfel de metode si bloguri.
    Exista mentalitatea aceasta ca, un copil care nu este batut si mustrat-umilit, va deveni un adolescent rebel … cind de fapt este chiar contrariul … majoritatea copiilor abuzati, verbal inclusiv, devin abuzatori la rindul lor, restul fiind clientii terapeutilor sau luptindu-se cu propriile esecuri.
    Un copil rasfatat si crescut cu haine de firma si ultimul model de iphone, devine un adolescent rebel, fiindca i-a lipsit cel mai important gadget: timpul petrecut cu parintii … pupaturile si imbratisarile mamei, pescuitul cu tata, filmul de simbata seara in familie.

    Sa fii parinte, e o meserie, care vine la pachet cu un sac infinit, de fericire, dar si de responsabilitati … si nu toti le fac fata.

  32. 32
    andres 

    Alina, de multe ori m-am gandit si eu la ce va fi cand va fi. Imi doresc copii mai mult decat orice pe lumea asta, desi acum nu e momentul si nu il vad a fi nici maine sau peste un an… Ma sperie insa razgaiatii aia de copii si ma pun pe ganduri. Parintii il rasfata? Bunicii? Nu stiu si nu cunosc situatia interna, insa ce am vazut cu ochii mei mi-a aratat ca din prea multa iubire ies “copii-tipatoare – si – e asa cum zic eu – acum”.

    Acum vreo 2 saptamani eram la gratar cu prietenii. Stateam cu o carte in brate, imi relaxam neuronii si stomacul… incepe vecinul de bucata de iarba verde sa urle si sa tipe ca din gura de sarpe ca el nu se mai joaca cu x ca acest x nu face cum spune el. Si a venit mama si s-a rugat de el vreo 15 minute de imi venea sa o iau la palme, l-a adus si pe x si pe buni si pe tata. Copilul nimic. Si mai abitir urla. Se linistea doar cand acestia se indepartau de el. Il priveam cum scoate capul de sub prosop fara niciun strop de lacrima. Nu comentez mai mult aici.

    Ideea e ca uneori parintii sunt atat de minunati de progeniturile lor ca le dau apa la moara in toate situatiile… eu nu imi aduc aminte sa fi urlat cand eram mica, sa-i fi santajat emotional pe ai mei. Copilul invata repede si intelege… daca intreaba de ce, e pentru ca vrea sa stie nu pentru ca vrea sa enerveze…

    Parerile sunt impartite desigur, dar daca sunt si copii cuminti inseamna ca se poate!

  33. 33
    Alina Grozea 

    Sofie, sper ca nu e cazul, pe sistemul chelu-si pune mana-n cap, sa ma gandesc ca la mine te-ai referit cand ai scris “observatori cu veleitati de judecatori”. Sper ca nu vreun cuvant din textul meu ti-a indicat ca pledez pentru abuzuri de orice fel la adresa copiilor. Sper ca mesajul tau patimas se vrea doar o completare la ce am incercat sa subliniez eu – da, ai sesizat bine – ca un copil nu e si nici nu trebuie sa fie nici supus, nici prieten, nici stapan. Sper ca m-am facut bine inteleasa. Daca da, cu mici exceptii pe care nu vreau sa le dezvolt acum, sunt de acord cu absolut tot ce mi-ai scris. 🙂

  34. 34
    Alina Grozea 

    andres, si eu am asistat la o scena de santaj sentimental, cand o fetita plangea de intrase maica-sa in panica, nu mai stia ce sa-i mai faca si ce sa-i mai promita, si cum a iesit femeia putin din camera, copilul se scalambaia a joaca si ma privea complice. Ce era sa fac atunci, sa-i spun mamei? M-ar fi crezut pe mine? Oricum, s-ar fi amarat si mai tare… I-am zis fetitei ca nu-i frumos cum procedeaza, s-o intristeze pe mama ei in asa hal… Nu stiu daca m-a inteles. Parea ca nu.

  35. 35
    Sofie 

    Copii cuminti … copii razgiiati … copii -tipatoare … progenituri … ce de etichete!
    Eu zic sa se introduca Ritalin-ul obligatoriu, pentru toti copiii care pling, se trintesc pe jos, nu stau unde-i pui, nu se joaca cind si ce vrem noi , intr-un cuvint, care nu sunt “cuminti” … ca tot incepuse sa fie la moda la americani, ca portita de scapare a dascalilor incompetenti …
    Hai sa-i uniformizam pe toti, ca se poate, avem experienta comunista, si, cum ziceam, suntem campioni … in etichete.

    Andres, tu cum ai fi procedat? Ce-ai fi facut tu?
    Eu una l-as fi luat in brate, l-as fi pupat, as fi incercat sa-i distrag atentia de la ce-l supara, pentru ca, normal, ceva l-a suparat.
    Nu exista “copiii pling ca sa ne manipuleze” … sa va scoateti din cap chestia asta … asta numai femeile-mimoze o fac.
    Copiii pling sau tipa fiindca au o stare de disconfort, nu pot sau nu stiu sa-ti comunice asta … iar daca disconfortul acela inseamna ca-i e foame, sete, e obosit, nu vrea sa se joace cu X, sau pur si simplu vrea sa-l ia mama in brate, are tot dreptul sa si-l manifeste, asa cum poate si cum stie el.

  36. 36
    Sofie 

    Alina, NU, nu m-am referit la tine in particular … ci la toata lumea care pune etichete unor copii … indiferent cum sunt ei … si uita ca de fapt, saracutii, n-au nici o vina. sunt rezultatul educatiei parintilor, profesorilor, societatii in general.
    Probabil ca daca am privi mai adinc, am vedea unde este de fapt problema si atunci nu ne-ar mai deranja tipatul unui copil, in momentele de relaxare la shopping, sau iarba verde.
    Scuze, daca par cam dura … dar asta e 🙂

  37. … mda… nimic nu e nou sub soare… generaţii şi generaţii… culturi… valori… conflicte…

  38. 38
    Sofie 

    Care sunt exceptiile cu care nu esti de-acord? 🙂

  39. 39
    Alina Grozea 

    heee, Sofie, pai ne intindem aici la vorba daca ma pun pe insirat experiente, momente la care am asistat sau care mi s-au povestit…! Dar uite, pe scurt, nu sunt de acord cu te iubescurile americane, spuse asa, stereotip, in loc de buna ziua si pa. Poate gresesc eu, dar nu ma pot obisnui cu ele, imi place te iubescul profund, emotionat, ala pe care-l spui si tremura carnea pe tine, nu-l reciti 24 din 24, ca pe poezie. Si nu ma refer numai la copii, aici, si la relationarea cu ei, ci si in general – la indragostiti, de exemplu. Dar sunt de acord sa-ti arati, sa-ti dovedesti iubirea 24 din 24. Asta da! 🙂

  40. 40
    Alina Grozea 

    Leo, asa-i, nimic nou! Le mai tocam si noi pe astea vechi, ce sa-i faci! 🙂

  41. 41
    Sofie 

    Hahaha Alina, eram sigura, dar cum sa-ti spun, absolut sigura ca “te iubesc” de 10 ori pe zi, nu o sa-ti pice tocmai bine :).
    Si stii de ce, pentru ca, intr-un fel, asa simt si eu.
    Nu pot sa-i spun husbandului “I love you”, asa din senin … trebuie sa fie ceva, o actiune, un ceva acolo, ca sa scot pretioasa afirmatie :).
    Mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu “I Love you” asta, auzit oricind si oriunde, si zau, ca nu e nimic rau in el, te face sa te simti bine, pur si simplu … mai ales cind are diferite conotatii, ca una suna “I love you” la telefon, si altfel in intimitate …
    sau am prietene care-si incheie mesajele cu “love you” … daca l-a inceput m-am socat, acum zimbesc si stiu ca nu o spun doar asa de dragul de-a spune, ele chiar ma iubesc.
    Si asa sunt toti, sa stii … nu o sa-ti spuna nimeni te iubesc, daca nu simte asta.
    O colega ii spunea mereu fiului ei “I love you”, pina m-am luat de ea si i-am zis ca “it’s enough, he is a big boy now” … mi-a raspuns ca “he is never too big to hear that he is loved” … si nu, nu e un copil atasat de fusta mamei, dimpotriva.
    Copilei ii spun ca o iubesc mai mult decit orice pe lume, nu de 10 ori pe zi intr-adevar, dar de doua sigur – dimineata si seara … ii repet mereu ca e cea mai cea, ca e perfecta, o strig cu nume de alint, o imbratisez si o pup de zeci de ori …
    Inca ceva … ce parere ai de parintii care-si cer scuze copiilor? cind au gresit bineinteles … uite, eu de exemplu, n-am nici o problema sa-mi cer scuze copilei, daca simt eu sau ea ca am gresit … pentru ca si ea isi cere scuze cind greseste.
    Maica-mea a ramas ca la dentist cind m-a auzit si a recunoscut ca ea n-ar fi facut in veci asa ceva, auzi, ce-i asta, sa-ti ceri scuze la copil (?).

  42. 42
    Alina Grozea 

    Sofie, sireato, ma provoci! 🙂
    N-am nimic impotriva cerutului de scuze, Doamne fereste! Daca iti dai seama ca ai gresit, iti ceri scuze si de la copil si de la oricine. Dar stii cu ce nu sunt de acord? Sa-l certi, sa-i faci observatie – pe buna dreptate, nu degeaba – si ala micu pune bot ( ca deh, ce-ai vrea sa faca daca ii faci observatie? ) si apoi sa te inmoi imediat si sa-l pupi sau sa-i ceri scuze. Pai ce mai intelege copilul? Daca nu esti in stare sa fii ferm, mai bine nu-l certa, lasa-l in pace si gata. Dar altfel, mi se pare un comportament care nu ajuta cu nimic, copilul nici nu stie ce vrei de la el. Sau se prinde ca nu te tine pipota sa-i faci niciun repros si asa apar santajele sentimentale de care povesteam eu si andres si in care tu nu crezi. 🙂

  43. 43
    Alina Grozea 

    Ia uitati ce tocmai am primit pe mail- cand ti se urca la cap democratia, poti s-o iei razna rau! 🙂
    http://www.realitatea.net/copil-crescut-fara-a-i-se-dezvalui-sexul-pentru-ca-acesta-sa-isi-aleaga-singur-identitatea-sexuala_839600.html

  44. 44
    Sofie 

    Alina, n-am spus ca nu cred in santaje, am spus ca nu e vina copilului.
    Nu e corect sa spui “copil santajist”, ci “parinte incapabil” … sau “observator pe margine” 🙂 – in cazurile in care chiar nu stii de ce copilul acela se da cu fundul de pamint in mijlocul mall-ului, in timp ce mama, mamitza si mamitzica ii arata tonele de jucarii cumparate.
    Si explicatia ai dat-o chiar tu. Copilul e bulversat, nu stie ce sa creada, cum sa reactioneze, te joci cu sentimentele lui, intr-un cuvint – e lipsa de respect! Respectul acela de care ziceam inainte.
    Dar, trebuie sa fii atent si cind alegi consecintele … ii explici copilului unde a gresit, de ce sunt consecinte la mijloc, si cel mai important, ii aduci aminte ca, desi te-a suparat, tu tot il iubesti.
    Ca daca il trimiti in camera lui si-i tai tv-ul de pe lista, in mod repetat, doar fiindca asa vor muschii tai, fara sa discuti cu el, fara sa-i explici, normal ca se revolta.

  45. 45
    Alina Grozea 

    Sofie, esti draguta rau cu political correctness-ul din limbajul de peste ocean! Eu recunosc, am radacini balcanice pe care nu pot sa le ignor. Sunt patimasa si-mi plac vorbele dintr-o bucata, nu mi-e teama de expresii dure, ci de folosirea lor necorespunzatoare. Deci pedeapsa – e pedeapsa! E un cuvant frumos, cu suflet si greutate, cu poezie. Cum ar suna “Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa…” in varianta americana, cu invartit in jurul cozii? “Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea consecinte… ” 🙂 🙂
    Gata, ma duc la culcare, ca te superi si-mi dai bataie! 🙂

  46. 46
    Sofie 

    Alina, nu ma supar 🙂 … si sunt impotriva abuzului, ba ma exprim cit se poate de patimas cind e vorba de asta :).
    Dar nu stiu cum sa-ti spun, “pedeapsa”, n-are nimic de-a face cu politically corectitudinea nord-americana. Sunt destui parinti si pe-aici care folosesc “punishment” … ci doar cu sentimentul acela de iubire, cind te uiti in ochii unui copil, cum poti sa-i spui “esti pedepsit”?
    Cum ti se pare tie, ca adult, cind cineva, seful de exemplu, iti spune “ai gresit rapoartele, sunt extrem de suparat, te pedepsesc prin taierea a 2% din salariu” … cum iti suna cuvintul acesta” “pedeapsa”, “pedepsit”?
    Eu numai la asta m-am gindit cind am decis ca nu va fi folosit in metodele mele de parenting si mi-a venit sa dansez de fericire cind am auzit-o pe prietena mea spunindu-i fiicei ei “now will talk about the consequences” … pentru ca mi-a dat ideea “consecintelor” … pur si simplu nu puteam sa ma uit in ochii inlacrimati sau nu ai copilei si sa-i spun “esti pedepsita” … mi se parea atit de nedrept.
    Cum sa pedepsesti perfectiunea?

  47. 47
    Dana 

    Alina…sa stii ca n-am fost vehementa azi…da, io uit de emoticoane…
    sunt uituca…am si eu o virsta:):)
    ma duc sa citesc articolul…ioi ce titlu.

    noapte buna tuturor:)!
    sa visati frumos

  48. 48
    Dana 

    era vorba de articolul pe care l-ai primit tu pe e-mail…off dana…””moaseta pe gheatza”….de unde mai vine si expresia asta:)

  49. Nu cred ca e nimic rau in a-ti pedepsi copilul si sunt de acord cu tine, Alina, nu as indulci exprimarea nici eu. Cred ca e bine sa explici mereu copilului ce rost au regulile, sau ce a gresit cand a gresit, sa nu aiba un sentiment de nedreptate, insa nu i-as da posibilitatea sa negocieze regulile si nici pedepsele. Si sunt situatii in care “because I say so” trebuie sa fie suficient.
    Ce nu-mi place aici in Canada e familiaritatea cere li se permite copiilor cu adultii, chiar si cu cei care nu fac parte din familie. N-as putea spune ca e neaparat ceva rau in sine, dar am fost crescuta foarte, foarte diferit, si chiar nu mi-e la indemana cand vad un tanc de 8 ani spunanadu-i pe nume unei persoane mature. Prefer politetea de moda veche, nu-mi place trasul de sireturi. Dar poate nu e totusi un lucru asa de comun pe cat mi se pare mie.

  50. 50
    lotusull 

    Psi, eu iti trimit o imbratisare. Una calda si blanda asa.
    :>D<:
    ( emoticonul ar vrea sa fie cel cu imbratisarea, nu stiu sigur ce-o sa iasa, dar intelegi tu )

  51. 51
    lotusull 

    Alina, chiar nu credeam ca un astfel de subiect, poate face atatea valuri 🙂
    Partea buna, pozitiva din acest lucru e ca citind toate parerile ce s-au spus aici, chiar iti dai seama ca niciodata nu stii destule si tot ( mai ) ai de invatat cate ceva.
    Personal, am retinut ideea ” consecintei ” – cred ca Sofie a folosit-o.
    Si tot personal, mie imi place chestia cu ” te iubesc “. Nu cred ca trebuie sa ai un motiv s-o spui, adica nu te iubesc mai mult daca imi faci o favoare si mai putin, daca nu imi faci aceasta favoare.
    Ca si iubirea asta e mare chestie; de fapt, e tare simpla, dar o complicam noi, oamenii mari. Si oricum e o diferenta intre ” te iubesc ‘ pentru ca-mi aduci x beneficii sau te iubesc pentru ceea ce esti, pentru cum zambesti, cum te bucuri, etc
    Copiii iubesc asa, plini de candoare.
    Nu stiu daca exista un numar optim de ” te iubesc-uri” pe zi.
    Si crede-ma ca atunci cand ti-o spune un copil, chiar te topesti ca o inghetata pe bat 🙂
    Ca daca altceva nu mi s-a intamplat in viata asta, dar stiu sigur ca am primit atata iubire din partea copiilor ca sigur o sa-mi ajunga, cel putin pana la pensie 🙂
    A, am scris-o si la ODLM, dar o mai scriu si aici.
    Am intrat intr-o zi in una din camerele copiilor. Si acolo, una din fetite – e mica, mica, are 1 anisor si 7 luni, a sarit din patut cand m-a vazut. S-a luminat toata si a intins manutele spre mine, zicand : ” daga” ( draga ). Stie vreo 10 cuvinte, atat am reusit sa invatam pana acum si unul din ele, este ” daga ”
    Si da, chiar am simtit ca mi se topeste inima de fericire 🙂

  52. 52
    Alina Grozea 

    Sofie, eu nu cred in perfectiune, nici a copiilor, nici a nimanui. la nivel de discurs perfectiunea e frumoasa, e poetica, dar viata reala iti cam da cu ea peste ochi! 🙂

    dana, nu-ti face probleme, te-am inteles perfect (sic!)! 🙂 Asta e, vorbim, ne mai ambalam, e normal…

    catintherain, si eu am o problema cu trasul de sireturi cand vine vorba de relatia parinti-copii. Trasul de sireturi presupune un raport de egalitate intre indivizi, si nu ma refer la nivel abstract, ci la cel concret, al puterii decizionale si al independentei relationale. Nu cred ca e cazul, cel putin n-ar trebui sa fie… Asta e, oi fi si eu de moda veche.

    Lotusule, probabil sunt eu tarata de cate te iubescuri fara acoperire am primit sau mi-a fost dat sa aud. Nu, nu-mi place vorbaria multa de acest gen, in unele cazuri chiar o consider deplasata si libidinoasa, mai ales cand stiu ce putregai zace sub ea. Si nu resping aceste lucruri pentru ca as fi vreo insensibila ci, dimpotriva, pentru ca pot fi ranita foarte usor. Prefer faptele.
    Nu te-apuca sa-mi zici te iubesc in loc de pa sau de multumesc, ca eu iau vorbele astea chiar foarte in serios si-mi pun inima pe tava. Si nu de alta, dar poate aveai asa un tic verbal sau o duiosie de moment si te pricopsesti cu o inima mare, pulsanda, dezgolita, fara aparare. (Adresarea e asa, la modul general 🙂 )

  53. 53
    Odille 

    Alina, vad ca s-au incins spiritele un pic pe acest subiect.

    Din pacate nu exisa o formula magica de a creste copii fericiti si ar fi ridicol sa credem ca unul dintre noi detine acest monopol.

    Ceea ce spune Sofie ar fi o Lume Ideala, frumoasa, dar care nu exista. Copiii nu se nasc perfecti, ei, insa, sunt gata sa imbratiseze toata dragostea si indrumarile noastre.
    A creste un copil nu este ceva natural. Eu am citit, invatat, experimentat, sfatuit cu alti oameni cu mai multa experienta.
    Este foate greu sa faci transferul de valori, trebuie sa ai acea intuitie si intelepciune, pt a reusi sa implementezi aceste valori, folosind felul copilului de a receptiona informatiile.

    Sunt pe deplin acord cu Sofie ca in Canada sunt niste principii foarte civilizate de a educa copiii: respectul unuia fata de celalalt este primordial.

    Insa sistemul nord american are tarele lui: este un sistem care promoveaza mediocritatea.

  54. 54
    andres 

    Sofie, nu am copii… si nu as putea baga mana in foc ca m-as purta intr-un fel sau altul. Pana nu esti pus in fata situatiei nu poti spune ca da, asa as face…

    Din afara privind si din multe intamplari de acest gen de care m-am lovit, dar si sfaturi ale unor parinti cu copii cuminti (care au trecut si ei prin diverse) l-as fi lasat in smiorcaiala lui – daca s-ar fi ajuns acolo. Nu din rautate ci din simplul motiv ca acel copil chiar se dadea in spectacol fata de cei din jur si cu cat se milogeau de el cu atat mai mult facea pe grozavul. Si aporpos de pupat, a incercat maicasa si asta, dar statea ascuns cu capul sub prosopul ala si dadea din toate alea cand era atins… ce sa-l ma pupe saraca!

    Am aruncat un ochi la restul comentariilor si sunt de acord cu tine in legatura cu “copiii santajisti” vs. “parintii incapabili”. Dar acum ne intoarcem la vechea poveste cu vina parintelui si cum isi creste bebeul. Se pare ca e un cerc vicios pana la urma…

    Andres

  55. 55
    Alina Grozea 

    Odille, dezvolta un pic, te rog, treaba cu mediocritatea. De ce crezi asta?

    andres, asa e, e un cerc vicios. Dar pana la urma aici noi cred ca n-am avut intentia sa aratam cu degetul spre vinovati, ci sa punctam niste realitati. Eu, cel putin, intentia asta am avut-o. Si sa-mi exprim niste temeri. Ca, pe bune, daca realitatea se-mpute, mai conteaza cine e de vina?

  56. Fac o mica interventie cu privire la mame, de data asta. Vorbesc azi cu maica-mea si imi spune :
    “Am fost azi pe la nenea Nicu (un unchi foarte batran). A spus ca esti o fata minunata, extraordinara, te-a ridicat in slavi incontinuu. Ma bucur ca nu e senil si ca isi face impresii obiective despre lume.” 🙂 🙂

    Mamele astea sunt de milioane! Cred ca merita sa devii una, fie si numai ca sa spui astfel de lucruri :).

  57. 57
    Odille 

    Alina, in Canada, pt a proteja copiii si pt ca niciun copil sa nu-si faca vreun complex de inferioritate, fiecare copil isi stie numai notele lui. Ca urmare el nu se poate compara cu nici un alt coleg. Numai profesorii stiu aceste note.

    Elevii, in clasele mici nici nu primesc note, numai niste calificative. Profesorii nu au voie sa scrie nimic negativ in raportul pt parinti.
    Daca un copil vorbeste tot timpul in clasa si deranjeaza clasa, profesoara trebuie sa inventeze ceva pozitiv, de genul: Steven is very sociable.
    Pt multi parinti acest lucru poate sa para un fapt pozitiv.

    Nu se dau premii. In clasele mai mari se dau niste diplome pt “Matematica”, “Franceza”, etc, fara ca acest lucru sa insemne ca acel copil are cea mai mare nota.

    Copiii buni nu primesc niciun fel de lauda, atentie, sau incurajare. Este greu sa motivezi un copil sa invete foarte bine pt ca de multe ori este considerat un “nerd”.
    Ca urmare mediocritatea este incurajata.
    Numai copiii care sunt foarte buni la sport, hockey, baseball, sunt incurajati, pt ca ei vor reprezenta scoala in competitii.

    Exista insa un programa pt copii “Gifted”. Cu ani in urma copiii erau testati in clasa a II-a primara. Intrebarile nu se stiu si nu sunt testati din nicio materie. Se testeaza concepte. Spre exemplu, se da copilului un desen in care apar 2 stelute, 4 stelute, 5 stelute, 7 stelute … si el trebuie sa scrie ce urmeaza.
    Sigur ca sunt alesi extrem de putini copii, poate 2 pe toate clasele de- a II-a, dintr-o scoala, insa acesti copii sunt foarte competitivi si felul cum li se preda este superior celui din clasele obisnuite.

  58. 58
    Odille 

    Mi-am crescut fetita in Canada si recunosc ca nu a fost usor.
    Cred ca in primul rind daruim unui copil dragoste, o dragoste imensa. Insa noi avem si responsabilitatea sa crestem un “OM”.
    Eu m-am implicat cu toata energia in educatia fetitei mele pt ca am vrut sa creasca canadiana, fara niciun fel de complex de imigrant. Am invatat toate cintecelele, poezioarele, am fost la concerte pt copii, piese de teatru, etc.
    In timpul acesta imi construiam si o cariera noua, care imi cerea si ea multa dedicatie.

    Ar fi foarte mult de scris despre metoda de educatie canadiana. Ce nu spune Sofie este faptul ca multi parinti canadieni isi pedepsesc copiii, pedepse care mie mi se par mult mai crude decit o palma la fundulet.

    Ei isi trimit copiii in camera lor, unde li se spune sa reflecteze asupra ceea ce au facut. Pt fapte mai serioase copiii sunt trimisi la culcare fara cina.
    Aceasta izolare a copilului mie mi se pare o metoda cruda. Eu sunt adult, insa daca am o problema cu cineva, prefer sa o discut chiar in contradictoriu, daca nu se poate altfel, dar nu pot sa suport tratamentul tacerii. Cred ca aceasta metoda aduce cu ea foarte multa frustrare, frustrare care se vede mai tirziu in relatiile inter-umane.
    Sa ne iubim copiii, dar sa fim constienti de faptul ca noi suntem adulti si avem responsabilitatea nu numai sa-i iubim, dar sa-i si educam si disciplinam.

  59. 59
    andres 

    Alina, asa e :)) hai ca m-ai facut sa zambesc!
    Temeri – netemeri, mama mea are o vorba : “o sa ai si tu copii si o sa vezi cum e”. Bine, eu am o replica desteapta tare: “da’ te-am pus eu sa faci copii?” (asa o fac mereu sa rada)

  60. 60
    Sofie 

    Odille 🙂 … eu nu am spus ca exista o lumea ideala, ci ca, daca majoritatea parintilor, ar intelege care este rolul si responsabilitatile lor si ce reprezinta copiii, planeta aceasta ar fi un loc mult mai frumos.
    Eu ma bucur – pentru mine, ca trecator prin viata aceasta – ca ma numar printre cei care am inteles (mi-au murit laudatorii lol), si ma bucur ca am cunoscut, atit in viata reala cit si virtuala, o gramada de alti parinti si adulti ca mine, inclusiv la topicul acesta.
    Nu incerc sa conving pe nimeni nimic, doar imi dau cu parerea :).

    Nu am absolut nici o intentie sa ridic in slavi modelul de parenting canadian, pentru ca nu exista asa ceva … este un amalgam de culturi, religii si conceptii in tara aceasta ca e cam greu sa-l definesti.
    Pur si simplu sunt impotriva abuzului, a bataii, a palmei la fund, a umilirii copilului … poti sa-mi fii frate, sora, prietena, sef, in momentul in care realizez ca iti bati copilul, chiar si cu inocenta palma la fund, sau il umilesti, indiferent de metode, nu te mai pot respecta … asta sunt eu, and I’m not sorry about it :).
    Nu mi se pare atit de dur sa trimiti copilul in camera lui sa reflecte – la ce camere au copiii in ziua azi, parca suna chiar a moft 🙂 – , in timp ce-ti calmezi si tu iesirile nervoase, in loc sa-l tii acolo linga tine si sa-i spui cit de mult te-a dezamagit si restul repertoriului, insotit de “inocenta” palma la fund sau lingura de lemn.

    Si please, spune-mi si mie unde in Canada este sistemul acela de invatamint care promoveaza mediocritatea, ca zau ma mut acolo, macar un trimestru :).

  61. 61
    Sofie 

    Catintherain, regula in formulele de adresare, e ca i te adresezi persoanei exact asa cum se prezinta … daca vrei sa ti se spuna Miss X in loc de X, atunci te prezinti Miss X … simplu 🙂

  62. 62
    Sofie 

    Andres, nu cred ca e un cerc vicios … pentru mine e foarte clar cine-i vinovatul si cine-i victima cind vad un copilas care se da cu fundul de pamint, sau o adolescenta beata in bar, sau un tinar de 22 de ani care-si injura parintii.
    Daca merg mai departe si ma gindesc ca parintele, la rindul lui, a fost tratat la fel, si nu stie altfel, atunci da, vorbim de un cerc vicios.
    Dar mi-a placut ce-au spus Victoria West si Anemari in ultimele lor paragrafe … putem fi parinti mai buni decit au fost parintii nostri, avem resurse suficiente.
    Poate sunt eu prea categorica, nu stiu, cum ziceam, nu incerc sa conving pe nimeni, doar sa-mi dau cu parerea 🙂

    Si pentru ca e 1 Iunie, va doresc sa primiti un milion de zimbete copilaresti! Si sa nu uitati ca sunt Perfecte! 🙂 OK Alina? 🙂

  63. 63
    lotusull 

    Alina, faptele sunt de musai, altfel nici nu se discuta 🙂
    Ma gandeam la acele ” te iubesc ” insotite automat de fapte, nu la figuri de stil ori metafore 😛

  64. 64
    andres 

    Sofie, nu cred ca incearca nimeni sa convinga aici de ceva (eu una sunt la faza de ia aminte! :D). E un topic (ca multe altele) care ne ajuta sa gasim raspunsuri la intrebari, sa punem intrebarile corecte. Nu ne-am nascut invatati, dar putem invata. Puteam lua sfaturile altora, experientele lor, le putem analiza si putem aplica ceea ce credem ca e bun si corect. Da, spun si eu de multe ori ca vinovatul este x sau y. Copiii ies din discutie pentru ca nu au puterea discernamantului…

    Si atunci cand ai copii nu cred ca te mai intereseaza decat ca pruncul tau sa fie fiericit si asta scuza multe… dar na, sunt oameni si situatii care uneori depasesc puterea noastra de a pricepe.

    Si da, intotdeauna putem fi parinti mai buni decat ai nostri. Dar cand ajungem sa anumite situatii, probabil vom fi la fel ca ei si abia atunci vom intelege cat de buni ne-au fost ei la timpul lor.

    La multi ani pentru voi, pentru bebeii vostri! Va imbratisez pe toate cu drag!

    Andres

  65. 65
    andres 

    *cand ajungem in anumite situatii 😀

  66. 66
    Alina Grozea 

    Azi e ziua lor, nu-i pedepsim, ii pupacim!
    La multi ani puilor vostri!

  67. 67
    psipsina 

    la mulţi ani copiilor ce dorm în sufletele voastre, copiilor ce dorm în braţele voastre… la mulţi ani alina (pentru astăzi, da?, mâine e alt tort în poveste… )

  68. 68
    Odille 

    Sofie, astazi am o zi grea, asa ca nu voi putea comenta in detaliu. Cunosc extrem de bine sistemul canadian de inavatamint, public siu privat. Nu as vorbi daca nu as fi informata.

    Daca tu ai avut alte experiente, ma bucur mult pt tine.

    Se stie ca sistemul american si cel canadian sunt cu mult in urma celui european. Nu este o parere, sunt statistici si studii, mese rotunde.

    O zi buna tuturor!

  69. 69
    Alina Grozea 

    Va invit pe Oaspete, s-o cititi pe psi! 🙂 Ce am facut sa merit asa prieteni virtuali frumosi si talentati? 😉

  70. 70
    Dana 

    LA MULTI ANI ALINA!!! si azi…si miine….in fiecare zi.
    miine iti cint…sa nu rizi daca falsez otira:)

  71. 71
    lotusull 

    Alina, pai e logic, e legea atractiei. Atragi ceea ce esti acum 🙂

  72. 72
    larisza 

    La multi Ani! sa fi sanatoasa si fericita.
    Cred ca asta este cel mai important lucru in viata si poate un pic de noroc

  73. 73
    psipsina 

    alina, săptămâna aceasta a fost tare plină de daruri pentru mine. şi de-aş putea v-aş trimite imensul buchet de iasomie ce îmi zâmbeşte acum în casă, inspectat atent de pisicuţă, cum altfel!
    da, lotusule, e legea atracţiei. 🙂
    îmbrăţişări de seară bună tuturor. odihniţi-vă că mâine petrecem!

  74. 74
    Odille 

    La Multi Ani Alina! 🙂

    Sa fii sanatoasa si sa ti se indeplineasca toate visele tale frumoase.

  75. 75
    Odille 

    Alina,

    Am reusit sa ajung si eu la computer. As vrea sa dau numai doua exemple referitor la mediocritatea sistemului.

    Copii care in Canada sunt cotati ca studenti cu note medii, daca incearca sa se mute la scoli in Europa si sunt testati, au un nivel cu 2 ani in urma fata de Canada.
    Cunosc cazuri concrete.
    Copii romini care vin in Canada cu familia, cind sunt testati, sunt cu mult peste clasa careia i-ar apartine conform virstei, in special la matematica, fizica, istorie, geografie. Daca nu sunt plasati in clase mai mari este pt ca ar trebui sa interactioneze cu copii mai mari si pt ca au inca probleme cu limba engleza.

  76. 76
    camellia 

    ”Nascuta pe 2 iunie” ! Laaaaa Muuuuuuuuuuulti Aaaaaaaaaaaaaaani ! (eu cant acuma 🙂 )

  77. 77
    Sofie 

    Odille, acum am citit cum ai descris scoala canadiana, si zau, traim in tari diferite :).
    Nu stiu ce spui tu de studentii care merg sa studieze in Europa, fiindca noi avem nepoti si copii ai prietenilor care studiaza pe-acolo, si n-am auzit sa-i fi trimis inapoi la liceu, ca sa recupereze. Stiu doar ca trebuie sa ai mare atentie prin ce tari si scoli alegi sa studiezi, fiindca s-ar putea sa nu-ti fie recunoscute studiile cind te intorci pe meleagurile nord-americane.
    Canada este o tara mare, federatie, fiecare cu mamaliga lui, ca urmare, si sistemele de invatamint difera de la provincie la provincie, de la district la district.
    Nivelul scolilor variaza si in functie de zona geografica, de oras, de cartier si nu in ultimul rind de felul cum sunt administrate de profesori. Doar nivelul universitar este similar in toate provinciile, in rest, diferentele sunt substantiale.
    Ca sa dau doar un exemplu, in districtul de care apartinem noi, liceul incepe in clasa a 9 a, in timp ce in districtul vecin – 15 minute cu masina-, si scolile catolice, incepe in clasa a 8 a.
    Calificativele nu sunt asa secrete, copiii vorbesc intre ei, isi spun unul altuia, stiu ca n-au voie sa deschida report-cardurile pina nu le vad parintii, dar rezultatele la teste si le spun unul altuia, iar profesorul intotdeauna reface testele in clasa si insista pe greselile facute … copila imi spune mereu ce marks a luat unul, altul, ba am avut chiar un incident, ca i-a tras cu plannerul in cap unei coreence, care a avut proasta inspiratie sa se laude, cintind, “I have A+, you have A-, I’m smarter than you” LOL
    Sunt competitii, peste competitii, la nivel de scoala, de district, de oras … proiecte, speech-uri, speeling, oddyssey of the mind, cor, teatru muzical, atletism-stafeta, testele pentru Fraser Institute, toate astea fiind parte din programa scolara.
    Din ianuarie si pina la sfirsitul lui iunie avem toate weekendurile – fara exagerare, ocupate cu competitii, lectii si proiecte … mi s-a pus, si astept vacanta precum alcoolistul doza de vodca :). Sa mai spun ca m-am saturat de concurenta/competitia asiatica? NU, ca alunec in altceva. 🙂
    Avem si diplome gramada, mi-am luat un binder de 4 inch, ca muzeu de diplome n-am de gind sa-mi deschid acasa … la sfirsitul fiecarui trimestru li se acorda diplome de merit pentru diferite subiete: math, literatura, arte, charity, muzica … la sfirsit de an au ceremonie si la fel, fiecare primeste diplome de merit si eventual premii in carti.
    Ah, si calificativele de clasa a 4 a si a 5 a conteaza la admiterea in middle school, va dati seama ce presiune e pe un copil de 10 ani?
    Un exemplu de mediocritate 🙂 : proiectul la social studies – adica istorie&geografie, cu ocazia zilei reginei Victoria, copila a trebuit sa pregateasca o lucrare de minimum 5 pagini, despre familia regala din Romania! … cu poze, date istorice si tot tacimul. Saptamina asta are de facut un poster, in desene si cuvinte, despre cum traiau indienii in West Coast inainte de venirea albilor … punctajul maxim pentru un A este 20, sunt 20 de ‘item-uri’, care se vor lua in considerare, inclusiv desen si caligrafie.La literatura au de compus, pina la sfirsitul anului scolar, o nuvela de aprox 1500 de cuvinte … si e scoala publica, nu privata.

    Daca ma intrebati acum 3 ani, cind faceau finger-painting si plantau seminte de morcovi o zi intreaga, iar eu ma conversam de 3 ori pe saptamina cu vara-mea, invatatoare la clasa 1 in Ro, va raspundeam fara nici o ezitare: scoala aici- trilulilu, frectie la picior de lemn!
    De cind mi-am dat jos ochelarii roz, ploua mult in Vancouver si ma incurcau la vizualizare, am ajuns la concluzia ca sunt cam circotasa si sufar de sindromul blocului comunist :).

    Nu vreau ssa spun ca este un sistem perfect, departe de mine asemenea ginduri … oare exista asa ceva? unde?
    Ma enerveaza multe lucruri, printre care si chestia asta cu calificativele pentru middle school … mi se pare absurd ca rezultatele scolare obtinute la 9-10 ani sa-ti influenteze restul vietii, pentru ca daca nu prinzi un loc intr-o scoala buna, adios liceu bun, adios colegiu, universitatea va ramine un vis indepartat.
    In opinia mea, de student trecut prin sistem, si de parinte in clasa a 4 a :), cred ca promoveaza creativitatea si performanta in functie de capacitatea individuala, versus modelul fortat si competivitatea fara substanta si cu oportunitati minime.
    Nu toti copiii vor si trebuie sa devina contabili, avocati, ingineri si doctori … nu pe toti copiii ii intereseaza matematica, fizica, chimia sau istoria.
    Nu toti copiii sunt dotati pentru universitati, cineva mai trebuie sa dea si cu bidineaua si sa vinda la fast-food, iar pentru asta nu-ti trebuie diploma de colegiu :).

    Am deviat de la educatia copiilor, la scoala canadiana … asta da conversatie muiereasca :). Da’ de pantofi cind vorbim? 🙂

    Alina, inteleg ca e ziua ta! La Multi Ani! Iti doresc tot binele, fericirea si zimbetele din lume! Nu stiu de ce, simt eu, ca le meriti din plin 🙂

  78. 78
    CristinaC 

    La Multi ani Alina!
    Sa ti se implineasca toate dorintele, sa iti deqa Domunul tot ce iti doresti si nu ai inca, sa fii fericita in feicare clipa traita, sa fii sanatoasa tun pana la 101 ani, sa fii norocoasa si mai ales ioubita!
    La multi ani!

  79. 79
    CristinaC 

    M-am tot gandit daca sa scriu sau nu apropos de educatia scolara de aici si cea care era acum 14 ani acolo… in Ro.
    Pe cea din Romania o cunosc pentru ca am lucrat in invatamant….pe cea de aici o cunoasc ca parinte caci baietii mei au ajuns aici in clasele 5 si 7 dupa ce terminaserra in Anglia tot a 5 a si a 7-ea. Amdoi au sarit peste doua clase caci in anglai , ca si in Canada esti inscris la scoala in functie de anul in care te3-ai nascut. nimanui nu ii pasa in clasele primare de cunostinte.
    Pana la liceu, mai precis pana in clasa a 11… mie mi s-a parut o joaca scoala care se face aici din punct de vedere cunostiinte dar foare “reala” din punct de vedere dezvolare sociala, deprinderi folositoare in viata sau asa zisele life skills. La facultate insa, situatia se schimba. Se invata enorm, competitia este foarte mare si 30% renunta dupa priul an caci nu fac fata…multi din cauza mediocritatii sau mai bine zis a superficialitatii cu care sunt aprofundate cunostinte de bazaq in clasele mai mici…
    Copii care au fost la schimburi univesitare pentru un semestru sau un an in europa vin de acolo ca dupa o vacanta. le se pare extrem de lejer sistemul in comparatie cu cel ce aici….
    Adevarul este ca sistemul de aici da rezultate aici. banuiesc ca si cel de acolo da rezultate acolo…

  80. 80
    Sofie 

    Cristina, ai dreptate cu facultatea … am inceput 24 si am absolvit 16. Este o problema grava, zic unii, si de aceea au si inceput sa se schimbe multe in sistemul de invatamint, cel putin in provincia aceasta … dar, parca unele schimbari sunt prea drastice, ca cea legata de calificativele din cl a 4 si a 5 a 🙂 … am eu o obsesie cu asta :).

    La fel cum ai dreptate si cu inscrisul la scoala, se face pe baza anului in care e nascut copilul, nu pe baza cunostiintelor … un copil nascut intre 1 ianuarie si 31 decembrie 2006, in septembrie anul acesta, incepe scoala, fara discutii. Trebuie sa ai explicatii puternice ca sa-l amini un an.

  81. La Multi Ani!
    Sa fii sanatoasa, fericita, sa ti se implineasca dorintele, sa fii curajoasa, sa ai incredere, sa fii puternica, sa zambesti mult, sa plangi numai de fericire, sa nu te pierzi de prietenii adevarati, sa fii convinsa ca suntem multi cei care citim si printre randurile scrise de tine si sa continui sa scrii din inima…
    Cheers!

  82. 82
    lotusull 

    Alina, eu am retinut postarea aceea de pe vechiul tau blog, cred ca se numea ” nascuta pe 2 iunie “. Iti las zambet si gand bun. La Multi Ani.
    🙂

  83. La multi ani, Alina! Sa fii cat mai fericita si norocoasa!

  84. 84
    psipsina 

    la mulţi ani, alina!
    http://www.youtube.com/watch?v=m78l28tcIE0
    să ai parte de o zi specială, plină de oameni dragi, să primeşti mereu de la viaţă tot ce îţi doreşti şi să îţi doreşti mereu ceea ce oameni buni veghează să ai.

  85. 85
    Odille 

    Sofie, particip pe blog pt ca-mi face placere sa citesc ce scrie Alina si ma bucur de opiniile vizitatorilor ei. Ceea ce spun o fac din experiente traite.
    Stiu exact ce spui tu. Cind fetita mea era in clasa a II-a, a participat ca toti copiii, cu un proiect la “Science Fair”. Am fost uimita sa vad un proiect cu o plansa despre “Originea Speciilor”, facut de tatal unui copil de clasa a II-a, car era medic, si acceptat ca si cum l-ar fi facut copilul. Din acel an am facut si eu si sotul meu niste proiecte de statea mita-n coada. Sigur ca-i explicam fetitei noastre, dar ea nu invatase nimic la scoala din ce faceam noi

    Ceea ce am spus eu este ca elevii canadieni, cu toate proiectele lor, daca se muta in Europa in timpul scolii primare, sau liceului, sunt cu vreo 2 clase in urma europenilor. Fetita mea in clasa a IV-a fost acceptata la “Gifted” si chiar si in acel sistem invatau sub nivelul la care se invata in Romania.

    Noi locuim in Toronto. Exista aici o scoala care incepe de la 4 ani, care functioneaza in cadrul unei universitati. Este foarte greu ca un copil sa fie admis in aceasta scoala, si pt ca sunt locuri foarte putine. Sunt femei care atunci cind ramin gravide isi inregistreaza viitorii copii, ca mai tirziu, copilul si parintii sa fie intervievati si sa aiba o sansa ca acel copil sa fie acceptat.
    Eu mi-am inscris fetita cind avea 1 an si jumatate. Am fost la interviu, am luat un tur si am rugat sa mi se permita sa stau in clasa pt a vedea ce se intimpla. Nu mi-as fi lasat copilul acolo pt nimic in lume.
    Era ca o pepiniera pt studentii acelei facultati care faceau “Teaching”. Copii in scoala primara invatau singuri ascultind la casca. Se experimenta invatatul fara profesor. Nu erau clase, copiii stateau la ce masa vroiau, isi alegeau ce subiecte vroiau sa asculte.
    Chiar si la programul “Gifeted” ne-am dus la scoala de multe ori pt ca profesorii de fizica si chimie scriau uneori asa niste aberatii incit ne cruceam.
    Este o mare lipsa de profesori cu aceasta specializare.

    Nu as vrea sa merg in prea multe detalii. Ii cer scuze Alinei pt cit de mult spatiu am luat.
    Sunt foarte multe de spus, stiu exact ce povestesti tu pt ca si noi am trecut prin experientele voastre. Cind spun ca sistemul pregateste copii mediocri, ma refer la scoala pina la universitate. Dupa aceea sunt cu totul alte standarde.

    O zi buna tuturor.

  86. 86
    Dana 

    LA MULTI ANI ALINA!!!! Si eu cint, m-auzi???:)
    Multa lumina si bucurii in sufletel!

    cu drag
    gabidana:)

  87. 87
    andres 

    Darling,
    Pentru ca e ziua ta uite un Happy Birthday care imi place mie mult…. dear mmmm…. Alina!

    http://www.youtube.com/watch?v=wFh-rX_Sfhs

    Andres

  88. 88
    Mona 

    La multi ani! Sa fii fericita mereu cum esti azi! Si sanatoasa … si iubita…

  89. 89
    Odille 

    Sofie, am zeci de exemple, insa ma voi referi numai la unul dintre ele. In clasa a X-a cred, profesorul de fizica a sarit complet capitolul despre Electricitate. Ne-am dus la scoala si am intrebat ce s-a intimplat cu acel capitol, capitol foarte important la Fizica. Ne-a spus ca el cunoaste foarte putin Electricitatea, el fiind specializat mai mult in Astronomie.
    Din Mecanica facuse deja varza, si-i invatase pe elevi exact invers decit ar fi trebuit.
    Si asta se intimpla intr-una dintre liceele cele mai bune din Toronto, in program de “Gifted”.

  90. 90
    Alina Grozea 

    Multumesc, multumesc, multumesc!
    Va multumesc tuturor pentru urari, v-am auzit cantand, v-am simtit simtind, si stiu ca a fost din inima! 🙂
    Am avut o zi excelenta la serviciu, colegii m-au primit cu atat entuziasm si atata caldura dimineata (si cu niste flori superbe!) de mi-a venit sa plang, dar mi-am certat lacrimile, ca sa nu ma dau in stamba pe-acolo.
    Si pe Facebook am primit zeci de mesaje (acu ma duc sa-i pup si pe prietenii de pe Wall), nu-mi vine sa cred cata lume a simtit nevoia sa-mi trimita un gand bun.
    Ce mai, sunt fericita! E una dintre cele mai frumoase aniversari EVER! 🙂 🙂
    Parca, dintr-o data, al 38-lea an nu mi se mai pare asa de inspaimantator, la cata bucurie mi-a adus cu el! 🙂 Inca o data, va multumesc!

  91. 91
    psipsina 

    alinaaaa… ce cauţi acasă??? 😯 tu ar trebui să fii în centrul atenţiei şi distracţiei nu pe wall şi pe blog. c’mon! pup.

  92. 92
    Alina Grozea 

    Psi, am fost azi la birou in centrul atentiei si m-am distrat tare bine! Si mai am planificate baute si pentru zilele ce vin! 🙂
    Seara asta o petrec cu ai mei! 🙂

  93. 93
    Sofie 

    Odille, imi placi mult de tot, sunt convinsa ca daca am locui aproape, am pune tara la cale 🙂 … dar pe mine m-ai pierdut ca si partener de conversatie despre invatamint, cind ai facut comparatia cu Ro. In Ro, sistemul de invatamint e o gluma proasta, si daca rezultatele n-ar fi asa de tragice, ar fi chiar comic de-a dreptul.
    Uite aici stiri proaspete:
    http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=164330
    Daca, scoala aia, superioara celei canadiene in opinia ta, pregateste ce scrie mai sus, eu nu pot sa zic decit thanks, but no thanks … mai bine cu mediocritatea de aici.

    Si mai am inca o nedumerire …nu contesc ca sunt, dar eu nu-mi inchipui cum poate parintele sa faca proiectul copilului, cind acesta este inceput in scoala, 80% din el se face la scoala, sub indrumarea profesorului, acasa se fac doar finisarile … cel putin asa e aici. Considerati-ma naiva, dar nu pot sa-mi inchipui, cum fac parintii acestia. Copilul vine acasa cu hirtia si 10% din proiect, parintele il reface (?), trimite copilul la scoala, mai lucreaza la el, vine inapoi acasa si parintele reface? N-am facut si n-am de gind sa fac absolut nici o tema pentru copila. O ajutam cu indicatii, cind pune intrebari, sau nu intelege anumite concepte, dar asta e tot … si bineinteles ca stau acasa in weekenduri ca sa-si termine temele, sau facem pe soferii de la o competitie la alta :).
    Gata, am incheiat subiectul educatie. Ma duc sa ma pregatesc sa le povestesc prichindeilor de-a 4 a, ce faceam noi in Romania la sfirsitul anului scolar. Va mai aduceti aminte cu ce bucurie returnam cartile? 🙂

    Alina, ma bucur ca ai avut o zi frumoasa! 38 is not so bad :). Pe aici se spune ca abia de la 40 incolo, o femeie incepe sa traiasca cu adevarat, iar eu nu pot decit sa confirm asta.

  94. 94
    psipsina 

    sofie, confirm şi eu… după 40 începe distracţia! 😀
    alina, petrecere frumoasă să ai şi multe daruri! 😉

  95. 95
    Odille 

    Sofie, we agree to disagree! (Pt vorbitorii de alte limbi straine decit Engleza: Suntem de acord, ca nu suntem de acord!) 🙂 🙂

    Alina, iti doresc sa ai intotdeauna numai zile frumoase ca aceasta zi!

  96. 96
    Mihaela 

    Eram singură, domnişoară şi ca orice femeie în care se naşte instinctul matern, mă întrebam de multe ori…cum vor arăta copiii mei. La acea vre-me , crede-mă, nu mi-am pus niciun moment problema educaţiei lor. Timpul a trecut şi a apărut pe lume prima mea fiică, acum 14 ani. Credeam că lucrurile vor fi mai simple, dar nu au fost. Practic, când ar fi trebuit să mă bucur de primul ei gângurit, eu mă luptam cu o infecţie nozocomială, pentru că a luat e coli din maternitate şi vreo trei ani am luptat cu infecţia urinară. În tot acest timp nu am făcut altceva decât să mă port firesc şi cu bun simţ cu ea neavând niciun scop foarte măreţ, decât să fie sănătoasă. A crescut un copil deosebit, sensibil, cu un comportament impecabil. Ştii însă ce s-a întâmplat? A intrat într-un colectiv unde copiii nu erau asemeni ai, unde copii ştiau de la vârstă fragedă să speculeze orice situaţie, să fie invidioşi, să mintă şi să vorbească urât. Nu s-a simţit şi nici acum nu se simte în largul ei. Mă întreabă de multe ori, de ce sunt colegi de-ai ei, consideraţi elevi buni, dacă ei mai mereu copie şi învaţă prea puţin. Pentru mine este o problemă…nu este iubită de cei de-o seamă cu ea, pentru că este prea corectă, învaţă şi este cuminte. Toţi râd. Mi-e teamă că s-au cam schimbat valorile.
    Mândra mea mică este altfel, mai spontană, se pliază mai mult pe generaţia ei. Sunt liniştită şi mulţumită că am învăţat-o să spună adevărul. Mi se pare esenţial acest lucru.
    Asta vreau să spun, că indiferent câte planuri îţi faci, pentru a-ţi creşte impecabil copiii, acestea sunt de multe ori răsturnate.
    Momentul face diferenţa, colectivitatea în care se dezvoltă are o influienţă majoră şi crede-mă este al naibii de greu să trebuiască să dai soluţii de care nici tu nu eşti prea mulţumit.
    Vom vedea pe viitor ce se mai întâmplă. Generaţia actuală este total diferită de ce am vrea să fie sau de ce ar trebui să fie.
    Pupici şi sufletului de copil din tine, multă mângâiere şi …multă, multă sănătate.

  97. 97
    Alina Grozea 

    Da, Mihaela, ai dreptate, asta e un aspect pe care l-am neglijat in discutiile noastre: anturajul. Un parinte, cat de bun ar fi, nu-si poate feri copilul de influenta celor din jur – ar insemna sa-l tina intr-un clopot de sticla. Totusi, daca in acei proverbiali 7 ani de-acasa copilul a invatat si altceva in afara de a manca cu furculita si cutitul, el se va feri intr-un fel instinctiv de influentele negative, ele il vor ispiti, dar in cele din urma il vor stanjeni si se va departa de cei care nu se comporta si nu vorbesc asa cum a fost el pisat la cap ca e bine. De unde stiu toate chestiile astea daca nu am copii? Simplu, am fost si eu copil, nu m-am nascut direct de 38 de ani! Adica ieri! 🙂

  98. 98
    Dana 

    Alina….ma bucur-pe undeva-ca nu mai sunt copil…imi pare rau de copiii care traiesc in societatea de azi
    eu am o prietena in Arad care are un copil de 13 ani…ma bucur cind il aud cum vorbeste…..cum gindeste…a reusit sa nu se lase influentat de mediu…el face parte din exceptii.

    asa cum spui…avem experientele noastre de copii….nu ne-am lasat influentate de factori toxici

    cum te-ai distrat de ziua ta?

    pup

  99. 99
    camellia 

    Da, chiar, cum te-ai distrat?

  100. 100
    Alina Grozea 

    Uraaa, am postat commentul castigator, cu nr. 100! Am castigat marele premiu de 100 de centi oferit de Boncafe! :))))

    Dragelor, n-am facut mare lucru de ziua mea, am petrecut in familie, dar urmeaza o serie de baute cu prietenii. As fi vrut sa-i strang pe toti intr-o gasca si sa-i duc in varf de munte, dar nu ni s-au sincronizat agendele, iar unii chiar au muncit in week-end.
    Insa am avut o zi de nastere excelenta, pentru ca la mine in suflet (si pe blog, si pe FB) a fost caldura, emotie, distractie. Se pune si asta, nu-i asa? 🙂

Leave a Reply » Log in