De ceva vreme mă tot lupt să dau jos 5-6 kilograme, să mai arăt (aproape) ca-n vremurile mele tinere şi bune, când căutam în dicţionar să văd ce-nseamnă aia celulită şi mă distra că lumea o compară cu o coajă de portocală, fără să-mi pot imagina că modelul de tegument încreţit s-ar putea regăsi într-o zi pe coapsele şi popoul meu.
Până să-mplinesc 30 de ani mâncam tot ce voiam şi nu ştiu unde se ducea mâncarea aia, că la mine în burtă nu părea să-şi facă loc. Aveam abdomenul plat după orice masă copioasă (spre deosebire de azi, când mă umflu ca un gândac şi după ce mănânc un măr), aveam buricul ca o mărgică şi talia subţire, subţire – 58 cm – de-şi nota croitoreasa cifra în caiet şi apoi mă mai măsura de două ori, cu teama să nu facă o greşeală şi să croiască o rochie pentru păpuşi.
N-am ţinut niciodată cură de slăbire şi nici acum, când aş avea nevoie, nu aş vrea să ţin, dar situaţia din teren e pe cale să devină îngrijorătoare. Nici sport nu fac – de la un timp merg pe jos la serviciu (adică folosind transportul în comun), dar până acum ceva vreme am stat numai cu fundul în maşina proprie, iar el, fundul, a ripostat luând proporţii pe care mi-e tot mai dificil să le ţin sub control.
De când am început eu să mă uit în farfurie şi să analizez cam ce şi cât bag pe sub nas, am ciulit urechile şi la ce spun nutriţioniştii, iar ei se contrazic adorabil, de nu ştii pe care să-l asculţi. Iniţial, i-am dat credit Mihaelei Bilic, pentru că mi se părea de bun simţ teoria ei: Vrei să slăbeşti? Mănâncă mai puţin!
Ea spune că trebuie să avem grijă în primul rând la cantităţi şi că putem combina alimentele cum vrem (inclusiv în formula sperietoare proteine+carbohidraţi), pentru că stomacul nostru e obişnuit cu astfel de combinaţii, atâta vreme cât avem grijă ca în farfurie să punem carne cât o palmă de-a noastră şi garnitură tot cât o palmă. Să uităm un timp de dulciuri, prăjeli şi brânzeturi grase şi, gata, treaba-i rezolvată!
Alţi nutriţionişti susţin însă că dieta hipocalorică nu funcţionează pentru toată lumea, şi numai dacă urmezi un regim disociat poţi forţa corpul să mai renunţe la colăcei. Să mănânc o zi numai carne, alta iaurt şi alta castraveţi nu mă îmbie deloc, şi atunci mă întorc la sfaturile doamnei Bilic, care mă lasă să mănânc orice şi oricum, puţin să fie.
Dieta hiperproteică (aia în care papi numai fripturi) am auzit că-ţi dă metabolismul peste cap – deşi divele de la Hollywood apelează des la ea şi se pare că rezultatele sunt spectaculoase pe termen scurt. Dar ce mă fac, că eu nu sunt o mare carnivoră – îmi place friptură cu sălăţică, cu cartofi prăjiţi, cu piure, şi mă bucur mai mult de ce e lângă, decât de halca de carne. Dietă pe bază de cartofi n-o exista? 🙂
Mai nou, am aflat şi despre importanţa indicelui glicemic al alimentelor. Nutriţioniştii care construiesc regimuri de slăbire – sau de viaţă – pornind de la acest reper spun că nici nu contează câte calorii are un aliment, dacă indicele glicemic este scăzut…
Nu iau în calcul – pentru că-mi par ilare – poveştile care promovează diete în funcţie de grupa sangvină, temperamentul sau zodia dolofanului. Or avea vreun sâmbure de logică în ele?
Recunosc, am căzut acum ceva timp şi-n capcana pastilelor de slăbit, actualmente interzise. O vreme a funcţionat, căci – ce minune! – nu-mi mai era foame, dar aveam în schimb ameţeli, nervi, palpitaţii, iar kilogramele pe care le-am dat jos în acea perioadă s-au întors mintenaş la locurile lor.
Aşa că vă întreb şi pe voi: ce anume funcţionează? Ce-i mai sănătos? Ce dă rezultate pe termen lung? Există cumva vreo dietă blândă, vreun truc alimentar care să dea roade fără să mă oblige să mă duc de trei ori pe săptămână la sală, să beau apă până fac broaşte în burtă sau să mănânc puţin şi fără gust?

PS: Tipa care vă întoarce spatele în poza de mai sus sunt eu, în Grecia, în anul de graţie 2008. De atunci lucrurile s-au mai schimbat. Şi nu în bine…