Acesta este un text de reclamă. Spun de la început, să fie limpede, că nu-mi plac povestirile dulcegi, cu iz publicitar prost mascat.

Nu m-a obligat sau plătit nimeni să scriu asta, dar vreau să fac o promovare entuziastă, plină de patos, mulţumiri şi emoţie salonului Fason by Cristina Grama. Aşadar, dragi bucureştence şi voi, cele care poposiţi ocazional în Capitală, vă sfătuiesc insistent să nu ocoliţi în căutările voastre într-ale frumuseţii şi răsfăţului oaza de stil şi eleganţă a Cristinei, situată chiar în buricul târgului, în zona Sfântu Gheorge, la aşa-numitul kilometru zero.

Cristina Grama e cel mai optimist om pe care l-am întâlnit în viaţa mea, iar eu, pentru ea, cred că am întruchipat, o vreme, prototipul clientei de coşmar. Ne-am cunoscut acum câţiva ani – colaborează cu revista la care am trudit şi eu o bucată de viaţă – şi, într-o deplasare de serviciu, pentru un pictorial, m-a prins într-un moment foarte nesuferit al vieţii mele (unul dintre multele prin care am trecut în ultimii ani). Atunci, pentru că aveam draci pe mine, iar tonul ei pozitiv şi luminos nu se asorta furtunilor din sufletul meu, am ţinut morţiş s-o pun la curent cu faptul că mie mi se pare o tâmpenie să mergi la coafor. Că nu văd nicio relaxare în a-ţi umbla cineva, ore în şir, în păr, niciun răsfăţ, ci mai degrabă un stres, în a defila printre necunoscuţi mâzgălită de vopsea sau cu bigudiurile-n cap. Iar să stai la tuns găsesc că-i un calvar. Dar Cristina mi-a ascultat cu calm, zâmbet şi răbdare impoliteţurile, încercând să-mi demonteze argumentat şi suav fiecare afirmaţie isterică şi să-mi îmblânzească nesăbuitele accese de cinism. Mi-a spus că lucrurile se vor schimba în viaţa mea, dacă şi eu vreau să le schimb, că nu am dreptate să mă-nvârtoşez atât în privinţa mersului la coafor, dar nici în privinţa altor subiecte, că viaţa-i mai frumoasă când ai părul fumos, gândul curat şi sufletul senin…

Săptămâna trecută, pe ultima sută de metri, am rugat-o să-mi facă o programare, dar să fie musai înainte de ziua mea. De crizată ce sunt, eu mă programez la coafor ca la dentist – în ultimul moment şi numai când dezastrul  ajunge la dimensiuni apocaliptice. Nu voiam să mă găsească cei 38 de ani cu rădăcinile cărunte şi cu vârfurile negre şi ciumpăvite de nepriceperea unei proaste cu pretenţii de stilist, la care fusesem înainte.

M-a putut primi seara, pe 1 iunie, şi de la opt până pe la zece jumate, Cristina a avut grijă de părul şi de inima mea. Am vorbit de toate în timp ce mă decapa cu dibăcie – cred că i-am consumat tot Blondorul – ca să mă transforme dintr-o brunetă pesimistă într-o fată cu nuanţe mierii în plete şi cu soare în suflet. A amestecat apoi într-un bol, că o vajitoare pricepută, pigmenţi şi oxidant, şi a dat părului meu cea mai frumoasă culoare pe care-a avut-o vreodată.

Am vrut să-mi fac poze, ca să mă credeţi pe cuvânt, dar n-am găsit în timp util un aparat performat şi-un fotograf iscusit, ca să pună-n valoare opera de artă. Cum să vă spun, nu sunt nici blondă, nici brunetă. Nici şatenă, nici castanie. Port în plete adieri de tutun nobil, sclipiri de coniac de-ăla bun, dulceaţa mierii de salcâm, neliniştea roibului sălbatic, dar arămiul e ponderat de umbre cuminţi, în nuanţa cafelei timid pârguite.

În afară de faptul că-s maestră la comparaţii ciudate şi metafore scăpate din frâu, cred că n-aţi înţeles mai nimic din descrierea de mai sus. Dar din următoarea o să înţelegeţi perfect: sunt fericită, fericită, fericită!

Aşa am plecat de la salon, foarte târziu şi foarte fericită. Ploua mohorât, dar eu zâmbeam  – de fapt, eram cu gura până la urechi – şi am lăsat-o pe Cristina dereticând la locul acţiunii, deşi acasă o aşteptau  trei prinţese care o sunaseră înnebunite, căci nu puteau adormi fără mama lor…

Vreau să le laud şi pe fetele din echipa Fason, şi să le mulţumesc, căci au muncit cot la cot cu Cristina şi-au rămas la serviciu mult peste programul lor obişnuit, ca să-mi facă mie minuni în păr şi să-mi ofere toată intimitatea şi relaxarea de care aveam nevoie pentru o astfel de operaţiune.

Iată adresa lor de pe net: http://www.fason.ro

Iar când purcedeţi la musafireala virtuală (care vă doresc din suflet s-o preceadă pe cea reală), să trageţi cu ochiul şi la tarife – veţi avea surpriza să descoperiţi că nu-s deloc înspăimântătoare, ba chiar modeste, în raport cu faima stilistei, priceperea echipei şi calitatea produselor folosite la operaţiunile de înfrumuseţare şi înseninare a clientelor mutroase. 🙂

***

PS: vreau să-i dezvălui acum Cristinei ceva ce mi-a fost ruşine să-i mărturisesc miercuri: părul meu arăta într-un hal fără de hal pentru că acum vreo lună m-am bucurat la un voucher cumpărat pe net, de-ăla care-ţi promite că te tunde, vopseşte, coafează şi-ţi face şi-un masaj la tălpi, totul cu reducere de 80%. Reducerea e reală, dar am regretat şi cei 20% pe care i-am plătit. Chiar sunt curioasă dacă voi aţi avut păţanii de genul ăsta cu vaucherele care au creat o adevărată isterie în ultimul timp.

Eu încep să mă conving, după cum mi-a spus şi Cristina, că firmele serioase n-au nevoie să facă reduceri uriaşe ca să-şi atragă clienţii. Profesionalismul îşi merită fiecare bănuţ.