Tag-Archive for ◊ pliant ◊

17 Jul 2011 Ia pliantul, neamule!
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , ,  | 11 Comments

În fiecare dimineaţă, când merg spre birou, mă lovesc (la propriu şi la figurat) de diverse fătuci sau băieţandri îmbrăcaţi în costume de pluş, care-mi flutură pe sub ochii împăienjeniţi de somn tot felul de pliante, de flyere, de hârtii colorate. Reduceri la epilare definitivă, pizza pentru la acasă şi serviciu, coafuri cu (ori fără) stil, manichiură franţuzească sau germană, instalare de Windows, ba chiar şi-o ofertă last minute pentru apartament în Militari, într-un cartier rezidenţial de lux, cu mall şi piscină publică.

Da, chiar le-am citit, de curiozitate, pentru că oamenii de la metrou sunt foarte insistenţi şi nu pot evita întotdeauna impactul cu ofertele lor de nerefuzat, tipărite pe foi mici, subţiri şi extrem de lucioase. Pe cea care face reclamă la o cârciumă cu papa bun am păstrat-o – că poate într-o zi fac comandă de la birou. N-am făcut nici până-n ziua de azi. Dar toate celelalte fiţuici primite au ajuns în primul tomberon de gunoi întâlnit în cale, laolaltă cu alte sute de hârtii similare, înşfăcate şi apoi ignorate de alţi trecători la fel de miserupişti ca şi mine.

M-am întrebat întotdeauna cât este de eficient acest gen de publicitate şi câte dintre acele foi ţipător colorate, nesolicitate, pe care accepţi să pui mâna, de milă-de silă, numai ca să scapi de insistenţa tinerilor agenţi ambulanţi, au ca finalitate atragerea concretă a publicului plătitor. Cât la sută din maculatură ajunge la ghenă şi ce procent aduce clienţi convinşi de textele entuziaste şi scrisul cu cifre uriaşe ale preţurilor mici.

Nu mă pricep la acest domeniu, dar am impresia că mor copacii degeaba, pe capete, în slujba acestui tip de promovare, căci n-am văzut niciodată pe nimeni să fugă mâncând pământul către compania ce-şi face cunoscute la nivel stradal produsele, serviciile şi chilipirurile.

Mie, personal, îmi atrag mai degrabă atenţia spoturile audio sau TV, advertorialele, machetele publicitare din revistele pe care oricum le deschid să citesc cu totul altceva, şi aşa se-ntâmplă să aflu noutăţi de pe piaţa cosmetică, textilă, electronică, imobiliară sau chiar erotică.

În plus, mi-e tare milă de copiii ăia care zac în vânt, ploaie sau un soare crud, vârând pliante sub nasul oamenilor prea grăbiţi, prea nesuferiţi, prea indiferenţi sau prea săraci ca să-şi plece ochii şi urechile către nu ştiu ce megaofertă dintr-un domeniu care poate nu-i interesează. Câteodată, mai ales când mă simt agasată de insistenţa lor uneori obraznică, îmi vine să le zic să azvârle cărămida de fiţuici în tomberonul cel mai apropiat, că oricum acolo va ajunge cam tot rezultatul muncii lor. Dar am auzit că sărmanii sunt verificaţi prin sondaj, urmăriţi, chestionaţi şi nu-şi mai primesc bruma de bani promişi pentru strădanie, dacă se află c-au sărit etapele şi au aruncat ei înşişi hârtiile alea nefolositoare la gunoi.

Oricum, după câteva experienţe neplăcute cu vouchere de reducere şi superoferte de doi lei, eu una m-am convins că atunci când n-ai clienţi (dar alţii asemenea ţie au) există un dezechilibru undeva, între cerere şi ofertă, iar soluţia nu e să scazi drastic preţurile şi să plictiseşti apoi lumea cu isprava ta, ci să ridici performanţa până la nivelul tarifelor practicate. Aşa oamenii vor veni din proprie iniţiativă, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, la tine.