You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
Frappé * Un gust amestecat, năvalnic, dulce-amărui, istorii vesele şi triste, sentimente neţinute-n frâu
Cartea mea
Lucruri Drăguţe
Alinaaa,
si pe mine m-a cotrpoit astenia, abia ma tarasc prin casa si pe strada, dar poezia asta nu-i cam trista ?
Oricum, in mod voit am citit ” ultimul tau gand / imi da avant “
Lotusule, da, e trista, e chiar emo. Dar asa am visat-o.
Cat despre versul tau… nici ca se putea unul mai potrivit tie, optimista incurabila. 🙂
Alina,
ma apuca “individia”….ce versuri faine….sunt triste…ori sunt eu maso´ ori nu stiu….dar citeodata iubesc tristetea…
nu ma intelege gresit… nu ma bucur, de starea ta de-acum….nicidecum….
Alina give me a sign….
hello Lotusull….tu ce zici?….voi ce ziceti, e de la astenie…sau sa-mi rezerv un loc la un spital de psihiatrie…
Dana, pai tristetea e o traire fireasca.
Daca ea este rezonabila, daca nu iti afecteaza viata si nu te impiedica in diverse, atunci e in regula.
Mai problematic e cand e vorba despre depresie.
Alina, chiar asa, asta cu depresia e chiar o treaba serioasa. Ma uit in jurul meu si ma ingrozesc de cata lume cu depresie vad.
Nu stiu daca sunt optimista incurabila. Mai am si eu din tristeti din alea adevarate.
Da’ ma stradui sa ies din el, sunt chiar incapatanata. Plus ca mai am si oameni faini in jur.
Poezie emo ? Chiar n-am stiut ca exista asa ceva, serios vorbesc.
🙂
Dana, sunt aici… Multumesc.
Lotusule drag, tristetea de obicei iti afecteaza viata si te impiedica in diverse, ca de-aia ii zice tristete! 🙂 Vorbesc de tristetea adevarata, nu asa, ca pui botic uneori, aia e imbufnare. Iar depresia e denumirea medicala a tristetii. Acum, sunt varii intensitati ale depresiei – iar cea de primavara este celebra. Cand vezi ca rasare soarele, ca straluceste a fericire, dar tu nu ai niciun rost pe pamant…
Vorbeam acum cateva zile cu o buna prietena, cum ca primavara parca ne face in ciuda, cu vremea ei frumoasa, cu aerul ei nesimtit de optimist. Adica noua ne e a plange si pasarelele ciripesc? A doua zi dupa discutie m-am trezit cu poezia asta, exact in forma de mai sus, in gand…
Alina, nu stiu daca ti-am spus, ca imi esti draga.
Da, da, stiu ca nu-ti plac efuziunile sentimentale, da na, am spus asta in caz ca maine ma calca autobuzul sau din astea 🙂
In anumite conditii, tristetea poate fi un simptom al depresiei. Al bolii numite depresie. Acuma daca ai o personalitate de tip depresiv e nasol.
Si asa pe scurt, depresia are legatura cu agresivitatea. Daca agresivitatea asta e exteriorizata, foarte bine. Exteriozizata in forme acceptate social. daca este tinuta inauntru, cam atunci apar formele de depresie.
Deci in primavara asta, spun DA exteriorizarii, in varii forme, a agresiviatatii.
Cred ca ma apuc de box 🙂
Lotusule, stii ca si eu ma gandeam, intr-un timp, sa-mi iau sac de box si manusi? 🙂 Mamaa, ce-as mai da!
Acuma serios vorbind, ca tot a venit primavara, normal ca pe langa ghiocei au inflorit si exhibitionistii. Si firea aia a mea, de obicei pasnica, se infoaie intr-un fel incredibil. Am aruncat de pe geam cu borcane, i-am injurat asa freudian, si tot nimica, fara rezultat.
Fac pilates da’ aia nu ma ajuta la autoaparare si nici la atac.
M-am interesat de niste cursuri, dar chiar nu stiu cum ajung, ca programul meu de lucru e infernal, plus ca bugetul meu nu prea e elastic, am tot intins de bani, da’ mai mult nu merge 🙂
Alina draga ,tineretea si frumusetea ta
asortata la venirea splendidei primaveri
trebuie sa-ti aduca bucurie si prosperitate
pe care eu ti-o doresc din toata inima!
Alina,
e bine cind esti aici….
hello lotusull…ai dreptate…e important sa ai oameni tonici in jurul tau..
pe de alta parte pe cei depresivi incerc sa-i ajut….asa sunt eu….
incerc sa nu devin un pansament gastric…ci sa fiu un bun ascultator…
rizi si lumea va ride cu tine, plingi si vei ramine singur…e o zicala…am citit-o undeva….nu mai stiu a cui este…..oricum, nu pot fi de-acord intr-utotul cu asta….voi ce ziceti?
Alina, Lotusull….eu plec…ne vedem in curind….o seara frumoasa!!!
Dana, noa, depresivii trebuie sa vrea in primul rand sa se ajute ei insisi si apoi, trebuie sa vrea sa fie ajutati. Data fiind particularitatea acestei boli ( vorbim de boala ) e tare delicat si complicat ar nu imposbil.
Ai zis tare dragut chestia cu pansamentul. Am scri mai demult ceva legat de asta, se numea plasturele vietii tale :).
…
Ce sa zic despre ras si plans; cred ca sunt trairi tare firesti si tare personale; fiecare plange si rade in motivele lui.
Strict legat de bloguri, am observat, nu stiu daca e universal valabil, dar am observat ca atunci cand cineva se plange, oamenii au tendinta de a se strange in jurul acestei persoane, iar cand rade, nu mai prea intereseaza pe nimeni.
Seara frumoasa si tie.
🙂
Sac de box… mănuşi de box… ce fete drăguţe…
Cât pare de urât, e atât de frumos afară…!
VIAŢĂ!
Leo, chiar m-ai facut curioasa. Daca nu e prea mult de povestit, tu cum iti gestionezi agresivitatea ? 🙂
La mine afara e innorat. Si zilele trecute m-am intalnit cu un exhibitionist. Cam cum ar trebui sa reactionez ? Sa-i multumesc ? sa-i spun ca e grozav ca acosteaza fetite mici ? Sa-l indemn sa dea tot ce poate din el ? Sa-i recomand vreo forma de terapie ? Sa chem politita care o data venita, oricum nu-l va mai gasi ca doar nu e prost sa stea s-o astepte. Sunt atat de multe posibilitati si totusi…
Cu exceptia unor oameni mizerabili, da viata chiar e frumoasa 🙂
Lotusulle, scuze… dar în primul rând nu văd legătura între vremea urâtă şi exhibiţionist… clar că încă nu ţi-a trecut supărarea…
Eu am trecut de vremea în care îmi manifestam, prin acţiuni, spiritul justiţiar… am constatat între timp că am ajuns la aproape şapte miliarde de oameni pe planeta asta…
Incerc să mă bucur de fiecare zi, în fiecare zi de câte ceva, să consum cât mai repede incidentele de care tu pomeneai şi să nu mai revin asupra lui nici măcar relatândul…
E prea mult negru şi gri în jur, nu vreau sã-i întăresc şi eu poziţia şi mai mult… mai toţi sunt azi specializaţi în cârcoteli şi cultivarea urâtului, răului, mizeriilor… şi acum e nimic, stai să vezi când va rodi ce a fost cultivat!
Încerc să mă bucur de fiecare clipă alocând cât mai mult timp frumosului, binelui, pozitivului, în ciudat a tot ce e rău, negru şi mizer în jurul meu… uite-aşa!
Leo, bravo!
Mai naspa e cand raul, negrul si mizerul nu se intampla in jurul tau, ci chiar tie! Sa te tii atunci zen…
Alina,
mai pe scurt: dacă am ceva în mânã care mã arde, nu încerc să-l răcesc! … îi dau drumu’! Tot e mai bine sã îmi vindec inevitabila arsura decât să vreau să transform ardetea în gheaţă! Doar un pic de zen…! 🙂
Leo, ideea era ca sunt si oameni bolnavi. Si vreau, nu vreau ma intalnesc cu ei in drumul meu.
Ideea este ce fac eu cand ma intalnesc cu astfel de oameni.
Cu exhibitionisti era doar un exemplu. Dar chiar asa s-a intamplat. Si chiar asa face, l-am vazu de pe geam, acosteaza fetite…Nu l-as relata daca nu s-ar repeta. Ideea este ca eu, desi nu sunt o razboinica nu pot asista si nici fugi cand vad o nedreptate. Nu sunt genul de om care sa plec zicand ca nu e treaba mea.
Eu am inteles ce ai spus tu si iti dau dreptate. Si eu incerc la fel, sunt chiar o cultivatoare de reveniri dupa cazaturi si lovituri primite in spate 🙂
Si nu eram suparata.
🙂
Tocmai am fost la Lumi pe blog sa-i urez la multi ani, caci a serbat ani frumosi de casnicie si a scris (stiu sigur ca inspirata de aceasta zi aniversara) un text superb! Na, ca sa nu mai zica Leo ca nu ma concentrez asupra lucrurilor frumoase! 🙂
Alina, mai am un ps ptr Leo si ma duc si eu la Lumi 🙂
Leo, pe scurt asa, vorbim de realitate. Si din realitate fac parte multe si destule. Tot pe scurt, eu lucrez cu copii abandonati. Si printre ei, sunt copii proveniti din familii in care au fost batuti, infometati, arsi cu tigara, abuzati emotional. Si, am intalnit si cazuri de copii abuzati sexual. Copii inseamna aprox 4, 5, 10 ani cam pe acolo.
Stii de unde incepe frumosul de care spui tu ?
De acolo de unde eu, facandu-mi felia mea, reconstruiesc o lume interioara. Si plantez samanta sperantei ca nu toti oameni mari sunt mizerabili. Si mai plantez si zambete…Si asta in mod real si concret.
Na, oricum scuze daca m-am infierbantat asa.
Noapte buna tuturor.
🙂
Lotusule, tu esti una dintre cele mai optimiste persoane pe care nu le cunosc! 🙂
Dar optimismul nu presupune neaparat lipsa realismului si a empatiei, trebuie sa fii viu, prezent, alert, atent la ce se intampla in jurul tau, grijuliu cu cei dragi tie, dar si cu cei mai putin dragi. Optimism constructiv, as spune! 🙂
Noapte buna!
Leo, chiar reusesti sa relativizezi lucurile?
Lotusulle nu mai sunt decit o ascultatoare….ascult si-mi ofer din cind in cind umarul pentru lacrimile altora…..multzam….ma duc si pe blogul tau….
Alina, suntem niste dragutze toate trei …daca a zis Leo…..eu o iau de buna…
sau nu s-o fi referit si la mine….ups? hihihihi
Ai dreptate cu empatia…da cum o masor eu pe “dinsa”….cum o dozez?…
nu-mi spuneti ca stiti si asta?:)….
Incerc intotdeauna sa-i fac sa rida pe cei din jurul meu…am constatat de mult ca filozofia le face rau…incerc sa nu incarc pe nimeni cu problemele mele…care sunt de fapt de cele mai multe ori niste bovarisme…..vorbesc strict de mine….
Poezia o simt, o simt in jumatatea aceea singura a mea, toti o avem, nici nu ar putea fi altfel, doar ca nu e indicat sa o constientizam decat atunci cand ne e dor sa stam cu mintea dilatata in interioare doar de noi stiute, sunt momente si momente…
Astazi simt poezia asta infiorator de tare, de trista, de cruda ca primavara asta intarziata si cu “gheare de soare”. Poate maine…
Alina, multumesc frumos, empatia si intutia sunt darurile mele de acolo de sus 🙂
Dana, eu zic despre mine ca sunt un observator. Sa vezi chestie : e ca si cand jumatate din mine traieste ceva, iar cealalata jumatate observa permanent, face conexiuni si are revelatii mai roz au ba 🙂
Nu cred ca empatia se poate masura si nici nu-i musai s-o dozezi. Eventual s-o slefuiesti si sa o folosesti in mod pozitiv.
Dana, asa e, eu cred ca suntem dragute si cu manusi de box! 🙂
Dunia, e adevarat. Asta a fost momentul meu…
Andres, simt la fel. Poate maine, cum spui tu…
Lotusule , sper sa nu te insele niciodata darurile astea ale tale. Eu mi-am luat cateva tepe… Dar persevarm, persevaram! 🙂
Ba bine nu 🙂
Cum sa nu ma insel niciodata ? Oho si inca cum. Dar vorba ta, slefuim, slefuim si uite asa perseveram.
Cu intutitia a fost aiurea cand n-am ascultat-o. Mi se parea ca e prea de tot sa bag in seama niste chestii fara cap si fara coada. Dar nu stiu cum s-a facut, cred ca cineva acolo sus ma iubeste tare, intotdeauna m-am trezit cu o secunda inainte de marea explozie si am scapat teafara, doar cu cateva rani 🙂
Lotusulle stii cit greu dau dreptate cuiva?….tie nu…..
cred ca empatia exagerata ma face toxica….multumesc ca m-ai facut sa ma gindesc la asta.
Alina, suntem dragutze cu si fara manusi de box….si uite ce bine comunicam…stii ceva: cineva acolo sus are acum timp de noi….
ne asculta.
am o piesa faina pentru voi….”One day” a trupei finlandeze Urban Tale…
o gasiti pe tub.
Dana, nici nu trebuie sa-mi dai dreptate. Asa in viata de zi cu zi, chiar nu tin la asta foarte mult. Pot sa accept puncte de vedere diferite si-mi place mult sa cunosc alte adevaruri, alte opinii 🙂
Acuma, m-ai facut curioasa.
De ce simti ca empatia exagerata te face toxica ? Si pentru cine ? pentru tine sau pentru cel cu care empatizezi ?
Personal, fara empatie, as fi ca un orb. Mai ales atunci cand sunt in apropierea copiilor mici, a bebelusilor ce nu au limbaj verbal, iar ceea ce am la indemana ptr a deslusi lumea interioara e tare putin.
Dana, in ce ti-am spus mai sus, era fara acel ” nici” , ai inteles tu ideea. Chiar daca am avea puncte de vedere diferite, tot ok ar fi, atata vreme cat am comunica autentic 🙂
Piesa e frumoasa.
Lotusulle…nu trebuie sa-ti dau dreptate, dar ai…nu-ti dau dreptate din politetze…
Da empatia ma face toxica…pentru ca empatizez prea mult….ma consum mult si mai primesc si statement-uri ca: nu trebuie sa-ti faci probleme pentru mine, le ai tu pe-ale tale…asadar, nici pentru partea empatizata nu e buna sufocarea….
am inteles asta…si trag consecinte…sunt la faza in care incerc sa relativizez lucrurile….de-aia am si zis ca ai dreptate in ceea ce priveste slefuirea empatiei.
Dana, am inteles cum e cu sufocarea. De multe ori si eu imi zic ca ar trebui sa stau in banca mea si sa nu vorbesc decat daca sunt intrebata.
Despre consecinte, cred ca toate faptele / gesturile noastre au urmari. Cred ca idealul este ca aceste consecinte sa fie blande, asta ar insemna ca din experienta anterioara am inteles esentialul, ne-am invatat lectia.
Imi place sa va urmaresc dialogul si sa trag foloase… 🙂
Azi am o stare cam de cacao, asta ca sa ma exprim asa, nu foarte poetic.
Alina, eu folosesc expresia ” sunt cam varza” 🙂
Na, noi suntem prin zona, daca se poate face ceva ca cacaoa sa se transforme in frappe, nu trebuie decat sa zici 🙂
Lotusule, saru’mana ca te-ai oferit sa ma scoti din ca… din frappe! M-am inveselit, am citit ce a postat acum Nuami si am ras! Desi e de plans, uneori!
Stiu ca le fac reclama colegelor mele de blog, dar merita! 🙂
Iar Nuami este un artist fenomenal si un om absolut delicios! :))
Alina nu ajuta ciocolata?….
noapte buna fetelor, daca nu dormiti deja!
OOO, Dana, si inca cum ajuta! Daca ar fi dupa mine, as manca tone, dar celulita mea imi spune ca si-un patratel e prea mult! 🙂
Alina, transmite-i celulitei tale sa fie mai toleranta….a zis gabidana:)..
o zi faina!!! eu ma intorc la “galere”
Muzica…..un film bun ( poate un episod din dr.House)……un cocktail si speranta……maine va fi mai bine !
Ganduri bune !
deniss, dr House abia in aprilie! Pana atunci speranta (putina) si cocktailuri (multe)! 🙂
Alina, intre o ciocolata imensa din aceea de 300 de grame, cu arahide intregi in ea si cu o vacuta mov pe ambalaj si amenintarea celulitei, o aleg, fara nici o ezitare, pe prima 🙂
Si nu ma rezum la o patratica 😛
Despre speranta, ce sa zic, cumva lucrurile se aseaza. E un fel de echilibru in univers, vorbesc serios acuma, pur si simplu, balanta nu poate inclina excesiv doar intr-o parte.
Nu prea stiu cum e cu reclama, stiu doar ca e normal sa vorbim despre oamenii ce ne sunt frumosi. daca cineva intelege prin asta reclama, na , e problema lui 🙂