M-am tot gândit cum să ader plauzibil la trendul de a face public bilanţul profesional sau emoţional al anului care a trecut şi, de când au început sărbătorile până azi, n-am reuşit să aştern un rând. În viaţa mea n-au avut loc, din păcate, evenimente măreţe. Cu mărunte excepţii, am aceleaşi dorinţe, deja bătătorite, pe care le aveam şi la finalul lui decembrie 2012. Unele visuri mi s-au prăfuit, dar, dacă ar fi să mă entuziasmez cu adevărat de ceva, aş face-o pentru oamenii pe care i-am întâlnit, în real sau doar în virtual, anul trecut, sau pentru cei care îmi sunt de ani buni alături şi nu contenesc an de an (deci nici 2013 nu face excepţie) să mă surprindă, să mă înduioşeze, să mă umple de exaltare, să-mi şteargă lacrimile, să-mi smulgă un zâmbet sau chiar un hohot de râs. Să creadă în mine când poate nici eu nu mai cred.

În vârful topului sufletului meu sunt părinţii mei. Singurii care mă iubesc necondiţionat, care-mi acceptă absolut orice toană, care-mi sunt rădăcină şi sprijin şi pe care niciun suflet de pe lumea asta, oricâtă bunăvoinţă mi-ar arăta, nu-i poate înlocui.

Voi înşira acum câteva nume, într-o ordine oarecare, după cum mi le amintesc în timp ce scriu. Mulţi prieteni, colegi sau simpli cunoscuţi de-ai mei nu se vor regăsi în lista asta şi îi rog să nu-mi poarte pică. Fiecare destin ce se intersectează luminos cu al meu îmi ocupă câte un loc în suflet, dar acum voi apela doar la o memorie emoţională selectivă, la revelaţii şi duioşii ce ţin în special de parcursul lui 2013.

Aşadar, aş vrea să mulţumesc…

Lui Nuami Dinescu, pentru infinita ei răbdare cu mine şi pentru lecţiile de generozitate pe care mi le oferă zilnic.

Monalisei Khatib, prietena mea de o viaţă, pe care chiar şi atunci când nu vorbim o simt alături de mine, ca pe un înger păzitor.

Georgianei şi lui Cătălin, prietenii mei buni alături de care mi-am petrecut cele mai frumoase concedii, inclusiv pe cel din 2013!

Lui Sorin şi Roxanei Dumitriu, pentru că sunt… fraţii mei.

Cristinei Bălănescu, pentru că a fost nu doar prietena lui Nuami, ci, de multe ori, şi a mea.

Mirunei Chelemen, doctoriţa sufletului meu!

Luminiţei Iliescu, pentru candoarea ce o înconjoară şi cu care mă înconjoară.

Simonei Catrina, pentru că, de câte ori o citesc, pe lângă că râd cu gura până la urechi, îmi reamintesc că jurnalismul nu trebuie, nu are voie să excludă talentul literar.

Corinei Stoica, pentru că ştie să fie şi visătoare, şi integră. Şi melancolică, şi bătăioasă. Şi talentată (interviuri ca ale ei nu face nimeni!), şi modestă. O lecţie de curaj cu păr ondulat.

Andei Docea, pentru că de la ea învăţ continuu să evadez, şi la propriu, şi la figurat.

Veronicăi Drăgoi, pentru că, de câte ori îmi povesteşte despre călătoriile ei de-a lungul şi de-a latul planetei, mă face să zbor. Bine, eu nu zbor, că sunt o găină leneşă, dar ce frumos e să visezi vorbind cu Vera!

Lotusului, pentru gândurile bune trimise mie când nici nu mă aşteptam, pentru că simt că nu se dezice de mine niciodată, deşi ştiu că nu mă aprobă întotdeauna.

Marilenei Guduleasa, pentru înţelepciune şi pentru patima cu care scrie şi-n care recunosc, într-un fel, aceeaşi patimă pe care o aveam şi eu odată… demult.

Samirei Ştefan, pentru optimismul şi energia cu care mă încarcă de câte ori spune lucrurilor pe nume. Şi pentru că, deseori, îmi aminteşte de (hachiţele lu’) mama.

Luminiţei Tăbăran, pentru că e o sursă neobosită de gesturi şi cuvinte calde.

Andreei Cohuţ, pentru un regal de delicateţe, discreţie şi nobleţe pe care mi-l oferă zilnic, la birou. Fata asta nu-i om, e zână.

Lidiei Năstase, pentru râsul ei molipsitor, pentru momentele noastre la ţigară, “la tomberon”, pentru felul în care ştie să mă accepte, să mă înţeleagă şi să mă ierte când o iau tare (chiar dacă am dreptate, chiar dacă nu am).

Adrianei Moscu, pentru că ne-am cunoscut în 2013 şi mi-a plăcut mult de ea.

Ioanei Mirică, pentru ţicneala ei frumoasă, pentru felul în care mă scoate din morţi şi când n-am chef de nimic, pentru că o simt aproape de sufletul meu.

Diduţei Did, o fată pe care o ştiu doar de pe Facebook, dar care scrie şi gândeşte într-un fel ce mă face să nu-mi pierd speranţa în existenţa oamenilor cu adevărat speciali, care rup rândurile şi trec graniţe de care nici măcar ei nu cred că sunt conştienţi…

Lorenei Lupu, pentru spiritul ei neîngrădit, pentru nonşalanţa cu care scrie lucruri care-i scot din minţi, spre distracţia (şi a) mea, pe pudibonzi şi ipocriţi. Pentru că-mi arată zilnic că poţi gândi şi fără lanţuri, trebuie doar să… ţi se rupă. 🙂

Lui Adrian Anghelescu, pentru frumuseţea cărţii pe care a scris-o – Oamenii aceia – şi pe care a ales s-o publice la editura mea, oferindu-mi, astfel, momente de mândrie şi încântare.

Lui Dumitru Angelescu – Mituş – pentru umorul lui nebun şi pentru nebunia lui hazlie.

Unui domn oarecare ce m-a atenţionat într-o zi că mi-a căzut pe jos un pliculeţ cu miere. Avea ochi blânzi şi chip de Moş Crăciun, era cald şi luminos. Cred că m-am îndrăgostit, atunci, de el.

Şi celor pe care i-am amintit mai sus, dar şi celor pe care nu i-am amintit, dar îi port şi mă poartă în inimă, iată cam ce le doresc:

La mulţi ani şi la multe zile fericite în 2014!