În română s-ar traduce “laudă umilă”. E încă o ciudăţenie a naturii umane, un fel de-a te manifesta despre care nici nu ştiam că are o denumire a lui, da’ uite că omul cât trăieşte învaţă. Cred că m-am făcut şi eu de râs aşa de multe ori, n-aş crede că nu. Nu-s de un narcisism curajos, încă mai cred prosteşte că modestia e un fel de virtute şi că ne putem lăuda în voie, dar doar la adăpostul ei nobil. Atunci iese chestia asta ilară, monstruozitatea asta psihologică, struţocămila absurdă a nevoii de a te umfla în pene fără să pară că a fost ideea ta.

Iată câteva exemple găsite pe net, la care am râs mult. Râdeţi şi voi, dacă vă ţine. 😀 Şi mai aştept exemple, să ne hăhăim mai bine. 🙂

“Azi am ieşit pe strada nemachiată, într-un tricoul lălâu, şi tot m-au fluierat unii. Ce imbecili sunt bărbaţii ăştia!”

“Mi-e foarte rău, am indigestie. Mi-am tot zis să nu mai pun gura pe caviar, dar merg la atâtea cocktailuri, că mi-e imposibil”

“Vai, ce voce piţigăiată am la televizor! Urăsc să dau interviuri!”

“Credeţi că au ăştia net în Insulele Canare? Merită să-mi iau laptopul cu mine?”

“E groaznic să fii recunoscut pe stradă, să nu mai ai niciun pic de intimitate!”

“Nu pot să cred că mi s-a publicat cartea!”

“Eram aşa de obosită, dar am acceptat până la urma să-l ajut cu problema aia grea de mate. În câteva minute am rezolvat-o şi în sfârşit am putut să mă culc.”

„Mi-am aruncat la întâmplare nişte haine pe mine şi am apărut la «Bine îmbrăcaţi». Cine să-i mai înţeleagă şi pe stiliştii ăştia?“

“Ce le-ai zis-o! Nici măcar eu n-aş fi putut s-o fac mai bine!”

“Vorbeam la telefon cu… (numele unei celebrităţi) când s-a dat alarma de incendiu. M-am speriat foarte tare!”

“Mi-a plăcut mult la New York, Londra, Barcelona, Hong Kong… dar tot mai bine e la mine acasă”

“Am zece oferte bune de job şi nu mă pot hotărî pe care s-o aleg. Înnebunesc.”