Ştiu, o să vină ca un şoc, dar au trecut câţiva anişori de când Nadia Comăneci a devenit imaginea unui anumit sortiment de margarină. Campioana de nota zece cu care tare ne mai place să ne împăunăm, de parcă noi am fi călărit bârna în locul ei, a ales să se implice într-un proiect de promovare ce-a agitat recent multe spirite ecologiste prin vocaţie sau prin mimetism.

Buba s-a spart pe Facebook, când o fostă prezentatoare tv cu mari lacune la folosirea acuzativului a postat pe blogul ei un  text revoltat – şi cam întârziat, dacă e să mă întrebaţi pe mine, totuşi peste faptele incriminate au curs nişte veri, iar margarina este un produs inventat în anul de graţie 1868. Titlul isteric al acestui material (spun asta din cauza multiplelor semne de exclamare din coada lui) afirmă că Nadia Comăneci iubeşte margarina. Eu ştiam că Nadia îi iubeşte pe Bart Conner şi pe fiul ei, Dylan, dar aflu, uite, că are noi iubiri.

Mă rog, se pare că până când margarina n-a devenit obiectul sentimentelor tandre ale Nadiei Comăneci, nimeni n-a avut nicio problemă cu ea. Eu n-am citit petiţii împotriva producerii şi comercializării margarinei, n-am văzut manifestanţi în faţa fabricilor de copii ieftine ale untului, n-am auzit să facă nimeni coadă la protecţia consumatorului, arzând de grija copiilor care o consumă.

Energiile populaţiei bio-vigilente sunt canalizate în alte direcţii: “Cum de face o mare sportivă reclamă la aşa ceva?”,  “Ce-i trebuia ei campania asta, doar are destui bani!”, “Sigur fie-su nu mănâncă margarină, ca-n reclamă!”

O să-mi permit să răspund eu celor care cred că li se cuvine accesul la viaţa, contul, motivaţiile şi deciziile de business ale unei persoane alta decât propria persoană: nu vă priveşte!

Când în reclama la un produs similar vi se comunica suav şi prin jocuri de cuvinte ridicole, pe afişe gigantice şi-n spoturi tv cu-n puternic impact emoţional, că o margarină de nouă generaţie are grijă de inima ta şi a celor dragi, n-am sesizat niciun blog în flăcări.

Semn că nu moare nimeni de grija efectelor margarinei asupra plozilor altfel îmbuibaţi cu McDonalds, ci de grija Nadiei şi a moralităţii deciziilor ei. Nocivitatea produsului e doar un pretext pentru a pune la îndoială bunele intenţii ale unui personaj iconic, obiectul unor aşteptări publice supradimensionate.

Nu dăm lecţii de nutriţie, că nici nu prea ne pricepem, doar mestecăm nişte stereotipii, dar la lecţiile de moralitate suntem aşi. Putem trăi cu gândul că margarina e câh, dar Nadia să nu îndrăznească să zdruncine piedestalul în care am înfipt-o resuscitând periodic emoţia primei note de zece din istoria gimnasticii. Ea e un bun naţional pe care-l putem întinde când vrem noi pe pâine, lângă sarea cu care-i primim pe străinii pentru care suntem un fel de margarină a Europei, un surogat de civilizaţie modernă.

Dacă să bălăngănim dezaprobator din cap şi să aruncăm cu rahat virtual în Nandia Comăneci e primul pas în lupta cu mâncarea proastă, minunat! Sunt tare curioasă să-l văd pe al doilea. Până la urmă, poate scopul scuză mijloacele – interpelările obraznice, indiscreţiile şi ipocrizia purulentă acelor care susţin sus şi tare că ei n-ar face compromisuri pentru niciun ban din lumea asta. Ha, ha, ha.

Deci, jurnaliste opărite de reclama Nadiei – abia aştept să citesc reportajele făcute direct la producători, dezvăluirea formulelor nocive, ard de nerăbdare să aplaud curajul cu care le vârâţi microfonul sub nas celor care se ocupă cu eliberarea pe piaţă a controversatului maglavais alb. Că aşa, de dat ochii peste cap a dezamăgire, e simplu. Aş vrea să urmăresc dezbateri serioase între nutriţionişti, aş vrea să văd procese intentate pentru reclamă mincinoasă, şi câştigate, dacă aşa merită făcătorii de reclame, aş cam dori fapte, nu trăncăneli. Am priceput, Nadia e naşpa. Mai departe, pe filieră, se bagă cineva? Sunt absolut sigură că nu.