01 Jun 2013 Îmi iubesc pigmentul!
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , ,

 

Nu, n-am pierdut vreun pariu a cărui miză a fost să scriu un text ce poartă acest titlu bizar. Ci chiar asta mi se întâmplă, nutresc sentimente tandre pentru culoarea pielii mele şi simt nevoia să le etalez aici.

De mulţi ani, imediat ce se luminează a vreme de sandale şi de pantaloni scurţi, eu încep să-mi refac depozitele de loţiuni autobronzante. Pentru că bronzul natural nu vrea (şi, de fapt, nici n-ar trebui) să se prindă de mine, de prin mai şi până hăt, în septembrie, eu parcurg o dată la câteva zile un ritual destul de laborios: mă ung de la gât până-n picioare cu un maglavais iniţial transparent, dar care se maroneşte peste noapte. Am devenit pricepută, ştiu toate regulile aplicării corecte a unui autobronzant, dar tot se întâmplă să mă grăbesc, mai greşesc şi să mă trezesc a doua zi cu palmele de culoarea morcovului. Sau să-mi fie lene să reaplic la timp şi să constat că după câteva zile arăt ca şi cum aş fi la cuţite cu apa şi săpunul.

Pe scurt, e un chin. Pe lung, mi-am dat seama, în timp, cât de dependen am devenit de aceste produse, cât de mult îmi fură din energie şi din libertate, cât de tare mă întristez când rezultatul nu e cel dorit. Şi mi s-a luat să mă uit cu ochi umezi de invidie la duduile ce defilează din iunie cu gambe ciocolatii, în timp ce eu nu ies din blugi, că n-am apucat să mă dau cu cremă.

Însă de curând, mai exact de nici o săptămână, totul s-a schimbat. Nu ştiu dacă se datorează faptului că vârsta mea împlineşte şi ea o vârstă şi poate e momentul să adopt obsesii noi. Nu ştiu dacă în sfârşit am decis să mă accept aşa (de albă) cum sunt sau de fapt am obosit să vreau să fiu cum n-am să pot fi niciodată. Cert e că a început să-mi placă pielea mea cam prea deschisă la culoare şi am decis să nu-i mai spun, răutăcios, că-i albă ca brânza, ci, drăgăstos, că e albă ca laptele. Nu mai vreau să arăt ca şi cum aş fi stat la plajă, deşi eu nu prea stau, din cauza unei alergii pe care abia o ţin în frâu la umbră, cu FPS 50+. Şi mă bucur că, atunci când voi pleca la mare, nu se va mai produce un fenomen tare ciudat: în prima zi sunt mai bronzată (de la borcan) decât în ultima, când apa sărată a mării îmi răzuie toată spoiala de fals bronz.

N-o să încep acum săţin teorii despre cât e de dăunător să te prăjeşti, când pe-o parte, când pe alta, la soare. Aş fi ipocrită, pentru că, dacă m-aş bronza uşor, dacă aş avea un pigment mai puţin îndărătnic, nici că mi-ar păsa de pericolul deshidratării şi al îmbătrânirii premature. Sau de alte efecte cu mult mai periculoase decât un rid, două în plus. Şi sper ca soarele să vrea să mă sărute şi pe mine anul ăsta un pic, dar fără muşcăturile alea care ustură şi dor. Măcar acum, în semn de împăcare, pentru că m-am dezis de fratele lui contrafăcut şi mă întorc mult mai împăcată cu mine la strălucitorul, fierbintele, capriciosul original.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response

  1. 1
    gabidana 

    🙂 🙂 🙂

Leave a Reply » Log in