De când cu feisbucul ăsta, văd tot felul de vorbe de duh înşirate pe pereţii oamenilor, unele tembele, altele de-o înduioşătoare banalitate. Câteva geniale (de obicei citate din clasici, că ăia sunt geniali), cele mai multe dulcegării stupide ori teorii motivaţionale ce sună bine pe hârtie, dar clincăne a tinichea în viaţa reală. Pentru că sunt, în 99 % dintre cazuri, inaplicabile, deci utopice. Recunosc, mă las uneori mişcată chiar şi de acestea din urmă. Vibrez un pic la concepte pe care tare mi-ar plăcea să le adopt, asta dacă n-aş fi fost om, ci zeu, dacă n-ar fi curs prin venele mele sângele asta învolburat, chinuit de slăbiciuni, de confuzii, de trăiri şi de porniri contradictorii. Însă paradoxurile mele nu seamănă deloc cu paradoxurile atât de iubite de înţelepţii Facebook-ului. Paradoxurile mele, de tipul “voiam să pleci, voiam să şi rămâi…” mă sleiesc de puteri, îmi sfâşie avântul, îmi consumă bruma de combustibil sufletesc.
De-a lungul anilor, mi-au tot spus prietenii, părinţii, iubiţii că sunt un om puternic. Mi-au repetat obsesiv chestia asta oameni pe care-i vedeam dând cu pumnul în ziduri şi trecând de partea cealaltă a lor. Unii chiar m-au lăsat în urmă, presupusa mea capacitate de-a cădea mereu în picioare le-a tocit mustrările de conştiinţă şi le-a anihilat gândul că gestul lor m-ar putea răni de moarte. Iar eu am sfârşit urându-i şi iubindu-i deopotrivă, într-o lume în care e musai să te hotărăşti ce naiba simţi. Şi ideal e să simţi lucruri frumoase, pozitive, înălţătoare…
„A fi puternic înseamnă a iubi pe cineva în linişte.
A fi puternic înseamnă să radiezi de fericire atunci când eşti trist.
A fi puternic înseamnă a încerca să ierţi pe cineva când nu merită iertarea.
A fi puternic înseamnă să aştepţi atunci când nu se aşteaptă nici un răspuns.
A fi puternic înseamnă a rămâne calm într–un moment de disperare.
A fi puternic înseamnă a arăta bucurie când nu o simţi.
A fi puternic înseamnă a zâmbi atunci când vrei să plângi.
A fi puternic înseamnă a face pe cineva fericit atunci când tu ai inima frântă.
A fi puternic înseamnă a consola pe cineva când cel care are nevoie de consolare eşti tu.”
Nu sunt puternică, pentru că nu pot să fac nimic din tot ce scrie mai sus. În cazul multor alineate, nici nu vreau. Şi mă gândesc că m-am adunat cu cine mă asemăn, pentru că nu observ să am parte de prea mulţi oameni puternici în jurul meu. Pe mine nu m-a iubit nimeni, slavă Domnului, în linişte. (Dacă e cineva, te rog, fă gălăgie! ) N-am văzut pe nimeni radiind de fericire când e trist, nu m-a iertat nimeni când nu meritam nicio iertare, nu mi-a suportat nimeni tărăgănările, n-am văzut disperări trecute cu calm, cu veselie, cu zgârcenie de lacrimi. N-am văzut om cu inima frântă care să facă pe cineva fericit. Un om cu inima frântă e un spectacol trist prin definiţie…
La ultimul punct, nu ştiu… poate că s-a mai găsit câte un suflet care să uite de ale lui ocupându-se de-ale mele. Mama mea, prietena mea bună.
Şi totuşi, merg înainte, poate nu aruncând cu buzduganul în porţi, dar strivind sub greutatea visurilor mele orice obstacol. Nu sunt puternică, dar noroc că mai pot să visez…
linistea e buna mereu. galagia nu prea. si totusi o ponderare a sonoritatii ar fi echilibrul perfect spre rezonanta cu care sa comunici. ti-o doresc. calea de mijloc, cu tot cu feedback!
duminica faina, Alina!
…pana la urma cine are nevoie de oameni puternici?
Spunea cineva pe FB tau ceva in genul ca a fi puternic inseamna a accepta faptul ca nu intotdeauna esti puternic. O definitie cu care am rezonat 🙂
Am cunoscut oameni coplesiti de slabiciunile lor. Dar am cunoscut si oameni ce au reusit sa se ridice si sa le si stapaneasca.
Nu stiu daca ne nastem puternici sau devenim. Posibil, amandoua.
Cel mai puternic om ce-l cunosc eu e omuletul meu de zahar – nu mai detaliez, caci stii de el. M-am intrebat adeseori de ce el este asa si cum poate. De unde ii vine forta si zambetul. Poate ca si el, ca si tine, mai poate sa viseze ( sa creada, sa spere, sa-si doreasca ). Cine stie… 🙂
Intr-o anumita masura mie imi sunt de folos chestiile motivationale/ pozitive, etc. Si-mi place cand descopar ca intre ceea ce zice o persoana si ceea ce si face e un echilibru. Nu-mi place imperativitatea si nici excesele. Ptr ca ma gandesc acum ca daca Maica Tereza ar fi stat toata ziua pe FB sa posteze chestii pozitive, n-ar mai fi avut timpul fizic si nici energia necesara sa si faca faptele aferente.
Oricum nu cred ca-ti poti da seama in totalitate despre un om doar din ceea ce posteaza pe FB. Zicea mama ca uneori mananci un sac de sare langa un om si tot nu-l cunosti, daramite cand nu ai contactul direct, cu atat mai putin.
Buzdugan in porti ? As ! Credeam ca doar zmeii folosesc asa ceva 🙂
Mi-ar placea sa fiu puternica. Mi se spune adesea ca sunt. Si da, sunt mai puternica decat cei din jurul meu, dar uneori ma simt atat de daramata, incat ajung sa rad singura de imaginea pe care o au ceilalti despre mine.
In cazul ultimului punct, acelasi raspuns il am si eu. Mama, iubita si draga mea mama. 🙂
Cu drag,
Andres
ch3815h, atunci macar o soapta. 🙂
Iaco Bina, chiar, cine? 🙂
Lotusule, doamna aceea de pe Fb este sotia lui Ivan Patzaichin. Si sunt tare mandra sa am asa o femeie puternica si inteleapta printre cititoarele mele. 🙂
Mi-a placut si ce ai zis tu cu Maica Tereza – asa e! de-aia nu prea-mi plac mie maicile de pe Fb. 😀
Cat despre zmei – sunt cool! :))
Andres, si eu am observat ca sunt mai puternica pentru cei din jur, cu mine-s cam delasatoare… Oricum, mi-e mai usor sa pledez cauza altuia decat pe a mea. Nu spun asta cu ton de lauda, chiar nu-mi convine ca e asa. 🙂
La ultimul punct m-am referit si la mama, si la prietena mea cea mai buna, Mona, care, saraca, lasa tot ce are si-mi asculta mie prostiile.
poezia puterii si a rezistentei in conditiile extreme date de mediu, nu face altceva decat sa transforme ontologic subiectul ce prin filtrul prorpiu simte si experimenteaza. iti doresc sa prinzi soapta aia!
maine-avem poezie la Bv, de avem imagini, sau sunet pe-nregistrari, keep in touch!
seara faina si de maine alta saptamana buna! ca mama si prietena ta, dragile de ele! te pup, fii bine, deci!
Desi spui cu ardoare ca nu esti puternica, tin sa te contrazic putin. A fi puternic nu inseamna sa nu simti, ci sa simti durerea maxima si sa-i rezisti. A fi puternic inseamna sa nu faci compromisuri doar de dragul singuratatii, ci sa continui sa speri ca exista cineva menit si pentru tine. Asa ca, draga Alina, cutez, fara vointa ta, sa te pun in categoria oamenilor puternici:) fara nici o ezitare. Si cei puternici sunt oameni si au dreptul sa simta. Mai mult cu cat esti mai puternic, cu atat mai mult cutezi sa te lasi prada sentimentelor, pentru ca stii ca le poti face fata. Te imbratisez cu drag!
Cu (super)puteri sau nu, ce avem cu totii in comun este conditia umana. Asta inseamna ca simtim uneori durere, furie, tristete, lucruri pe care nu le putem nega, oricat am incerca sa ne construim un zambet fals, doar ca sa aratam (cuiva, nu stiu cui…?) ca suntem puternici. Dar nu cred ca ajuta sa pari altfel decat esti. Tie, ca om inecat de durere nu-ti ajuta, ca vei simti la fel, indiferent cat incerci sa ascunzi ce simti. Celor apropiati nu le va ajuta sa te ascunzi de ei, ca le blochezi dorinta de a te ajuta. Iar cei indiferenti, raman indiferenti fie ca te manifesti ca atare fie ca nu.
Asa ca atunci cand simt nevoia sa plang, ii dau drumul, cand sunt furioasa incerc sa exteriorizez intr-un fel (poate pentru a ma elibera) iar cand iubesc… Scuze dar trebuie sa urlu. :)Deci nu, nu sunt deloc “puternica”.
Imi cer iertare pentru raspunsurile intarziate…
Iuliana, iti intorc imbratisarea si iti multumesc! E mare lucru sa creada cineva in puterea ta atunci cand tu nu mai crezi.
Silvia, gandesc exact ca tine – cand iubesc, trebuie sa urlu! De fericire, neaparat! 🙂