În fiecare dimineaţă, când merg spre birou, mă lovesc (la propriu şi la figurat) de diverse fătuci sau băieţandri îmbrăcaţi în costume de pluş, care-mi flutură pe sub ochii împăienjeniţi de somn tot felul de pliante, de flyere, de hârtii colorate. Reduceri la epilare definitivă, pizza pentru la acasă şi serviciu, coafuri cu (ori fără) stil, manichiură franţuzească sau germană, instalare de Windows, ba chiar şi-o ofertă last minute pentru apartament în Militari, într-un cartier rezidenţial de lux, cu mall şi piscină publică.
Da, chiar le-am citit, de curiozitate, pentru că oamenii de la metrou sunt foarte insistenţi şi nu pot evita întotdeauna impactul cu ofertele lor de nerefuzat, tipărite pe foi mici, subţiri şi extrem de lucioase. Pe cea care face reclamă la o cârciumă cu papa bun am păstrat-o – că poate într-o zi fac comandă de la birou. N-am făcut nici până-n ziua de azi. Dar toate celelalte fiţuici primite au ajuns în primul tomberon de gunoi întâlnit în cale, laolaltă cu alte sute de hârtii similare, înşfăcate şi apoi ignorate de alţi trecători la fel de miserupişti ca şi mine.
M-am întrebat întotdeauna cât este de eficient acest gen de publicitate şi câte dintre acele foi ţipător colorate, nesolicitate, pe care accepţi să pui mâna, de milă-de silă, numai ca să scapi de insistenţa tinerilor agenţi ambulanţi, au ca finalitate atragerea concretă a publicului plătitor. Cât la sută din maculatură ajunge la ghenă şi ce procent aduce clienţi convinşi de textele entuziaste şi scrisul cu cifre uriaşe ale preţurilor mici.
Nu mă pricep la acest domeniu, dar am impresia că mor copacii degeaba, pe capete, în slujba acestui tip de promovare, căci n-am văzut niciodată pe nimeni să fugă mâncând pământul către compania ce-şi face cunoscute la nivel stradal produsele, serviciile şi chilipirurile.
Mie, personal, îmi atrag mai degrabă atenţia spoturile audio sau TV, advertorialele, machetele publicitare din revistele pe care oricum le deschid să citesc cu totul altceva, şi aşa se-ntâmplă să aflu noutăţi de pe piaţa cosmetică, textilă, electronică, imobiliară sau chiar erotică.
În plus, mi-e tare milă de copiii ăia care zac în vânt, ploaie sau un soare crud, vârând pliante sub nasul oamenilor prea grăbiţi, prea nesuferiţi, prea indiferenţi sau prea săraci ca să-şi plece ochii şi urechile către nu ştiu ce megaofertă dintr-un domeniu care poate nu-i interesează. Câteodată, mai ales când mă simt agasată de insistenţa lor uneori obraznică, îmi vine să le zic să azvârle cărămida de fiţuici în tomberonul cel mai apropiat, că oricum acolo va ajunge cam tot rezultatul muncii lor. Dar am auzit că sărmanii sunt verificaţi prin sondaj, urmăriţi, chestionaţi şi nu-şi mai primesc bruma de bani promişi pentru strădanie, dacă se află c-au sărit etapele şi au aruncat ei înşişi hârtiile alea nefolositoare la gunoi.
Oricum, după câteva experienţe neplăcute cu vouchere de reducere şi superoferte de doi lei, eu una m-am convins că atunci când n-ai clienţi (dar alţii asemenea ţie au) există un dezechilibru undeva, între cerere şi ofertă, iar soluţia nu e să scazi drastic preţurile şi să plictiseşti apoi lumea cu isprava ta, ci să ridici performanţa până la nivelul tarifelor practicate. Aşa oamenii vor veni din proprie iniţiativă, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, la tine.
Off topic: Am un anunt pentru bloggeri:
http://alina.boncafe.ro/?page_id=333
Poate ne vedem in Vama… 🙂
Alina, eu cred ca publicitatea e treaba serioasa si are efectele scontate cand este abordata ca atare.
In ce priveste fituicile cu pricina, mie imi pare rau de oamenii care stau cu ele in mana si le distribuie, prin vant si soare, cui catidicseste sa se opreasca. Chiar am cunoscut pe cineva ce facea asta, iar la vremea respectiva, plata era ” subtire “. Plus ca, trebuia sa fie imbracata intr-un anume costumas, evident sexi – ca asta prinde cel mai bine la un anumit public si cu pantofi cu toc din ala de 10 sau 12 cm.
Cea mai aiurea fituica de genul, a fost o reclama la o firma de pompe funebre ce-mi promitea “un sfarsit mirobolant ” 😛 . Eu cica doar trebuia sa stau linistita, ca ei se ocupau de tot 🙂
Degeaba, am spus eu in gand, daca nu-mi organizeaza o inmormantare in 3 D, e in van 🙂
Forma asta de publicitate e cea mai ieftina. Si comerciantul cu siguranta nu se gandeste ca tine la padurile patriei. Si desi tie ti se pare inutila, chiar functioneaza. Numarul clientilor nu creste foarte mult, dar creste. Eu de exemplu am o memorie fotografica… si daca vad ceva pe un pliant imi aduc aminte ulterior daca am nevoie.
Si iata si un exemplu practic. Lucrez in sistemul bancar la o sucursala a unei banci care e foarte prost amplasata. SI evident ca nu mai sunt vremmurile de alta data iar clientii sunt adusi cu greu. SI pe vremurile astea de criza am apelat si noi la aceasta forma de publicitate in blocurile din jur in cutiile postale. Initial m-am gandit sa arunc pliantele la cos si sa merg la o cafea in timpul alocat pentru asta. Si totusi… daca din 200 de pliant apar 5 clienti scopul a fost atins. Si sa stii ca functioneaza.
Şi iubirea îşi face reclamă prin fluturaşi în stomac, iar la proşti ca mine chiar a funcţionat.
Lotusule, tare asta cu firma de pompe funebre! :))
Dana, pai asta ma intrebam si eu, care-i procentul de clienti platitori, adusi prin aceasta metoda de publicitate, care sa justifice toata desfasurarea de forte… Probabil unul multumitor, cum spui tu, daca multe firme procedeaza asa.
ODLM, numai un baiat de cresa, ca tine, uns cu toate alifiile (de bebelus) putea sa scrie ceva atat de sexi! 🙂 Si mie imi plac fluturasii din stomac, ii vreau, si la mine functioneaza! 🙂
A fost o perioada in care sora mea a impartit fluturasi pe strada si dupa ce mi-a povestit cat de aiurea e sa stai cu mana intinsa si sa nu fii bagat in seama sau sa te plimbi printre masini (ca asa era “tema”) sa inhalezi toate gazele alea de esapament, foarte rar am mai refuzat hartiile intinse. E adevarat ca cele mai multe ajungeau la tomberon si altele acasa la gunoi, dar intentia conteaza… Respect munca omului.
Acum, pe partea cealalta, cu eficienta acestor hartii colorate… inclin sa fiu de aceeasi parere cu tine din simplul motiv ca nu ma intereseaza prea tare super-mega-ofertele impartite la metrou. Am pastrat si eu cateva, dar sfarseau si ele, dupa un timp tot la gunoi. Probabil sunt folosite pentru ca e o metoda ieftina de publicitate… si eficienta lor e proportionala cu aceste costuri. Dupa cum spunea si Dana mai sus, 5 din 200 sunt clienti buni. Intrebarea e daca acestia revin 😉
Andres
Alina, daca ochii tai doresc sa arunce o privire in dulapul personal, ai o leapsa la mine 🙂
Lotusule, multam pentru leapsa! Sper sa am chef de scris in week-end, ca acum ma simt asa de molesita… 🙂
Alina, cand ai pofta, nu-i graba 🙂
Si eu sunt la fel.
Consider ca e prea neeficienta metoda plaintelor pentru a irosi atata energie, bani si hartie si implicit copaci taiati.
Cat despre “În plus, mi-e tare milă de copiii ăia care zac în vânt, ploaie sau un soare crud, vârând pliante sub nasul oamenilor prea grăbiţi, prea nesuferiţi, prea indiferenţi sau prea săraci ca să-şi plece ochii şi urechile către nu ştiu ce megaofertă dintr-un domeniu care poate nu-i interesează”,
am fost nevoita sa impart niste pliante pentru Crucea Rosie. De atunci am un oarecare respect pentru cei ce au rabdare sa faca asta si sa se pastreze calmi cand oamenii au o atitudine asa de pedanta si respingatoare :)).
Alle, bine ai venit pe blogul meu si multumesc pentru mesaj! 🙂
Revenind la subiect, n-are rost sa fiu ipocrita si sa nu recunosc ca ma deranjeaza insistenta distribuitorilor de pliante si ca de multe ori fac parte din tagma celor nesuferiti, care le ignora intinderea mainii cu foita si trec in graba mai departe. Dar de respectat ii respect, nu le adresez cuvinte urate si chiar ii compatimesc pentru un job care mie, una, mi se pare foarte dificil!