Tag-Archive for ◊ Vama Veche ◊

16 Aug 2011 2 Mai forever
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , ,  | 10 Comments

La 2 Mai cerul e uimitor de aproape, luna pare că-ţi dă voie s-o mângâi, iar stelele – când se arată – ţi se joacă printre degetele cu care încerci, în zadar, să le atingi. La 2 Mai marea e tulbure, aerul miroase a sare şi-a peşte eşuat la mal, iar malul se înalţă, ca un încremenit val de pământ roşcat, deasupra apei care-l roade cu insistenţă.

La 2 Mai eşti liber, şi asta nu pentru că în restul timpului şi-al locurilor cineva te-ar ţine prins în chingi, ci pentru că aici atmosfera e mai nu ştiu cum, oamenii nu se uită chiorâş unul la celălalt, nu ţipă şi nu urlă (doar cântă, când sunt beţi), nu ascultă manele (ci numai rock, folk şi pop de-ăla bun, de până-n anii `90), nu se-mbracă-n sclipiciuri, nu încalţă pantofi cu toc, nu-şi asortează geanta cu sandaua, nu strâmbă din nas când bâzâie muştele pe lângă felia de pepene, nu se dau de ceasul morţii că văd un ţărm năpădit de alge şi nisip grunjos, plin de melci, scoici mari şi pietre lucioase.

La 2 Mai eşti ciudat dacă-ţi ţii chiloţii pe tine (iar eu, an de an, sunt o ciudată! :)), pentru că pe plaja de nudişti trupurile se dezgolesc cu o dezarmantă naturaleţe, neostentativ şi neofensator, zic eu. Cui nu-i place să nu se uite.

2 Maiul n-a mai păstrat decât o zvârcolire din boema de altădată, când zi şi noapte pe plajă hălăduiau pletoşi cu chitarele în mână, toropiţi de soare şi ameţiţi de berea ieftină. În nopţile de dragoste (şi foarte mult sex) de pe atunci, nu se mai ştia care cu care şi cine cu cine, toată lumea se iubea fără griji, fără inhibiţii, fără restricţii la decibeli şi fără să-şi pună problema dacă vor pleca acasă, înlănţuţi pentru o cât de cât rezonabilă eternitate, alături de partenerul de cort şi de orgasm.

Acum decorul e mai potolit, rockerii zvăpăiaţi şi hipioţii lunatici s-au aşezat la casele lor şi au făcut copii pe care-i învaţă că nu-i ruşinos să fii gol puşcă la trup, ci la suflet, şi că somnul în paturi de 5 stele nu-i cu nimic mai odihnitor decât cel pe-un pat de nisip cald, înfofolit într-un sac de dormit şi acoperit cu cea mai senină plapumă de cer.

“Mami, uite, marea-i supărată!” a zis Andreea, fetiţa prietenilor mei, când a văzut, pentru prima oară în viaţa ei, valurile. Semn că fiece copil e născut poet, dar undeva, pe drum, ne pierdem candoarea şi simţirile profunde, curate. Eu mi le regăsesc an de an, preţ de-o evadare scurtă, la 2 Mai.

Aş putea abera ore-n şir, în metafore mai mult sau mai puţin reuşite, despre motivele pentru care unii adoră aceste locuri, iar iubitorii de Mamăi şi Eforii le detestă, dar mai bine vă ofer nişte poze care vorbesc, pe limba lor, despre cât de fericită mă poate face această banală felie de litoral, acest modest colţ de ţară şi de lume.