Tag-Archive for ◊ mana ◊

24 Dec 2011 Mâna întinsă care nu spune o poveste…
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , ,  | 13 Comments

Ştiu să spun poveşti, dar cred că nu mă pricep prea bine să întind mâna. Când îmi doresc cu ardoare câte ceva, când vreau să mi se dea ceea ce cred eu că mi se cuvine, încep prin a mă da peste cap ca să dovedesc că merit. Sau, dacă mi s-a dat deja, dacă n-am putut evita impactul cu un dar generos, picat ca o pleaşcă în viaţa mea, fac tot posibilul să demonstrez celui ce-a investit în mine banii, sufletul sau încrederea lui c-a ales persoana potrivită, ca şi eu sunt dispusă să-mi pun la bătaie aceeaşi triadă compusă din bani, suflet şi încredere, ca să nu rămân cu nimic mai prejos.

Nu ştiu dacă nu-i cumva un defect de caracter, un semn de nesiguranţă, o stimă de sine firavă apucătura asta de-a mă face luntre şi punte pentru a nu rămâne datoare nimănui cu niciun cent şi cu nicio fărâmă de gând duios. Nu cred în dragostea necondiţionată, nu-mi place să fiu iubită fără să iubesc (mă enervează, mă stânjeneşte) şi să iubesc fără să fiu iubită (suferinţa şi umilinţa atârnă mult prea greu peste măsura poetică a nefericitului context). Cred că necondiţionarea e cumva împotriva firii şi nu văd nimic rău în a echilibra talerele balanţei. Câteodată consider asta o formă de bun simţ şi de respect, pentru că, nu ştiu cum se face, aproape toţi fanii iubirii necondiţionate şi ai prieteniei unidirecţionale se situează de partea norocoasă a baricadei, undeva pe un jilţ aurit, acolo unde se lăfăie cei care primesc  consideraţie, adoraţie, loialitate, fără să dea mai nimic în schimb.

Nu întind mâna pentru nimic şi nu cer lumii lucruri absurde, dar dacă eu sunt un om punctual, am pretenţia ca aceia cu care-mi dau întâlnire să ajungă la timp. Dacă-mi ţin promisiunile, vreau ca şi alţii să şi le ţină, dacă-mi ceri să-ţi fiu loială şi fidelă, trebuie sa-mi fii, la rându-ţi, exact la fel de loial şi de fidel. Îmi place la nebunie să fac daruri celor dragi de ziua lor, de Craciun sau fără niciun motiv anume,  dar aş fi ipocrită să nu recunosc că mă doare dacă vreo persoană pe care eu o cadorisesc cu obstinaţie nici nu crede de cuviinţă să mă sune şi să-mi spună la mulţi ani.

Detest şi eu minciuna şi trădarea, ca orice om normal la cap, dar totuşi mi-e jenă să repet chestia asta cu superioritate în glas şi emfază în scris, atâta vreme cât, la rându-mi, am minţit sau am trădat măcar o dată în viaţa asta.

Nu întind mâna pentru nimic, deşi mi s-a mai întâmplat, în momente şi ani blestemaţi, să-mi fac sufletul preş pentru câte o poveste de dragoste cu iz amăgitor, pentru câte-o prietenie cu dus, dar fără întors. Mirosea a reciprocitate şi a eternitate acolo, dar s-a dovedit a fi un parfum ieftin, de bazar, dintr-acela care începe să pută imediat ce ţi l-ai fâsâit pe jugulară.

Vine Crăciunul, mă aşez şi eu pe genunchii unui Moş imaginar şi-i şoptesc la ureche să-mi aducă nici mai mult, nici mai puţin decât ceea ce eu, la rându-mi, pot oferi. Lui îi întind mâna când cu sfială, când cu fermitate, dar mereu cu speranţa să nu mi se dea peste ea, deşi nu cred că jinduiesc după întâmplări absurde, după poveşti  lipsite de sens.

Mă uit la mâinile întinse către mine şi-aş vrea să am puterea să strecor, în fiecare palmă, câte un strop de tandreţe, de empatie, de iertare, de uitare, de gând curat. Am citit eu undeva că numai oferind vei primi înapoi înzecit, aşa că-l rog pe Moş Crăciun să-mi pună sub brad, măcar anul ăsta, adevărul acestor frumoase şi deseori amăgitoare vorbe.

***

PS: În ciuda tonului amar al articolului de mai sus, vreau să vă urez cu bucurie cristalină, de copil care nu poate fi supărat de nimeni şi pentru nimic, sărbători minunate, petrecute lângă oamenii pe care îi iubiţi şi care vă iubesc cu adevărat!