Tag-Archive for ◊ librarii ◊

04 Sep 2011 De ce nu-mi vând cartea în librării

În primul rând, ca s-o spun pe-aia dreaptă, n-o fac pentru că nu sunt persoană publică şi nu-mi permit să-mi asigur o promovare eficientă şi-un tiraj mai de Doamne-ajută. Dar să zicem că m-aş fi strofocat şi, pentru că ştiu unde să mă duc, cu cine să vorbesc  şi ce să zic, aş fi convins câţiva distribuitori de carte să colaboreze cu mine.

Am lucrat însă într-o editură şi ştiu bine că o afacere cu librăriile poate înseamna faliment curat dacă nu dispui de un capital baban şi de suficiente titluri care să-ţi asigure un rulaj constant al banilor – adică ce dai pe tipografie pentru un titlu recent să-ţi scoţi rapid din vânzările pentru titlurile mai vechi. Asta ca metodă de supravieţuire, nu de profit. Cât despre autorii independenţi… personal, cunosc unul singur. Are cartea pe piaţă de vreo doi ani şi n-a văzut niciun ban până acum, deşi rapoartele de vânzări nu-s deloc pe zero…

Marii distribuitori de carte cer 50% comision din preţul de vânzare (şi ultima dată când i-am întrebat, voiau să-l mărească). Iar plata nu se face la achiziţia tirajului, că ar mai fi cum ar mai fi, ci pe măsura vânzărilor. Dacă ai noroc, lunar îţi vor intra în cont câţiva bănuţi din vânzările pentru un titlu, urmând ca abia peste câteva luni, un an sau chiar doi să poţi trage linie şi concluzii despre cât succes de piaţă a avut volumul respectiv. Până atunci, singurul lucru pe care-l faci este să transporţi cărţile – pe banii tăi, că nu vine nimeni să ţi le ia de la poartă – din depozitul tău, în depozitele lor.

În urma acestei proceduri doar teoretic reciproc avantajoase, după un timp ar trebui să recuperezi din banii investiţi, să-ţi acoperi măcar cheltuielile. Căci dacă nu eşti editura care a pus pe rafturi Harry Potter sau Stăpânul Inelelor, despre profit nici nu poate fi vorba.

Marea dramă e că timpul trece, cărţile se vând, dar bani – ioc! De ce? Pentru că unii distribuitori de carte nu-şi plătesc datoriile! După ce că iau comisioane uriaşe, iar în contracte nu acceptă termene de plată mai mici de 90 de zile, nici după astea trei luni nu vezi bani de la ei fără zeci de mailuri în care ba-i rogi frumos, ba-i ameninţi, ba-i înjuri – mă rog, încerci toate variantele de comunicare posibile!

Anul trecut, am primit de la patronatul celei mai cunoscute companii de distribuţie de carte din ţară o scrisoare la care aş fi râs cu lacrimi, dacă nu mi-ar fi venit, de fapt, să plâng. Pentru că eu aveam nevoie de bani în firma la care lucram, să plătesc facturile către furnizorii de utilităţi, nu-mi ardea de prostii. (Ăştia cu utilităţile sunt băieţi deştepţi, la ei nu merge cu scrisorele lacrimogene: dacă nu-ţi plăteşti facturile la timp, pa internet, pa lumină, pa clădire în care stai cu chirie! Pe scurt, PA!).

Pentru că asta era, o scrisoare lacrimogenă, în care directorul general al firmei respective se plângea cât de greu o duce business-ul lui, ce datorii mari au ei, ce cheltuieli uriaşe au suferit şi cum ar fi bine ca noi, editurile, să-i înţelegem şi să acceptăm să ne plătească cărţile nu după 90, ci după cel puţin 120 de zile de la facturare. Ba, mai mult, să nu ne supărăm şi să continuăm livrarea cărţilor, că numai aşa afacerea (lor) va creşte dodoloaţă şi noi toţi vom fi pe culmi de civilizaţie şi progres, bla, bla.

Băi, frate! –  îmi venea să zbier la el. Oricum, tu nu-mi dai banii nici după 90, nici după 120 de zile, şi nu mi i-ai da deloc dacă nu te-aş freca eu la melodie cu mailurile şi cu telefoanele! Vrei să ţi le dau gratis?? “Da!” – ar fi fost cel mai sincer răspuns pe care l-aş fi primit la întrebarea asta, dacă n-aş fi vorbit de fapt singură, ca nebunii, scoasă din minţi de atâta tupeu.

Nu vreau să generalizez, există şi distribuitori cu care poţi colabora omeneşte, există şi firme serioase, care înţeleg ce-i ăla un parteneriat şi nu consideră că munca lor e mai preţioasă decât a ta. Dar ca să poţi scoate tiraje de ordinul miilor de exemplare, să-ţi ajungă cartea în fiecare colţ de ţară, să poţi organiza lansări spectaculoase, să te cunoască şi să te citească toată lumea, ai nevoie de susţinerea distribuitorilor mari.

“De ce nu-i daţi în judecată?” mă mai întreba câte cineva, străbătut de un adânc fior democratic. Păi atunci trebuie să alegi: te plimbi prin tribunale sau vinzi cărţi? Că dacă eşti în litigii cu distribuitorul, nici nu-l mai poţi folosi. Bineînţeles, când a ajuns cuţitul la os, unii au fost daţi în judecată. Dar poţi să-i dai pe toţi? Nu, pentru că depinzi de ei, dacă vrei să livrezi literatură populaţiei, chiar dacă tu-ţi recuperezi banii pe ea la paştele cailor.

Pe cuvânt de onoare, nici dacă m-ar fi chemat Cărtărescu Alina n-aş fi decis, în astfel de condiţii, să-mi bag cartea în librării. Aşa, organizând o librărie la mine pe blog, măcar ştiu că o fac pentru cei care mă cunosc şi vor neapărat să aibă cartea mea, pentru orgoliul meu personal, pentru satisfacţia că las ceva în urmă şi nu ca să susţin afacerile păguboase ale distribuitorilor de carte cu ambiţii uriaşe şi management execrabil.

Asta este realitatea, deşi pe-afară e vopsit foarte colorat gardul. Iar cititorii habar n-au cu ce se confruntă autorii sau editurile în încercarea lor de a-şi face cât mai cunoscută opera. Nu ştiu prin străinătăţuri cum or sta lucrurile, dar am eu o vagă bănuială că ce se întâmplă pe la noi e tot o cangrenă cu specific românesc.

****

Reamintesc doritorilor că pot comanda cartea mea urmând paşii de aici.

Şi mulţumesc pentru comenzile de până acum, pentru mailurile şi mesajele primite pe Facebook! Sunt copleşită, recunoscătoare şi foarte, foarte fericită! :)