Tag-Archive for ◊ intelepciune ◊

22 Apr 2011 Rugăciune de Paşte

Nu sunt o bisericoasă, nu pup icoane, nu mă-nchin în autobuz şi nu-mi atârn cruci chicioase de oglinda retrovizoare, dar cred că ştiu să recunosc nişte vorbe frumoase şi înţelepte atunci când le văd (sau le ascult).

Am găsit o rugăciune pentru suflet şi minte, în care mă caut şi mă regăsesc, şi pe care vreau s-o împart cu voi, în prag de sărbătoare sfântă.

Să aveţi un Paşte senin, curat şi bogat!

 

Doamne,

Ajută-mă să le pot spune celor puternici adevărul în faţă.
Să nu mint doar pentru a câştiga aplauzele celor slabi.

Dacă-mi dai noroc, nu-mi lua fericirea.
Dacă-mi dai putere, nu-mi lua raţiunea.

Dacă-mi dai succes, nu mă lipsi de umilinţă.
Iar dacă-mi dai umilinţă, nu-mi lua demnitatea.

Ajută-mă ca întotdeauna să văd şi reversul medaliei
Şi nu mă lăsa să-i învinovăţesc pe ceilalţi, pentru că nu gândesc ca mine.

Învaţă-mă să iubesc oamenii ca pe mine însumi.
Învaţă-mă să mă judec ca pe restul.

Nu mă lăsa să alunec în orgoliu
şi nici în disperare sau eşec.

Mai bine aminteşte-mi că eşecul
este experienţa care precede triumful.

Învaţă-mă ca, în ciuda suferinţei, să merg înainte.
Învaţă-mă ca, în ciuda decepţiilor, să nu-mi pierd încrederea.

Învaţă-mă că a ierta este cel mai important lucru pentru cel puternic
şi că răzbunarea este semnalul primitiv al celui slab.

Dacă îmi iei norocul, lasă-mi speranţa.
Dacă îmi iei succesul, lasă-mi puterea de a trece peste eşec.

Dacă eu greşesc cuiva, dă-mi curaj să-mi cer iertare.
Dacă cineva-mi greşeşte, dă-mi curaj să-l iert.

Doamne, dacă eu uit de Tine
Tu să nu uiţi de mine!

Vino in inima mea,
Binecuvântează-mi familia
şi pe toţi cei pe care-i iubesc.

Amin.