Tag-Archive for ◊ ebook ◊

17 Mar 2013 Primiţi cu e-book-ul?

Nu am eu urmaşi cu mâini şi picioare şi gură urlătoare, dar am, până acum, două cărţi. Una scrisă de mine şi alta scrisă atât de frumos şi cu atât de mult suflet, încât mi-aş fi dorit s-o fi scris eu.

Şi mai am ceva, o spun abia acum cu mândrie, fără teamă de judecăţi strâmbe (nu că n-ar exista, dar am decis să nu le mai iau în seamă): am editura mea. Am înfiinţat Cartea de Suflet ca să-mi pot scoate în lume propriile progenituri mai mult sau mai puţin literare, dar am făcut-o şi pentru că visez, de ceva timp, să fiu eu cea care pune pe hârtie, fie ea şi una virtuală, scrierile unor oameni pe care-I admir şi-i aplaud pe blogurile lor sau pe Facebook şi cărora nici nu le trece prin minte să publice cărţi.

Am planuri mari, şi cu puţin noroc (tradus în bani, timp, dispoziţie, congruenţă de gânduri şi porniri cu autorii vizaţi) le voi împlini. Cătinel, că nu mă aleargă nimeni.

Dar să revenim la subiectul pentru care m-am învrednicit să scriu din nou pe blog după multă vreme. Sunt foarte fericită pentru că am reuşit să închei un parteneriat cu elefant.ro pentru publicarea cărţii mele şi a lui Nuami Dinescu în format electronic. Ăsta e viitorul, pare-se. Nu se va stinge prea curând farmecul cărţilor tipărite, dar cine îşi doreşte o carte mai repede şi cu bani mai puţini de ce să nu aibă acces la aceste variante moderne de publicare?

Aşadar, e-book. Adică fişiere *mobi (pentru Kindle) şi *ePub (pentru toate celelalte tipuri de e-book readere, tablete, smartphone-uri şi ce alte ecrane cu butoane sau fără mai aveţi prin bătătură).

Pentru citit *ePub pe computer/laptop, instalaţi-vă, gratuit, de pe net, progrămelul ăsta. L-am descărcat şi eu, l-am testat, funcţionează de minune!

Vă invit deci pe elefant.ro, unde titlurile De ce nu-mi găsesc pe cineva şi Eu nu sunt Tanţa vă aşteaptă la distanţă de un click. Este simplu, rapid şi la jumătate de preţ faţă de varianta tipărită. În plus, pentru cei din străinătate, e cel mai facil acces la cărţile româneşti.

Varianta electronică e singura disponibilă, deocamdată, pentru cartea mea.  Cartea lui Nuami Dinescu o puteţi găsi şi-n format tipărit, în librării, pe elefant.ro, libris.ro sau prin comandă la editură: sms la nr. 7555 cu textul NUAMI (tarif 6 euro +TVA). Dacă faceţi comandă prin sms, primiţi cartea cu autograf!

Acestea fiind spuse, spor la downloadat! Celor care deja ne-au citit şi ne-au plăcut le sunt anticipat recunoscătoare pentru împrăştierea pe Facebook sau pe unde doresc ei a acestor veşti bune. :)