Tag-Archive for ◊ calm ◊

26 Jul 2013 Pace sau calmul dinaintea furtunii?
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , ,  | 3 Comments

 

Pentru cei care mă cunosc şi, mai ales, mă citesc, cred că e evident cât de rar scriu în ultima vreme pe blog. Mă ocup de proiecte de tot felul, în care mă avânt fără plasă de siguranţă, scriu cu vârf şi îndesat la revista pentru care lucrez, dar mi s-a luat de flecărit cu obidă pe pagini virtuale.

Furia şi revolta mi-au fost multă vreme combustibil scriitoricesc. Tristeţea m-a făcut adeseori să scriu bine şi să dorm, apoi, prost. Dorinţa de-a plăti poliţe printre rânduri sau de-a plânge amar printre nărăvaşe suduieli m-a făcut să înegresc ceva pixeli la viaţa mea, să umplu apoi paginile unei cărţi, să mă descarc în scris aproape săptămânal, dintr-o dorinţă umană, naturală până la un punct, de a-mi forma un stoc confortabil de empatii şi simpatii.

Nu mai simt nevoia să fac asta, încrâncenarea mi s-a cam atrofiat, pornirile sentimentalo-exhibiţioniste au căpătat, brusc, pudoare. De fapt, nu pot spune dacă mi-au dispărut trăirile intense sau doar a ajuns să-mi fie peste mână să le mai dezvelesc cum o făceam până acum. A început să-mi placă să tac, să pun la timp capacul unui stilou prea nervos, să clicăi mausul mai degrabă în scopuri vesele, frivole, pozitive, optimiste.

Motive să mai latru pe blog s-au mai gasit, nu e că nu le vad. De exemplu, nişte insistente manifestari rasiste şi homofobe de pe Facebook chiar m-au facut sa scriu un text niţel agresiv şi niţel porno pe care  apoi l-am şters. Despre studenta asta de la Londra care-şi dă ochii peste cap, în clişee ilare şi niţel agramate, că vezi Doamne ce nasol e la capitaliştii ăştia, m-au mâncat buricele degetelor sa tastez ceva de dulce, dar a facut-o altă tipă mult mai documentat decât aş fi făcut-o eu. Replica mişto la textul naşpa, aici. Doar pe Nadia am simţit nevoia sa o apăr cu mâna mea, în articolul precedent, de o tută pe care lipsa de margarină din dieta zilnică o ajuta-o fizic, dar  intelectual n-o ajută cu nimic. În rest, tăcere, ciocu’ mic, Alina, ah, ce bine e…

Azi  i-am luat un interviu lui Andrei Gheorghe, care mi-a spus o chestie foarte ca lumea (de fapt, mi-a spus mai multe chestii ca lumea, dar, despre ele, în Femeia de luna viitoare): că mulţi oameni se recomandă prin ceea ce NU fac. Prin ce nu le place. Prin ce detestă. Prin ce NU sunt, în esenţă. Mulţi se grăbesc să afirme cu emfază că ei NU se uită la televizor, NU ascultă manele, NU citesc aia, NU fac ailaltă. Mai nimeni nu dezvăluie ce-i place, ce-l emoţionează, ce vrea de la viaţă, e mai uşor să perorezi, nihilist, despre ce NU îţi convine. “Eu sunt interesat de ceea ce faci. Ce NU faci si ce NU-ţi place poţi sa pastrezi pentru tine”, mi-a zis Andrei.

Eu am ajuns la înţelepciunea asta cumva fără merit, fără să-mi propun, dintr-un cu greu regăsit instinct de conservare. Mi-am dat seama că mi-e mai bine când nu-mi răscolesc periodic frustrările şi angoasele, chiar dacă n-am scăpat de preconcepţia păguboasă că răul te face să scrii bine, în timp ce binele tufleşte orice brumă de talent literar. Da, recunosc fără pic de modestie că mi se pare că scriu grozav când sunt nervoasă de simt c-aş muşca din pereţi sau tristă ca un sinucigaş în cămaşa de forţă.

Dar, totuşi, cât de bine e când vreau să-mi fie bine, câtă binecuvântată pace interioară ascunde lipsa asta de zvâc scriitoricesc, câte ore de somn liniştit, neîntors, mi-a adus această necerută, dar binevenită amorţire a nervului polemic.

Sau poate e doar liniştea dinaintea furtunii, poate că tac doar ca să izbucnesc când o să mă aştept mai puţin, poate că mă hăhăi doar ca să colorez frumos un plâns înăbuşit, poate că zenul pe care îl exersez acum e lehamitea în haine mai la modă.

Am scris toate astea ca să mă las psihanalizată public, că o şedinţă de terapie e cam 100 de lei, prefer să-mi iau de ei o treanţă.

Şi, gata, vă las, deja am aberat destul. Mă duc să mai dau like la nişte poze cu pisici.