13 Apr 2012 Pioşenii nefolositoare, îndemnuri absurde
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , , ,

Ca de fiecare dată înainte de Paşte (sau de alte sărbători ce implică slujbe, rugăciuni şi mese întinse), preacuvioasele şi nutriţioniştii încep să moară de grija noastră.

E drept, azi am fost în supermarket şi lumea se călca în picioare – dar n-o să mă apuc acum să strâmb din nas cu superioritate vizavi de lăcomia maselor, că eu ce Doamne iartă-mă căutam acolo, dacă nu tot candele, cola şi carne de mici? Încercând să-mi strecor căruciorul prin mulţimea ce se-agita brownian şi gălăgios, am filosofat totuşi în gând pe marginea faptului că străbaterile noastre religioase sunt cu mult mai diluate decât entuziasmul culinar. Aşa stau lucrurile şi aşa vor sta în veci, dar suntem neobosiţi în a remarca an de an, cu indignare ipocrită, că burta iese câştigătoare în lupta inegală cu firavele trăiri divine.

Cei care altă treabă n-au şi vor să echilibreze balanţa nu apelează însă la inocularea blândă şi eficientă a conceptelor sănătoase, ci vor să taie bolnavul cu toporul, fără anestezie, pentru a extrage răul din el. De-aia bolnavul le râde în nas şi nici nu se aşază pe masa de operaţie. Azi, când mă întorceam, după cum v-am spus, de la supermarket, la radio o tanti ne amintea că numai mâine nu-i poimâine, învie Isus, iar în noaptea sfântă vom da iama ca disperaţii în ouă roşii şi drob. Soluţia dumneaei? Să mergem la slujbă, cu pas mărunt şi capul plecat, bineînţeles. Iar când ne întoarcem acasă, cu lumină în mâini şi gol în stomac, să nu care cumva să ne treacă prin minte să umplem golul cu bunătăţi pregătite conform tradiţiei! Ci să mergem la culcare şi abia dimineaţă să mâncăm, dar ghici ce: fructe şi salată! (?!?!)

Pe bune, nu vreau să fac apologia îmbuibării, dar voi cunoaşteţi vreun pui de creştin care să vină de la slujba de Înviere şi să aterizeze direct în pat? Iar a doua zi să mănânce, în loc de pască, leuştean? Ce şanse sunt să nu mai umple românii saloanele de terapie intensivă în urma acestor intervenţii radio-tv  fandosite şi cretine? Absolut niciuna! Dacă vrei să eviţi înroşirea liniei 112, fă o campanie realistă, nu-ţi răci gura şi nu mânca spaţiul publicitar cu tâmpenii pe care, pe bună dreptate, nu le ia absolut nimeni în seamă! Aminteşte-mi c-ar fi indicat să nu mănânc de Paşte chiar tot drobul, ci doar câteva feliuţe. Să ciocnesc ouă cu toţi din neamul meu, dar să nu le bag la ghiozdan în aceeaşi zi. Să pun pe masă şi un bol de fructe, lângă stufatul de miel. Să fac pauze între felurile de mâncare, să nu beau până cad sub masă, să am grijă să nu exagerez cu nimic, mai ales dacă am ţinut post, căci organismul nu poate face faţă unui brusc dezmăţ bahic şi culinar. Dă-mi sfaturi pe care să le pot urma, nu mă umili cu îndemnuri pentru care, în cel mai bun caz, şi asta dacă sunt în toane bune, mă voi abţine să te înjur.

Şi de ce n-aş fi în toane bune, vine Paştele şi dereticarea prin toate cotloanele spiritului e în toi. Pe Facebook a început frenezia ideilor de gândire şi acţiune care-ţi asigură fir direct cu Ăl de Sus. Se începe în forţă, că n-avem timp de încălzire. Iartă-ţi duşmanii! – nechează învolburat dudui cuprinse de transa facerii de bine, iar eu mă gândesc cu groază că am mari probleme în a nu-mi mustra pe faţă sau în gând prieteni buni care mi-au făcut nişte nefăcute. Până la a-mi ierta duşmanii – ceea ce nu cred că se va intampla în viaţa asta, poate în următoarea – mă gândesc că ar fi drăguţ ca, măcar la ceas de sărbătoare, să-mi ţin gura şi să nu mai scot pe ea critici tăioase şi miştouri deranjante. Să mai fac economie de bârfuliţe fără rost, să-mi reprim pornirea de a face pe deştepta, de-a reteza frazele care nu-mi convin, de-a răspunde mutros la întrebări când sunt ocupată cu altceva, de a-mi da ochii peste cap când trebuie să explic cuiva un lucru care mie mi se pare simplu de tot. Deci, să mă iertaţi, dar eu mai am de umblat la reglajul grosier, până la fineţuri de-astea gen a-i absolvi de vină pe cei care mi-au pus destinul pe butuci mai e cale lungă. Şi aş putea pune pariu că n-am rămas ultima creştină căreia nu-i e tocmai la îndemână să-şi pupe călăii. Dacă mă înşel, felicitări celor care au reuşit să se lepede de toate meschinăriile de care sunt în stare şi pot sări câte două trepte către cel mai înalt nivel de şlefuire interioară! Altfel, sunt doar trufaşi şi caraghioşi, şi n-au reuşit altceva decât să mă facă să mai păcătuiesc niţel, scriind aceste rânduri deloc pioase, în prag de sfântă sărbătoare.

Pe care, atât cât mă pricep eu, v-o doresc liniştită, îmbelşugată, calmă, odihnitoare pentru trup şi, pe cât posibil, primenitoare pentru suflet. Paşte fericit!

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

3 Responses

  1. 1
    Marilena 

    Paste Fericit, Alina!
    Daca ai pacatuit scriind aceste randuri… atunci suntem doua pacatoase, chiar daca eu numai le-am gandit. Intre vorba si fapta, nicio diferenta, cel putin in cazul asta…
    Ma gandesc ca mai avem timp, inca o zi si-o noapte. Poate anul acesta ne vom “lumina” si vom reusi sa ne iertam pe noi, fiindca nu-i putem ierta pe (toti) ceilalti…

  2. 2
    Cristina 

    Superb articol, inteligente randuri, subtila analiza! Subscriu si eu cu drag “Clubului pacatoaselor”, desi prostia mi se pare un pacat infinit mai mare.

  3. 3
    Alina Grozea 

    Cristina, multumesc! :)
    Imi place cum suna “clubul pacatoaselor” :)
    Vad ca s-a inscris si Mari, asa ca suntem (cel putin) trei! :)))

Leave a Reply » Log in