05 Mar 2012 Maturizare forţată

Ce te faci când ai 37 de ani, eşti o scriitoare ratată şi cam beţivă, ai timp liber berechet şi primeşti un mail care-ţi spune că fostul tău iubit din liceu (anii tăi de glorie) s-a însurat şi tocmai i-a născut nevasta? Păi, te gândeşti să-l eliberezi din închisoare pe bietul om, bineînţeles! Aşa că te întorci în oraşul de baştină şi, punându-ţi la bătaie farmecele care ţi-au mai rămas, încerci să-i distrugi căsnicia.

Să plângi că vrei jucăria altuia şi să şi întinzi mâna ca s-o înşfaci e parte din comportamentul normal pe care-l poţi adopta până împlineşti, să zicem, vreo 4-5 ani. După această vârstă, apucătura nu mai e scuzabilă. Din păcate însă, în epoca bărbaţilor porci există o droaie de zâne cu o mentalitate atât de infantilă, încât ar face orice, exact ca un plod răsfăţat, să-şi atingă scopurile. Bineînţeles, au la îndemână o grămadă de justificări onorabile: bărbatul frumos şi bun de care sunt (cică) îndrăgostite, pe lângă marele defect de-a fi însurat, mai are unul: e nefericit, dom’le! Păi ai văzut ce faţă are nevastă-sa? Şi ce tută e? Plus că săracu’ om s-a plâns că nu mai doarme nopţile din cauza copilului şi n-a mai băut o bere de 20 de ani. Şi  undeva, sub straturile alea plictisitoare de bărbat de casă, tată exemplar şi ins căzut în freză după femeia lui din acte, zace sigur, strigând muteşte după ajutor, ca peştele pe uscat, tipul sexi şi haios care te diviniza odinioară şi pe care ţi s-a repus pata. Pentru că ţi-ai dat seama că e, vezi Doamne, sufletul tău pereche.

În Young Adult, Charlize Theron intră atât de convingător în rolul distrusei spărgătoare de căsnicii, încât e imposibil să n-o urăşti. Apoi ţi-e milă de ea, că-ţi dai seama că tot sângele ăla amar îi curge prin vene dintr-un motiv în care s-ar putea să te regăseşti şi tu, lupoaica moralistă care aruncă cu rahat în târfele ce n-au fost în stare să-şi construiască o viaţă a lor şi râvnesc la a altora. E frica de maturizare, groaza de a-ţi lua propria viaţă în mâini, oroarea de a-ţi contempla eşecurile. Toţi trecem, la un moment dat, prin ea, şi toţi încasăm de la destin, într-un context poate diferit de cel din film, palme peste ochi care ne pun răutăcios în vedere că numai trupul are vârsta din buletin, mintea ne-a rămas blocată undeva în fază preşcolară. Şi după ce ne facem de cacao, înţelegem că nu există Feţi-Frumoşi, cai verzi pe pereţi şi suflete pereche cu orice preţ. Iar iubirea adevărată al cărei stindard îl fluturăm nu calcă peste cadavre, nu exclude bunul simţ, nu anulează stima de sine şi nu bate din picior ca o adolescentă razgâiată.

Iubirea poate învinge totul, e adevărat, dar nu tuturor ne e dat să învingem în aşa-zisele noastre mari iubiri. Şi-atunci, neavând încotro, trebuie să ne maturizăm, să ne scuturăm de capricii, să lăsăm trecutul la locul lui şi să mergem, măcar aşa, târâş-grăpiş, mai departe…

Trailer film, aici.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

19 Responses

  1. 1
    Marilena Guduleasa 

    offffffff

  2. 2
    Alina Grozea 

    Mari, multam pentru comentariul profund si la obiect!:)))

  3. 3
    andres 

    Vai ce imi place cum ai definit iubirea: “Iar iubirea adevărată al cărei stindard îl fluturăm nu calcă peste cadavre, nu exclude bunul simţ, nu anulează stima de sine şi nu bate din picior ca o adolescentă razgâiată.”
    Te-as imbratisa acum. Nu stiu exact de ce 😛
    Poate pentru ca scrii atat de frumos…

    Andres

  4. 4
    psi 

    miau! 🙂

  5. 5
    Marilena Guduleasa 

    … spre deosebire de cel superficial si pe langa subiect, al lui Psi! 🙂

  6. 6
    Alina Grozea 

    Marilena, psi, amandoua sunteti grozave! Si imi place ca ramaneti fara cuvinte la textele mele. 😀

  7. 7
    Alina Grozea 

    Andres, cand imi spui ca-ti vine sa ma imbratisezi, si mie imi vine sa te imbratisez! Sa ne imbratisam, deci! 🙂
    Multumesc…

  8. 8
    Marilena Guduleasa 

    Andres, dar de partea asta: “Şi după ce ne facem de cacao, înţelegem că nu există Feţi-Frumoşi, cai verzi pe pereţi şi suflete pereche cu orice preţ.”, ce zici? Ca pe mine asta m-a dat gata! “Suflete pereche cu orice pret”…
    Si iar vin si zic, cu riscul de a ma repeta: offfffffff…

  9. 9
    Sorana 

    Salut!
    Aseară m-am culcat cu gîndul la filmul pe care tocmai îl vizionasem. Da, exact ăsta, despre care scrii tu aici, de-am şi tresărit cînd am văzut. 🙂
    Mă încerca un sentiment de milă. Deşi nu-mi plac comentariile în timpul filmului, de data asta nu m-am putut abţine şi, dacă nu oftam ca Marilena, îi dădeam sfaturi care mai de care, de rîdea al meu mai ceva ca Smărăndiţa popii. Eu n-am urît-o nicio clipă, pentru că nu i-am dat nicio şansă în demersul ei. Nici dacă-i dădeam, tot n-o puteam urî, din exterior se vedea clar că se agaţă de un bărbat cu care n-ar putea fi fericită.
    Şi m-am bucurat să văd că-şi cască ochii spre ea, la final. Ole!

  10. 10
    Silvia 

    Da, cum bine imi spunea mama in adolescenta: “Sa incerci pe cat posibil sa nu-ti cladesti fericirea pe nefericirea altora”
    Foarte frumos ai exprimat ideea in textul tau “Iar iubirea adevărată al cărei stindard îl fluturăm nu calcă peste cadavre, nu exclude bunul simţ, nu anulează stima de sine şi nu bate din picior ca o adolescentă razgâiată”;
    “Suflete pereche cu orice pret”…absolut superb
    O zi excelenta tuturor!

  11. 11
    nuami 

    nu am vazut filmul dar mor de tine cum scrii tu asa , cinstit …asa e -sufletul pereche e in filme si-n carti , iubirea ideala …si poate de ia
    a mi-e “jele” sa renunt sa visez…chiar si cai verzi pe pereti !!

  12. 12
    lotusull 

    Mitul cailor verzi pe pereti 🙂

    Mi-au trecut prin cap cel putin doua explicatii posibile, doua motive pentru care o femeie sau un barbat alege sa faca asa ceva, sa-si bage nasul intr-o relatie deja inchegata. Excluzand bineinteles faptul ca cei doi se indragostesc real unul de altul, dar atunci probabil ca rezolva cu cartile pe fata, lamuresc lucrurile si in final raman la varianta clasica el+ea si nicidecum el+el+ea, ea+ea+el, etc.
    Oricum cred ca exista multe nuante in orice poveste de genul asta.
    Si mai cred ca nimeni in lumea asta nu poate seduce pe cineva, implicit partenerul altcuiva fara acordul acestui partener. De unde concluzia simpla, ca oricum s-ar termina povestea, oamenii se merita unii pe altii.
    Pana la urma nu exista spargatori de casnicii ori de relatii. Exista doar brese in acea relatie, exista portiuni nesigure/ ciuntite, etc ori exista relatii ce si-au dat obstescul sfarsit dar partenerii au ramas alaturi unul de altul din varii motive ce-i privesc.

    Mi-a placut mult sfarsitul : ” mergem, măcar aşa, târâş-grăpiş, mai departe…” 🙂
    Corolar: mersul taras -grapis inainte nu-ti asigura neaparat prinderea din urma a unui cal verde dar poate macar a unui magar din acela model clasic si mult mai real decat caii verzi ori Fetii Frumosi.
    🙂

  13. 13
    psi 

    marilena, am fost mai mult decât la subiect, am fost on topic!
    şi mai sunt! 😆
    miau!
    acuma râd, dar nu de râs îmi arde de fapt… de-am citi pe la 14-15 ani articole ca acesta, multe lucruri frumoase s-ar întâmpla cu sufletele pereche cele de negăsit şi multe divorţuri motivate de negăsita mare iubire nu s-ar mai produce mutilând inutil suflete.

  14. 14
    lotusull 

    Psi frumos, zic si eu… daca ne nasteam stiindu-le pe toate, daca la 14-15 ani eram deja intelepti ca niste batrani ce au trait prea multe, atunci la ce ne folosea toata viata asta ? Parca vorba aia ” stiu ca nu stiu nimic ” are si ea un inteles 🙂
    Insa sunt de acord cu ideea ca un strop de educatie nu strica. Daca as fi avut o fata adolescenta probabil ca i-as fi prezentat ambele versiuni, ca asa imi pare corect. Cu avantaje si dezavantaje, cu riscuri inerente. Si apoi o lasam sa-si traisca viata, sa aleaga singura. Dar sa aleaga in cunostiinta de cauza.
    Iar sufletele sunt regenerabile. Adica eu asa cred. Ca am bagat de seama ca au si sufletele astea capacitati de autovindecare si de mers inainte la galop ori taras -grapis 🙂

  15. 15
    Alina Grozea 

    Lotusule, cu toata durerea de cap pe care o am acum, intru sa te contrazic vehement. Sufletul nu se regenereaza, nu e ca ficatul. Fiecare durere, fiecare suferinta, fiecare despartire, fiecare gand rau, fiecare vorba anapoda lasa rani care nu se vindeca niciodata. NICIODATA. Inveti sa traiesti cu ele, asta e altceva. Dar de regenerat, nici vorba.

  16. 16
    psi 

    lotusica, cele mai multe greşeli pe care le facem noi, oamenii, din educaţie vin. eu aşa cred.
    uite… ne naştem cu un instinct extraordinar. nu ştim să ne exprimăm prin vorbă la început, dar simţim cu o acurateţe impresionantă iubirea, căldura. ştim din instinct ceea ce ne face bine, cine este mama. apoi creştem. vine educaţia şi ne spune: asta e bine, asta e rău. vin părinţii şi spun: să nu minţi şi… spune-i vecinei că nu sunt acasă. 🙂 vine şcoala cu teoreme şi legi, cu ceea ce a spus simion şi călinescu despre opera lui eminescu şi nu, nu seamănă mereu cu ce simţim noi.
    învăţăm că binele şi răul sunt relative. citim cărţi. unele cărţi sunt toxice, ne influenţează mai mult decât credem. învăţăm că şi tăcerea este un fel de a vorbi, de a minţi. ne rănim nejustificat unii, pe celalţi. orgoliu. invidie… răutate. toate, de cele mai multe ori, fără rost. pentru că se poate. pentru că celălalt vede că ne doare.
    şi într-un final ne privim în oglinda zilei şi vedem că pe suflete ni-s mai mulţi plasturi decât zâmbete… şi mergem mai departe. instinctul acela frumos, de la începuturi, l-am pierdut printre norme, legi, cutume…
    în spatele celui mai frumos zâmbet este umbra unei cruci cumplite. 🙂

  17. 17
    lotusull 

    He, he 🙂
    Cum ziceam si in alt loc eu cred in acel adevar subiectiv si personal.
    Deci.
    Prin prisma experientelor ce le-am trait, regenerabil nu inseamna ca sufletul va fi ca nou-nout. Inseamna doar ca se va vindeca si va continua sa fie viu. Si bineinteles sa mearga mai departe cu tot cu cicatricile ce le are. Apropo de asta exista si o metafora terapeutica despre o inima neteda si fara nici o rana si o inima toata plina de cicatrici. Dar ti-o pove altadata ca ma tem ca te mai doare capul si chiar n-as vrea sa te indispozez. Asa ca mai bine fa-te tu bine acolo si poti sa crezi ce vrei tu despre vindecare, suflet, metafizica colonului, etc ( nu m-am putut abtine, tocmai vorbeam cu o prietena pe blog despre ultimul subiect si emiteam amandoua niste teorii de toata frumusetea 🙂 )
    🙂

    Psi frumos, zambet tie si un ” da” aprobator din cap 🙂

  18. 18
    Mihaela 

    Să fii iubită, respectată şi apreciată aşa cum îţi doreşti! Primăvara să te binecuvânteze şi să te copleşească cu lumina, căldura şi spiritul ei! Să te bucuri şi să bucuri, să fi încântătoare şi să încânţi! Să fi începutul, echilibrul şi rostul!

    O primăvara memorabilă!

  19. 19
    Alina Grozea 

    Multumesc mult, Mihaela! O primavara minunata si tie!

Leave a Reply » Log in