Într-o seară, veneam de la job, abia mă prăbuşisem, îngheţată, pe un scaun liber din tramvaiul 21 şi mă ghemuiam încercând să captez câteva valuri timide de căldură emise de un calorifer belaliu, când, ce să vezi (sau, mai bine spus, ce să simţi)? Imediat după mine urcaseră în mijlocul de locomoţie un nene şi-o tanti, veseli şi durdulii, agăţaţi fiecare de câte o punguţă de plastic transparentă, prin care se puteau zări, aburinde şi îngrămădite, gogoşi dolofane, pufoase, abia extrase din ulei încins.
Miroseau gogoşile alea de-ţi făceau stomacul covrig, aşa c-am întors privirea şi-am băgat nasul în fular, să-mi amuşinez parfumul, rugându-mă ca vecinii mei de cartier să coboare cât mai grabnic din vehicul până nu-ncep să bălesc pe-acolo ca un buldog.
La următoarea staţie, pe uşa din raza mea vizuală au năvălit în tramvai doi puiandri, de vreo şapte şi respectiv cinci anişori, abia ţinuţi în frâu (la propriu, că-i ţintuia de fulare) de o mamă deşirată ce se chinuia, pe lângă progenituri, să târâie după ea un cărucior pentru cumpărături.
Tramvaiul nu era aglomerat, dar toate locurile de pe scaun erau ocupate. Puradelul cel mare n-a părut să aibă vreo problemă cu asta, că s-a repezit către domnul ce stătea jos, în faţa mea, şi i-a comunicat scurt: “Aici vreau să stau io!”. Mă-sa a zâmbit îngăduitor, aşa că omul s-a ridicat, ce să facă? Văzând asta, o doamnă miloasă, de pe alt scaun, s-a ridicat şi ea să-i ofere locul celuilalt băieţel, care, văzând isprava lui fra-su, ţipa şi el ca din gură de şarpe: “Vreau şi eu să stau jos, şi eu, şi eu, şi eu!”.
În acest mod simplu şi rapid, plozii au aterizat pe scaune, iar mamiţa pendula între ei, să le desfacă gecuţa, să le slăbească fulăraşul, să-i ciupească de obrăjori… chestii mămeşti.
În timp ce se aclimatizau, copiilor nu le tăcea gura o secundă, băteau cu picioarele în scaun, râcâiau în geam, întrebau, adorabil de zgomotos şi de agramat: “Mami, maaamiii, dar ce e astea de pe fereastă?”. Iar mami le răspundea suav, fără să-i corecteze: “Flori de gheaţă, dragii mei, aşa se face iarna pe geamuri, când e frig.”
La un moment dat, ţâncului cel mărişor i-au ajuns, pesemne, la năsuc, aburii îmbietori despre care vă povesteam, şi a început să zbiere: “Ce miroaseee aşaaa? Ce miroaseee?” Şi, detectând sursa: “Gogoaşăăă, gogoaşăăăăă, vreau şi ioooo!”. “Şi ioo, şi ioo vreau”, îi ţinu imediat isonul băiatul cel mai mititel care, era clar, nu gândea cu capului lui şi nu mirosea cu nasului lui, se mulţumea să-l imite pe frate-său.
Domnul cu gogoşi, simţindu-se vizat, scoase din pungă una bucată de pufoşenie dodoloaţă, o înveli într-un şerveţel, şi întinse copilului mai mare alimentul râvnit.
Ei bine, la această fază a scenariului eu mă aşteptam, în prostia mea, ca mămuca cea deşirată, stăpână pe situaţie, să mulţumească stăpânului de gogoşi, să rupă în două drăcia aia înnebunitor de mirositoare şi să-i dea jumate şi celui mic. Şi gata.
Aş! Cel mic, cu un zvâc de personalitate, fu pe fază şi îşi completă mintenaş discursul mimetic cu care mă obişnuise până atunci: “Mie altă gogoaşă, alta, altaaaa!”.
Doamna cu gogoşi, soţia domnului ce făcuse întâiul gest generos, se grăbi să scoată şi ea din pungă un exemplar baban şi-l parcă, binevoitoare, în mâinile piticului ce nu dădea semne ca altfel s-ar opri din plâns. Mă-sa nu schiţă niciun gest de împotrivire şi mulţumi scurt şi satisfăcut, bucuroasă probabil că progeniturile şi-au pus burta la cale pe seara respectivă.
Mă uitam că tipa nu părea chiar una care să nu-şi permită să le comunice copiilor “Nu-i frumos să faceţi aşa, vă cumpără şi vouă mama gogoşi, imediat ce coborâm”. Sau, ar fi trebit să accepte doar o bucată şi să nu-i lase pe bieţii oameni, din 4-5 gogoşi, câte aveau în total, să se lipsească de două pentru răzgâiaţii ei. Poate că exagerez, dar, din câte îmi amintesc eu, să nu întind mâna şi să cer tot ce văd la alţii a fost printre primele lecţii de educaţie pe care le-am primit.
Priveam, scârbită, această scenă, iar prichindeii se frichineau pe scaunele ocupate abuziv- când erau sub ele, când erau deasupra, molfăind agitaţi din gogoşi. De la atâta frichineală, până la urmă cel mare a scăpat gogoaşa pe podeaua noroită şi a început să urle de mi-am tras iar fularul pe urechi: “Mi-a căzut gogoaşaaa, vreau altaaaaaa!”.
Domnul cu gogoşile a scos fără să clipească alt desert rotofei din pungă (şi-a mai rămas, în afară de ăsta, doar cu unul) şi i-a închis gura cu el istericului de copil, că altfel cred că se oprea tramvaiul şi venea jandarmeria.
Îngrijorată, am întors capul către celălalt plod, să văd dacă mai are gogoaşa, că deja mi-era milă de bieţii oameni. Am răsuflat uşurată, o mai avea şi plescăia fără să dea semne că intenţionează din nou să-l imite pe frati-su. Noroc că la staţia următoare au coborât, tropăind, gesticulând agitaţi şi vorbind cu gura plină, că altfel nu vedeam bine soarta restului de gogoşi cumpărate, probabil, tot pentru nişte copii…
…asta da reclama la prezervative!!!:-))
Cea mai tare reclama la prezervative ever. 😀 😀 😀 Mai tare ca aia de pe Youtube cu pustiul de 5 ani la supermarket. 🙂
Uffff! Parca ii si vad… Si oare a cui e vina in toata nebunia asta? 😉
Mama respectivă e fie o blazată, fie o proastă, iar în cazul al doilea, cred că era mîndră de cum îşi făceau progeniturile ei drum prin jungla asta urbană! Doamne, cîţi prunci de ăştia am întîlnit şi eu pe la şcoală, fără număr… Şi mereu m-am gîndit că de va fi să am copii, nu vor fi obraznici şi indolenţi. Cu fetiţa mi-a ieşit, mai avem o probă de foc 🙂
Trebuie să văd şi eu reclama aia la prezervative, dar pînă una alta, asta-i preferata mea:
http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=n6XZ-0ns2yA
Nu m-a ţinut tupeul s-o pun în aplicare la magazin, dar acasă, am făcut-o. Reacţia a fost identică! :)))
Ai zis bine ,,primele lectii de educatie,, din bagajul celor 7 ani de acasa.Bagaj care se presupune (cel putin in teorie) ca trebuie sa te insoteasca toata viata.Dar cand mama este o profitoare ordinara a carei ocupatie este cersitul prin intermediul copiilor….
Dragele mele, n-o sa ma credeti, dar cunosc mame instarite care tot cred ca toata lumea trebuie sa graviteze in jurul plozilor din dotare, sa le faca toate poftele si sa le intinda tot ce au prin sacose si strachini. 😉 Deci ce pretentii sa am de la amarata aia din tramvai, o barfesc si eu pe blog, atat.
Rasfatatii de azi, nesimtitii de maine. Desi acum e la mare pret sa fii nesimtit. Eu imi amintesc si acum ce-mi zicea mama: niciodata sa nu ceri, sa nu te repezi ca nehalita cand vezi mancare pe o masa pana nu te invita cineva, iar dupa ce te invita, sa nu iei tu ultima bucata dintr-un fel de mancare sau bucata cea mai mare! Sunt curioasa cati copii sunt astazi invatati la fel, ca eu nu aud decat: printesa lui mama, lumina ochilor mei, esti cea mai frumoasa si cea mai desteapta si te iubesc pana la cer si inapoi. Si atat. Asta e educatia, se confunda cu declaratiile siropoase care cica il fac pe copil fericit. Si nesimtit. :))
Asta cu “n-ai copii, stai in banca ta si nu-ti da cu parerea”…
Inainte sa am, eram mult mai toleranta, ziceam si eu “e mic, nu stie…” Pe naiba, nu stiu, stiu si profita, intind coarda ca sa-ti testeze limitele si sa si le fixeze pe-ale lor. Si-apoi, cand copilul tau e obraznic, asta e semn de inteligenta. Cand al altora te calca pe nervi, e semn de proasta crestere. Majoritatea parintilor gandesc asa, cam la fel cu proprietarii de catei. “Stati linistita, nu musca!” Ce spui, frate, si daca n-a muscat in viata lui, pentru ca a asteptat sa inceapa cu mine?!
Mai mult ca sigur, n-as fi zis nici eu nimic, decat cel mult printre dinti, sa nu ma auda decat Goe si Ionel. Si, vorba lui Moi, sa intepeneasca pe scaun de groaza.
(Cred ca am amestecat comentariile de pe FB, cu cele de pe blog, dar se intelege, nu?… 🙂 )
Din pacate , multi parinti nu mai stiu de mult ce inseama sa faci educatie copilului. In zilele noastre , orice forma de nesimtire este considerata capacitate de adaptare. Copilul descurcaret care va deveni un om de succes este cel care e in stare sa-ti dea peste ochi de mic daca nu faci cum vrea el.
Citeam mai demult un articol scris pe un blog, in care o mamica spunea ca daca vrei sa-ti inveti copilul sa se descurce singur si sa creasca cu personalitate , trebuie sa-l lasi sa faca ce vrea el. Ce atata ingradire ? “Nu tipa , nu alerga , nu te tavali pe jos, stai cuminte , vorbeste frumos, mananca frumos” etc. Prea multe ordine. Copilul trebuie tratat ca un adult , fara sa i se spuna tot timpul ce sa faca. Acum stau si ma gandesc si eu , ca un adult ce sunt … daca ma duc si eu la cumparaturi si incep sa ma tavalesc pe jos , sau sa tip , sau sa caut in cosul cumparatorului de langa mine , se supara cineva ? Care mai e diferenta intre adult si copil , si care pe care se educa ?
eu am învăţat de la ai mei, alina, că e urât să ceri de la altul. atâta mi s-a spus replica aceasta, plus că nu mi s-au permis răzgâieli şi isterii de niciun fel, încât nici astăzi nu cer, nici dacă leşin.
mama aceea poate că nici nu îşi permitea să le cumpere gogoşi, dar să-i limiteze în lipsa lor de politeţe ar fi putut. copiii pot sta foarte bine în picioare şi nu pe scaune, nu e nimeni obligat să le cedeze locul, iar a cere… ooof, să-mi fi cerut mie!!!! poate par rea, dar să-mi fi cerut mie! 😆
chiar e bună de reclamă!
Pe mine ma cam sperie curentele acestea extreme, la moda astazi.
Pe de-o parte, sunt cei care promoveaza bataia, educatia cu nuiaua, stiu, in general sunt religiosi, dar au suficienti adepti … iar pe de alta parte sunt cei “free spirit”: adica nastem acasa, alaptam pina merge la scoala, il lasam sa urle, sa picteze peretii, sa dea cu tastatura de pamint, sa scoata limba la batrini, il platim ca duce gunoiul sau isi impacheteaza sosetele, samd, ca na, au nevoie sa ” find themselves” cum zice americanul.
Mi se pare mie sau multi incep sa uite ca mai exista si o cale de mijloc? ca datoria noastra ca parinti e sa ghidam copilul, sa crestem adulti responsabili si fericiti.
Si nu pot sa nu ma intreb, oare fiica-mea si altii ca ea, din ce in ce mai putini, pe care eu ma stradui sa o educ asa cum ziceam, sa devina un adult responsabil si fericit, oare pe unde-si va gasi locul, inconjurata fiind de frustrati din lipsa de dragoste parinteasca, si nesimtiti din prea mult “free spirit”?
off-topic … si eu am aplicat si inca aplic metoda din filmuletul Soranei :))) fara tavaleli ca n-a fost cazul, doar “lacrimi de crocodil”, iar acum toane de mini-adolescenta si faze de drama queen :))) … functioneaza intotdeauna!
Am uitat sa zic ca filmuletul postat de Sorana e GE-NI-AL! :))))
Desi ma indoiesc ca daca o mama ar face asa, nesimtitul ala mic ar intelege sau s-ar simti stanjenit. Eu cred ca s-ar tavali si el si ar urla si mai tare! 🙂
Da, prezervativul trebuia să îl poarte, aparent, bunicul copiilor, pe linie maternă.
Încerc să îmi dau seama dacă le-aş fi dat o a treia gogoașă, dacă mi s-ar fi așezat în genunchi.
http://youtu.be/vBQ-0qvnkac
Ma refeream la reclama asta in comentariul meu de mai inainte. 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=xWkZ_StRjU0
Alina, să ştii că la fiică-mea a funcţionat! :)) A fost atît de şocată să mă vadă făcînd ca apucata, încît a încremenit şi-a uitat ce-a vrut isteric. A fost nevoie doar de cîteva cure, acasă, ca să nu-mi bată din picior în magazine. Acum are o tactică nouă: Plînge mut, cu lacrimi de crocodil. Trebuie să recunosc, la asta mai cedez. Vai şi-amar. :))
Am văzut reclama postată de Victoria. Aştept băiat 🙂 Soţul meu m-a mîngîiat pe cap şi mi-a zis că el nu-şi face probleme că n-o să-l îmblînzesc :))) Vă ţin la curent! Pupici!
Eu, ca femeie, nu-mi doresc copii, ci nu pentru că îmi e teama de sarcină, de naştere, îmi este teamă de faptul că nu voi fi în stare să-i educ. Astăzi, plimbându-mă pe o stradă centrală, văd doi copii de vreo 11 – 12 ani, fumători, venind spre mine (am citit din start că aveau intenţii “diabolice”). Unul dintre ei mi-a pus mâna pe fund, mai exact, aproape de zona intimă. M-am aprins ca focul şi am explodat pentru că nu tolerez astfel de tratări din partea unor copii. I-am ameninţat că o să chem poliţia, în momente ca acestea, pur şi simplu, nu ştiu cum să reacţionez. Ceea ce m-a uimit a fost că ceilalţi cetăţeni asistau la scenă indiferenţi şi AMUZAŢI, de parcă erau la o piesă de teatru. Să înţeleg că unora le plac astfel de scene… De la cine să înveţe copiii, pe cine să ia drept model dacă societatea le oferă astfel de exemple? Deci, la ce să mă mai aştept din partea acelor mame care cred că au cei mai cuminţi copilaşi din lume, când de fapt ei se comportă în societate ca nişte câini turbaţi? Of…!