16 Dec 2011 Iubirea victimă, iubirea călău
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , ,

Toată lumea se pricepe la fotbal, la politică şi la dragoste, toţi ar putea să jure cu mâna pe suflet că ei deţin adevărul şi pot vedea limpede când e offside, când e henţ, când e minciună, când e trădare. Unii cred că pot controla iubirea, se amăgesc că au un buton On-Off pe care pot să apese şi să-şi strunească duioşiile sau să alunge doruri sfâşietoare. Alţii, dimpotrivă, văd în dragoste un prilej de a-l acapara pe cel iubit, de a-i respira aerul, de a-l lipi de sine şi-a-i devora esenţa până la depersonalizare.

E sănătoasă relaţia în care tu şi obiectul iubirii tale deveniţi, sub pretext romantic, una şi aceeaşi persoană, dar nu pentru că se unesc două jumătăţi, ci pentru că o entitate o absoarbe pe alta şi îi neagă existenţa în afara formulei 2 în 1? Cine iubeşte mai mult în acest caz sau cine iubeşte mai autentic? Cel care se lasă posedat sau acela care pune gheara pe om şi-i contorizează fiecare răsuflare? Hai că deja am obosit de la atâtea întrebări retorice…

Iubirile frumoase, cumpătate, care nu te storc de energie ci, dimpotrivă, te fac să creşti şi-ţi înseninează existenţa sunt nedrept de puţine. E plin însă în jur de relaţii ce au ca liant cele mai viciate feluri de-a iubi. Iubirea, tradusă prin nevoia de celălalt, ştie a îmbrăca forme ciudate, apăsătoare, bolnave. Iubirea – obişnuinţă, iubirea – obsesie, iubirea – capitulare, iubirea – luptă şi chiar iubirea-ură, căci, nu-i aşa, toţi ştim cât de înrudite sunt cele două trăiri. Singura atitudine care poate ţine piept iubirii e indiferenţa, în prezenţa acesteia orice sentiment păleşte şi relaţia se destramă fără agonii, încordări şi zvârcoliri inutile.

În relaţia de dragoste adevărată, raportul de egalitate ar trebui să facă legea şi rareori o face. Vedem oameni care se ţin de mână, zâmbesc lumii cu aparentă seninătate, mimează armonia, dar în spatele imaginii desăvârşite a tabloului de concubinaj sau de nuntă putem distinge clar cine-i victima şi cine-i călăul, cine-i păianjenul şi cine musca.

Cine cântă, cocoşul sau găina? Sincronul e complicat, se pare, e utopic şi ilar. Cineva trebuie să fie şeful într-o relaţie, să stea cu talpa pe grumazul celuilalt. Şi de obicei acea persoană e cea care pozează în victimă, iar principalele ei preocupări sunt sunt să gelozească, să suspecteze, să ameninţe, să se dea de ceasul morţii că nu este iubită total. Iar ca să aduci dovezi de iubire acestei persoane, mai ales dacă te-a pălit ghinionul şi chiar simţi ceva pentru ea, trebuie să-i zâmbeşti fericit de sub papuc. Şi să renunţi la tot ce-ar putea să-i dea noaptea transpiraţii reci: la prieteni, la job, la hobby-uri, la familie, la pagina de Facebook.

Nu cred în pacea acestor iubiri. Nu cred în durabilitatea lor, nu cred în filosofia renunţării la tot ce însemni, pentru a te topi, definitiv, în celălalt. Pentru a te lăsa înghiţit de universul lui.

Conceptul e plin de poezie, dar în viaţa de zi cu zi, îşi pierde din vigoare atât timp cât abandonul de sine vine dintr-o singură parte. Pentru că rareori cel care-ţi pune sechestru pe fiecare respiraţie respiră numai pentru tine. De obicei hoţul strigă “Hoţii!”. Şi cine înşală fără prea multe mustrări de conştiinţă se teme cel mai abitir să nu fie înşelat. Tocmai pentru că se ia drept reper şi îşi închipuie că-i tare uşor să înşeli… (Am vrut să scriu aici că cei mai curvari bărbaţi sunt şi cei mai geloşi, dar m-am răzgândit, nu mai scriu. :))

Deci, care situaţie e mai confortabilă, care-i răul cel mai puţin rău? Ce nefericire să alegi, cea în care îţi pui tot sufletul pe tavă şi toată viaţa la dispoziţia cuiva sau varianta, poate la fel de incomodă, a gardianului mereu nemulţumit de iubirea pe care o păzeşte? Că de fericire nu poate fi vorba în niciunul dintre cazuri…

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

19 Responses

  1. 1
    Marilena 

    Am citit tot, de mai multe ori, chiar. Pot sa spun doar atat: am trecut prin toate fazele si, culmea, in aceeasi relatie:iubirea – obişnuinţă, iubirea – obsesie, iubirea – capitulare, iubirea – luptă şi chiar iubirea-ură. Printre picaturi, a fost insa si iubirea frumoasa, cumpătata, care nu te stoarce de energie ci, dimpotrivă, te face să creşti şi-ţi înseninează existenţa.
    Iarta-ma ca n-am mai pus ghilimele, puteam foarte bine sa scriu chiar eu toate astea, poate ca am si scris, nu mai stiu…
    Habar n-am ce-i poate tine pe doi oameni impreuna, daca nu se iubesc, daca nu se urasc, daca nu se lupta, daca nu capituleaza cu randul si daca nu se echilibreaza, in tot iuresul asta de sentimente contradictorii, unul pe celalalt.
    Nu stiu cum e sa fii tot timpul cumpatat, tot timpul senin intr-o relatie. Dar cred ca asta nu se poate decat daca reusesti sa nu te implici cu tot sufletul, sa-ti pastrezi o rezerva de suflet, sa-ti faci un provizion (daca am inteles eu bine conceptul, de la cursurile de conta din facultate, cand scriam pe furis eseuri, in loc sa fiu atenta la explicatii).
    Alina, spun cu mana pe inima ca n-am premeditat renunţarea la tot ce-am insemnat candva, in vremuri pe care nici macar nu mi le mai pot aminti, pentru a ma topi, definitiv, în el. Pentru a ma lăsa înghiţita de universul lui. S-a intamplat, fara sa-mi dau seama, ca o alunecare lenta intr-o narcoza indusa.
    Daca si cu el s-a intamplat la fel? Nu stiu, intreaba-l. Eu, una, n-as risca, mi-e frica.
    Inca il mai iubesc, dupa atata vreme, cu teama. De ce? Exact de ceea ce spui tu: de indiferenţa, în prezenţa careia orice sentiment păleşte şi relaţia se destrama.

  2. 2
    Alina Grozea 

    Marilena, pot sa spun ca intre voi e iubirea aia abandon reciproc, aia frumoasa, de care vorbeam eu. A dovedit-o timpul, mi-a spus-o si privirea lui indreptata catre tine. Asa ca nu mai e nevoie sa-l intreb, stiu deja raspunsul. 😉

  3. 3
    Alina Grozea 

    Si din cate vad, tu ai pagina de facebook bine mersi! :)) El are? daca da, o sa-i cer prietenia, iti spun de pe acum. ;D

  4. 4
    Marilena 

    Are. Si o sa se bucure.

  5. 5
    Marina 

    As porni de la titlul cartii tale -De ce nu-mi gasesc pe nimeni ?- De gasit nu e greu , de pastrat e mai greu . N-am pastrat iubirile decat atata timp cat mi-au inseninat existenta , cat mi-au dat energie si m-au facut sa cresc . O singura exceptie am facut , cu tatal copiilor mei . I-am acordat o mie de sanse dar pana la urma am renuntat pentru ca nu insemna decat distrugerea mea ca om si a viitorului copiilor mei , ma rog , ai nostri . In celelalte iubiri nu am fost victima si nici calau . Calau nu mi-e firea sa fiu , nu am controlat niciodata buzunarele, agenda,telefonul , paginile de pe net ale barbatilor din existenta mea . Singura amenintare a fost aceea ca atunci cand relatia ma va face mai mult nefericita decat fericita voi pleca indiferent cat de indragostita voi fi in acel moment , ca prefer sa fiu singura decat sa simt singuratatea in doi … Am ars pana la ultima farama intr-o iubire , m-am daruit pana la uitarea de sine dar am ales sa plec atunci cand eram la un pas sa devin o victima . Nu mi-am agatat niciodata existenta de cineva pentru ca am un principiu “ne nastem singuri si murim singuri ” Pe drumul dintre cele doua puncte intalnim tovarasi de drum , mai buni sau mai rai , de noi depinde pe cine pastram si pe cine nu … Tema e mult prea complexa ca sa pot sa exprim aici tot ce gandesc si ce simt .

  6. 6
    Moi 

    Alina, stiam ca n-ai sa te opresti din scris, dupa ce-ai scris ceea ce eu deja am citit sub semnatura ta 🙂
    Iubirea este tot ce vrei sa spui despre ea, atunci cand este. Doar cand nu este iubire totul are o trasatura atat de bine definita incat indoiala nu-si afla locul. Nici orice fel de intrebare. Asa incat nu e prea mult ca te tot intrebi. De cate ori m-am intrebat si eu, printre lacrimi si zambete, uneori transformate in hohote. Sincer, nu era o veselie nebuna ci eu eram intr-o stare asemanatoare ei exact din cauza multelor intrebari carora nu le gaseam defel raspunsul normal, fir-ar.
    Acu, despre mine ar fi greu sa mai zic ceva la aproape treizeci de ani de casnicie. Sau poate tocmai de aceea confirm ceea ce tu ai scris. Iubirea e o victima a sentimentelor ce m-au incercat si ma incearca. Sunt o fire prea temperamentala sa fiu pasnica mereu si sa nu ma implic, ca la randu-mi, sa nu cer aceiasi implicare. De aici s-au nascut toate controversele vietii mele in doi 🙂
    Cunosc si perechi de zeci de ani impreuna pe care doar moartea le va desparti pentru ca sa se intalneasca iar in alta viata. Mie mi-a ramas doar admiratia pentru ei si credinta ca se putea, daca…
    Azi insa, ma indoiesc tot mai mult de aceasta. Ceva este schimbat in rostul lumilor si neputinta de a iubi cu adevarat darama tot ce credeam odata.

  7. 7
    psi 

    🙂 eu aş spune doar că a iubi nu înseamnă a avea, ci numai a dărui. a iubi nu este condiţionat de nimic, nu este material, ci suflet… poţi să ceri inima îndărăt după ce ai pus-o pe tavă de bună voie şi nesilit de nimeni?
    a iubi nu este nici sfântul valentin cel pudrat cu inimioare roşii, nici dragobetele şi nici sfântul ilie cu ameninţările lui de ploaie.
    şi a iubi nu înseamnă aşteptări, aşa cum nu înseamnă pe toată viaţa şi pe vieţile care vor veni.
    nu mă întreba însă ce înseamnă căci mi-ar fi tare greu să spun. 😀 şi recunosc că nu, nu mă pricep la asta aşa de bine cum mă pricep la fotbal.

  8. 8
    lotusull 

    La fotbal nu ma pricep. La politica nici atat. Cum s-ar spune n-am vocatie de fotbalist si nici stofa de politician.
    Cat priveste dragostea sunt doar un bagator de seama. Ale propriilor mele experiente si rar de tot in ultimul timp ale altora. Asadar nu pot vorbi decat din perspectiva a ceea ce am cunoscut si normal ca asta e un adevar subiectiv. Dar e adevarul meu.
    In concluzie, pot spune ca am trait niste intamplari. Daca nu le-as fi trait n-as fi fost azi ceea ce sunt.
    E posibil ca de-a lungulul timpului sa fi fost calau si poate uneori victima, stari in care azi nu ma mai recunosc.
    Si daca ma intrebi care situatie e mai confortabila, iti spun cu mana pe inima ca mi-e bine in iubirile acelea ce te fac sa cresti 🙂
    Bineinteles, vad eu la sfarsit cum si cat am crescut ca momentan cam seamana a lauda 🙂

  9. 9
    INTJ 

    hm … eu am comentat mai demult aici si cred ca autoarea articolului a descris destul de bine cat de simpla (sau complicata) e iubirea.

  10. 10
    Moi 

    Lotusull, si cu crescutul asta e o problema. La un moment dat dai cu capul de tavan. Si atunci sa vezi nazbatie. 🙂

  11. 11
    lotusull 

    Eee… Moi draga, dar bine ar fi sa ajung eu cu capul pana la tavan. Momentan doar ma zgaiesc inspre el 🙂 Si uneori oftez cumva netrist si-mi spun : na, hai fata draga, inca o lectie si inca una si tot inainte 🙂

    INTJ – daca as fi crezut in pariuri si as fi pus pariu cu cineva ca tu ai da un astfel de raspuns, as fi castigat detasat 🙂

  12. 12
    andra 

    faină sincronizarea gândurilor noastre. 🙂 nu are rost să mai comentez cu privire la post, căci postul meu ţi-a spus mai mult! o să scriu totuşi un citat care-mi place mie enorm : “Iubirea are o singura grija: binele celui iubit. Restul lucrurilor le lasa in legea lor. Dragostea e o rasplata in sine.” Thomas Merton
    p.s. chiar dacă uneori omul nu e lângă tine, chiar dacă a greşit sau nu iremediabil… 🙂

  13. 13
    INTJ 

    @lotusull – plecand de la probabilitatea ca, deobicei, in viata, tipul urat si previzibil 😛 se alege cu “bunaciunea”? :))

  14. 14
    lotusull 

    Mna INTJ
    Pasul 1: defineste ” bunaciunea ”
    Pasul 2 : defineste probabilitatea.
    🙂

    P.S. Eu oameni urati n-am cunoscut decat la inima.
    Restul e doar amabalaj, invelitoare. Si crede-ma pe cuvant ca ambalajul asta nu-ti tine de cald. Adica eu am incercat o data prin tineretile mele nastrusnice sa ma invelesc cu un Adonis si mi-au degerat picioarele. Plapuma era de-o singura persoana si menita sa acopere bunele impresii despre sine ale lui ( cu l mic ) 🙂
    Dar e drept, ochii sunt cei care vad primii dar depinde cum se uita.
    🙂

  15. 15
    INTJ 

    @lotusull – pai da: “beauty lies in the eye of the beholder” si prin urmare mi-e imposibil sa definesc “bunaciunea” … si nici n-am de gand sa-i tai mainile (ca sa am model de statuie). 😀 😉

  16. 16
    Alina Grozea 

    Dragilor, ce joaca s-a-ncins aici! 🙂
    V-as raspunde fiecaruia in parte, dar mi-e o lene de mor (macar sunt sincera, trebuie sa apreciati :D).
    Asa ca voi da un raspuns la comun si va spun ca-s bucuroasa ca s-a animat atmosfera pe blogul meu, ca ma cititi, ca ma comentati, ca ma faceti sa simt ca nu urlu singura la luna, ca un caine nebun.
    Va pup pe toti si pe fiecare in parte: Marilena, Marina, Moi, psi, lotusull, andra, INTJ (am citit articolul din link-ul tau, in parte sunt de acord, in parte nu…). Revin cu forte proaspete, va promit. 🙂

  17. 17
    Odille 

    Alina, iti urez, tie si celor dragi, Craciun minunat si un An Nou fericit, cu sanatate, vise frumoase implinite, si noroc.

    Aceleasi urari si vizitatorilor tai.

  18. 18
    Alina Grozea 

    Multumesc mult, Odille, sarbatori frumoase si pentru tine! 🙂

  19. 19
    Odille 

    Alina, multmesc mult. 🙂

Leave a Reply » Log in