16 Oct 2011 Barcelona – dragoste şi la a doua vedere

În acest text, n-o să fac abuz de figuri de stil, pentru că am speculat îndeajuns latura emoţională a primei mele întâlniri cu Barcelona într-un articol mai vechi, pe care l-am publicat în cartea mea.

Deci cine vrea să-mi citească declaraţia de dragoste pentru cel mai frumos oraş din lume va trebui să facă cumva, nu ştiu cum, să intre în posesia cărţii. 🙂

Acum doar o să vă înşir mai jos o grămadă de poze (dacă daţi click pe ele, veţi observa că le-am şi explicat întrucâtva, pe scurt) plus câteva sfaturi practice pentru cei care vor să meargă acolo, dar tot amână demersul din lipsă de chef, bani sau informaţii care să le dovedească faptul că o excursie într-o metropolă europeană nu e chiar atât de complicat de plănuit.

Trei zile pline – cât am avut eu la dispoziţie în minivacanţa asta –  sunt de ajuns să vizitezi cele mai atractive locuri, să te plimbi fără ţintă, să faci shopping şi chiar să te odihneşti o oră, două după-amiaza, căci, credeţi-mă, ca să apuci să vezi tot ce-ţi propui şi să-ţi rămână şi timp şi să nu faci mai nimic trebuie să mergi pe jos până-ţi rupi pingelele.

Cel mai înţelept este să planifici excursia cu câteva luni înainte – astfel ai vreme berechet să cauţi oferte bune de zboruri low-cost. Eu am găsit cea mai convenabilă ofertă la Blue Air, iar biletul m-a costat, cu tot cu taxe, în jur de 300 lei dus-întors! Excelent, nu?

Pentru cazare, de ceva vreme sunt clientă fidelă a site-ului www.only-apartments.com (şi anul trecut,  la Roma, tot prin ei mi-am găsit apartament). Ofertele lor sunt imbatabile – de exemplu, pe noi acum ne-a costat 310 euro/4 nopţi un apartament cu capacitate de şase persoane! Apartament cochet, curat,  cu vedere de pe balcon către Palatul Naţional şi Parcul Olimpic (vezi poza de mai jos). Amplasat într-o zonă liniştită şi aproape de metrou – ăsta e criteriul principal după care-mi caut cazare. Apoi vin celelalte criterii: să aibă mobilă cât de cât nouă, să nu fie în zonă rău famată, să fie complet utilat… Mi-ar mai fi plăcut să mă pot conecta şi la internet (n-a mers!), dar zău că nu i-am simţit deloc lipsa!

Într-un apartament închiriat direct de la proprietar, te bucuri de confortul de acasă, adică ai şi bucătărie (cu aragaz, cuptor cu microunde, filtru de cafea, veselă etc), apoi găseşti pe acolo şi fier de călcat şi foehn… tot ce-ţi trebuie.

Alberto, cel care ne-a întâmpinat acum la Barcelona şi care se îngrijea de apartamentul închiriat de noi a fost extrem de amabil, ne-a dat hărţi, ne-a povestit despre cum e cel mai convenabil să ajungem de colo-colo, ne-a spus unde se mănâncă bine şi ieftin şi ce părţi rău famate ale oraşului să evităm (căci sunt şi de-astea).

Revenind la cazare, pentru o viitoare excursie aş vrea să stau undeva pe mal de mare sau ocean şi atunci o să apelez la alt site drag mie, http://www.ownersdirect.co.uk/. Prin intermediul lui poţi rezerva  case şi vile în orice colţ de lume, tot aşa, închiriate direct de la proprietarii care le-au introdus în circuitul turistic. Aruncaţi o privire pe site şi o să-mi daţi dreptate când vă spun că nu mai merită să mergi la niciun hotel…

Şi ca să revin la Barcelona, vă spun pe scurt (că nu prea am chef de bătut câmpii): e oraşul vieţii mele. Visez să mă mut într-o zi acolo, să trăiesc şi să mor în el. Dar până mor, să bănănăi cu orele prin portul ăla superb (Port Vell), să casc gura pe Rambla (Un fel de Lipscani mai lat, mai frumos, mai plin de poezie), să dorm pe toate băncile din Parc Güell, să mă zgâiesc pe săturate, până-mi cad ochii, la Sagrada Familia şi să mă gândesc a mia oară dacă omul ăla (adică Antonio Gaudi) a fost om sau o fi fost extraterestru, ori înger, sau, în orice caz, o vietate nepământeană, de-a putut să închipuie o asemenea splendoare.

Şi acum gata cu vorbăria, zâmbiţi la poze! 🙂

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

11 Responses

  1. 1
    ganguritu 

    faine poze si utile informatii 😀 Chiar a fost convenabila excursia ta 😀

  2. 2
    camellia 

    Alina, nu am apucat sa citesc articolul, m-am repezit sa vad pozele…esti frumoasa si fericita!!!
    Revin mai pe seara si cu lectura…

  3. 3
    Moi 

    Alina, ti-am admirat pozele si am citit cu mare atentie textul. Fapt pentru care am retinut adresele pe care le voi accesa si eu cand am sa vreau sa-mi rezerv cazare in diferite locuri din Europa… deocamdata. MUltumesc 🙂

  4. 4
    Corinas 

    Ce mandra erai de ghetutele rosii! 🙂

  5. 5
    Alina Grozea 

    ganguritu, sa stii ca poate fi mai convenabil sa mergi in strainatate decat in concediu pe la noi! Important e sa gasesti ofertele potrivite! 🙂

    camellia, multumesc, esti prea draguta! 🙂

    Moi, daca vrei sa pleci pe undeva si te pot ajuta cu vreun sfat, sa-mi zici! 🙂

    Corinas, inca mai sunt! 😀

  6. 6
    Alina Grozea 

    Mihaela, pictorita mea, iti raspund aici, desi tu mi-ai comentat la poza. 😀
    Cred ca am sesizat un compliment printre randurile tale, ceva referitor la forma mea, desi ar trebui spus mai degraba “formele” mele.
    Eu ma vad tare pufoasa in pozele astea, dar daca tu zici… 🙂

  7. 7
    gabidana 

    Alina….te pup…tuuuuu ce poze faine….sunt aproape convinsa ca nu-i ultima vizita la Barcelona!!!!!!!!! Si ce vreme faina ati avut!!!!! YES!!

  8. Inteleg ce vei sa spui, Alina, pentru ca aveam acelasi vis legat de alt oras fantastic: Parisul…zic aveam pentru ca, intre timp mi-am marit familia si nu mai concep viata fara ei. Obligatoriu apar si in visele mele…:) asa ca, oriunde as fi, atata timp cat sunt si ei cu mine, sunt fericita.

  9. 9
    Sofie 

    Trei orase in care refuz sa merg: Barcelona, Paris si New York. Motivul: mi-e ca nu mai vreau sa plec de-acolo.
    Desi lumea, viata, statisticile, incearca sa ma convinga ca Vancongul e unul din cele mai frumoase orase din lume blablabla, eu sunt indragostita de 3 orase pe care le stiu din poze si filme 🙂 Hilar, nu?

    Arati superb, ai mai slabit, freza te intinereste 10 ani, ghetele rosii inca 5!

  10. 10
    Alina Grozea 

    Gabi, si eu sunt absolut convinsa ca nu-i ultima mea vizita la Barcelona! La urmatoarea sper sa ma ratacesc cumva pe acolo! :))

    Aura, as da oricand visul meu pentru visele tale de azi! Felicitari, te invidiez cu drag! 🙂

    Sofie, asa, tine-te tare cum te stiu, refuza! :)))
    Multam de complimente, dar eu traiam cu ideea ca m-am ingrasat! Sa inteleg ca eram si mai grasa inainte??? Hmmm….. :))

  11. 11
    andres 

    Alina, eu sunt indragostita de Barce fara sa o fi vazut vreodata, doar din cuvinte si imagini. Abia astept ziua in care o voi imbratisa. Foarte frumoase imaginile tale! :*

Leave a Reply » Log in