23 Jul 2011 Taci sau spui?
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , , ,

 

 

Să nu reproşezi, fiindcă reproşul duce la acuzare, acuzarea e soră cu cearta, cearta e soră cu duşmănia, iar duşmănia e mama înstrăinării.

Proverb arab

 

 

Niciodată nu ştiu cum e mai bine să mă port când vine vorba de exprimarea concretă a sentimentelor mele. Nu mă refer la cele măreţe, la deciziile sufleteşti importante, a căror dezvăluire nu suportă amânare, ci la frecuşurile de zi cu zi. La momentele ce mă supun unor stimuli negativi aparent banali, dar care reuşesc să-mi dea ziua (sau chiar noaptea) peste cap.

Ştiu persoane care nu lasă nimic nespus. Care pentru orice undă de tristeţe sau de stânjeneală pe care le-ai produs-o te pedepsesc cu reacţii prompte, pe care le resimţi agresiv şi nedrept. Nu sunt deloc o sfântă, aşa că, de-a lungul anilor, în mod sigur mi s-a-ntâmplat să greşesc faţă de oamenii din preajma mea. Am spus cuvinte nelalocul lor, am râs când nu se cădea ori mi-au scăpat din lesă remarci pe care apoi le-am regretat sau de a-l căror impact nici n-am fost conştientă. Dar ştiu că am suferit mult când mi s-a atras atenţia pentru orice fleac, ştiu că nu suport să mi se facă morală sau să fiu apostrofată arţăgos atunci când cea mai mare pedeapsă deja mi-am oferit-o, conştientizând fără niciun ajutor din afară amploarea gafei făcute.

Am pretins întotdeauna celor din jur fărâma de îngăduinţă de care eu însămi pot fi în stare. Deunăzi m-a deranjat un cuvânt dintr-un sms, aruncat probabil de expeditor aşa, într-o doară. Poate autorul mesajului nici nu-şi dă seama cât m-au necăjit câteva litere aparent inofensive. Am tot stat şi m-am perpelit ce să-i răspund, pentru că primul impuls a fost să reacţionez agresiv, să-i spun – tot în scris – că ar fi putut să-şi aleagă mai cu delicateţe replica. Dar n-am cedat primului impuls şi am dat un reply diplomatic, din care nu răzbătea niciun fel de reproş.

Sufăr când mi se spun sau mi se fac răutăţi. Mă doare când nu mă simt susţinută în fapte şi trăiri, când tristeţile îmi sunt privite cu dispreţ, iar veseliile câş. Nu-mi place deloc când mă simt ignorată, când nu mi se aprobă un comment pe vreun blog, când mi se refuză prietenia pe Facebook, când cineva dă delete, not attending sau remove tag unei chemări virtuale în care eu am investit o bucăţică de inimă sau o fărâmă de orgoliu. Şi, deşi mă deranjează toate aceste lucruri, le fac şi eu, la rându-mi, altora. Dar cum nici mie nu-mi place să mi se semnaleze cu ţâfnă eventualele derapaje, obraznicii, indiferenţe sau laşităţi, aleg, în majoritatea cazurilor, să nu bat obrazul chiar oricui nu-mi face pe plac.

Nutresc un amestec ciudat de admiraţie şi dezgust faţă oamenii care nu lasa nimic netranşat la sânge şi nepus la punct, care nu-şi aşază seara capul pe pernă până nu se eliberează de tot ce nu le convine, până nu varsă cunoscuţilor şi necunoscuţilor, egal celor pe care-i iubesc sau de care nu le pasă niciun pic, toată otrava pe care o au pe suflet. Genul de oameni ce e-n guşă şi-n căpuşă, cărora nu le e frică de discuţii în contradictoriu, nu le e teamă c-ar putea pierde în dispută, în faţa cărora trebuie să-ţi alegi cu grijă cuvintele şi să-ţi revizuieşti atitudinea, că altfel ţi-o furi mintenaş. Oameni care, până la urmă, îşi pun propriul confort mental şi sufletesc pe primul loc.

Eu nu sunt aşa. Eu sunt laşă. Eu îmi acopăr deseori grimasele cu un zâmbet şi-mi înăbuş revoltele cu amabilităţi scremute, care mă strivesc. Câteodată prefer să sufăr în tăcere, pentru că altfel ştiu că m-aş certa toată ziua bună ziua, pentru toate prostiile, cu cei din jurul meu. Rar fac reproşuri, iar când le fac, parcă se întorc toate împotriva mea. Aşa că aleg, în foarte multe contexte, să las de la mine, deşi-mi percep gestul nu ca pe un semn de nobleţe, ci ca pe unul de slăbiciune. Asta chiar dacă-mi recit în gând teoria cum că în viaţă trebuie să fii tolerant, diplomat, răbdător, mai ales cu oamenii la care ţii sau la care ai vreun interes. De aceea, unele dintre dintre relaţiile mele de dragoste, de prietenie sau de business s-au erodat în timp, fără prea mult zgomot, şi s-au sfârşit furtunos, din cauza frustrărilor ce fac din mine o bombă cu ceas. Dar parcă nu-mi vine nici să stau toată ziua cu clonţul pe cei din jur, sărind ca arsă la fiecare pas greşit de-al lor, taxându-le cu promptitudine orice cuvânt, privire sau gest pe care le resimt anapoda.

Să spui sau să nu spui ce te doare? Să uiţi sau să nu ierţi nimic? Să ceri socoteală sau să treci cu vederea? Acestea-s întrebările…

***

PS: Acum puţină vreme, pe Facebook, ţineam în stand by o cerere de prietenie de la un tip oarecare, pe care nu-l cunosc şi cu care nu am prieteni comuni. Ştiţi ce a făcut omul când a văzut că trece timpul şi nu-l accept în lista mea? Mi-a scris următorul mesaj privat: “It’s nice to be important, but it’s more important to be nice.“ Deci un nimeni pentru mine a simţit nevoia să-mi atragă atenţia că-s nesuferită pentru că nu-l bag în seamă. I-am acordat “prietenia”, dac-am văzut că şi-o doreşte într-atât. Dar cât de plin de tine trebuie să fii, ce self esteem exacerbat trebuie să ai ca să pretinzi atenţie cu mult tupeu şi nedisimulată dezinvoltură? Unii oameni se iubesc foarte tare pe ei înşişi. Se adoră, chiar. Îi invidiez.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

42 Responses

  1. 1
    andres 

    Sunt multe intrebari Alina, prea multe. Bine e sa faci cum iti dicteaza inima. Cei care te cunosc si te iubesc nu se vor supara, ceilalti… conteaza? Da. Poate, dar nu intr-atat incat sa pui la suflet. Imi plac oamenii directi, imi plac oamenii care spun ce au pe suflet spre deosebire de cei ascunsi de la care nu stii la ce sa te astepti.

    Si, in plus, daca tinem in noi maruntisurile si framantarile, nu ne amaram sufletul? Eu asa cred. Si de multe ori fac la fel, imi inabus pornirile si las timpul sa se astearna, sa-mi linistesc gandurile. Daca se linistesc atunci e bine, eram eu poate intoarsa. Dar daca totusi sunt la fel de pornita… mai bine spun ce am pe suflet si ma linistesc.

    Dar depinde foarte mult de situatie, de oamenii cu care ne confruntam, de nivelul nostru de agitatie. Totul e sa fim noi insanse tot timpul, sa nu ne mintim ca altfel ce sens mai are… orice…?

    PS. Aveam un fost coleg de generala pe Facebook pe care nu am vrut sa-l adaug, statea acolo in asteptare. S-a luat de mine intr-o zi pe strada, ca de ce nu vreau sa ii dau accept. M-a bufnit rasul… Adevarul e ca ce mai conta unul in plus sau in minus? De cand zic ca ma apuc de curatenia generala pe acolo…

  2. 2
    D Mihaela 

    Ciudata potriveala! chiar zilele trecute ma gandeam si eu cum este, oare, mai bine: sa “versi gusa” de toate nazdravaniile care se aduna in ea sau s-o tii incuiata si sa dai drumul la robinetul reactiilor cu picatura…? Pana la urma cred ca este vorba despre cantitatea de diplomatie de care poti da dovada in viata. Si de subtilitatea amestecata cu inteligenta fina- cine le are, desigur. Exista oameni care pot jigni atat de subtire incat “subiectele” le si multumesc, la final, le spun saru’mana. Ghiolbanismul de a arunca din gatlej tot ce ti se pune de-a-ndaratelea- fara a tine cont de sentimentele celor din jur- ma dezgusta.

  3. 3
    Ioana 

    Draga Alina, citind rindurile tale m-am regasit si eu printre ele in sensul ca nici eu nu dau accept oricui pt.ca eu consider ca, chiar si modul acesta de prietenie (pe facebook) isi are rostul lui iar eu sint f.selectiva in a-mi alege prietenii……..ma rog cit se poate spune prieteni in genul acesta de virtual, asa ca nu cred ca trebuie sa-ti faci atitea probleme pt.ca nu toata lumea considera “prietenia” ca o “valoare”…….cei mai multi o iau ca pe o amicitie. In ce priveste “spusul lucrurilor pe nume”e bine sa te descarci de energia negativa si sa le spui dar in acelasi timp e bine sa ai grija la atitudinea cu care le spui si mai ales conjunctura in care le spui, altfel, acumulezi mult rau si organismul tau (inclusiv psihicul) va avea de suferit si mai devreme sau mai tarziu te va atentiona. In ce priveste prietenia pe facebook eu as fi onorata daca mi-ai acorda prietenia ta (virtuala bineinteles) si as fi chiar mindra sa te am in lista mea de prieteni, asta daca tu consideri ca merit. Daca nu, nu e nici o suparare pt.ca, dupa cum am mai spus, nu e bine sa judeci gindirea oamenilor si deci ramine la latitudinea ta. Oricum, eu te citesc cu multa placere (si chiar satisfactie) de fiecare data pt.ca si eu gindesc cam la fel ca tine.O zi cit se poate de frumoasa si multumesc pt.scrierile tale. Cu drag, Ioana

  4. 4
    Cristina Balanescu 

    Da… intrebari importante pui tu, Alina. Si raspunsurile sint greu de dat… Mai ales ca nu sint universal valabile… Adevarul e intotdeauna unul singur, dar cred ca el nu trebuie rostit in toate imprejurarile: cind poate face rau, cind nu imbunatateste cu nimic o situatie, cind vine prea tirziu si nu mai poate schimba nimic… Ani de zile am sustinut contrariul, adica adevarul cu orice pret… insa am inceput sa inteleg ca nu e asa…
    E important sa-l rostim, insa si modul in care o facem e la fel de important. Si depinde intotdeauna cum, dar si cui il spunem… Oamenii sint de foarte multe feluri… unii accepta, altii nu… unii vor adevarul, altii prefera sa stea departe de el, simtind instinctiv ca el ii raneste… Modul in care ne purtam cu ei e, bineinteles, in functie de noi insine, de cum sintem noi, insa depinde si de ei… trebuie sa te adaptezi fiecaruia. Asta se invata cu vremea…
    La fel de buna e si toleranta, insa de ambele parti ale unei relatii. Altminteri nu e posibil ca relatia sa dureze… Iar despre cuvintele rostite… stim cu totii ca un cuvint rau, odata spus, nu se indreapta cu nimic ( cum se poate indrepta o fapta rea printr-o fapta buna )… dainuie uneori pentru totdeauna. El poate strica intr-o clipa ce-ai construit cu multa truda o viata… Iar regretul ulterior nu-ti mai e de nici-un folos. De aceea cred ca e nevoie de multa grija, de foarte multa grija… Cuvintul rostit trebuie cintarit bine… el merge catre un suflet…
    E nevoie de echilibru in toate: in a asculta, in a vorbi, in a intelege… limitele le stabilim fiecare dintre noi, in functie de cei pe care-i avem in fata, de ce inseamna ei pentru noi si, de ce nu? de ceea ce ne dorim sa fim…
    Deci, uneori e bine sa spui ce vrei, sa spui cind ceva te deranjeaza… nu de altceva, insa sint multi care nici macar nu gindesc ca si tu esti un om ca si ei… sa ierti, dar sa nu uiti ( desi crestineste e altfel ) si nu pentru a plati o polita, ci pentru a fi ulterior scutit de alte neplaceri… sa treci cu vederea, insa doar ce merita a fi trecut, astfel incit sa poti merge linistit mai departe…
    Toate astea se invata… si pentru toate e un pret…

  5. 5
    ioana_m 

    Oricum nu uiti pana nu ierti. Iertarea o faci pentru tine, nu pentru cel care te-a deranjat. Si nu e nevoie sa “scuipi otrava” ca sa ii faci pe ceilalti sa inteleaga ca te-au ranit. Poate din punctul lor de vedere nu aveai de ce sa te superi.
    Si ca regula ii acuzam pe ceilalti de ceea ce facem noi insine.
    Eu consider ca e foarte important sa te iubesti. Fara iubirea de sine nu ai cum sa ajungi sa ii iubesti pe altii. Frustrarile te prind din urma si, exact cum spuneai, ajungi bomba cu ceas. Care explodeaza, inevitabil.
    Iar perceptiile sunt cat de poate de relative. E imposibil sa ii multumesti pe toti si sigur va exista cineva care sa iti spuna si tie ca esti infumurata sau mai stiu eu cum pt ca ti-ai exprimat deranjul. Dar trebuie sa stii ca asta e problema lui, nu a ta.
    Si pana la urma, tonul face muzica, nu? Alege-ti cuvintele potrivite si sigur veti obtine ce iti doresti. Succes!

  6. 6
    psipsina 

    hmmm… greu post pentru zilele acestea de vară. 🙂
    eu sunt genul care tace, care nu spune și la un moment dat pleacă. avem chiar o cunoștință comună pe care dacă ar fi să o întrebi de ce am dispărut din peisaj nu cred că ar putea să îți spună motivul! 😆
    pe facebook sunt chiar rea: nu-mi plac cererile de prietenie venite de la oameni pe care nu-i cunosc. îmi ajung cei care mă cunosc…

  7. 7
    lotusull 

    Raspunsul meu este : depinde.
    Adica depinde de cine este in fata mea.
    Sunt oameni, nu multi, care ma cunosc atat de bine incat imi simt dispozitia doar din modul in care formulez un raspuns verbal sau scris la sms/ mail, etc.
    Acestia sunt cei carora si eu le spun ceea ce simt sau daca nu mi-e bine ceva.
    Am moduri diferite de a o face, dar niciodata nu explodez. Chiar daca sunt un ” pachet de nervi “. Ma controlez din simplul motiv ca, oamenii acestia sunt atat de speciali ptr mine incat, nu mi se pare drept sa-mi vars asupra lor toate ofurile mele.
    Evident, sfarsesc prin a le varsa 😛
    Si niciodata nu mi-am pus problema de a reprosa ceva.
    Desi normal, le au si ei pe ale lor, dar cumva, ne-am acceptat reciproc.
    Spun, intotdeauna spun, in modul cel mai bland cu putinta, ca nu-mi pare ok un anumit aspect.

    Cat priveste restul si aici ma refer la acei oameni cu care intru doar accidental in contact sau poate colegi/ cunostiinte cu care nu am decat o relatie formala, pai in acest caz nu ma intereseaza, de fapt mai bine spus, nu ma mai intereseaza.
    Nici nu le spun si nici nu-i ascult.
    Si daca ii prind intr-o pasa proasta in care isi doresc neaparat sa-mi reproseze ceva, pai na…liber 🙂
    Ii aud, dar nu-i ascult.
    Si asta se schimba abia cand isi schimba tonul.
    Atata timp cat eu vorbesc normal cu cineva, am aceeasi pretentie 🙂
    Iar de spus, pai nu vad de ce problema lor, ar deveni problema mea.
    🙂

  8. 8
    Monica 

    Cred ca este mai bine sa fi diplomat in relatiile cu cei din jur, dar nu intotdeauna reusim performanta.Depinde de modul de relatie daca sunt mai diplomata sau nu.Prietenilor prefer sa le spun adevarul, chiar daca uneori nu le convine.Prietenii raman prieteni.Cei care nu raman… inseamna ca n-au fost.
    Cu ceilalti, nu are rost sa intram in conflict.Nu merita sa te consumi pentru oricine.Viata ne incearca destul, e bine sa traim frumos pe cat posibil si sa-i acceptam pe ceilalti cu bune si cu rele.Echilibrul in tot si in toate.
    Tot binele si incredere pe noul drum.

  9. 9
    Alina Grozea 

    andres, inima mea imi dicteaza sa fac aiurea, de multe ori! Noroc ca neuronul ma mai tine in frau si mai fac si ce trebuie. Problema nu e asta, ci cum ma simt, iar uneori ma simt groaznic cu decizia mea. Daca ma ratoiesc, nu mi-e bine, daca tac, iarasi nu. Deci…

    Mihaela, din nou constat ca gandim la fel. 🙂

    Ioana, cu mare drag. La Facebook ma refer. 😉

    Cristina, bine ai venit pe blogul meu! 🙂 Stiu, tonul face muzica. Dar de ce naiba am impresia ca numai eu ma chinui sa-mi aleg cuvintele, iar altii mi le varsa cum le vin la gura? Sau la tasta. Poate mi se pare, poate-s eu prea sensibiloasa…

    ioana_m, mie uneori mi se pare ca ma iubesc prea tare, pentru ca ma revolt gandindu-ma ca nu merit atatea cacaturi. Dar poate cateodata le merit.. 🙂

    Psi, cu acea cunostinta comuna eu am incercat si varianta dialogului, fie el si in contradictoriu. Concluzia: desi cunostinta e o excelenta vorbitoare de limba romana, am avut impresia ca m-as intelege mai lesne cu un urangutan. Sau cu un perete. Cand iti iese in cale un asa gen de om, singura decizie sanatoasa e sa te retragi fara un cuvant. Exact cum ai procedat tu.

    lotusule, trebuie sa iau toate lucrurile mai usor. Stiu. Nimic nu e un capat de tara, desi eu ajung foarte des sa ma cred la marginea pamantului, iar pamantul e ca o tava si sub el e haul…

    Monica, faptul ca te consumi e involuntar, il constientizezi abia dupa ce s-a petrecut. Simti o gheara in suflet? Gata, te-ai consumat. Cred ca tine si de firea omului, pana la urma. Multumesc pentru urari! 🙂

  10. 10
    Mona 

    wow..! Destul de complicat…Daca spui de fiecare data ce simti ti se urca toti in cap. Daca nu spui, te cred fraier ( si nu diplomat).
    De cand traiesc printre straini am invatat sa fiu mai indiferenta si sa nu mai pun totul la suflet. Si asta pt ca de cate ori am incercat sa fac ceva bine, sau sa pun o vorba buna pt cineva, am primit bobarnace peste nas.
    In timp am invatat sa-i accept pe toti asa cum sunt.
    Zilele trecute, la o cununie, m-am intalnit cu o cunostinta care nu m-a vazut de ceva timp. Si in loc de ”buna ziua” mi-a spus cu zambetul pe buze:” Vai, dar ce te-ai ingrasat!”
    I-am raspuns ”buna ziua” ,am zambit si m-am dus sa vorbesc cu o alta cunostinta. Dar, aveam lacrimi in ochi, pt ca eu ma chinui sa slabesc, si chair am reusit sa scap de 3 kg. Cand i-am povestit sotului meu , s-a enervat ca am tacut . Asta e…

  11. 11
    Alina Grozea 

    Vai, Mona, ce nesimtita tanti aia! Uneori nesimtirea te paralizeaza. Sa-i raspunzi cu o nesimtire si mai mare? Unii ar merita… De exemplu, ai fi putut sa-i spui :” da, m-am ingrasat, dar parca nu asa de rau ca tine! ” 🙂

  12. 12
    Cristina Balanescu 

    Alina, nu ti se pare ca, de cele mai multe ori, doar tu iti alegi cuvintele… e adevarat. Insa asta nu mai e problema ta, ci a lor. Ca esti prea sensibila nu e un avantaj. Insa nici nu poti face altfel decit iti dicteaza inima. Tocmai fiindca esti asa. Si stiu bine ce spui…

  13. 13
    Anca Constantin 

    Alina…cum a venit acum inscrisul tau…Tocmai azi…Eu sunt : mai bine lasa, imi trece mie si gasesc scuze omului ca a gresit, adun, strang, aplanez, ma bag in miezul conflictului si echilibrez, duc dupa mine emotii, ganduri, energii nu asa “verzi” pe care cred eu ca le pot duce si stinge ca sa fie BINE…Cateodata insa, rar, extrem de rar, ma loveste in mijocului capului cate o nesimtire sau rautate facuta de cineva si nu mai rabd o secunda – ma revolt, spun, tot ce ma doare, ranesc poate si eu, dar mi se pare ca am dreptate…Stiu ca am dreptate, doar ca dupa ce trece clipa si vad partea cealalalta brusc nedumerita si victima, ma simt vinovata si as vrea sa fi trecut cu vedere, ca de obicei…Asa o zi mi-a fost sambata…ma gandesc si acum ca mai bine taceam, ca mai bine intorceam si obrazul celalalt, dar uite ca asta e cel mai greu lucru de facut totusi…sau suntem noi construite altfel decat cei care se simt si se stiu mai importanti decat oricine…Si da, subscriu – “Nutresc un amestec ciudat de admiraţie şi dezgust faţă oamenii care nu lasa nimic netranşat la sânge şi nepus la punct, care nu-şi aşază seara capul pe pernă până nu se eliberează de tot ce nu le convine, până nu varsă cunoscuţilor şi necunoscuţilor, egal celor pe care-i iubesc sau de care nu le pasă niciun pic, toată otrava pe care o au pe suflet.”
    Dar nu pot fi asa…si doar cateodata, din ce in ce mai rar, imi pare rau 🙂 !

  14. 14
    Mona 

    Da, as fi putut sa-i raspund multe, dar… efectiv m-am blocat! Poate o taxez data viitoare, daca nu uit!

  15. 15
    Alina Grozea 

    Cristina, asa e…

    Anca, bine ai venit la mine pe blog! 🙂 Si da, asa patesc si eu: ma las ranita, iar daca ranesc la randul meu – sau macar reprosez – partea “adversa” ia mutra de victima si tot eu ma simt lupul cel rau! 🙂

    Mona, eu cred ca o sa “uiti” si data viitoare, pentru ca esti un om prea bun… Si foarte bine, sa ramai asa, ca sa fii japita e simplu! 🙂

  16. 16
    Dana 

    Alina draga….incerc sa fiu diplomata…nu-mi prea reuseste.
    cind mi se spune ca arat prost…IOI….ca de nu poti sa arat tot timpul ca scoasa din cutie, ei aici improsc o tziruka de venin….just a little 🙂

    n-am jignit niciodata pe nimeni…..sunt directa de-obicei….numai ca tonul e normal…a devenit normal…:)…totul se invata, asa-i?

    o zi faina…atit cit a mai ramas din ea 🙂

    te pup

  17. 17
    Cora Manole 

    You speak my mind 🙂 De mult traiesc cu frustrarea ca unii isi permit luxul de a li se parea ceva intr-un fel sau altul si de a avea reactii halucinante. La fel ca tine, invidiez si ma revolta deopotriva genul asta de libertate pe care si-o acorda si cu care se mandresc, cel mai probabil, de parca ar fi o medalie de onoare. Isi imbraca puseurile isterice si umilitoare in tot felul de termeni eufemici, ca, de exemplu, “temperamental”, “vulcanic”, “incisiv”, “interesant”, si isi ridica statui de parca ar fi coiul de reazem al universului. Ma gandesc ca ceva este bolnav in ei, in sensul ca poate au nevoie sa-i injoseasca pe ceilalti ca sa se simta maret in pielea lor. Daca privesti lucrurile din unghiul asta, sunt niste figuri jalnice. Partea si mai frustranta este ca li se permite si nu li se imputa, scapa basma curata cam de fiecare data. Ceilalti baleteaza fara obiectii – sau reprimandu-si obiectiile – in jurul nervilor si toanelor lor. Dar cel mai si cel mai frustrant este atunci cand “calaii” se poarta cu tine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, anulandu-ti dreptul de a fi sau de a te arata suparat si impunandu-ti sa te repliezi dupa ei. Eu am observat, din proprie experienta, ca a fi dragut cu ceilalti nu iti ofera nicio garantie. Mi s-a intamplat de cateva ori sa-mi vad, pur si simplu, de treaba si sa ma trezesc brusc in mijlocul unor demonstratii de dementa. Nici nu intelegeam despre ce e vorba, care era motivul, eram “What the fuck?!?”. E drept, mai este si exemplul celor care iti trantesc cate o rautate fara intentie, din inconstienta. Dar si gafele astea sunt un lux, cred eu. Si aici intervine frustrarea ca tu te gandesti de 10 ori inainte sa spui ceva, ca sa nu lezezi pe nimeni, iar ei le varsa cu nonsalanta, fara a-si pune problema reactiilor tale emotionale. Sfatul meu: “Shoot them all” 😉

  18. 18
    Alina Grozea 

    Cora, ce surpriza! 🙂
    Bine ai venit la mine pe blog! Te asteptam si la tine pe blog cu noutati, ca scrii al dracului de bine, dar nu vrei sa arunci cu talentul in populatie! Rusinica! Hai, scrie ceva frumos, pleeeaseeee! :)))))

    “Ceilalti baleteaza fara obiectii – sau reprimandu-si obiectiile – in jurul nervilor si toanelor lor” – story of my recent life! Tu stii…

  19. 19
    Alina Grozea 

    Dana, directa fara sa jignesti! Asta e provocarea! 🙂

  20. @Cora- nu ştiam că Univesrsul se reazemă pe aşa ceva. În fine, înseamnă că eu aş fi bine proptit…

  21. @Cora- nu ştiam că Universul se reazemă pe aşa ceva. În fine, înseamnă că eu aş fi bine proptit…

  22. @Alina- Felicitări! Blogul tău ştie româneşte. Mi-a corectat comment-ul

  23. 23
    Alina Grozea 

    ODLM, blogul meu e baiat destept! 🙂 Are chestii de-alea pe care se sprijina Universul! :))

  24. Buna, Alina
    Dupa ce am citit textul am avut o reactie, insa am citit comentariile si incep cu “Nu dati!” 🙂 Sunt o impulsiva si fac eforturi destul de mari sa ma stapanesc. Nu izbucnesc chiar din orice 😛 dar sunt anumite situatii care ma fac sa vad rosu in fata ochilor: o nedreptate, cand e lovit cineva fara aparare sau cand sunt chinuite animale. Mai nou, fac la fel cand cineva are numai intentia sa faca rau copilasului meu.
    So, go ahead, shoot me!
    Am avut destule de pierdut din cauza firii mele, dar fara exceptie, cand am tacut, in subsidiar imi rula reprosul ca ar fi fost bine sa iau atitudine. Cu trecerea anilor, am invatat sa respir adanc inainte de a raspunde(chestia cu numaratul imi distrage atentia) si sa ignor insultele gratuite.
    Mi-ar placea sa fim prietene pe Facebook, fiindca esti simpatica,avem prieteni in comun si mi-ar placea sa iau parte la discutiile voastre, ca sunt foarte haioase.

  25. 25
    Alina Grozea 

    Aura, nimeni nu zice sa taci cand e vorba de nedreptati crunte, deci nu te impuscam, stai linistita! 🙂
    Eu ma refeream la unele cuvinte scrise sau replici care-ti pica de-a curmezisul, la glumite aparent nevinovate, la reactii pe care nu prea stii bine in ce categorie sa le plasezi – sunt prea soft ca sa iste o cearta, dar destul de hard ca sa-ti strice ziua.
    Eu “ma atac” cam repede din toate prostiile, si daca ar fi dupa mine, probabil as tine-o numai intr-un repros… Dar ma abtin tocmai pentru ca nu-i suport pe cei care nu iarta nimic, care te fac albie de porci pentru fiece cuvant aruncat din graba sau pentru ca li se pare lor ca nu stiu ce ai zis…
    Of, cine a zis ca-i usor sa fii om printre oameni? 🙂

    PS: te astept cu drag si pe Facebook! 🙂

  26. @Alina- intenţia Corei a fost “cuiul”, o analogie vizuală cu cel în care se agaţă harta şi pofta. Că a ieşit altfel, e vina presei de scandal.

  27. O sa merg si eu pe meleagurile natale dupa ceva timp, si cum sunt mai rotunjoara 😛 o sa am portia mea de tanti binevoitoare, dar am pregatita o replica pe cinste: “Dar tu, draga, ce-ai imbatranit! Era sa nu te mai cunosc!” 😀

  28. Replica usturătoare este: “Ce bine arăţi, parcă eşti vie…”

  29. 29
    andres 

    Ma gandeam zilele astea la o dilema pe care o am… si la intrebarea ta, “taci sau spui?”. Cand te vezi cu o persoana si incepe a vorbi vrute si nevrute pe subiecte care nu te intereseaza, care nu ar trebui spuse decat prietenilor apropiati si mai si sare din subiect in subiect… Ce e de facut? Si mai apoi – pentru ca esti bun ascultator – iti cere o alta intalnire si o alta, ce faci? Ii spui ca nu, ii spui ca esti ocupat? Inventezi scuze? Uneori imi vine sa strig de atata durere de cap sa spun verde in fata ca nu am nevoie de prieteni noi, cel putin nu dintre cei care nu stiu sa asculte ci doar sa vorbeasca…
    PS. Imi spuneam si eu oful! 🙂

    Andres

  30. 30
    Corinas 

    Alina, eu cred ca e mare lucru sa spui ce gandesti. Si mai cred ca sunt (frecvente) situatii in care esti chiar obligat s-o faci. Ca sa fii cinstit cu tine, in primul rand.
    Sa spui deschis, desigur, fara sa fii nesimtit si sa ai un limbaj vulgar, dar SA SPUI omului care te-a suparat ce te doare. Eu am facut asta, de curand. Si nu mi-a parut rau nici o secunda. Am sa repet experienta.

  31. 31
    Mona 

    Aura… super e si replica ta. Dar as vrea sa fac o precizare. Eu nu pe meleagurile natale am auzit ”complimentul” , ci in tara de adoptie. Cei cu care ma intalnesc in Ro, sunt tare draguti si mai mereu ma felicita (chiar daca nu merit.) Sunt oameni cu bun simt ca altfel nu ar pupa din timpul meu liber nici macar 2 min.

  32. 32
    Alina Grozea 

    Dragilor si dragelor, acum am sosit de la cluj, dupa mai mult de 9 ore de mers cu trenul. In 9 ore as fi ajuns la RIO! Sunt franta, sunt obosita, asa ca voi posta saptamana viitoare ceva pe blog – sa-mi revina mintile-n cap si inspiratia… acolo unde se asaza ea de obicei, nu stiu. 🙂
    Am fost la o nunta frumoasa, iar persoana pentru care m-am deplasat chiar nu merita sa ma plang de ceva, ca altfel as fi spus ca avem un CFR de cacat si niste trenuri de cacat si niste conationali tot de cacat, in sensul ca put a transpiratie. Si inainte de-a ma banui cineva ca m-am trambalat la Cluj cu personalul, mentionez ca am avut bilete la clasa I.
    In mod normal ador sa merg cu trenul, dar sa nu-mi urle plozii in cap si sa nu-mi miroasa “doamnele” sub nas. Va pupacesc, asa nesuferita cum sunt. 🙂

  33. 33
    Dana 

    tu, copila-cum spun ardelenii-esti mare figura…important este ca te-ai distrat la nunta….eu am parfumel la mine ca se intimpla sa merg cu mijloacele de transport si mai este cite unu (una) care e certat(a) cu virgula curatenia corporala…si ma dau cu parfumel la nasuc…asa se rezolva problema 🙂 🙂 cu trenul e mai nasol…iti trebuie mai mult parfum 🙂

    pupaceala de la gabidana
    miros frumos…..dusata…cremuita cu Roger & Gallet…parfumata cu tommy hilfiger

  34. Mona draga, ghiolbani se gasesc peste tot.
    Alina draga, astazi plec din Brasov la Arad, tot cu trenul…dar am ales unul de noapte:P
    Pa pa!

  35. 35
    andres 

    Esti o draguta ca intotdeauna! Conationalii aia sunt peste tot… ar trebui sa li se ofere sapun moca, poate poate…

    :*

  36. 36
    MarMar 

    Tipul nu era cumva egiptean? glumesc, dar mi se intampla dessa-mi ceara prietenia pe facebook niste cavaleri egipteni. Multi imi trimit asemeni tie un mesaj in care “sa ma certe” ca nu ii bag in seama.
    Nebagati in seama raman.

  37. 37
    Alina Grozea 

    MarMar, nu era egiptean, ci romanas de-al nostru! 🙂

  38. 38
    MarMar 

    Referitor la proverbul arab din articol, desi a fost prima data cand l-am citit, trebuie sa recunosc ca il simt pe zi ce trece in lumea araba. Aici toata lumea ia chiar si cel mai mic repros ca o acuza grava, mai mai sa inceapa sa te urasca ca ai indraznit sa spui asa ceva. Cel mai bine e sa taci pt ca pana la urma am ajuns la concluzia ca nici nu reusesti sa schimbi ceva daca aduci un repros.

  39. 39
    florin 

    Foarte frumos scris. Doar ca sfarstiul m-a contrariat. De la distanta vad in Alina un personaj compus din doua directii care se razboiesc: apare undeva chiar numit cuvantul frustrare sau cel putin asa pare. Defapt idn esenta este evidenta starea. O frustrare a unei femei frumoas,e inteligente, care este singura si nu mai are rabdare si toleranta pentru singuratate, pentru neimplinire. CEea ce este d einteles . De aceea si spuneam ca vreau sa o vad fericita. Pe de alta parte ..hmmm….apare neingtelegre fata de omaneii care probbail sunt sie i frustrati, desi ALian spune ca a invatat sa fie mai toleranta. Crede ca a invatat., Defapt nu a invatat.

    Iata de ce:

    “Nu-mi place deloc când mă simt ignorată, când nu mi se aprobă un comment pe vreun blog, când mi se refuză prietenia pe Facebook, când cineva dă delete, not attending sau remove tag unei chemări virtuale în care eu am investit o bucăţică de inimă sau o fărâmă de orgoliu.”

    dupa care:
    “Deci un nimeni pentru mine ( de pe facebook) a simţit nevoia să-mi atragă atenţia că-s nesuferită pentru că nu-l bag în seamă. I-am acordat “prietenia”, dac-am văzut că şi-o doreşte într-atât. Dar cât de plin de tine trebuie să fii, ce self esteem exacerbat trebuie să ai ca să pretinzi atenţie cu mult tupeu şi nedisimulată dezinvoltură?”

    Asadar: unde e Alina? la antipozi.
    Gasirea sufletului pereche incepe prin a spune da, vreau.

    Altfel esti prima care te faultezi. Si asta trbeuei sa vina din interior. Structural trebuei sa accepti ca poti sa ia rautati cu unii dar nu cu tine. Tu esti prima care spune am nevoie de cineva dar cand cineva apare ii spui nu.

    Si am mai vazut ca sunt printre comentatorii si altele care fac la fel.

    NU imi propun sa critic pe nimeni ci doar sa ajut. Daca va fi perceputa la adevarata instanta intentia mea inseamna ca suntem impreuna. Altfel e usor sa fim inamici pentru diferente de perceptie.

    Facebook , ca sa fac putina lumina pentru cei care au o parere proasta sau indilenica, este in viziunea mea un site de socializare.

    Socializare inseamna comunicare. Comunicarea inseaman calea spre a afla lucruri noi, bune sau rele. Daca nu o alegi atunci nu ai nevoie de nimic si nu ai nevoie de facebook. Cineva spunea ca are suficienti prieteni si nu mai vrea sa aiba pe facebook. Nu stiu ce sa spuns despre asta: limitare autosuficienta cu aer de mare self esteem? Nu poti stii cine este dincolo atat timp cat nu vrei sa-l cunosti. NU cred ca cineva este multumit ca si-a facut plinul la numarul de prieteni. CAlitatea nu vine din numere. Am calatorit mult si se spune ca aceste calatorii te pot face mia bogat. AM avut sansa sa ma imbogatesc spunand da si cunoscnad astfel oameni despre care nu aveam pareri bune sau dorinte de a-i cunoaste initial. Aveam pareri contrafacute despre negri sau evrei. Despre barbatul american care e mult mai prost decat cel roman caci vien acasa si se aseaz ain canapea cu berea in mana si se uita la televizor.

    Depinde ce prienteni ai si ce calitate a experientelor au ei. M-am dus in aceste clatorii cu bagajul viciat de oameni sa nu el spun prosti ci inadaptati la cunoasterea unui spctru mai larg de valori.

    La captul lui Facebook este o adresa. La acea adresa stau si eu Si Alina si fata care are suficienti prieteni pentru a mai cunoaste pe cineva….( oare a citit suficient pentru a mai dori s amai citeasca si altceva?).hmmm…

    Facebook nu ne-a inventat ci doar ne da sansa sa ne descoperim. Ca in viata: unii prosti facuti gramada, altii impostori, altii talentati, unii comunicativi, altii plictisitori…si unii mai mult ca sigur interesanti.

    Daca spui nu, pe strada, in viata sau pe facebook, e ca si cum ai alege sa nu vrei sa iti dai sanse. Sansele inseamna cadoul tau catre ceea ce vei pune la sfarsitul zilei in cutia cu lucruri bune care te fac sa stii de ce traiesti.

    Si ca sa inchei, barbat fiind, mi se pare ca tipul care a insistiat sa ii accepti prezenta a fost genial. Maniera in care a scris, felul in care a facut-o arata ca nu e un oarecare. Pacat ca nu l-ai inteles si nu ai apreciat ce a facut.
    Poate ca acum il ai in lista de “prieteni” ( traducere nu tocmai potrivita pentru intelegerea de prieten, in romana ar fi mai corect “amic”) dar nu comunici cu el.

  40. 40
    Alina Grozea 

    Florin, analiza ta ma onoreaza, e profunda si inteligenta, desi pe alocuri n-ai dreptate. 🙂
    Nu, nu neg ca in mine pot conlocui trairi paradoxale, ca-mi dau uneori cu stangu’-n dreptu’ , ca cer uneori altora ce nu pot da sau dimpotriva, nu cer atunci cand dau cu varf si indesat. Deci, desi iti dau dreptate, ca teorie, exemplul cu care o argumentezi nu sta in picioare. Eu am zis ca “nu-mi place” sa fiu ignorata – cui ii place? – dar modul meu de a actiona in aceste conditii este diferit de al baiatului care mi-a cerut prietenia pe facebook si pe care il crezi de admirat. Ok, constat ca nu-mi place – banal si uman – dar nu ma apuc sa trimit mesaje prin care sa-i trag de urechi pe cei care nu ma vor. Asta e diferenta. Nu ma cred atat de buric al pamantului, incat sa iau un refuz drept o ofensa. Ma afecteaza, dar nu fac morala.
    Daca acel baiat mi-ar fi atras atentia pe un ton mai putin ofuscat ca isi doreste mult sa fie amicul meu pe facebook – poate si reactia mea ar fi fost alta. Insa nu mi s-a parut elegant sa traga concluzii despre cat de “nice” sau mai putin “nice” sunt eu, fara sa ma cunoasca cu adevarat, doar pentru ca nu i-am dat Add! Mi se pare infantil si lipsit de modestie sa te pozitionezi astfel.
    In rest, eu am sute de prieteni pe facebook, am dreptul sa fac o selectie a cererilor, asa cum si altii au dreptul, si cum eu nu scot ochii nimanui daca nu reactioneaza cum vreau eu (desi nu-mi place, repet), asta cer si altora. Deci nu, nu am apreciat ce a facut, eu am alte criterii de apreciere, iar tafna unora de pe facebook nu ma inmoaie deloc. ;))
    Altfel, mie imi place mult facebookul, am intalnit oameni minunati in acest mod, care mi-au umplut viata si m-au fost alaturi, fie si numai virtual, cand am avut mare nevoie… Deci nu am limita la numarul de prieteni (dar are FB, la 5000 zice gata!), insa, ca si in viata, ma insotesc cu oameni cu care ma simt pe aceeasi lungime de unda, cu oameni delicati in abordari si atitudini, iar pentru bascalie si tras de sireturi ma limitez la prietenii buni si nu permit oricui sa se manifeste asa fata de mine. Daca asta ma face nesuferita – sunt nesuferita! 🙂
    Toate bune, Florin, iar referitor la carte iti voi raspunde la postul respectiv.

  41. 41
    florin 

    Alina draga,

    printre prietenii mei, azi din intamplare, chiar din intamplare, unul a scris asta:

    “Doamnelor si domnilor :
    Cand o femeie/barbat iti accepta prietenia pe Facebook,inseamna ca ti-a acceptat prietenia ,nu propunerile.
    Cand o femeie/barbat iti trimite o cerere de prietenie inseamna ca vrea sa fie prietena(ul) ta…nu iubita(ul) ta(u).
    Cand o femeie/barbat iti comenteaza statusurile inseamna ca e sociabil(a),nu ca te provoaca.Cand o femeie/barbat da “Like” la comentariile tale inseamna ca ii place ce ai scris,nu ii placi tu…”

    o cheama Elena Viziru si locuieste in Germania ( nu stiu daca are relevanta). Deci este scris de o femeie ( ca sa nu para ca e loc de misoginism pe undeva). SI cred ca are dreptate si completeaza ce discutam noi.

    Inca o data: eu cred ca nu ai inteles sau ai exagerat cu incercarea baiatului de pe facebook. El nu a scris ca nu esti tu nice! A zis cu totul altceva. Si a scris frumos. SI a fost incercarea lui. Esuata sau nu. Dar tu ai exagerat-o ca o incercare de a da buzna in viata ta.

    Ca sa simplific ce am vauzt eu si se pare ca tu ai interpretat gresit la el:

    te place, vrea sa stie despre tine, vrea sa te contacteze, nu-i raspunzi , nu-i dai nici explicatia pentru care nu-i raspunzi, el insista pentru ca te place si iti scrie ceva de genul: e frumos sa vrei sa ai dar avutia nu este darul frumusetilor” un fel de a spune inteleg ca nu vrei sa imi raspunzi dar ar fi mai frumos sa vorbim caci o sansa meritam cu totii. Deci nu se referea la tine ci isi incerca puterile sa te cucereasca. Si e foarte frumos. NU a spus-o direct ci a avut un exemplu lateral sa-i spunem. De ce ai perceput-o ca pe o aroganta din partea lui? El chiar crea sa vorbeasc cu tine. Vezi textu lElenei aici.
    Mai citeste-i o data textul si vezi dac anu cumva e cum spun eu. NU am nici-un interes. NU-l cunosc si nu te cunosc. Dar vad o Alina care trebuie sa scrie carte fericirii si ..trebuie sa fac ceva, nu? 🙂

    As vrea sa iti citesc cartea scrisa deja. Uneori ni se pare ca nereusitele noastre se datoreaza altora. Si defapt..nereusitele noastre sunt….ale noastre,

    Asa ca desi citisem pasii de urmat pentru obinerea cartii iti scrisesem defapt… cifrat,,, ca vreau sa imi dai tu cartea…
    si sper ca ai sa intelegi de ce. Cu riscul de a cadea alaturi de baiatul care a vrut sa fie “nice” pe facebook 🙂
    Cel mai dureros este sa nu fii inteles de ceilalti, sau mai ales de anumite persoane.

  42. 42
    Alina Grozea 

    Florin, crede-ma pe cuvant ca acel baiat nu voia nimic de la mine – drept dovada ca dupa ce i-am dat add nu si-a facut deloc simtita prezenta. A vrut doar sa faca pe desteptul, atat. Iar ce mi-a scris el, adica: “it is nice to be important, but it’s more important to be nice” se traduce chiar asa: “e dragut sa fii important, dar mai important e sa fii dragut “. Mie mi se pare foarte limpede mesajul si as vrea sa inchei acest subiect pentru ca pe bune, nu are niciun rost sa mai analizam o tampenie. Daca l-am inteles gresit, treaba lui, alta data sa scrie mesaje mai clare, in limba romana, daca se poate, si personalizate, nu aforisme de pe net.
    Cat despre propunerea ta, cum aici suntem in vazul lumii si nu e treaba nimanui, as prefera sa discutam in continuare pe mail (alinagrozea@yahoo.com) despre cum ai prefera sa ajungi in posesia cartii mele. Zi faina! 🙂

Leave a Reply » Log in