13 Oct 2012 Fericire şi luptă
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , ,

Marii pasionaţi ai jocurilor de noroc nu cred că-s maxim de fericiţi atunci când iau potul cel mare. Pentru că nimic nu se compară cu euforia clipei în care arunci zarurile, învârţi roata, tragi lozul ce poate fi sau nu (suspans!) câştigător. Nimic nu egalează în stimularea emisiei de endorfine acea beţie a aşteptării, a tânjirii după miracol, a nădejdii uneori absurde că, în doar o secundă, ţi se poate întâmpla ceva extraordinar, care să-ţi schimbe viaţa.

Iar unora chiar li se întâmplă minuni, li se răstoarnă în bine şi chiar în excelent destinul, după un moment de noroc sau o viaţă de trudă, după caz.  Şi de acolo, din vârful piramidei lui Maslow, transmit mesaje confuze celor care, mai puţin norocoşi, se minunează că, uite, şi bogaţii plâng. Pentru că-i bântuie câte o nemulţumire absurdă, câte-o melancolie ciudată, câte un dor de neînţeles de vremurile, poate vitrege, în care fiecare secundă conta. Pentru că secundele erau trofee obţinute cu lacrimi şi zbatere, nu bomboane de timp căzute din cer.

Şi pe căile aparent atât de alambicate ale amorului, lucrurile sunt limpezi. Dacă e să facem un clasament al gradului de fericire între cei care nu iubesc deloc, cei care suferă din dragoste şi binecuvântaţii părtaşi ai iubirilor împlinite, cam care ar fi aranjamentul pe podium? Locul I aparţine, după cum le spune şi numele, îndrăgostiţilor fericiţi. Cu rezerva că nimic nu-i mai fragil şi mai supus îndoielii ca o iubire împlinită. Pe ultimul loc poate aţi fi tentaţi să-i puneţi pe cei cu sufletul ars de neputinţă şi dor, pentru că, nu-i aşa, ce-i mai trist pe lumea asta decât să iubeşti fără să fii iubit? Vă spun eu ce: să nu iubeşti deloc! E rea suferinţa din dragoste, e a naibii de rea, dar tot conţine germenii unei fericiri măcar aspiraţionale. Neiubirea nu conţine nimic, e deşertică. Pacea de-a nu suferi din amor, de-a nu tânji după nimeni e doar o linişte apăsătoare, de mormânt.

Şi dacă e să dezbrăcăm discuţia de sentimente şi să ne întoarcem la erosul pur, strict senzorial, orgasmul pare, bineînţeles, fericirea erotică supremă. Dar oare momentul acela năuc de climax, în care simţi că nu-ţi mai aparţii, se poate compara cu dulceaţa molcomă a tatonărilor, cu tandreţea preludiului întins pe minute-n şir de mângâieri şi sărutări, cu ameţeala atingerilor ce prevestesc împreunarea?

Poate doar la un capitol lucrurile par să stea exact pe dos: atunci când îţi doreşti un copil. Nu poţi fi mai fericit dorindu-l decât în momentul în care simţi boţul ăla de carne din carnea ta lipindu-ţi-se de suflet. Deşi, putem lua cazul Mădălinei Manole: toată viaţa şi-a dorit un copil, iar după ce l-a avut, şi-a luat zilele. Poate pentru că nu l-a avut cu cine a vrut? Poate pentru că dorinţa ei nebunească de-a fi mamă doar masca perfid alte neîmpliniri şi nevoi?

Cred că adevărata nefericire e rezervată celor care nu au nimic, dar nici nu mai luptă, şi celor care au absolut tot ce-şi doresc, deci lupta nu-şi mai are rostul. Pentru restul răsare zilnic câte o felie de soare, chiar dacă ei nu-şi dau seama de asta şi se jură că-s tare amărâţi. Toată zbaterea de fiecare zi, toată viermuiala  de-a-ţi găsi un job, o perdea de baie, o clipă de tihnă, un credit, un iubit, toate dorinţele pe care cu ochii minţii le vezi deja împlinite umplu o viaţă care fără lupta asta, fără lucruri după care să alergăm ca nişte mâţe ce urmăresc un ghem de aţă, n-ar avea niciun sens. Şi aţi văzut ce plictisită e o pisică imediat după ce, în sfârşit, prinde ghemul?

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

10 Responses

  1. 1
    nuami 

    …cita dreptate ai …am tras un oftat adinc din inima, semn ca ai ajuns unde trebuie!

  2. 2
    Alina Grozea 

    nuami, eu stiu daca am ajuns…? Inca tanjesc dupa nefericirea pisicii care prinde ghemul. 😀

  3. 3
    Luminita 

    Alina, ai scris pe sufletul meu azi. Poate este de vina vremea de afara, de toamna autentica, mohorata si rece. Poate durerea mea de cap, deja insuportabila chiar si dupa Padudenul luat. Motivul nici nu mai conteaza important este mesajul care strabate randurile tale. Asa-i cum spui, draga mea, cat timp ai un crez pentru care te scoli de dimineata, cat timp mai ai o speranta cu care adormi cand, in sfarsit, pui capul pe perna, nu e pierdut totul, poate doar, ceea ce era menit sa nu ne apartina. Si, da, spun cu mana pe inima, dorinta de a avea un copil este depasita de bucuria de a-l strange la piept simtindu-i mirosul inconfundabil. Si mai e ceva, ar trebui sa ne bucuram de fiecare zi pentru ca nu stim, dupa colt, ce ne asteapta.

  4. 4
    Alina Grozea 

    Luminita, ia un Codamin. Eu cu ala “ma droghez” cand am migrene. In plus, codeina continuta iti va da o stare buna, de viata in roz. 😀
    Si iti doresc sa te astepte numai lucruri bune dupa colt. :)

  5. 5
    lotusull 

    Pai, cam da :)
    Era si o teorie ce sustinea ideea asta, a dorintelor nesatisfacute ce anima fiinta noastra- dar stai asa, cine mai are chef sa explice teoretic niste felii de fericire ? Si atata timp cat ele aduc o stare de bine, nu prejudiciaza pe nimeni, merge urarea : la cat mai multe sa fie, chiar un tort intreg de fericire :)

  6. 6
    Marilena 

    Superb!Ce frumos ai scris!

  7. 7
    Alina Grozea 

    Lotusule, un tort intreg si pentru tine! Cu cireasa in varf! :)

    Marilena, multumesc mult!

  8. 8
    monica 

    asa e Alina, ca tot dupa fericire lumeasca tanjim.

  9. 9
    ch3815h 

    sau cei din urma vor fi cei dintai, pentru ca totdeauna sfarsitul pe principiul ciclicitatii inseamna continuare si deci inceput si ca orice inceput inseamna motivatie, inseamna efort de consolidare si de multumire a rasplatei efortului depus. cand pare plafonat ceva, nevoia dupa motivatie e acuta, odata descoperita clickul realizeaza declicul!
    :) seara faina!

  10. 10
    andres 

    Corect! Zbaterile noastre de zi cu zi sunt cele care ne dau avant, ne dau putere si ne motiveaza sa mergem mai departe… Tare frumos ai exprimat ideea >:D<

Leave a Reply » Log in